marți, 11 ianuarie 2011

O vino iar...!

Sunt ani la mijloc şi încă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Cu răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.
(Mihai Eminescu)

Dragostea este indelung rabdatoare

Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul.

Ce mai faci?

Intamplarea a vrut sa ne intalnim
Ne -am atins din priviri, intr- o secunda
Sentimente si trairi
Undeva uitate
Vin in goana si iarta ….
Trecutul nu mai doare....

Mii de rani si si minciuni ne- au destramat
Nu credeam ca-n cenusa mai e un licar de jar
Amintiri de nerostit parca au disparut
Si , in sfarsit dupa aceasta noapte
Vreau sa te -ntreb soptit
Ce mai faci ?
Dar tu cauti cu privirea o scapare.,..
Spui cuvinte atat de reci si apoi taci,
Te stanjeneste parca linistea mea...
Vreau sa te- ntreb din ochi
Ce mai faci ?
Sa -mi amintesc perfect aroma pielii tale...
Tu incerci sa spui ceva si iar taci,
Gandesti ca doar tacerea ar spune ce -ai vrea...

Dar vreau sa te- ntreb din nou
Ce mai faci ?
Si sa- ti prind in ochi o stralucire speciala...
Stiu, ne-am iubit prea mult
Ce sa- i faci ?
La fel ca altadata si azi te astept......
La fel ca altadata si azi te astept......
La fel ca altadata si azi te astept......

Ma lupt...

Ma lupt sa scap iubirea de patimasul trup,
Sa n-o mai sorb cu ochii, sa n-o mai musc cu gura,
Din latu-mpreunarii salbatice s-o rup,
S-o curatesc de carne, ca de pe aur zgura;
Sa te ador în suflet; doar duhul sa-ti aleg-
O vesnica-mbinare a doua raze line...
Dar cum te-arati, ma-ntunec... si sufletul întreg
Se face ochi, piept, brate... zbucnite catre tine,
Pâlpâitor de pofte, iar dinainte-ti cad;
Din nou vremelnicia îsi casca-n mine-abisul.
Rostogolit pe dâre de flacari, ca-ntr-un iad,
Ma-ntorc, cântând în carne...Ma doare numai visul
Ca mai presus de fire, putând sa o rastoarne,
Iubirea e samânta eternitatii-n carne.

Vasile Voiculescu

luni, 10 ianuarie 2011

Ce e viata?


"Viaţa este o întrebare fără răspuns, dar haideţi să credem în demnitatea şi însemnătatea întrebării."
 Tennessee William

Citatul zilei 10.01.2011


Existam vremelnic prin ceea ce luam din jur, dar vom trai vesnic prin  ceea ce daruim."
(Douglas M Lawson)

duminică, 9 ianuarie 2011

Mult timp dupa ce nu voi mai fi...

Mult după ce uşa casei tale s-a închis în urma mea,
Voi mai răsufla înca mângâierile tale,
Şi nu voi putea să plâng decât lacrimi furate din ochii tăi....
  
Mult timp după ce mă vei uita,
Vei mai locui în mine,
Ca aburul zorilor cautând adăpost sub dogoarea zilei,

Mult timp după ce nu voi mai fi,
Sub stelele celuilalt timp,
Surâsul tău îmi va îmbratişa şi încalzi Nefiinţa.

Dan Stoica - 2011 - aus dem Band  "Liebeserklärung" -

Eu te-am gasit sau..tu pe mine?

Iubire, vis trandafiriu...
Cum aş putea să te descriu?
Eşti inocenţa unui zbor,
Copil atoateştiutor,
Felină ne-mblânzită-n veci,
Limanul undelor prea reci,
Freamăt şi anotimp torid
Într-al femeii trup candid,
Al apei murmur cristalin,
Talaz şi foşnet de satin,
Seva fiorului plăpând
Din gând pe buze-alunecând
Şi prea puţini mai ştiu că ai
Pe vârful degetelor, rai...
Iubire... nu-i cuvânt născut
Să-mi spună când ai apărut,
Cum n-au ştiut nici cei dintâi
Când vii şi cât ai să rămâi...
Săracă-mi este slova, ştiu...
Cum aş putea să te descriu?
Numele tău de unde vine?
Iubire, vis trandafiriu,
Eu te-am găsit?..sau tu pe mine?

