luni, 12 septembrie 2011

Singuratatea

Singurătatea este o prezenţă care ne însoţeşte în existenţa noastră. Deşi suntem fiinţe sociale, viaţa ne face să trecem şi prin perioade de singurătate. Sigur, este un lucru bun să poţi rămâne cu tine ca individ, să te poţi analiza şi să analizezi în linişte ce ai făcut sau ce urmează să faci dar, din păcate, tot mai mulţi oameni sunt tot mai singuri.
Tăcerea a început să fie un lux pe care nu-l mai putem plăti şi asta datorită vieţii noastre, tributare acumulărilor materiale. Tot mai mulţi oameni, petrec mult timp cu televizorul sau calculatorul ori în conversaţii nesfârşite la telefon. Metropola, sau în cazul Bucureştiului, necropola, te instrăinează, te pune în contact cu tot felul de agresiuni, de la cele emoţionale până la cele fizice şi acest lucru numai benefic nu este. În micile oraşe de provincie, toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, poţi comunica liber şi te simţi ACASĂ pe când în oraşele mari, acest sentiment a dispărut.
Acest lucru apare şi ca urmare a faptului că toţi suntem într-o competiţie cu noi înşine în ideea de a ne realiza visurile, ceea ce până la un punct este bine. Drama apare, însă, când nu ne uităm la mijloacele folosite pentru a ne atinge scopurile .Să nu uităm că în lumea occidentală, singurătatea este un mod de viaţă pe care şi noi îl împrumutăm fără să ne dorim neapărat acest lucru, acolo legăturile între membrii familiei fiind altele decât în cazul nostru, al românilor.
Imaginea de sine este un concept psihologic care stă la baza existenţei noastre psihice şi modul cum ne percepem sau cum suntem percepuţi este foarte important pentru existenţa noastră. Însingurarea, cu excepţia celor care practică un anumit tip de asceză, nu duce la îmbunătăţirea imaginii de sine ci, din contră, duce la neîncredere în potenţialul propriu de exprimare socială.
Recent, o doamnă îmi solicita administrarea unei pastile de nesimţire care să o facă, pur şi simplu, nesimţitoare la răutăţile care o înconjurau. Cred că, uneori, toţi ne dorim să avem un astfel de remediu la îndemână şi să-l utilizăm din când în când.
Din păcate, izolarea nu ne face mai rezistenţi la frustrare, iar suma de frustrări duce totdeauna la agresivitate.
Rătăcirea aceasta în singurătate, este valabilă pentru toate palierele de vârstă, dar cel mai pregnant, ca psiholog, am simţit-o la adolescenţi şi la tinerii care sunt la începutul carierei şi care trebuie să facă alegeri decisive pentru viaţa lor. Ei sunt cei care încearcă să se identifice cu modelele oferite de viaţa până la acel moment, încearcă să-şi creeze un anumit statut social şi prin urmare, devin conştienţi că a alege în viaţă, nu este cel mai simplu lucru. Din păcate, mulţi aleg izolarea şi însingurarea iar acest lucru înseamnă de cele mai multe ori eşuarea lamentabilă într-o existenţă,de cele mai multe ori virtuală, al cărei sens se pierde în agitaţia cotidiană.

Dincolo de toate aceste cuvinte, un lucru este cert: „ne naştem şi murim singuri!

Tristetea



Sunt zile cand tristetea isi coboara valul transparent peste sufletul meu si isi picura fiinta din privirea mea. Sunt zile cand as vrea sa ma ascund de lume in cel mai indepartat ungher al necunoasterii. Mi-as dori sa uit.
Tristetea este un sentiment care apare frecvent in viata noastra. Este arma, refugiul si protectia folosita de femei in lupta cu viata si cu societatea. Nu sunt feminista, nu cred in egalitatea sexelor (pentru ca nu exista), cred in sentimente si in faptul ca ne-au fost date pentru a invata ceva din ele, pentru a experimenta. Tristetea este o forma de energie care se naste in diverse contexte. Cand imi imbraca inima in catifea, stiu ca a venit pentru a-mi arata o alta imagine a vietii mele. O las sa-mi toarca linistita in suflet. Stiu ca se va trezi si va pleca singura.
Pentru ca este energie are nevoie sa se transforme in ceva. Tristetea mea se preschimba in cuvinte, in fraze, in povesti, in ecouri, in vise. Tristetea mea traieste in mine si prin mine. Eu sunt cea care ii dau identitate si valoare. Eu ii hotarasc soarta.
Ma gandesc ca avem atata putere prin sentimentele noastre si nu stim sa o folosim. Avem capacitatea de a ne transforma viata in ceea ce dorim. Nu spun sa ne controlam sentimentele, ci sa le luam ca atare si sa le transformam in ceva benefic pentru noi. In ce anume? Doar tu poti sa stii.

