Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,
Trecand prin vama, fara pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Sa ne aduca-n tara omenia,
O marfa ce-am vandut-o la export.
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania -
In tara Lui de care I-a fost dor
Caci L-am chemat cu totii in agonia
Acelor ore cand veni urgia,
Ingenunchiati, smeriti, sub tricolor.
Se-ntoarce-n tara Domnul, sa ne spele
Si sa ne-nvete sa traim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Si-apoi sa plece dincolo de stele
Ca stim noi ce sa facem aici jos.
Se-ntoarce-n tara Domnul cu Scriptura -
Ca sa ne-nvete viata de crestini;
Dar ateismul si nomenclatura
Si-au transformat subtil coloratura
Si -I impletesc din nou cununi de spini.
Cu darul de iubire si dreptate
Se-ntoarce Dumnezeul Preainalt;
Sa nu mai fie-n tara strambatate,
Nici comunism si nici securitate,
Sa nu mai moara tineri pe asfalt.
Sta Dumnezeu la poarta, Romanie -
Dar cine Ii va spune: "bun venit!"?
La Parlament si la Presedentie
Se-aproba legi, se vrea democratie,
Dar, Numele Lui nu e pomenit.
Te cheama Creatorul azi, nu maine,
In ceasul de destin hotaritor -
Sa-ti franga-n dar a invierii paine;
Acum ori niciodata poti romane
Sa ai un Dumnezeu si-un viitor!
(Petru Dugulescu)
marți, 9 noiembrie 2010
Emotie de toamna
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
(Nechita Stanescu)
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
(Nechita Stanescu)
luni, 8 noiembrie 2010
Top 15 legi ale lui Murphy
15. Cand incerci sa dovedesti cuiva ca un obiect nu functioneaza, va functiona.
14. Suma inteligentei pe planeta este constanta. Populatia insa se afla in continua crestere.
13. Sexul ocupa cel mai putin timp si determina cele mai multe conflicte.
12. Dragostea inseamna superioritatea imaginatiei fata de inteligenta.
11. Daca pare prea frumos pentru a fi adevarat, probabil ca asa este.
10. Daca te joci de-ajuns de mult cu un obiectsi iti faci griji sa nu-l strici, il vei strica.
9. Daca te simti bine, nu-ti face griji. Iti va trece.
8. Intensitatea sentimentelor cuiva fata de tine este invers proportionala cu intensitatea sentimentelor tale pentru acea persoana
7. Primul loc in care trebuie sa cauti ceva este ultimul loc unde te astepti sa-l gasesti.
6. Plicurile si timbrele care nu se lipesc cand le umezesti tu, se vor lipi de alte lucruri, cand nu vrei tu.
5. Lucrurile se inrautatesc inainte de a se imbunatati.
4. Felia de paine va cadea intotdeauna cu partea unsa in jos.
3. Indiferent ce se intampla, intotdeauna se va gasi cineva care sa-ti zica “Ti-am spus eu!”.
2. Zambeste! Maine va fi mai rau!
1. Tot ce e bun este imoral, ilegal sau ingrasa.
14. Suma inteligentei pe planeta este constanta. Populatia insa se afla in continua crestere.
13. Sexul ocupa cel mai putin timp si determina cele mai multe conflicte.
12. Dragostea inseamna superioritatea imaginatiei fata de inteligenta.
11. Daca pare prea frumos pentru a fi adevarat, probabil ca asa este.
10. Daca te joci de-ajuns de mult cu un obiectsi iti faci griji sa nu-l strici, il vei strica.
9. Daca te simti bine, nu-ti face griji. Iti va trece.
8. Intensitatea sentimentelor cuiva fata de tine este invers proportionala cu intensitatea sentimentelor tale pentru acea persoana
7. Primul loc in care trebuie sa cauti ceva este ultimul loc unde te astepti sa-l gasesti.
6. Plicurile si timbrele care nu se lipesc cand le umezesti tu, se vor lipi de alte lucruri, cand nu vrei tu.
5. Lucrurile se inrautatesc inainte de a se imbunatati.
4. Felia de paine va cadea intotdeauna cu partea unsa in jos.
3. Indiferent ce se intampla, intotdeauna se va gasi cineva care sa-ti zica “Ti-am spus eu!”.
2. Zambeste! Maine va fi mai rau!
1. Tot ce e bun este imoral, ilegal sau ingrasa.
Moartea cuvintelor
Un chip de nisip
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
To ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
To ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)
duminică, 7 noiembrie 2010
Despartire in...flori...
