Te voi iubi mereu!

Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniştitul început

Şi până-n ceasul de acuma, mai sumbru şi mai învrăjbit,

Ca un refren ce te subjugă, şi-l tot repeţi deşi-i ştiut,

Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.

Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă

Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,

Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urmă-a mea etapă,

În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.

Iar mai departe, sub ţărână, în care trupu-o să coboare

Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,

Iar cei ce-mi vor călca cenuşa cu inima nepăsătoare,

De-or fi pe nume să te cheme, sub paşi mă vor simţi vibrând.

Elena Vacarescu

Cu tine-n gand...

Cu tine-n gand, te chem sa vii
sa-mi aperi viata de-orice cuget rau.
Te chem din zori de flori si simfonii,
cu ingeri albi plutind in jurul tau.

Cu tine-n gand,te chem sfios,
privind sub pleoape cerul instelat.
Cu tine orice gand e-un vis frumos
si orice vis frumos e-adevarat.

Cu tine-n gand, doar eu si tu,
un psalm de Har sa fie viata mea.
Doar "nu" sa spun atunci cand Tu spui "nu",
si "da" sa spun la orice spui tu "da".

Cu tine-n gand, c-an Paradis,
de-acum si pana-n cer ma voi trezi.
Cu tine-n gand sa fiu pe cai de vis
si iar cu tine-n gand in zori de zi...

Costache Ioanid

Dar...tu ramai steaua mea...

Nu vine nimeni să se uite
în tăcerile şi suspinele mele?

Doar Dumnezeu, veşnică priveghere
La uşa şi fereastra mea,
Mai aruncă o frunză, o floare
Mai aprinde câte o stea, mai trimite câte o speranţă
Prin hămăitul unui câine adormit,
Mai umple gândul
Cu tropote de cai,
Înhămaţi la constelaţii
Acoperite de nepăsarea greierilor
ce-şi fracă delirant picioarele
Până-n auzul meu
semn că încă n-am murit.
Elena Armenescu

Fără să ne ştim, Iubeam deopotrivă fulgerul,

Fără să ne ştim,
Plănuiam şi înfăptuiam paralel
Întrevederi secrete,
cu arborii, cu nălucirile păsărilor,
fiecare după felul şi alcătuirea lor,
pe anotimpuri!

Fără să ne ştim,
Plănuiam întâlniri secrete
Cu aştrii ce coborau
Peste cetatea eliberată de idoli.

Fără să ne ştim,
Iubeam deopotrivă fulgerul,
Trăznetul, ramuri înflorite-n
torenţiala lumină
ce curgea peste noi
ce se revărsa în noi,
despre care martorii nu spun nimic,
mulţi rămânând smeriţi
ca în parabola orbului.

Elena Armenescu

Cât izbutesc cuvintele să exprime din ceea ce e ascuns în tăcere?

Aş putea să mint lăudându-mă cu defectele mele. E şi aceasta o formă de orgoliu. Şi, încă, una deghizată, ipocrită, care arborează umilinţa. […] Dar n-am fost prea departe uneori de uşurinţa de a pretinde că defectele au fost şansa mea, că tot ce am făcut mai bun, dacă am făcut, se datorează nu neapărat calităţilor, ci defectelor mele.

Bravând, dintr-un impuls naiv de a-mi bagateliza regretele, am cochetat cu idea că adevărata experienţă se bazează pe greşeli şi că experienţa este cu atât mai preţioasă cu cât greşelile sunt mai multe şi mai grave. Ignorăm, poate cu bună ştiintă, un fapt totuşi bătător la ochi, că nenorocirile cele mai multe vin de la ideile false pe care ni le formăm despre noi şi despre viaţă.

Dacă n-am ajuns totuşi până la a fi mândru de defecte, o datorez nu unei virtuţi, ci, printr-o ironie a soartei, unui defect: am simţit mereu mai mult decât am înţeles, sensibilitatea mea o ia inaintea logicii. Şi am simţit pericolul înainte de a înţelege că acest mijloc, excelent pentru a te feri de regrete, e şi extrem de primejdios. Faci o piruetă şi ai rezolvat problema! Aidoma celor care se defulează luând orice peste picior. Ce m-ar fi despărţit de ei? Procedeul. Mijlocul. Scopul ar fi fost acelaşi. Obţinerea unui somnifer gratuit, bun pentru orice insomnie.