Viata

“Viaţa este oportunitate, foloseşte-o.
Viaţa este frumuseţe, admir-o.
Viaţa este un vis, realizează-l.
Viaţa este o provocare, înfrunt-o.
Viaţa este un joc, joacă-l.
Viaţa este o promisiune, realizeaz-o.
Viaţa este tristeţe, depăşeşte-o.
Viaţa este un cântec, cântă-l.
Viaţaeste o luptă, accept-o.
Viaţa este o tragedie, înfrunt-o.
Viaţa este o aventură, îndrăzneşte.
Viaţa este noroc, fă-ţi-l.
Viaţa este viaţă, luptă-te pentru ea.”

Maica Tereza

“Inima omului, în primele săptămâni ale vieţii embrionare se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor, şi de-abia pe urmă coboară mai jos, despărţindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi fost dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima.”

Liviu Rebreanu

Paradoxul vremurilor noastre









Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.

Octavian Paler




Nu ne-am văzut niciodată, dar noi ne-am iubit,

nu ne-am văzut niciodată, dar noi ne-am iubit,
dacă fac eu doi paşi, tu poţi găsi ieşirea,
cuvintele mele mor la picioarele tale subit,
ca pe o sârmă ghimpată le simt biciuirea...

sunt uşi care nu se deschid cu nici o cheie,
DAR sunt chei care deschid ANUMITE uşi...
sunt cuvinte bărbaţi şi cuvinte femeie-
suntem noi, oare, de-aceeaşi sârmă ghimpată
străpunşi?

zăngănim,şi azi, nişte chei căutând... prin cuvinte-
în spatele uşii tale, te văd de cer agăţat...
le vom spune la toţi cum de-o viaţă, tu singur, eu
cuminte
orbecăim pe străzile cu nume de păcat...

duminică, 11 septembrie 2011


Tudor Gheorghe - Toamna











Val de bruma argintie
Mi-a impodobit gradina,
Tufelor de lamaita
Li se usca radacina.



Peste crestet de dumbrava
Norii suri isi poarta plumbul.
Cu podoaba zdrentuita
tremura pe camp porumbul.

Si cum de la miazanoapte
Vine vantul fara mila,
De pe varful surii noastre
Smulge-n zbor cate-o sindrila.

De vifornita pagana,
Se-indoiesc nucii,batranii,
Plange-un pui de ciocarlie
Sus,pe cumpana fantanii.

Il ascult si simt sub gene
Cum o lacrima-mi invie;
Ni s-aseamana poveatea,
Pui golas de ciocarlie.






Când te-a rănit, te simţi slab.








pictura-Christopher Walker




Muzica de: Eduard Artemyev





Buna dimineata!

Buna dimineata, te salut pamant,
Te salut gradina si pe tine casa,
Acuma cand zorii cupa si-o revarsa
Si-arborii din ramuri, tremura plangand.

Buna dimineata, orelor va zic,
Si-mi consum tacerea, scriind o scrisoare,
Canta-n ceruri ziua, azi e sarbatoare,
Dar as vrea sa ninga, cu ingeri, un pic.