La sarbatoarea florilor de mar,
cand drumul cere pasii sa se-astearna,
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.
La sarbatoarea focurilor mari,
cand toata lumea varuie de paste,
din viata mea incepi sa si dispari,
fiinta mea abia te mai cunoaste.
La sarbatoarea soarelui deplin,
cand sangele -n batrani se poticneste,
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde.
Adio, deci, mai e ceva de zis,
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.
Ne mai ramane floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamna,
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui,
sa mi te aminteasca inspre toamna.
Atatea flori la despartire-avem,
atatea flori ca-n bietele romante,
de parca hohoteste un blestem,
porunca lui civilelor instante.
Si floarea de cires de care-am spus
a-mbatranit si s-a zbarcit in fructe,
incet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.
Tu crezi ca despartirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori - numai ruine -
sa nu te minti, ca nu-i deloc asa,
te parasesc spre-a ma gasi pe mine.
La sarbatoarea florilor de soc,
cand lunca lumii galgaie salbatic,
ne despartim, plangand, la acest foc
pe-a carui vatra noi am fost jaratec.
De mar, de visin, de gutui, de par,
e floarea-n sarbatori pana departe,
acum ne despartim intr-adevar
cu-atatea flori in jur ca la o moarte.
Ce-i zis e zis si-n cantec iti spuneam
ca va fi aceasta clipa - n care
de-atatea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.
Adio, deci, te vad, dar nu te vad,
cand florile de noapte-ncep sa cearna
si daca despartirea-i un prapad
proiectul ei ti l-am trimis din iarna.
Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acum cand florile te tin de mana,
asculta cantecul precum era
ninsoarea noastra sfanta si pagana.
(Adrian Paunescu)
cand drumul cere pasii sa se-astearna,
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.
La sarbatoarea focurilor mari,
cand toata lumea varuie de paste,
din viata mea incepi sa si dispari,
fiinta mea abia te mai cunoaste.
La sarbatoarea soarelui deplin,
cand sangele -n batrani se poticneste,
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde.
Adio, deci, mai e ceva de zis,
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.
Ne mai ramane floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamna,
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui,
sa mi te aminteasca inspre toamna.
Atatea flori la despartire-avem,
atatea flori ca-n bietele romante,
de parca hohoteste un blestem,
porunca lui civilelor instante.
Si floarea de cires de care-am spus
a-mbatranit si s-a zbarcit in fructe,
incet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.
Tu crezi ca despartirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori - numai ruine -
sa nu te minti, ca nu-i deloc asa,
te parasesc spre-a ma gasi pe mine.
La sarbatoarea florilor de soc,
cand lunca lumii galgaie salbatic,
ne despartim, plangand, la acest foc
pe-a carui vatra noi am fost jaratec.
De mar, de visin, de gutui, de par,
e floarea-n sarbatori pana departe,
acum ne despartim intr-adevar
cu-atatea flori in jur ca la o moarte.
Ce-i zis e zis si-n cantec iti spuneam
ca va fi aceasta clipa - n care
de-atatea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.
Adio, deci, te vad, dar nu te vad,
cand florile de noapte-ncep sa cearna
si daca despartirea-i un prapad
proiectul ei ti l-am trimis din iarna.
Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acum cand florile te tin de mana,
asculta cantecul precum era
ninsoarea noastra sfanta si pagana.
