vineri, 20 ianuarie 2012

Cum şi pentru cine scriem poezie...


Este deja cunoscut că sintagma “românul s-a năsut poet” este verificabilă. Este suficient să cutreieri site-urile literare ca să-ţi dai seama de asta, ca să nu mai punem la socoteală puzderia de cărţi de poezie ce abundă şi umplu rafturile librăriilor şi bibliotecilor şi pe care, din nefericire prea puţini le mai şi citesc.
Se scrie mult, uneori se mai şi plagiază şi poate, nu din imposibilitatea plagiatorului de a scrie ceea ce gândeşte ci, uite aşa de-al naibii fiindcă românul în genere simte nevoia de a fi şmecher, de a se da mare.
Fiind o împătimită a genului literar despre care facem vorbire, în ultima vreme am citit multă poezie prin site-urile litarare pe unde mă preumblu. Se scrie mult, se scrie în genere prost, fiindcă aşa cum spuneam, românul fiind poet în fiinţa lui simte nevoia să se producă. Nevoia aceasta de a ieşi cu un talent oarecare în faţă a luat o amploare socială şi dacă orice fetiţă frumoasă poate cânta fără voce (doar cu anatomia) şi să aibă succes, de ce nu am putea face la fel şi cu poezia? Şi cum după revoluţie cultura a sucombat ajutată în mare parte şi de factorii de decizie ai acestei ţări, rezultatele se văd în toate domeniile, artă, modă, limbaj, atitudine, etc. Nici poezia nu face excepţie. Nu vorbesc despre moda şi tendinţele actuale din poezie, e un subiect mult mai amplu pe care simt că nu pot şi nu am dreptul să-l abordez acum dar care mă doare.
Am citit recent o poezie a lui Ion Dodu Bălan despre crezul poetic ea spune aşa
Ars poetica
Dacă nu te smulg din sufletul meu, Poezie,
Dacă nu te scriu cu sângele şi cu lacrima mea
Dacă ritmu-ţi nu este chiar pulsul inimii mele-
Cavalcadă de Pegaşi pe o vreme de vijelie-
Dacă picioarele-ţi de iambi de dactili ori trohei
Nu se succed sincron cu paşii mei,
Melancolizaţi în urma sicriului epocii pe care o ducem la cimitir,
Dacă n-ai febra trupului meu bolnav fără leac,
Dacă nu ai nimic din toate acestea, şi în plus
Ceva din imensa durere a lumii deznădăjduite
Dacă eşti cinică şi nu-ţi recunoşti strămoşii în doine şi balade,
Dacă porţi chipul dezordinii şi al răcelii ce a căzut peste noi
Ca o ploaie cu grindină peste o grădină cu flori
Dacă nu duci visurile omenirii în poala vorbelor tale
Cum aducea mama fructele de la vie
Cum ai putea fi modernă şi umană, Poezie?
Iată ce înseamnă pentru Ion Dodu Bălan poezia. Dacă mergem mai departe în literature universală găsim un poet american care are un crez poetic demn de remarcat
Charles Bukowski
dacă nu vine explodînd
din tine în ciuda a orice
nu o face.
numai dacă vine neîntrebată
din inima şi mintea şi gura
şi viscerele tale
nu o face.
dacă trebuie să stai cu
orele holbîndu-te la ecranul
calculatorului sau aplecat
deasupra maşinii tale de
scris căutînd cuvintele,
nu o face.
dacă o faci pentru bani sau
faimă, nu o face.
dacă o faci pentru că doreşti
femei în patul tău, nu o face.
dacă trebuie să stai acolo şi să
o rescrii din nou şi din nou,
nu o face.
dacă e muncă grea doar
gîndindu-te despre ea,
nu o face.
dacă încerci să scrii
ca altcineva,
uită de asta.
dacă trebuie să aştepţi
pentru ca să răcnească din
tine, atunci aşteaptă
răbdător, dacă nu mai
răcneşte din tine,
fă altceva.
dacă dintîi trebuie să o
citeşti soţiei tale sau prietenei
sau prietenului sau părinţilor
tăi sau oricărei alte persoane
nu eşti pregătit.
nu fi ca atît de mulţi scriitori
nu fi ca atîtea mii de
oameni care se consideră
scriitori,
nu fi nasol şi
plictisitor şi pretenţios,
nu fi consumat cu iubirea de
sine
bibliotecile lumii au căscat
pînă la adormire
din cauza acestui fel de
scriitură
nu te alătura la asta
nu o face.
numai dacă vine din
sufletul tău ca o rachetă,
numai dacă stînd nemişcat
te-ar aduce la nebunie sau suicide sau crimă,
nu o face.
numai dacă soarele din
interiorul tău îţi arde viscerele
nu o face.
cînd într-adevăr este timpul,
şi dacă ai fost ales,
se va face de la sine şi va
continua să se facă pînă cînd
vei muri sau va muri
în tine
nu există o altă cale şi
niciodată nu a existat.
Dacă mă întrebaţi pe mine care mi-e crezul poetic , am să vă spun că poezia trebuie ruptă din suflet şi apoi trebuie slefuită cu talent şi gândire. Poezia, în forma ei primară, înseamnă trăire care apoi poate fi transpusă în artă. De aici, intervine talentul poetului plus multă, multă muncă. Iar ca această muncă să fie încununată cu success, poetul are nevoie de cultură care este baza oricărei manifestări artistice. Fără această cultură, a face artă, este ca şi cum ai încerca să construieşti un bloc dar el să fie început de la etajul…x , pentru că temelia, adică cultura-ţi lipseşte. A nu se înţelege că pot scrie poezie doar cei care sunt…doctori docenţi, doamne fereşte, cunosc destule cazuri de artişti , poeţi, care nu au fost oameni cu şcoală (ex. Francois Villon) dar aceştia au avut un talent ieşit din comun, au fost oameni care au cunoscut viaţa cu toate asperităţile ei şi au fost buni psihologi, sau cei care intră în categoria autodidacţilor.
Mi-am pus mereu întrebarea pentru cine scriem? Mulţi ar răspunde că scriu pentru nevoia lor de a scoate la lumină ceea ce simt. Aceştia sunt cei care scriu cu sufletul , mai există o categorie care scriu doar pentru a alătura rime de cele mai multe ori şchioape. Cu siguranţă are dreptul legal să scrie oricine , cât vrea, cum vrea, ce vrea. Atâta timp cât nu simte nevoia să facă publică această manifestare. Când simte nevoia să o facă şi o si face, deja trăirile lui nu-i mai aparţin, iar el face un act de cultură fie că conştientizează sau nu, care-l obligă la nişte rigori. Dacă privim în urmă la înaintaţii nostri poeţi şi trebuie să privim , fiindcă un popor care-şi neagă trecutul şi istoria înseamnă că nu există ca naţie, marii nostril scriitori în speţă poeţi deşi aveau o cultură vastă, au scris pe înţelesul tuturor şi aici mă refer mai cu seamă la Eminescu poet uriaş care putea fi citit şi înţeles şi de cel mai simplu om ştiutor de carte.
Nu aş dorii să se înţeleagă că vreau să pun o piedică oamenilor care doresc să scrie poezie, din contră, este minunat că avem această dorinţă (am spus-o şi cu alte ocazii şi a spus-o înaintea mea oameni mult mai importanţi vezi Arghezi) vreau doar, ca eseul meu să fie un îndemn la a citi cât mai mult şi la a învăţa să fim riguroşi cu noi când scriem o poezie. Să înţelegem că dacă dorim să scriem o poezie clasică cu rimă aceasta are nişte forme fixe pe care trebuie să le respectăm, iar dacă alegem să scriem poezie modernă aceasta nu înseamnă numai alăturare de cuvinte care mai de care incompatibile , poezia indiferent de forma scrisă pe care o are, trebuie să aibă mesaj, trăire, fior poetic şi dacă se poate să aibă muzicalitate şi să creeze imagini frumoase şi inedite.
Invit pe toţi cei care au avut răbdare să citească acest eseu la reflecţie şi mai ales la dialog.
Autor Delia Stăniloiu

