vineri, 4 noiembrie 2011
joi, 3 noiembrie 2011
De-ai fi tu salcie la mal de Mihaela Mihai
 M-as face rau la umbra ta . O stea pe cerul de opal De-ai fi , in noapte m-as schimba Si-acolo unde esti o viata as sta In calea ta , in umbra ta ... De-ai fi in zbor o randunea M-as face cuib pe-un ram de pom Sau primul fulg de nea De-ai fi , m-as face din zapada om Si-acolo unde esti o viata as sta In calea ta , in umbra ta Si-n ochii tai ce-n noapte Somnul dulce i-a inchis As vrea sa fiu clipa unui vis. De-ai fi tu marea ce s-a strans In ochii ce nicicand nu mint Pe-obrazul trist , pe care-au plans M-as face lacrima de-argint... Un loc oricat de-ascuns atat as vrea In gandul tau , in umbra ta Si-acolo unde esti o viata as sta In calea ta , in umbra ta Si-n ochii tai ce-n noapte Somnul dulce i-a inchis As vrea sa fiu clipa unui vis . De-ai fi tu soarele pe cer M-as face cand rasari in zori Un camp de florï ..  |
 Pe luna, cînd ne scapara-n argintul noptii pocalele de vin ca niste ochi de fiara, cu un surîs ametitor tu-mi rascolesti tot furnicarul de porniri, cari nu-si mai afli’ apoi odihna. Sub ocrotirea limpede a zarii biruitoare ma privesti si-n ochii mei te oglindesti stralucitoare, mîndra si pagîna. Iar eu încet, nespus de încet pleoapele-mi închid, îmbratisînd cu ele tainic icoana ta din ochii mei, surîsul tau, iubirea si lumina ta - pe luna, cînd ne scapara-n argintul noptii pocalele de vin ca niste ochi de fiara. |
Stau pe ţărm şi-sufletul mi-e dus de-acasa.
viţe verzi sugrumă casele-n lăstări sălbatici
şi vânjoşi-asemenea unor plopi ce-şi
strânâg în braţe prada.
Soarele în răsărit-de sânge-şi spală-n mare
lancile, cu care a ucis în goană noaptea ca pe-o fiară.
Eu
stau pe ţărm şi-sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cărăruire-n nesfârşit şi nu-şi gaseşte
drumul înapoi.
Lucian Blaga
1919
Lucian Blaga
Poetul...
„Lucian Blaga este poate cel mai original creator de imagini pe care l-a cunoscut literatura română pînă acum. Sensorialismul ţine loc lirismului; din contactul liber al simţurilor cu natura găsim în poezia lui Blaga nu numai o impresie de prospeţime, ci şi un fel de bucurie de a trăi, un optimism şi chiar un fel de frenezie aparentă, nietzscheană, cu răsuflarea scurtă, limitată la senzaţie sau sprijinită pe consideraţii pur intelectuale”.Eugen LOVINESCU
Lucian Blaga, poet, dramaturg şi filozof, s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lăn-crăm din judeţul Alba.
In 1910 debutează în Tribuna din Braşov cu poezia Pe ţărm, urmată de cea intitulată Noapte şi este ales preşedinte al societăţii literare din şcoală. „Începuse să-l pasioneze problemele de ştiinţă şi filozofie .
Inaugurată cu Poemele luminii (1919), opera poetică antumă a lui Blaga cuprinde, până în 1943, încă şase volume: Paşii profetului (1921), În marea trecere(1924), Lauda som-nului (1929), La cumpăna apelor (1933), La curţile dorului (1938), Nebănuitele trepte (1943).Dramaturgia, alcătuită din poeme dramatice, porneşte de la miturile şi legendele autohtone sau de la evenimente ale istoriei şi culturii naţionale (Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Daria, Fapta şi Învierea (1925), Arca lui Noe (1944) . Opera filozofică este organizată în patru trilogii ( a cunoaşterii, a culturii, a valorilor şi trilogia cosmologică (Filozofia stilului (1924), Cunoaşterea luciferică (1933), Spaţiul mioritic (1936), Geneza şi sensul culturii (1937)).
Câteva culegeri de aforisme (Discobolul (1945)) şi eseuri, alături de memorialistica din Hronicul şi cântecul vârstelor şi de romanul autobiografic Luntrea lui Caron, ambele publicate postum, şi lucrarea Pietre pentru templul meu (1919), întregesc imaginea uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii române moderne.
În 1936 este ales membru al Academiei Române. Între 1939 şi 1948 este profesor la Catedra de filozofia culturii a Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Filozofie din Cluj (1949-1953) şi la Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-1959). După 1943, nu mai publică nici un volum de versuri originale, deşi continuă dă lucreze (opera sa postumă echivalând-o cantitativ pe cea antumă).
omul...
Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, autodefinindu-se „mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani.