Dar aş putea să mint, evident, şi minimalizându-mi defectele. Există o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept, dar cât de corect sunt când spun “mă acuz şi în acest fel mă apăr?” Se poate minţi nu numai ascunzând adevărul sau spunându-l incomplet, ci şi spunând adevăruri mărunte, care nu costă nimic, pentru a le trece sub tăcere pe cele cu adevărat importante. În acest caz faci cam acelaşi lucru ca toreadorii, dispretuiţi de Goya, care n-au curajul să stea în faţa taurului, nu indrăznesc decât să sară peste el cu prăjina când se apropie.

Chiar dorită, sinceritatea absolută nu e uşor de atins şi poate că nici nu e posibilă. Te izbeşti în tine însuţi de o tristeţe care te demoralizează. Ce rost are? te întreabă ea. Unele greşeli tot nu mai poţi să le îndrepţi. Nu poţi să răsuceşti clepsidra. Şi, apoi, chiar dacă te hotărăşti să spui totul nu vei reuşi să exprimi totul. O confesiune presupune răbdare, curaj, voinţă, pricepere de a spune, dar, în ultimă instanţă, ea e şi o chestiune de şansă. Cât izbutesc cuvintele să exprime din ceea ce e ascuns în tăcere?

Şi poate că însuşi faptul că-mi place să-mi împart greşelile în greşeli frumoase, salutare, şi greşeli jenante, regretabile, e un subterfugiu abil. În felul acesta scap dintr-o singură mişcare de o parte din regrete. Îmi rămâne să mă descurc cu celelalte, în faţa cărora nu servesc la nimic eschivele din tauromahie.

De un lucru sunt totuşi sigur. Că renunţarea e şi mai dificilă decât perseverenţa. Că pierd mai puţin vorbind. Nu mi-am explicat niciodată de ce ar trebui să cred că am venit pe lume vinovat, şi nu-mi pot însuşi principiul iertării absolute, dar mi-am lămurit şi am acceptat ceva important. Că n-are rost să zic despre întâmplările din viaţa mea: asta am vrut să fac, asta nu, asta îmi aparţine, asta nu. Tot ce am făcut îmi aparţine. Sunt responsabil de tot. Oricum, n-aş mai putea deosebi între ceea ce a ales destinul pentru mine şi ceea ce am ales eu. A spune: n-am fost eu de vină, destinul a fost de vină, nu ne face mai putin vinovaţi, ci mai puţin liberi.

Viata ca o coridă – Per Aspera Ad Astra (4)-Octavian Paler

As vrea...

As vrea sa ma-ntalnesc cu linistea adevarata,
Exista?A cunoscut-o cineva vreodata
O liniste fara de dor,
Fara teama , fara speranta,  fara vreun...dor.

Azi m-am gandit sa-ti scriu

Azi m-am gandit sa-ti scriu,
Ca si cum ar fi pentru-ntaia oara.
Si sa te-ntreb:mai vrei sa te-ntalnesti cu mine-n primavara?
Eu toamna, iarna, cu drag le-as infrunta.
M-ar ajuta mult gandul, ca intr-un final,
Eu te-as vedea pe tine-n primavara...iar!

Acum gandesc la tine

Zic azi:o iau de la-nceput!
Apoi privesc in spate,
Si mi se face frig.
Chiar a trecut un mini-veac,
De cand facut-am acelasi legamant.
Ma-nghesui in fotoliul mult visat,
Si ma-nvelesc,mi-e frig.
Tot frigul,peste mine, parca s-a lasat.
Acum gandesc la tine.
Ma-ntreb ce-ar  fi daca si tu, azi,  mi-ai scrie-un gand,
Un singur....rand.

Te vad,te-aud te simt...

Oricat de-ndepartare as privi,te vad.
Si cand iti scriu...te-aud.
Si-n pat te iau...te simt,
Si-adorm gandindu-ma ...ca ne iubim.

Doar Dumnezeu sa stie...

As vrea sa-mi fii aproape,
In ceas tarziu de seara,
Sa-mi spui ca iti sunt draga,
Sa ma privesti ca pe floare rara,
Doar Dumnezeu sa stie de-ntalnirea noastra rara..

DARUIESTE-MI IUBIRE ...ESTE RINDUL TAU ...

De-ai fi aici....

"Mă învelesc de frig într-o speranţă!"

 Nichita Stănescu"

Din care munte te-am cules?...

‎"Din care munte, de pe care creste
Eu te-am cules din rădăcină, toată
Ca podul palmei, ars, şi azi îmi este
De strămutarea ta înrourată.

Adeveresc iubirea cu durere,
Pe lacrimi sprijin tălpile în ora
Când mă ridic la tine spre a-ţi cere
Să mă păzeşti de ochii tuturora.

Şi dac-ai fi murit de umilinţă
Te-aş fi legat din nou din lut cu plânsul
Să-mi fii femeie si să-mi fii credinţă
Mai credincioasă mie ca eu însumi."