                                                                       fragment Vanghele Ion

E din nou sambata seara

E din nou sambata seara.Stiu ca gresesc scriindu-ti in continuare ca pe vremuri.Acum am ramas singura in acest "joc".Candva poate citeai.Niciodata n-am fost prea sigura de asta.Dar acum sigur nu mai citesti.De ce-ti scriu atunci?Nu stiu.Poate-mi scriu mie.Imi face bine sa scriu despre ce simt.Candva,oricine va citi ce-am scris va afla ceva despre sufletul meu din aceasta perioada.Nici macar asta nu stiu daca vreau cu adevarat.Cine sunt eu ca sa poata interesa pe altii ce simt eu?Sau poate sunt si nu stiu.Recent am citit o carte care mi-a facut mult bine.Citind-o am aflat raspunsuri la mii de intrebari ce pareau fara raspuns pentru mine.Si am descoperit ca inca nu stiu atat de multe despre mine si despre viata in general.Am vorbit mult cu mine zilele si noptile astea.M-am intors cumva spre sufletul meu care era extrem de tensionat si ravasit chiar.Am capatat o liniste acum care mi-as dori sa dureze, sa nu fie de suprafata.Lucrez la asta.Eu care o viata am crezut ca fericirea mea nu e completa fara cineva anume langa mine, acum am descoperit ca greseam.Si invat cum e sa ma simt fericita singura.Respect cateva invataturi din acea carte.Meditatia intr-adevar ma rupe de gandurile si framantarile mele si-mi aduce relaxare , incredere si, putin cate putin recapat bucuria din suflet pe care o piedusem cu desavarsire.Nu ma mai bucura absolut nimic.Acum simt din nou bucurie,e mica dar este si sper sa fie cea adevarata.Bucuria de a vedea frumos si bine in tot ce ma inconjoara.
M-am gandit mult si intens la tine,chiar recent.Nu cum o faceam altadata.Stiu ca nu are sens sa mai sper intr-o imbratisare,sau sarut din partea-ti.Si totusi dorinta de fi in bratele tale nu mi-a trecut niciodata.Te-am visat asta nopate.Eram intr-o camera saracacioasa undeva la o casa la tara.Eu eram cu fata si tu cu copilul tau.Dar el nu era mare ci micut cam de cinci anisori.Erai foarte mandru de el, si el era asa vesel si vorbaret.Nu vorbeai cu mine.La un momentdat, m-ai intrebat daca vreau sa stau langa tine.Am simtit o impunsatura in inima,cumplita.Constientizam si-n vis cat de mult a trecut de cand nu mi-ai mai vorbit.De mirata ce eram, m-am inrosit, m-am ridicat si am spus ca mi-e frig si ies sa-mi aduc un halat.M-am intors cu halatul pe mine.Era lung si roz-lila.Parea ca-ti place.M-am asezat aproape langa tine.Aproape iti simteam respiratia.Taceam amandoi.La un momentdat te-ai ridicat si ti-al luat ramas bun de la ceilalti.Spuneai ca e tarziu si trebuie sa duci copilul acasa.Te-am urmarit cand te-ai ridicat.Erai atat de frumos.Exact ca in seara cand ai plecat de la mine.Si trist.Multa tristete pe fata si-n ochi.Ai luat copilul de manauta,te-ai intors si ati iesit.Cand usa s-a inchis am simtit cum doua lacrimi curgeau linitite pe fata-mi.Mi se rupea inima la gandul ca iar nu te voi mai vedea.Apoi am vazut ghetutele copilului.Erau maro , foarte frumoase.Am iesit desculta si am fugit dupa tine cu ghetutele la piept.Te-am strigat.Iar tu mi-ai raspuns.
-Ai uitat ghetutele baiatului!
M-ai privit cu multa mila mi s-a parut.Apoi te-ai intors si in cateva secunde nu v-am mai vazut.Si afara ningea asa frumos.Iar eu aveam si fulgi si lacrimi pe obraji...
M-am trezit .Era cinci dimineata.Si toata ziua m-am intrebat cum poate parea atat de real un vis.Cum poate fi un om drag atat de aproape si de fapt atat de departe pentru altul?
As vrea sa stii ca mi-am dat seama cat de nefericita sunt, citind acea carte.Dar acolo spune ca cel mai important lucru e sa ajungi sa te cunosti bine.Sa aduci la suprafata ce-ai bun si rau in tine.Printre rele enumera:tristetea, furia,ura ostilitatea, nelinistea teama.Si indica o constientizare a dimensiunilor starilor negative.Cat de teama iti e?Cata neliniste simti?Cata ura ai?Etc.Incercand sa cunosti ce e rau in sufletul tau, spune el ca de fapt descatusezi energia negativa din interior, ea nemaiputandu-ti bloca inima.Si avea dreptate.La un momentdat am simtit ca mie mi-a impietrit inima.Nu mai putea simti nimic.Exceptia erai tu si fata.Ma topesc cand ma gandesc la tine.Si la fata la fel.Dar tu esti ceva la care nu voi ajunge niciodata.Iar fata are deja viata ei.Existenta mea parea chiar ca nu mai conteaza.Acum am revenit la trairi frumoase.Simt din nou bucurie cand vorbesc cu florile mele.Am aici flori.Le-am dus dorul cat am stat in garsoniera, unde nu aveam spatiu pt ele.Imi iubesc din nou pisoiul.Pot iubi din nou oamenii.Pot simti din nou cum inima-mi se umple de caldura cand ajut pe cineva.Am redescoperit bucuria de a-mi continua viata singura.Am inteles ca de fapt conexiunea la propria inima si la iubirea absoluta e importanta.Mult mai importanta decat orice iubire relativa din lume.Poate tu ai avut dreptate.Fiind impreuna pana la urma am fi suferit.Tu, eu sau amandoi.Nu stiu.Stiu ca intensitatea sentimentelor mele pt tine a fost si este mare.Si am suferit oricum.M-a durut raceala si indiferenta cu care mi-ai intors spatele fara nici o explicatie.Doar ca am continuat sa te iubesc si fara speranta .Asta nu-mi mai e clar de ce.E ca si cum tot timpul mi s-a parut ca tu ai dreptate sa faci ce faci.Si nu chiar ai fost indrepatit sa-mi faci atata rau.Dar l-ai facut.Iar eu am continuat sa te iubesc si sa te caut in tot ce atingeam.Pe oricine cunosc, seamana cu tine cumva.Asta daca imi atrage atentia.Recent am cunoscut un auditor de la o firma de contabilitate.Am ajuns la el trimisa de firma mea pt a rezolva o situatie.Stateam si-l priveam si la un momentdat te-am vazut pe tineMi te imaginam cum arati tu in biroul tau, vorbind si gesticuland ca acel barbat.Cat de frumos si impunator trebuie sa fii tu la locul tau de munca.Cum rezolvi situatii, cu zambetul pe buze sau tipand la vreun subaltren.Mi-am terminat treaba acolo am plecat si te-am avut in fata ochilor inca mult dupa ce l-am parasit pe dnul ala ce mi-a adus aminte de tine.Deci.....continui sa existi si sa traiesti in inma mea.De ce?Chiar nu stiu.Dar....tot in carticica aia scria:"pamantul e rotund si asta poate insemna ca doi oameni care s-au intanit intr-un punct, apoi s-au despartit, e posibil sa se reantalneasca in acelasi punct.Poate dura.dar se poate intampla."Traiesc cu impresia ca noi doi sigur ne vom revedea...   