(Adrian Paunescu)
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Citatul zilei 06.11.2010
Construieste-ti in minte o imagine a reusitei tale. Pastreaza aceasta imagine cu tenacitate, nu ii permite sa dispara. Mintea ta va cauta modalitati de a dezvolta aceasta imagine ... Si nu-ti imagina nici un fel de obstacole.
Norman Vincent Peale
Norman Vincent Peale
vineri, 5 noiembrie 2010
Adrian Paunescu construieste in rai Cenaclul Flacara
Din data: 05 Noiembrie 2010 ora : 11:30:05
In aceasta dimineata, in jurul orei 7.15, poetul Adrian Paunescu a incetat din viata. Revista VIP va ofera, in exclusivitate, amanunte inedite din viata artistului care a bucurat sufletele mai multor generatii de romani. De asemenea, VIP va dezvaluie, in premiera, marturia domnului doctor Mircea Beuran, seful sectiei de chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Floreasca, cel care i-a fost aproape lui Adrian Paunescu in ultimele zile. Nu ratati, insa, varianta tiparita a revistei VIP, unde veti afla mai multe despre OMUL Adrian Paunescu, cel din spatele versului, cortinei Cenaclului Flacara sau camerei de filmat.
Mircea Beuran: ”Chiar si pe patul de spital voia sa dicteze totul!”Cu o zi inaintea tragicului eveniment, domnul doctor Mircea Beuran a purtat o discutie cu redactorii publicatiei noastre si a avut amabilitatea de a ne oferi ultimele noutati din viata poetului. Iata ce a declarat Mircea Beuran cu doar cateva ore inainte de moartea prietenului sau, Adrian Paunescu: ”Poetul se afla internat de o saptamana. Inainte de a fi internat, il vazusera mai multi medici, in primul rand cei de la ambulanta. Raspunsul la medicatie nu era eficient, starea lui se agrava cu fiecare ceas care trecea. Nu a dorit sa se interneze sub nicio forma, dar pana la urma a acceptat sa o faca, intelegand ca lucrurile pot evolua intr-un sens nedorit. Il cunosc de peste 15 ani si era un om foarte activ; acesta activitate cuprindea starile sale, care aveau mare legatura cu evenimentele tarii, starea oamenilor, precum si a diferitelor dintre categoriile sociale pe care cauta sa le ajute. Scria poezii, articole si considera ca plecarea la spital inseamna oprirea din aceasta activitate, deja un pas catre un “ceva” pe care nu-l putea controla cu puterea lui. Pana atunci s-a multumit sa fie consultat de un grup de medici pe probleme generale. Ii faceau analize, discutau, ii ofereau solutii, iar Paunescu a ajuns sa creada ca aceste medicamente pe care le primea acasa ar fi si eficiente. Pe langa medicatia stiintifica, facea si o terapie alternativa, respectiv acupunctura si bioenergie, folosea produse naturiste si, ajutat de convingerile sale, spera ca lucrurile se vor imbunatati. Este un om de o deosebita tarie in convingerile proprii si, cu toate ca ceilalti medici l-au sfatuit sa mearga la spital, el a refuzat. Prin urmare, organismul lui Paunescu s-a decompensat treptat: se deplasa tot mai dificil, respira greu, avea un ac de injectare a perfuzie in mina si toate aceste lucruri trageau un semnal de alarma referitor la starea lui de sanatate.
Evolutia bolii a trecut printr-o etapa in care poetul dadea semne ca starea lui se amelioreaza, insa aceasta raminea la fel de severa, pentru ca puterea cu care inima arunca singele in organism era de 10%, un procent infim pentru robustetea maestrului. Acumulase lichid foarte mult - termenul medical este de anasarca, avea lichid in cavitatea abdominala si toracica iar lucrul acesta ingreuna bataile inimii considerabil.
A urmat o alta etapa: evaluarea starii sale de la momentul in care a venit in spital. Miercuri noapte a facut o fibrilatie, un stop cardiac. L-am resuscitat, dar riscurile au ramas.
