Eternal Spring

Eu merg pana departe...

eu merg pana departe,
fac un pas.
nelinistea imi
inchide ochii,
pleoapele,
eu vad
prin fereastra ce a devenit
o lume subtire,
infinita.
vad si ma strecor
prin aceasta lume
prin care eu
am devenit un punct.

Legenda Cameliei

Legenda spune ca traia o data o fiica de imparat deosebit de frumoasa, dar deosebit de singura, pe nume Camelia. Pentru a-si umple timpul, aceasta isi petrecea majoritatea timpului vorbind cu florile si invatase limbajul acestora.

In imparatia peste care domnea tatal fetei traia un balaur care obisnuia sa manance toate fetele in varsta de 14 ani. Cu cat se apropia mai mult fata de varsta de 14 ani, cu atat era mai bine pazita si cu atat erau parintii ei mai ingrijorati. Cu toate ca o pazeau cei mai iscusiti ostasi, la ora 12 noaptea cand fata implinea 14 ani, balaurul reuseste sa intre in castel, in turnul unde fusese inchisa fata si sa o rapeasca, urmand sa o duca departe si sa o manance. In drum spre locul unde locuia balaurul, Camelia implora florile de pe pajistile inflorite peste care trece sa o transforme intr-o floare si sa o salveze.

Florile ii asculta voia si o transforma intr-o floare roz deosebit de fina, pe care balaurul o scapa din gheare si care cum atinge solul prinde radacini si da nastere la noi flori de cele mai variate culori si forme. Aceasta floare urma sa se numeasca Camelia.

Limbajul Cameliei

Camelia este o floare care simbolizeaza norocul, prezenta de spirit. Barbatul care daruieste unei femei o Camelie o considera pe aceasta unica, deosebita, norocoasa. Femeia careia ii plac Cameliile este in general solitare, o femeie puternica, independenta, careia ii place sa se descurce singura.

Numele Camelia

Numele de Camelia vine din latina insemnand enorias. Prin prisma etimologiei si a legendei florii, o persoana cu numele de Camelia este independenta, puternica, norocoasa si de obicei reuseste in tot ceea ce isi propune. Numele de Camelia sugereaza ambitie si perseverenta.

Definitia usilor inchise...

E o rană în scândura uşii
unde-am bătut şi n-a răspuns nimeni.
Deschideţi uşa cu grijă,
să nu loviţi rana cu cheia.

(Octavian Paler)

Numai inima mea spune...

Dupa multe rele
Multe lacrimi reci
Te-am cunoscut pe tine
Si nu mai vreau sa pleci!
Tu mi-ai adus iubire
Mi-ai alinat durerea
M-ai facut sa iubesc din nou
Mi-ai adus fericirea.
Iti multumesc ca esti langa mine
Ca ma iubest asa
Ma bucur ca ai aparut in viata mea
Si mai ajutat sa scap
Dintr-o lume rea.
Dar te rog din suflet
Nu ma minti
Nu ma face sa sufar din nou!
Am incredere in tine
Stiu ca ma iubesti
Numai inima mea spune
Ca ai sa ma ranesti
Ea mai fuge in trecut
Dar sper ca va uita candva
Caci baiatul(fata)care ma iubeste
E aici in fata mea
Iti multumesc ca m-ai facut sa zambesc
Te iubesc!

O lume ne desparte...

timpul s-a scurs

tu nu m-ai sunat ca sa-mi dai un raspuns

si ma pierd in amintiri,

clipe ce nu mor

ele-mi dau curaj sa nu uit asa usor

striga-ma si atunci voi veni

cheama-ma si voi veni

intr-o clipa voi fi langa inima ta

o lume ne desparte

ma pierd adanc adanc in noapte si te caut mereu

tu esti ingerul meu

inca te-astept

timpul pentru mine se scurge incet

si ma pierd in amintiri

clipe ce nu mor

ele-mi dau curaj

si atunci voi veni

cheama-ma si voi veni

intr-o clipa voi fi langa inima ta

o lume ne desparte

ma pierd adanc in noapte si te caut mereu

tu esti ingerul meu

iubirea nu moare

tu nu stii cum doare

tu nu stii, tu nu stii

si ma rog mereu

ca sufletul tau sa poarte iubirea

ce ti-o port doar eu

te pastrez adanc in amintire

ce traim e vis sau e iubire

numai eu..eu sunt doar al tau..