O gustare cu Dumnezeu....



    Fiecare avem un suflet drag pe care il iubim, pe care il indragim. Azi, in tristetea mea, mi-am adus aminte de o poveste......


     "A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.
     Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă o bătrână amărâtă care se uita atât de plictisită la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
     Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânei, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acesteia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrâna i-a oferit un zâmbet.
     Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânei, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrâna i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
     Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi s-o îmbraţişeze pe colega sa de bancă. Bătrâna surprinsă de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
      Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
     Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
    Între timp, bătrâna a ajuns şi ea acasă şi fiul ei, observând privirea paşnică a mamei, nu a ezitat să n-o întrebe: “Mamă, ce ai facut azi de eşti aşa fericită? Cine ţi-a adus această fericire?” Ea i-a răspuns liniştită: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”


Morala: 


    Prea des uităm puterea unei îmbrăţişări din suflet, a unui zâmbet sincer, o vorbă bună, o privire senină sau o ureche ascultătoare. Uităm că poate nouă ne-au tranformat o zi obişnuită într-o zi specială sau chiar ne-au schimbat întregul fir al vieţii. Şi totul fără să cerem, am primit exact când aveam nevoie mai mult! Iar noi, în rutina în care am intrat, uităm să mai şi oferim..., nu neapărat din egoism, dar am uitat să oferim fără să aşteptăm nimic în schimb...
   "Să deschidem ochii larg, să privim cu inima, să auzim cu sufletul şi să atingem cu gândul!"


   Cu drag, pentru sufletul meu, acest nou an sa il parcurgem cu speranta si dragoste in suflet. Si, sa nu uiti  : TE IUBESC !
(Alin)
  

Ce inseamna ...... DRAGOSTEA


Dragostea inseamna

sa te bucuri pentru celalalt, atunci cand este fericit
sa fii trist pentru el cand este suparat
sa fiti impreuna in vremuri bune si in vremuri grele
Dragostea e izvorul puterii.
Dragostea inseamna
sa fii mereu sincer cu tine insuti
sa fii mereu sincer cu celalalt
Sa stii sa-i vorbesti, sa stii sa-l asculti,
sa-i respecti increderea si sa nu te prefaci.
Dragostea este izvorul realitatii.
Dragostea inseamna
o intelegere atat de profunda incat
simti ca esti o parte din celalalt
acceptandu-l asa cum este
fara sa incerci sa-l transformi in altceva
Dragostea este izvorul unitatii
Dragostea este


libertatea de a-ti urma visele tale
impartasindu-ti experientele cu celalalt
evoluand ca individ alaturi
si impreuna cu cresterea celuilalt

Dragostea este izvorul succesului.

Dragostea inseamna

bucuria de a face planuri impreuna
bucuria de a face toate lucrurile impreuna
Dragostea e izvorul viitorului
Dragostea este
furia furtunii
si linistea curcubeului
Dragostea este izvorul pasiunii.
Dragostea inseamna
a darui si a primi in fiecare zi,
a intelege nevoile si dorintele celuilalt
Dragostea inseamna
sa stii ca celalalt va fi intotdeauna
langa tine, orice s-ar intampla
sa-i simti lipsa atunci cand e departe,
dar sa-ti fie mereu aproape in inima ta.
Dragostea e
izvorul sigurantei
sursa vietii
Dragostea e viata insasi, traieste-o!
(Alin)

Citatul zilei 09.01.2011

“Nu poti impiedica drumul gandurilor, intocmai cum nu poti opri valurile marii sa se intoarca la tarm. Marinarii numesc asta reflux; vinovatul o numeste remuscare. Dumnezeu rascoleste deopotriva sufletul omului si apele oceanului.”