sâmbătă, 10 septembrie 2011

As Vrea!!!!

Sunt visul purtat in gand de-amandoi


Tu esti tacerea credintelor mele
Pe care le risipesc si le adun din nou in mine,
Cu fiecare cuvant ce te cheama
Cu fiecare suras ce te-asteapta.
Tu esti un ochi deschis
Spre intunericul sufletului meu,

Sub ploapa caruia se zbat

Vonurile insangerate ale visurilor.

Tu esti poate insusi dragostea mea

Care crede numai in tine,
Limpezindu-si apele
In franturile surasului tau.
Iti port uneori pasii in priviri
Si surasul in joc de petale,
Iti darui zambete si-ti fur amintiri
Ascunse in soapte domoale.
Sunt zimbet si lacrimi pe-acelasi obraz
Sunt ras si durere si vise,
Sunt pusa pe sotii si-s plina de haz
Si-s trista de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sarutul furat la-ntamplare
Sint scrisul stangaci in nopti de april
Sunt prima si ultima floare
Sunt mainile tale duioase si reci
Sint noaptea ce nu o poti rosti
Sunt visul purtat in gand de-amandoi
Sunt miezul de noapte si norii de zi.


Eu sunt un zbor frant
O melodie de aripi neterminata,
Un pas descult pe o plaja fierbinte
Un zambet pierdut in rasul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisa dar niciodata citita,
O mana alunecand pe un pian
Intr-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastra deschisa
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au inghetat fara rost
In ierni de asteptare.
Tu esti dimineata alba care-si lipeste
Trezirile reci si moi de geam,
Tresarindu-mi tacut in perdele
Stiind ca tu esti tot ce am.
Tu esti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsa intr-un apus de nedeslusit,
Rostagolindu-si visator chemarile
Spre alte chemari.
Tu esti cu ochii umezi
De surasul stelelor,
Ce tremura adanc de dureros in mine
Cand soaptele mele ti le daruiesc.
Tu esti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni inaintea mea,
Care te stapanesc si pe care
Incerc ingenunchiat sa o aleg in cuvinte.
Tu esti primavara cu inimi inflorite
Rasfirand crengile de cais,
In fiecare fereastra
A ochilor mei infrigurati care te asteapta.
Tu esti rasuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi ingenunchiaza furtunile
Cu tot atatea rasarituri pentru iubirea Ta.
Tu esti ploaia copacilor
In tremurul serii de toamna,
Si cantecul meu
Te leagana in brate mangaietoare.
Tu esti iarna cea pustie
Ce ma frange in fiecare despartire,
Cu ochi straini si plecari nedefinite
Spre tarmuri stinse de dor.
Tu esti lumina din fiecare floare a gradinii mele
Care se infioara sub numele tau,
Si-si inalta miresmele
In sonoritatea alba a unei chemari.
Tu esti taria ce se ridica in copacii mei
Si le infloreste crengile,
In ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilaresc.
Tu esti cerul meu senin
Spre care-mi intorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns intrebarilor mele
Dincolo de farama de luna oprita in geam.
Tu esti pasul nehotarat
Al starzilor mele infrigurate,
Din diminetile cand te asteptam
Cu aripi inaltate in zbor si ochii inlacrimati de durere.
Te iubesc cum iubesc diminetile
Pure si adevarate care-mi urca-n vine,
Ca un cantec inchis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tau.
Te iubesc cum iubesc florile
Ce-si inalta culoarea sub ochii,
Unui albastru imens
Si greu de stralucire.
Te iubesc cum iubesc cerul
Sprijinit pe fruntile noastre,
Ca un cantec urias de maine
Ce ne uneste visurile.
Ma intreb de-i cu putinta
Ca tu sa ma iubesti
O ! Tu cea cu ochii
Atat de limpezi si frumosi!
George Sovu