esti in sufletul, sufletul, sufletul meu...

te pastrez adanc in amintire

ce traim e vis sau e iubire

numai eu..eu sunt doar al tau..

esti in sufletul, sufletul, sufletul meu...

striga-ma si atunci voi veni

cheama-ma si voi veni

intr-o clipa voi fi langa inima ta

o lume ne desparte

ma pierd adanc adanc in noapte si te caut mereu

tu esti ïngerul meu!

Si cugetez la viata...

Privesc pierdut în zare cum cade iarăşi ploaia
Ce-alungă acalmia din zilele banale
Şi sterge reflectări ce mă închid în lanţuri
Şi sperie tăcerea din gânduri triviale.

Şi când vreo picătură şuvoaie face-n mine
Şi-mi împregnează mintea cu chipul tău de soare
Încep să uit de toate şi vreau să fiu cu tine
Şi te gândesc păşind prin picături de ploaie

Şi stau din nou nostalgic şi meditez la ape
Şi la stropirea blândă ce-mi umple inima
Şi cugetez la viaţă, ce bună-ar fi cu tine
Dacă mi-ai fi în braţe şi să te ştiu a mea.

 

Iar când deplâng distanţa şi depărtarea asta
Ce vrea să ne separe, s-omoare dragostea
Te recompun din ape, din picături de ploaie
Să fii mereu cu mine etern în viaţa mea.

(Marius Baciu)

Lectie inutila de logica...

Aşa se întâmplă logic,
plecăm şi sosim undeva.
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viaţă,
poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva, totdeauna sosim undeva,
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut
dar sosim undeva şi câtă vreme sosim undeva
totul e logic
chiar dacă logica şi fericirea sunt lucruri total diferite,
totuşi am plecat şi am sosit undeva,
am greşit drumul, dar am sosit undeva,
dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?

(Octavian Paler)

Focul

Nu-i adevărat povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, cînd singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
cînd un om s-a gîndit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mîinile
şi teama de el.
Poate focul n-a fost decît un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,
cînd vulturii coboară în noi
şi ne temem.

(Octavian Paler)

Digul

Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atît de atenţi
încît într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărîţi să mergem la capăt.
Acum chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decît singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde,
să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vîrstă am şi ce caut aici.
Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig,
ca şi cum l-aş cunoaşte?

(O.Paler)

Definitia nenorocului

Sunt drumuri ce ne caută demult.
Şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi
În căutarea lor pe alte drumuri.

(Octavian Paler)

TRANDAFIRUL ALBASTRU-FRATII CHIRIAC

Timpul vietii mele...

Timpul vietii mele...
 Sunete pierdute mă strigă în noapte 
Să răsfoiesc timpul din cartea personală 
Multe ploi abundete de litere asupra sufletului 
Cerul strigă cu ploaie, pe capitolele vieţii,luptăm
 Întunericul devine rece,ochii tăi rătăcesc pierduţi
 Şi reuşesc să desenez pe marginea orizontului,
 Îţi desenez ochii prin fereastra sufletului meu. 
Ce vor gusta topirea timpului pierdut
 Doresc să-mi deschid larg fereastra ochiului
 Să reuşesc să-mi topesc timpul nopţii
 Printr-un singur ochi cartea vieţii, 
Noaptea citeşte pe nerăsuflate… 
Timpul vieţii mele…

Spune-mi ceva...

Spune-mi ceva, după vorbele-acele
Tânjesc de-o vecie. Oricare din ele,
Dulce-nfioară inima mea.
Spune-mi ceva...

Spune-mi ceva. Nimeni n-aude, nu ştie,
Straniu, vorbele tale leagănă-adie.
Ca şi o floare, vorbele tale m-ar mângâia.
Spune-mi ceva...

