luni, 15 august 2011
duminică, 14 august 2011
sâmbătă, 13 august 2011
La steaua...
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
Mihai Eminescu
Dar steaua mea este atat de sus, ca niciodata, la ea... nu am ajuns...
Dar steaua mea este atat de sus,
Ca niciodata nu am ajuns la ea.
Si stand pana-n zori pe cer privind,
Imi vad si steaua mea , abia licarind.
Imi fac curaj,vreau s-o ating,
Dar tot n-ajung si incep sa plang
Si ea, imi raspunde induiosata
Nu plange !Tu, esti steaua cea adevarata!"
vineri, 12 august 2011
Inveleste-ma cu vise ,cand in viata mi-e frig...
Vlad Diana
Esti visul meu nemarginit...esti asteptarea vietii mele...
"Odinioară am ținut în palmă o impresie fină de rouă
și i-am dăruit o lacrimă de cer albastru în semn de iubire.
Odinioară am ținut în brațe o impresie magică, asemeni unui vis nemărginit
și am privit-o cum strălucea și creștea ca o stea nepieritoare în sufletul meu."
joi, 11 august 2011
Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.
Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.
În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.
Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.
Demostene Botez
Din volumul "Cuvinte de dincolo", 1934Ce-i fi făcând pe-acolo unde eşti? Pe-aicea plouă liniştit... pustiu...
Ce-i fi făcând pe-acolo unde eşti?
Pe-aicea plouă liniştit... pustiu...
Cu unghia pe geamul străveziu
Scriu începutul unei vechi poveşti.
În jurul mesei fac călătorii,
Neobosit, deşi-am pornit de-un ceas.
Vreau parcă să ajung unde-ai rămas,
Deşi cu gândul tot te-aştept să vii.
Şi-aşa, absent, de mult călătoresc
Purtând în minte fericirea noastră...
Le geam o clipă ca să-mi răcoresc
Îmi razăm fruntea caldă de fereastră.
Demostene BotezMa doare vara stinsa si amintirea ta.
Mahnirile se lasa pe sufletul meu iar
Ca negura de toamna pe campul solitar.
Grabit s-aduna stoluri si pleaca undeva.
Ma doare vara stinsa si amintirea ta.
Fara folos taria innourata plange,
Incheaga asfintitul baltoaca lui de sange
Si ca o zdreanta uda pe lume cade seara
Prin ceata muntii garbovi abia-si mai duc povara ...
La ce bordei cu geamuri aprinse-n bezna rosii
Voi bate cand a ploaie se vor porni cocosii?
Mi-i dor sa stau la masa sub lampa cu petrol,
S-ascult cum plange ploaia cu glasul ei domol,
Sa rasfoiesc alene o carte si sa-mi para
Odaia taraneasca prin fumul de tigara
Visatul cuib de calde si blande fericiri –
Porneste lin vioara tristetii-n amintiri.
Scolarule, tii minte? Caietul de latina
Era-nsemnat pe margini cu versuri ce suspina
Si inflorea departe un dulce pui de om.
Dar altii scuturara copt rodul scump din pom.
Pe urma alte unde s-au scurs pe matca vremii.
Am poposit odata la marginea poemii
Si am intrat in casa si n-am vrut sa mai plec.
Din vinul poeziei beam pana la inec.
Dar nu stiu cum azi vinul a devenit salciu.
Satul de mine insumi un altul vreau sa fiu.
De-aceea poate astazi cand negura se lasa
Ma podideste dorul sa am si eu o casa –
Un pic de bucurie cu altii in comun,
Cui lucruri ne’nsemnate si gingasii sa-i spun –
Ci fara margini ceata pe campul ud se-ntinde
Si nici un geamin bezna lumina nu-si aprinde.
Mihai Beniuc
Și dacă ninge în anotimpul gândurilor tale,
e ca să simți durerea risipindu-se
asemeni norilor grei care au cules prea multe lacrimi de cuvânt
în diminețile vieții tale.
Și dacă ninge în anotimpul frumoaselor iubiri,
e ca să simți cu sufletul atingerea ninsorilor de petale de flori,
asemeni unui sărut fin de rouă
răsărită în paradisul viselor tale.
Și dacă ninge în anotimpul gândurilor tale,
e ca să simți magia mirărilor și a culorilor cuvintelor
rodind bucuria în sufletul tău dintr-o clipă de dor.
Și dacă toate le simți,crești asemeni unei impresii,
atingând cu emoția ta savoarea sărutului de ceață al pământului
și infinitul albastru al cerului aripilor tale de stele nepieritoare."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)