Dorul de tine în suflet...


"Dansăm suflet colo-n ochiul
Ne picură din cer dimineţile
E dansul genelor dinspre sus.
Dorul de tine în suflet,
Duminica ovalului din geană
Toate ţi le dăruim,
Ţie... Luceafăr de zi.


Dansăm suflet, amânarea
Cumintelui ochi înspre mâine
Adevărul din pleoapă
Ne-a dansat în cuvinte,
Sfinţenia frunţii tale.
Când cei orbi au scris pe stâncă,
Moartea unui neînvins.
Lumea din palmă nu te-a ridicat
În lumina sorbită de viespii.



Dansăm suflet amintirii,
Despre tine în noi, iară noi nu-ţi suntem
Albului din păr ...invers contur.
Neştiutului zbor te-am visat,
Cum renaşti dinspre lumi necuprinse
Cum ne ierţi mârşăvia din unghii,
Când cerşim să ne scrii pretutindeni,
O floarea albastră."

Pasiunile...

Poezie, muzica, pictura, calendarul zilei- 20 ianuarie 2012
"Pasiunile sunt vânturile care umflă pânzele corabiei; uneori o scufundă, dar fără ele corabia n-ar putea merge."
(Voltaire)
"Zboara la timp! Altfel iti raman aripile mici."
(VASILE GHICA)

Pe pământ tot ce există are nevoie din când în când să plângă....



"Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braţ al tău să se facă ramura cu frunze şi o ramura a copacului să se facă braţ cu degete. Ar trebui să mori puţin ca om şi să invii ca plantă, iar planta să moară intrucâtva şi să devină într-o parte a ei om.
Pe pământ tot ce există are nevoie din când în când să plângă.
Dacă nu ştii să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine.
Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patimile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patimi, dar... de dragoste mai ales."
Nichita Stanescu
 -Flexibilitatea infinita si creativitatea sunt secretele nemuririi.(PROVERBE CHINEZESTI)
 Rubinul nu poate fi slefuit fara frecare, si nici omul nu poate fi perfectionat fara mai multe incercari.(PROVERB CHINEZESC)

Culture~Chris Spheeris [HQ]

Este nevoie de curaj ca să te laşi iubit...