“Familia s-a aflat cvasipermanent langa el, l-a sustinut moral si i s-a adus mincare gatita de acasa. S-a acomodat greu, parca era un cerb in padure care vrea sa traiasca liber... Dorea sa fie pe picioarele lui, sa-si decida taate actiunile, sa dea interviuri, sa scrie articole si poezii, chiar si pe patul de spital. Slabise, pentru ca tratamentul indicat pentru boala sa consta in scoaterea unui exces de lichid care ramine in organism. Daca la internare avea 180 kg, astazi (n. red. joi) are 150... Asta inseamna o povara pentru inima”, au spus medicii.
Florin Piersic: ”De teama, mi-am inchis telefonul mobil”La finalul concertului sustinut de Gabriel Cotabita, actorul Florin Piersic, prieten apropiat al poetului, a declarat: “Ne leaga o strinsa prietenie care dureaza de multi ani. Va spun din tot sufletul ca inainte sa vin la acest eveniment, mi-am inchis telefonul mobil, de teama sa nu primesc o veste dureroasa si sa aflu ca bunul meu prieten, Adrian, nu mai este printre noi. Astfel, in aceasta seara as vrea sa va recit o poezie draga sufletului meu si scrisa de Adrian Paunescu: <Repetabila Povara>. Fac acest lucru in semn de omagiu pentru acest mare poet”. Din pacate, vestea rea a sosit, cateva ore mai tarziu...
“In America m-am molipsit de dorinta de a vorbi liber”De curand, poetul si fondatorul Cenaclului Flacara a rememorat, intr-un cerc de prieteni, cei 25 de ani care s-au scurs de la aparitia acelui fenomen social care a starnit atentia milioanelor de tineri. “Cenaclul s-a nascut din initiativa mea, pe fondul unei dorinte necesare de deschidere catre muzica si poezie. In America m-am molipsit de dorinta de a vorbi liber. Inca de la inceput, mi s-au alaturat oameni de cultura din generatia mea: Florian Pittis, Tudor Gheorghe, Doru Stanculescu… Mai erau poetii Radu Tudoran si George Stanca. Inca de la inceput, am organizat intalniri cu oameni de varf ai culturii romane, precum Serban Cioculescu, Sabin Balasa, sau Geo Dumitrescu. Nu am avut prejudecati, toata lumea se putea exprima liber”, isi amintea Adrian Paunescu.
“Nicu Ceausescu a fost omenos si respectuos”Poetul a facut referire si la contextual socio–politic existent in acea epoca: ”Am dat peste cativa oameni care au inteles fenomenul Cenaclului. Cornel Burtica, secretarul CC cu probleme de propaganda, Traian Stefanescu, seful miscarii de tineret si chiar Nicu Ceausescu. Tatal sau, Nicolae Ceausescu, hotarase sa ne ingradeasca libertatea si sa depindem de organizatia UTC, ceea ce era o catastrofa. Nicu a fost omenos si respectuos dar, cu toate astea, radioul ne cenzura”.
“Voi incerca sa cladesc o noua generatie”Care a fost visul lui Adrian Paunescu? A marturisit-o chiar poetul: ”As vrea sa relansez Cenaclul Flacara! Din pacate insa, traim intr-o perioada extrem de tulbure. Un cristal se construieste greu si se sparge prea usor. Oamenii care il construiesc muncesc enorm, iar apoi vine unul si il sparge. Asa suntem noi, romanii... Am construit o tara in decursul a mii de ani, dar a ajuns cioburi...”
Acesta a fost si ramane Adrian Paunescu. Unele vise i s-au implinit, altele nadajduim sa se implineasca. Acum, a plecat sa construiasca in rai Cenaclul Flacara... poate alaturi de Motu' Pittis, Nicu Vladimir si Vali Sterian...