Stefan Banica - Mi-e dor de ochii tai

Declaratie de dragoste

 ... Azi, ca de o bună bucată de vreme,
Soarele si Luna au continuat să răsară şi să apună

... În ultima oră: oamenii au minţit sau au spus adevărul,
Si cam de tot atâtea ori au fost trişti sau veseli,
...În această ultimă ora,
Au mai izbucnit câteva certuri,
Şi au avut loc cam tot atâtea împăcări,

... În ultimele minute,
unii dintre noi au sperat, au plâns, au zâmbit,
Totul a depins de meridian
Şi de condiţiile atmosferice, sociale si psihice.

...În ultima secundă
S-au m-ai născut şi au mai pierit câţiva dintre semenii noştrii,

... Iar în această clipă
oamenii continuă fără încetare,
Fără să ţină seama de condiţiile atmosferice, sociale şi psihice
Să se îndrăgostească unii de alţii!

Dan Stoica - 2008 - din volumul "Declaratie de dragoste"  2011

Mult timp...

Mult după ce uşa casei tale s-a închis în urma mea,
Voi mai răsufla înca mângâierile tale,
Şi nu voi putea să plâng decât lacrimi furate din ochii tăi....
  
Mult timp după ce mă vei uita,
Vei mai locui în mine,
Ca aburul zorilor cautând adăpost sub dogoarea zilei,

Mult timp după ce nu voi mai fi,
Sub stelele celuilalt timp,
Surâsul tău îmi va îmbratişa şi încalzi Nefiinţa.

Dan Stoica - 2011 - aus dem Band  "Liebeserklärung" -

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Si ma striga cu taina nerostitelor soapte....

Intre noi doi s-a facut un pod de lumina,
Cateva umbre trec peste el, din cand in cand,
Ca niste aripi, intinse peste-a lumii gradina,
Unindu-ne trupurile, cu aceeasi inima batand.
Si nu ne-am speriat, cand plutind peste viata,
Am vazut in oglinda, cum la tampla a nins,
Iar cuvintele,ca-ntr-un iglu de gheata,
Invelite cu lacrimi de tacere s-au prins.
Intre noi universul strabate aceeasi carare,
Insotit de furtuni, curcubee si ploi,
Si nimic nu se naste, dintr-o simpla-ntamplare,
Mirati ca, minunea traieste prin noi.
Tu pastreaza-mi din stele cand rasar in noapte,
Fa sa fie lumina, prin iubirea de ieri,
Si ma striga cu taina nerostitelor soapte,
Sub imensele aripi, indragite poveri.