"Este nevoie de curaj ca să te laşi iubit. Este nevoie de putere ca să supravieţuieşti. Este nevoie de curaj ca să trăieşti. Fie să găseşti întotdeauna curajul de care ai nevoie în viaţă!"

Filigran. Art. ajurata metalice




În arta decorativa Rusă ,arta-metal a  fost  foarte importanta . În vremuri de masterat ,Rusia Kieveană a deţinut o serie de modalităţi artistice de turnare si tehnici de realizare a  obictelor  de arta,in filigram ajurat.
O  mare prosperitate a adus  art-metal  în secolele XIV-XVII. 
Filigran.  Art. ajurata metalice

Filigran.  Art. ajurata metalice

Filigran.  Art. ajurata metalice

Filigran.  Art. ajurata metalice

Filigran.  Art. ajurata metalice

Filigran.  Art. ajurata metalice

Peisaj de iarna.... Utilizarea de cristale Swarovski in realizarea acestui tablou


http://salon-podarkov.ru/d/28275/d/image_579.jpg 
Picturile  căptuşite cu cristale Swarovski se 
transformă într-un cadouri.
http://salon-podarkov.ru/d/28275/d/image_583.jpg 

http://salon-podarkov.ru/d/28275/d/zimallea6495841..jpeg 

http://salon-podarkov.ru/d/28275/d/image_563.jpg 

http://salon-podarkov.ru/d/28275/d/image_710.jpg 

Picturi pe coaja de mesteacan-Serghei Surin



1294581316_68919573_hozyaystvo_lesnika (500x673, 67Kb)
1294581347_68919723_lunnaia_nosh (500x659, 50kB)
 
1294581397_68920089_shas_nik_shudotvor (496x698, 68Kb)
 
1294581408_68919649_lesnaja_reka (540x699, 65KB)

Artist Serghei Surin   realizeaza o  pictură cu  tempera pe coaja de mesteacan. A participat la expoziţii numeroase şi are acum o mare colecţie de albume  şi  diplome. Lucrarile sale  sunt apreciate nu numai în propria ţară, dar şi din străinătate, unele lucrări se află în colecţii private la  cetăţenii din Canada, Italia şi Vietnam.

joi, 19 ianuarie 2012

Îmbătrânim în fiecare iarnă...

"Îmbătrânim în fiecare iarnă
Ce trece peste inimi,peste noi
Şi nici nu ştim că mai avem nevoi
Îmbătrânim în fiecare iarnă.

În primăvară-ntinerim puţin
Şi ochii ni-s înlăcrimaţi de soare
În fiecare zi e-o sărbătoare
În primăvară-ntinerim puţin.

Şi vara vine să ne păstorească
Să ne-ncălzească creştetele reci
De-atâta viscol,nins în veci de veci...
Şi vine vara să ne păstorească.

Tomnateci aşteptăm să se-nnopteze
Prin frunzele udate plâng dorinţi
Ne căţărăm visând pe metereze
Şi ne simţim curaţi ca nişte sfinţi.

E-atâta anotimp şi suferinţă,
E-atâta fericire în cuvânt
E-atâta lacrimă în nefiinţă
Că ne ajunge până în mormânt."

de Felicia Feldiorean

Invata sa iti scrii durerile pricinuite de altii in nisip, in schimb, binecuvantarile daltuieste-le in piatra.

"Intr-o vara nespus de fierbinte si secetoasa, doi prieteni strabateau impreuna desertul. Ca sa le treaca vremea mai repede, povesteau vrute si nevrute, dar la un moment dat au ajuns sa se certe iar unul dintre ei l-a lovit pe celalalt peste obrazul drept...Acesta fara sa spuna nici macar un cuvant s-a aplecat si a scris pe nisip: "Astazi, prietenul meu cel mai bun m-a lovit peste obrazul drept!"
Au continuat drumul si intr-un tarziu au ajuns la o oaza unde au hotarat s afaca o baie...Cel lovit peste obraz, si-a pierdut echilibrul alunecand spre partea maloasa si riscand sa fie inghitit in adanc, dar mana puternica a prietenului sau l-a tras afara...Dupa ce si-a revenit din spaima prin care trecuse, cu mana inca tremuranda, cel salvat a daltuit in piatra: "Azi, prietenul meu cel mai bun mi-a salvat viata!" Prietenul care isi lovise cel mai bun prieten intreba: "Cand te-am lovit peste obrazul drept ai scris ce am facut in nisip, iar acum ca te-am salvat daltuiesti in piatra?De ce?" ...Dupa cateva clipe de tacere, cel intrebat raspunse: "Cand cineva te raneste, fapta lui ar trebui incredintata intotdeauna nisipului, de unde vantul iertarii o poate sterge, insa cand cineva iti face un bine, trebuie sa ii daltuiesti fapta in piatra de unde nici ploaie, nici vantul nu o pot sterge niciodata."
Invata sa iti scrii durerile pricinuite de altii in nisip, in schimb, binecuvantarile daltuieste-le in piatra."