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Mircea Beuran: ”Chiar si pe patul de spital voia sa dicteze totul!”Cu o zi inaintea tragicului eveniment, domnul doctor Mircea Beuran a purtat o discutie cu redactorii publicatiei noastre si a avut amabilitatea de a ne oferi ultimele noutati din viata poetului. Iata ce a declarat Mircea Beuran cu doar cateva ore inainte de moartea prietenului sau, Adrian Paunescu: ”Poetul se afla internat de o saptamana. Inainte de a fi internat, il vazusera mai multi medici, in primul rand cei de la ambulanta. Raspunsul la medicatie nu era eficient, starea lui se agrava cu fiecare ceas care trecea. Nu a dorit sa se interneze sub nicio forma, dar pana la urma a acceptat sa o faca, intelegand ca lucrurile pot evolua intr-un sens nedorit. Il cunosc de peste 15 ani si era un om foarte activ; acesta activitate cuprindea starile sale, care aveau mare legatura cu evenimentele tarii, starea oamenilor, precum si a diferitelor dintre categoriile sociale pe care cauta sa le ajute. Scria poezii, articole si considera ca plecarea la spital inseamna oprirea din aceasta activitate, deja un pas catre un “ceva” pe care nu-l putea controla cu puterea lui. Pana atunci s-a multumit sa fie consultat de un grup de medici pe probleme generale. Ii faceau analize, discutau, ii ofereau solutii, iar Paunescu a ajuns sa creada ca aceste medicamente pe care le primea acasa ar fi si eficiente. Pe langa medicatia stiintifica, facea si o terapie alternativa, respectiv acupunctura si bioenergie, folosea produse naturiste si, ajutat de convingerile sale, spera ca lucrurile se vor imbunatati. Este un om de o deosebita tarie in convingerile proprii si, cu toate ca ceilalti medici l-au sfatuit sa mearga la spital, el a refuzat. Prin urmare, organismul lui Paunescu s-a decompensat treptat: se deplasa tot mai dificil, respira greu, avea un ac de injectare a perfuzie in mina si toate aceste lucruri trageau un semnal de alarma referitor la starea lui de sanatate.
Evolutia bolii a trecut printr-o etapa in care poetul dadea semne ca starea lui se amelioreaza, insa aceasta raminea la fel de severa, pentru ca puterea cu care inima arunca singele in organism era de 10%, un procent infim pentru robustetea maestrului. Acumulase lichid foarte mult - termenul medical este de anasarca, avea lichid in cavitatea abdominala si toracica iar lucrul acesta ingreuna bataile inimii considerabil.
A urmat o alta etapa: evaluarea starii sale de la momentul in care a venit in spital. Miercuri noapte a facut o fibrilatie, un stop cardiac. L-am resuscitat, dar riscurile au ramas.
“Familia s-a aflat cvasipermanent langa el, l-a sustinut moral si i s-a adus mincare gatita de acasa. S-a acomodat greu, parca era un cerb in padure care vrea sa traiasca liber... Dorea sa fie pe picioarele lui, sa-si decida taate actiunile, sa dea interviuri, sa scrie articole si poezii, chiar si pe patul de spital. Slabise, pentru ca tratamentul indicat pentru boala sa consta in scoaterea unui exces de lichid care ramine in organism. Daca la internare avea 180 kg, astazi (n. red. joi) are 150... Asta inseamna o povara pentru inima”, au spus medicii.
Florin Piersic: ”De teama, mi-am inchis telefonul mobil”La finalul concertului sustinut de Gabriel Cotabita, actorul Florin Piersic, prieten apropiat al poetului, a declarat: “Ne leaga o strinsa prietenie care dureaza de multi ani. Va spun din tot sufletul ca inainte sa vin la acest eveniment, mi-am inchis telefonul mobil, de teama sa nu primesc o veste dureroasa si sa aflu ca bunul meu prieten, Adrian, nu mai este printre noi. Astfel, in aceasta seara as vrea sa va recit o poezie draga sufletului meu si scrisa de Adrian Paunescu: <Repetabila Povara>. Fac acest lucru in semn de omagiu pentru acest mare poet”. Din pacate, vestea rea a sosit, cateva ore mai tarziu...