Corespondenţă Mihai Eminescu – Veronica Micle

Dacă e vineri – e poezie pe pâine
Eminescu a recunoscut de nenumărate ori în scrisorile şi poeziile sale influenţa deosebită pe care Veronica a avut-o asupra sa. De exemplu, în ciorna scrisorii de condoleanţe la moartea lui Ştefan Micle, el scrie: „viaţa mea, ciudată şi azi şi neexplicabilă pentru toţi cunoscuţii mei, nu are nici un înţeles fără tine”. Sau în poezia Lumea îmi părea o cifră mărturiseşte că până când a întâlnit-o „n-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc”, pentru ca după aceea „începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult decât lumea”.
Din luna lui Iunie 1882.
A plâns scriind-o.
Îngerul meu blond,
Te-aş acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de faţă; aş face-o în gând, dacă n-aş fi atât de gelos precum sunt. Tu îmi faci imputarea că nu-ţi vorbesc de loc de amor – dar tu nu ştii că amorul meu e un păhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Şi acea amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăşte şi când eşti de faţă, şi când nu eşti. Veronicuţa mea, dacă acest sentiment care tâmpeşte mintea şi stinge-n om orice curaj de viaţă, n-ar învenina pururea zilele şi nopţile mele, dacă n-ar fi ingredienţa fatală a oricărei gândiri la tine, aş fi poate în scrisorile mele mai expresiv şi mai vorbăreţ. Tu trebuie să ştii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot aşa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are preţul ce i-l dau eu şi nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv şi fără împărtăşire. Te urăsc uneori pentru că te ştiu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aş fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Şi această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aş fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că viaţa mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins şi înţeles, e drept că nu te-aş fi strâns în braţe, dulce şi albă amică, dar nici n-aş fi suferit atât, nici n-aş fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari. Oare acel om, pururea în pericol de a-şi arunca viaţa pentru acel tezaur şi pururea în pericol de a-l pierde, nu-şi zice în sine uneori că, cu toate că iubeşte tezaurul, ar fi fost – nu mai fericit, dar mai puţin nefericit să nu-l fi avut? Aşa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă în pădure, cu toate acestea-l iubeşte mai mult decât viaţa. Aşa te iubesc şi eu – mai mult decât viaţa, mai mult decât orice în lume şi pururea cu frica-n sân, aş vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. Ţi-am spus, Nicuţă, că pentru mine viaţa s-a încheiat. Ce-mi mai spui tu, că sper să aflu alt amor cu uşurinţă şi că nu apreciez îndestul dragostea ta? Nu mai sunt în stare şi nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afară de tine.
Dac-ai cunoaşte această mizerie sufletească care mă roade, dacă ai şti cu câtă amărăciune, cu câtă neagră şi urâtă gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea că nu-ţi scriu uneori o vorbă de amor. În acel moment te-aş săruta, te-aş desmierda, dar te-aş ucide totodată.
Momoţelule, îţi sărut mânile tale mici şi genunchii tăi cu gropiţe şi gura ta cea dulce şi părul şi ochii şi coatele şi toată, toată te sărut şi te rog, te rog mult să nu mă uiţi deloc, deşi poate tocmai când vei şti că te iubesc ***, nu vei mai pune nici un preţ pe iubirea
lui Emin
Departe sunt de tine…
Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţa-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţş parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult…
Voi fi bătran şi singur, vei fi murit de mult!

Vis piedut...

Cand ma uit la mine cel ce-a fost
Am iesit rebelul fara rost
Nu am trait decat pentru o zi
Nu m-a mirat a fi..

Am pierdut si nici ca am stiut
Zile-au fost un joc neintrerupt
Nu am stiut decat sa uit mereu
Ca maine voi fi tot eu …


Tot ce-am vrut a fost ca timpul sa mai stea
Nu mai mult ca viata mea
Nu-mi pare rau de anii ce-au trecut
Ei mi-au dat ce n-am avut.

….totzi plecam ca un vis pïerdut

Singurătatea

Stranie făptură-n noapte,
e iubirea spusă-n şoapte,
între vise şi suspine,
de la mine către cine?

Îndoiala mă cuprinde,
dacă gându-mi se întinde,
aruncând trăiri divine,
de la mine către cine?

Arătări în ochi fugare,
printre stele căzătoare,
le-aş întoarce să aline,
de la mine către cine?

Scoase-n dar din trează minte,
slove spuse în cuvinte,
azvârlite-n nopţi senine,
de la mine către cine?

Val zdrobit întorc în mare,
veşnic adâncind cărare,
spre neantul ce revine,
de la mine către mine.
(Silviu Craciunas)

Citatul zilei 08.01.2011

În această clipă, sunt singur. Ce mi-aş putea dori mai mult? O bucurie mai intensă nu există. Ba da, aceea de a auzi cum, de atâta tăcere, singurătatea-mi creşte.

Emil Cioran

vineri, 7 ianuarie 2011

Asteptandu-l pe el...

Motto:

Aşteptându-l pe el, au trecut clipele; cu ele a trecut o zi, cu zilele a trecut o lună, cu lunile a trecut şi un an şi cu el am lasat toate nădejdile vieţii.

Vidyapati

....in viata, exista o zi, speciala in care ti se da o sansa.Am pierdut-o! Si toate eforturile ulterioare pentru...o a doua sansa....au fost in zadar...Eu iert mereu...De ce n-am primit si eu iertarea cand...mi-am dorit atat de mult?Sau macar o...ocara!Tacerea e cred cel mai cumplit raspuns pe care-l poti primi...cand astepti un zambet, o privire, doua cuvinte!