Si iar cu tine-n gand in zori de zi...

Cu tine-n gand, te chem sa vii
sa-mi aperi viata de-orice cuget rau.
Te chem din zori de flori si simfonii,
cu ingeri albi plutind in jurul Tau.
Cu tine-n gand, te chem sfios,
privind sub pleoape cerul instelat.
Cu tine orice gand e-un vis frumos
si orice vis frumos e-adevarat.
Cu tine-n gand, doar eu si tu,
un psalm de Har sa fie viata mea.
Doar "nu" sa spun atunci cand tu spui "nu",
si "da" sa spun la orice spui tu "da".
Cu tine-n gand, c-an Paradis,
de-acum si pana-n cer ma voi trezi.
Cu tine-n gand sa fiu pe cai de vis
si iar cu tine-n gand in zori de zi
(Costache Ioanid)

Doar gandul la tine...

Doar gandul la tine ma face sa sper

in drumul acesta ce duce la cer.

Doar dorul de Tine, de chipul Tau bland

imi spune mereu...

In curand...

In curand...

La poarta cetatii odata voi sta

acolo departe in patria Ta.

De dorul acesta ce-mi arde in piept

veghez si tresar

si Te-astept...

si Te-astept...

In lumea aceasta mereu calator

ma-nalt catre stele pe scari de fior.

La orice sclipire tresar inganand:

O, vino, Te rog...

mai curand...

mai curand...

(Costache Ioanid)

Mi-aduc aminte clipa...

Mi-aduc aminte clipa:
Nainte-mi tu te-ai arătat,
Vedenie ce pare-n pripa,
Al frumuseţii duh curat.

Oriunde, trudnic, pus-am pasul
În al vieţii vălmăşag,
Eu auzeam sunîndu-ţi glasul,
Vedeam în vis chipul tău drag.

Trecut-au anii. În furtună
S-a risipit visul senin,
Uitat-am glasul tău cum sună, 
Uitat-am chipul tău divin.

În trist surghiun, în grea uitare,
Priveam la zilele-mi ce mor,
Lipsit de crezuri, de-nchinare,
De viaţă, lacrimi şi amor.

Ci-n suflet raze se-nfiripă:
Şi iarăşi nu te-ai arătat,
Vedenie ce trece-n pripă,
Al frumuseţii duh curat,

Şi inima-mi în piept tresare,
Şi, beată, freamătă de dor,
Şi de credinţă, de-ncîntare,
De viaţă, lacrimi şi amor.

(Puskin)

Mi-e sete de-un prieten

Mi-e sete de-un prieten in ceasu-acesta lung,
Sa-l simt tacand alaturi ca o vioara plina,
Sa-i spun cum urc spre steaua pe care n-o ajung,
Cu talpile-ntepate de lumina.

In fiecare seara lauta veche-mi sparg
Si muzici mult visate se sting cu vaier lung.
Ce vanturi reci pandi-m-or cand plec din nou in larg
Spre steaua mea inalta pe care n-o ajung?

Autor: Anghel Dumbraveanu

De ce mi-e sufletul atât de greu?

Imi port pustiu prin noapte pasul meu

Pe drumul cu pietriş lucind la stele.

S-apleacă peste lume Dumnezeu

Şi stau de vorbă stelele-ntre ele.

Solemn e cerul, minunat mereu!

Pământul doarme-n ceaţă azurie.

De ce mi-e sufletul atât de greu?

Aştept ceva? Păreri de rău să fie?

Păreri de rău? De ce? În van sunt toate!

Şi de la viaţă ce-aş mai aştepta?

Vreau numai linişte şi libertate.

S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!

Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!

Să dorm pe veci şi totuşi pieptul meu

Să fie încă plin de vlagă vie

Şi să se-nalţe răsuflând mereu.

Şi zi şi noapte-auzul să-mi dezmierde

Un cântec de iubire lin şi clar

Şi să foşnească-ntr-una, veşnic verde,

Deasupra frunţii mele un stejar.

(MIHAIL LERMONTOV)

Michel Sardou - Je Vais T'Aimer

Iar într-o zi de mai...

‎,,O adoram de-o vreme-ntreaga, 
Si ochii ei fermecatori
Faceau sa-mi fie atât de draga !
Zarind-o, ma treceau fiori ! 

Pastram amorul în tacere,
Si cât eram de fericit !
Iar într-o zi de mai, frumoasa,
I-am scris, si-apoi ne-am întâlnit...

Pastram amorul în tacere,
Si cât eram de fericit !
Dar într-o zi de august, trista,
Am plâns, si-apoi ne-am despartit.,,