“In America m-am molipsit de dorinta de a vorbi liber”De curand, poetul si fondatorul Cenaclului Flacara a rememorat, intr-un cerc de prieteni, cei 25 de ani care s-au scurs de la aparitia acelui fenomen social care a starnit atentia milioanelor de tineri. “Cenaclul s-a nascut din initiativa mea, pe fondul unei dorinte necesare de deschidere catre muzica si poezie. In America m-am molipsit de dorinta de a vorbi liber. Inca de la inceput, mi s-au alaturat oameni de cultura din generatia mea: Florian Pittis, Tudor Gheorghe, Doru Stanculescu… Mai erau poetii Radu Tudoran si George Stanca. Inca de la inceput, am organizat intalniri cu oameni de varf ai culturii romane, precum Serban Cioculescu, Sabin Balasa, sau Geo Dumitrescu. Nu am avut prejudecati, toata lumea se putea exprima liber”, isi amintea Adrian Paunescu.
“Nicu Ceausescu a fost omenos si respectuos”Poetul a facut referire si la contextual socio–politic existent in acea epoca: ”Am dat peste cativa oameni care au inteles fenomenul Cenaclului. Cornel Burtica, secretarul CC cu probleme de propaganda, Traian Stefanescu, seful miscarii de tineret si chiar Nicu Ceausescu. Tatal sau, Nicolae Ceausescu, hotarase sa ne ingradeasca libertatea si sa depindem de organizatia UTC, ceea ce era o catastrofa. Nicu a fost omenos si respectuos dar, cu toate astea, radioul ne cenzura”.
“Voi incerca sa cladesc o noua generatie”Care a fost visul lui Adrian Paunescu? A marturisit-o chiar poetul: ”As vrea sa relansez Cenaclul Flacara! Din pacate insa, traim intr-o perioada extrem de tulbure. Un cristal se construieste greu si se sparge prea usor. Oamenii care il construiesc muncesc enorm, iar apoi vine unul si il sparge. Asa suntem noi, romanii... Am construit o tara in decursul a mii de ani, dar a ajuns cioburi...”
Acesta a fost si ramane Adrian Paunescu. Unele vise i s-au implinit, altele nadajduim sa se implineasca. Acum, a plecat sa construiasca in rai Cenaclul Flacara... poate alaturi de Motu' Pittis, Nicu Vladimir si Vali Sterian...
Dumnezeu sa-l odihneasca!
E prea puţin
De-atâtea zilnice-ncercări mizere,
De-atâta umilinţă şi păcat,
De-atâta moarte câtă ni s-a dat,
E prea puţin o singură-Nviere.
Şi, totuşi, pe pământul îngheţat,
Lumina lunii drepturile-şi cere
Şi-n stupi lucrează vechiul dor de miere
Şi vânturile primenirii bat.
E ca un fel de rupere de ere
Şi ca un întuneric luminat,
E lupta-ntre femeie şi bărbat,
Ca la un alt scandal pentru putere.
Şi, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntâmplat,
E prea puţin o singură-Nviere.
(ADRIAN PAUNESCU)
De-atâtea zilnice-ncercări mizere,
De-atâta umilinţă şi păcat,
De-atâta moarte câtă ni s-a dat,
E prea puţin o singură-Nviere.
Şi, totuşi, pe pământul îngheţat,
Lumina lunii drepturile-şi cere
Şi-n stupi lucrează vechiul dor de miere
Şi vânturile primenirii bat.
E ca un fel de rupere de ere
Şi ca un întuneric luminat,
E lupta-ntre femeie şi bărbat,
Ca la un alt scandal pentru putere.
Şi, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntâmplat,
E prea puţin o singură-Nviere.