Fiu de preot, Isidor Blaga despre care află de la fraţii lui că „era de o exuberanţă şi de o volubilitate deosebit de simpatică”, este al nouălea copil al familiei, iar mama lui este Ana Blaga, născută Moga, pe care autorul o va pomeni în scrierile sale ca pe „o fiinţă primară”
Fiu de preot, Isidor Blaga despre care află de la fraţii lui că „era de o exuberanţă şi de o volubilitate deosebit de simpatică”, este al nouălea copil al familiei, iar mama lui este Ana Blaga, născută Moga, pe care autorul o va pomeni în scrierile sale ca pe „o fiinţă primară”
La cursuri, uimea pe profesori cu originalitatea răspunsurilor pe care le da iar în sclipirea ochilor era un joc de flăcări deasupra unei comori” – îşi va aminti mai târziu un fost coleg de liceu al poetului, Horia Teculescu.
Incepuse să-l pasioneze problemele de ştiinţă şi filozofie – atestă aceleaşi Amintiri. Yorbea despre planeta Marte, încerca să dovedească existenţa vieţii acolo. Cu timpul devine pasionat mai mult de problemele filozofice...
Avea în el un farmec ciudat. Tăcerile lui care erau foarte expresive. Avea, pe urmă, nişte ochi demonici . Îşi concentra toată fiinţa în privire. S-a scris despre el că se iubea foarte mult poate şi pentru că era, în fond, un timid, un delicat, un introvertit; un introvertit, totuşi, care era foarte iubit, foarte simpatizat…
Lucian Blaga see stinge din viaţă la 6 mai 1961 şi este înmormântat în satul natal, Lancrăm.
Sursa:Wikipedia
Aripi de argint
din ciclul Cîntecul focului
Şi anotimpuri, vînt de miazănoapte
sau vînt de sud, dacă m-ar căuta,
pe-o treaptă m-ar găsi în preajma ta.
Şi călători, iscoade de departe,
şi patrie, morminte, bolovani,
dacă de mine toate-ar întreba,
m-ar dibui prin vînt în preajma ta.
De zile, săptămîni, de luni, de ani,
mă pierd în ochii tăi mîndră iubire.
Ca din oglinzi, ce singure nu mint,
încerc să dobîndesc o dumirire,
ca aripile ce le simt în spate,
aievea sînt din pene de argint.
sau o părere doar de greutate.
|
Sapho a condus o școală- cenaclu la Mytilene (numită și ”Casa Muzelor”) și a compus ode care se caracterizează printr-o pasionată invocare a iubirii, printr-un sentiment viu al naturii și prin prospețimea senzațiilor, evocate în metrul poetic creat de ea - metrul safic.
Imn catre Afrodita
Imn catre Afrodita
Sapho
Pe tron de aur, tu Afrodita eternă
Frumoasă fiică-a lui Zeus, eu te rog fierbinte
nu-mi pune în suflet
amărăciuni și doruri,
ci ca deunăzi când ai venit ascultându-mi
din depărtare strigătul meu și oftatul
și părăsindu-ți mândrul palat de la zare,
porneai spre mine albă, în carul de aur, -
tu vino iarăși !
Frumoase păsări repezi, la car văzusem
cum te aduc spre noi, cu bătăi de aripi.
Ce repede zburau. Tu, de trei ori slăvită,
cu chip zeiesc, ales, ai surâs spre mine,
m-ai întrebat ce am de te chem într-una
și ce vrea, turburat,zbuciumatu-mi suflet -
- ”Pe cine ai vrea tu să-ți aducă Pito
Iubirii tale, deci ? De ce suferi Sapho ?
Fugind de tine, el în curând spre tine
o să alerge și-o să-ți stea alături !
De nu-ți primește darul, - în curând el însuși
Va fi să-ți deie daruri. Și de nu te place
Curând te va iubi, ca prins de flăcări ”
Deci vino iarăși Zeiță și fă să-mi piară
aceste gânduri grele. Și împlinește-mi
tot ce-mi dorește inima. Te chem, Zeițo !
Si plec și eu ...cu vântul greu...
Oftări prelungi
Pe-a toamnei lungi
Viori mâhnite
În suflet mor
Sfâșietor
Necontenite.Cu spaimă-n gând
Și palid, când
Sfârșitul vine,
În minte chem
Trecute vremi
Printre suspine.
Și plec și eu
Cu vântul greu
Care mă poartă
Fără noroc
Din loc în loc
Ca frunza moartă.