(ADRIAN PAUNESCU)
Abia acum
Ranit la piept de crivatul cîinesc,
Ce-mi bandajeaza ranile cu luna,
Abia acum încep sa te iubesc
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.
Si ranile mereu ma vor durea,
Slavind întîmpinarea ta tîrzie
Si-abia acum îti spun ‘iubita mea’,
Cînd nici nu-ti stiu adresa spre a-ti scrie.
Deodata, apa lumii te-a-nghitit,
Deodata am ramas ranit de crivat,
Gesticulînd spre minus infinit
Si construind delicte împotriva-ti
Atunci cînd totul se-ntîmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele si luna,
Si-abia acum încep sa te iubesc
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.
Deodata ce spun eu si ce spui tu
Sînt doua înghetate limbi straine
Si la hotarul dintre da si nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tïne.
(Adrian Paunescu)
joi, 4 noiembrie 2010
Nimeni Nu E Singur Pe Pamant
Nimeni nu e singur pe pamant,Cineva in grija lui il are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Daca are umbra fiecare.
Singur stai in casa si gandesti
Ca esti singur fara mantuire,
Dar in pragul casei parintesti
Se aude-un greierat subtire.
O scrisoare-ti fosneste-n maini,
Un postas la usa ta mai bate,
Latra-n departare niste caini,
N-ai sa mai cunosti singuratate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapa,
Cand in plinsa sete, cineva
Iti aduce un pahar cu apa.
Umbre jos si norii sus pe cer,
Cai pascand si soarele in scapat,
Om stingher in drum spre om stingher
Nimeni nu esingur pan' la capat.
(Adrian Paunescu)
In cartea vietii...
In cartea vietii mi-a fost scrisa,
O iubire eterna,dar din pacate interzisa.
El mi-a intrat in suflet fara ca sa stiu.
Cand am vrut sa-l scot din minte era deja prea tarziu.
Lumea ma judeca iar parintii mei m-au renegat,
Spun ca i-am facut de ras iubind un om insurat.
Mi-e greu sa-i privesc in ochii,stiindu-le dezamagirea,
Dar ei de ce nu inteleg ca am cunoscut si eu iubirea?
E adevarat,am plans cu sufletul amar,
Atunci cand i-a jurat doar ei iubire la altar,
Cu toate astea,sufletul meu il pretuieste,
Fiindca eu sunt singura pe care o iubeste.
Toti ma privesc cu sila si cu rautate,
Le aud rasetele dar totusi merg mai departe,
Si nu pun la suflet ceea ce spun cei din jur,
Nu mi-e usor sa-l impart dar numai pentru el indur.
Ne iubim chiar daca ceilalti ne condamna,
Dar fara sa ne pese,ne ascultam inimile si facem ce ne indeamna..
El e viata mea si lumina ochiilor mei,
Desi seara se intoarce in bratele altei femei...
(Logica)
O iubire eterna,dar din pacate interzisa.
El mi-a intrat in suflet fara ca sa stiu.
Cand am vrut sa-l scot din minte era deja prea tarziu.
Lumea ma judeca iar parintii mei m-au renegat,
Spun ca i-am facut de ras iubind un om insurat.
Mi-e greu sa-i privesc in ochii,stiindu-le dezamagirea,
Dar ei de ce nu inteleg ca am cunoscut si eu iubirea?
E adevarat,am plans cu sufletul amar,
Atunci cand i-a jurat doar ei iubire la altar,
Cu toate astea,sufletul meu il pretuieste,
Fiindca eu sunt singura pe care o iubeste.
Toti ma privesc cu sila si cu rautate,
Le aud rasetele dar totusi merg mai departe,
Si nu pun la suflet ceea ce spun cei din jur,
Nu mi-e usor sa-l impart dar numai pentru el indur.
Ne iubim chiar daca ceilalti ne condamna,
Dar fara sa ne pese,ne ascultam inimile si facem ce ne indeamna..
El e viata mea si lumina ochiilor mei,
Desi seara se intoarce in bratele altei femei...
(Logica)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)