Paul Verlaine
MICHELANGELO BUONARROTI - 1475 - 1564
MICHELANGELO BUONARROTI - 1475 - 1564  Gigantică personalitate renascentistă, Michelangelo a fost sculptor, pictor, arhitect dar și poet. El nu este numai autorul lui David și Moise (sculpturi celebre), al mormintelor familiei Medici, al cupolei basilicei Sfântului Petru ori al frescelor din Capela Sixtină, ci și autorul unor sonete și madrigale alcătuind ciclul Rime, printre cele mai importante numărându-se cele dedicate lui Tomaso del Cavalieri și Vittoriei Colonna.  Vittoria Colonna RIME 239 (Sonet închinat Vittoriei Colonna) Mărită doamnă, spune-mi cum se face că-n stei cioplită dăinuie-o făptură, când cel ce-a făurit-o-n piatră dură cu timpul în cenuș se preface ? Sub ce-a trudit făuritorul zace, căci mai presus e arta de natură; eu știu, o simt prin propria mea sculptură ce vremilor le ține piept tenace. De-aceea deopotrivă pot și ție și mie în culori sau piatră mută viață a ne da, o viață nesfârșită, ca după noi prin veacuri să se știe cât de frumoasă-ai fost și cât de sluă făptura-mi ce-a iubit îndreptățită.  285 Ajuns-au anii, cursul vieții mele, fragilă barcă-n larg p mări profunde, în portul nostru-al tuturor, pe unde dăm seamă toți de bune și de rele. Azi știu c-a fost sortită să mă-nșele văpaia închipuiilor fecunde ce-n însăși fantezia mea se-ascunde: căci idol mi-am făcut din artă. Stele, doruri și vise ce-o s-ajungă toate acum când două morți îmi stau în față ? Una m-a prins, cealaltă stă s-apuce. Nici dalta, nici penelul nu mai poate s-aline duhul meu cuprins în brațe de cel ce ni le-a-ntins murind pe cruce.  |
Cantecul harpistului
În Egiptul Antic, Cântecul harpistului este un poem gravat pe mormintele faraonilor, având ca imagine un harpist orb care cântă la harpă.
Se presupune că harpistul cânta acest poem în timpul ceremonialului de mumificare a faronului.
Versurile acestor poeme ritualice din timpul Vechiului Imperiu erau scurte și mai generale ca tematică pe când cele din perioada mai târzie sunt mai lungi și mai puțin "tradiționale" ca tematică , uneori chiar satirizând piramidele ca fiind morminte "mult prea largi".
S-au găsit, așadar, aceste poeme gravate pe mormântul lui Intef; pe mormântul lui Neferhotep; pe mormântul lui Inherkhawy și pe mormântul lui Antef.
Versurile selectate sunt din poemul de pe mormântul lui Antef, faraon ce a domnit către sfârșitul Imperiului de Mijloc în dinastia a XI-a (2160-200 î.Hr.)
Motivele exprimate în acest poem sunt motive care vor fi reluate și în literaturile altor popoare și ale altor epoci: soarta schimbătoare ( "fortuna labilis" ) și bucură-te de ziua de azi (" carpe diem ").
"Ce bine este de acest om de seamă răposat întru dreptate
Pentru că soarta trimisă de zei nu-l poate vătăma !
Trupuri de oameni pleacă și trec, iar altele rămân
Din vremea strămoșilor care-au trăit mai înainte.
Regii divini care au fost pe vremuri se odihnesc în piramidele lor
Și la fel oamenii de neam mare și slăviți
Și ei înmormântați în piramidele lor.
Ei și-au clădit case,
Locuințele lor, însă, nu mai sunt.
Ce s-a petrecut oare cu ele ?
Am ascultat cuvintele lui Imhotep și vorbele lui Herdede
Ale căror zicale oamenii le repetă mereu și în tot lcul
Ce s-au făcut din casele lor acuma ?
Zidurile lor sunt nimicite,
Locuințele lor nu mai există
Ca și cum n-ar fi fost nicicând,
Nimeni nu se întoarce de acolo
Ca să ne povestească cum o duc ei,
Ca să ne spună de ce au nevoie ei,
Ca să liniștească inimile noastre.
Până când noi înșine nu mergem spre locul în care ei s-au dus
Fii bucuros
Că poți să-ți lași inima să dea uitării,
Că oamenii te vor sfinți într-o zi.
Dă urmare dorinței tale
Atâta vreme cât vei trăi,
Așeaza mireasma de mir pe capul tău,
Înveșmântează-te în pânza subțire de inȘi unge-te cu unsorile minunate ale zeilor !
Sporește mai mult încă plăcerile pe care le ai
Și nu lăsa inima ta să se slăbească.
Urmează dorinței tale și fă-ți bine ție însuți,
Fă cele ce dorești pe lumea aceasta
Și nu-ți răni inima ta,
Până când ziua bocetelor va veni peste tine
Căci cel ce are inima liniștită nu dă ascultare jelirilor lor
Și plânsetele nu izbăvesc pe om de Lumea de Dincolo.
Refren:
Petrece-ți ziua cu fericire și nu te mâhni !
Ia seama, nimeni nu-și poate lua avuția cu el !
Ia seama, nici unul din oamenii care a plecat dintre noi
nu poate veni inapoi !
Secretul reusitei!
Norman Vincent Peale
miercuri, 2 noiembrie 2011
Este mai greu sa spui Nu decat Da !
Despre caracter...
'' Inteligenţa fără caracter este nulă''.
Cicero
'' Ordinea morală privită prin prisma firii personale, înseamnă caracter."
R.W.Emirson
'' Învăţătura îţi dă lumină dar nu te înalţă decât caracterul''.
Ov.Densuşianu
marți, 1 noiembrie 2011
|
Despre cuvinte...
Osho
duminică, 30 octombrie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)