(Adam Asnyk)

Tu nu mai esti,ai plecat...

Rătăcesc prin pădurea de vise
printre margini aprinse de drum
şi tot port lângă suflet iubirea
şi nu pot s-o găsesc nicidecum.

Peste clapele-mi stinse trec mâna,
portativul mi-e şters şi neclar.
Spune-mi tu, unde-mi este iubirea,
prin ce loc îmi e dorul hoinar?

Azi mai singură-mi e înserarea
când prin flori umbl-al firii parfum.
Spune-mi tu: unde-mi este cărarea?
Că nu pot s-o găsesc nicidecum.

Tot mai cânt la harmonica-mi veche
cântec trist, pe alei presărat
în curând înflori-vor salcâmii
însă tu nu mai eşti, ai plecat.

(Leonid Iacob)

Drumul spre mine - Catalin Crisan

Floarea ..singuratatii...

Nu stiam ca floarea amara a singuratatii 
Are daca o atingi pe obraz,
Sunetul unor pasi care pleaca.


(Octavian Paler)

Speranta...imprumut al fericirii...

Am ajuns la concluzia ca pe noi oamenii,tot ce nu cunoastem ne socheaza.Ne lasam socati chiar si de ceea ce stim.Ne socheaza iubirea,ne socheaza ura,ne socheaza tacerea dar ne socheaza  si comunicarea.Da chiar si acum,in era "comunicarii" ne incurcam in comunicare,deviind-o si colorand-o urat.
A-ti pune intrebari,nu inseamna a si raspunde la toate,dar reprezinta enorm in Cunoasterea ce-si muta in fiecare clipa orizontul.Pe om l-a socat cand nu putea pune intrebari,il socheaza si acum cand poate.In toata aceasta nebuloasa ramane doar speranta.Caci speranta este cu adevarat un imprumut dar numai un imprumut facut fericirii.

Absente care dor

"Uneori, sunt de ajuns vintul si soarele ca absentele sa ma doara”.Daca ar fi doar absente…Plecarea din viata noastra a unui om drag pentru totdeauna nu mai e absenta.E ,…..voi cum o vedeti?Pentru mine e ca o noapte dorminda mai lunga.In care visezi doar chipul lui drag!.Vis in care esti fericita si pe care vrei atat de mult sa nu-l uiti in zori de zi , incat refuzi sa auzi ceasul desteptarii,a altui inceput ...de zi…

"Si trebuie sa inving in mine aceasta tristete pentru a putea iubi din nou”Dar de ce simt ca nu mai pot iubi din nou?Poate pentru ca dupa o mare iubire urmeaza intotdeauna o mare negatie.Justa in opinia mea.Nu poti iubi enorm azi si mane sa ai acelasi sentiment dar pentru altcineva."Si atunci vine si ea melancolia..Dar, poate, si melancolia nu e decat tot o forma a dragostei, mai complicata acum, insa si mai lucida. Stiind ca ea nu pune conditii. Recunoaste ca exista. Atita tot". (…)Si totul se intampla in singuratate."Despre adevărata singurătate nu vorbim decât în şoaptă. Nu putem ţine conferinţe publice despre ea. Dealtfel, ce mai înseamnă o singurătate trâmbiţată? Nu voi recunoaşte decât în faţa mea că sunt singur. Şi uneori prefer sa-mi ascund si mie."
De ce?Poate pentru ca nu vrem sa-i intristam pe cei din jur.Momentul trezirii din vis,doar dintr-un vis poate fi atat de trist incat simpla lui vedere…doare…Doare atat pe dinauntru cat si…pe fata.Si-atunci ne trezim cu acel zambet de-mprumut care , nu, spunea cineva…e mai trist si mai amar decat toate lacrimile de pe pamant.”Am aflat ca intelepciunea nu e, poate, decit o iubire care isi cunoaste atit de bine motivele, incit nu se mai teme sa lase tristetea pe aceeasi balanta cu lumina amiezii. Amindoua ard si purifica.Deci singuratatea ,asa cum constata si Octavian Paler..nu e chiar rea. “Există momente în care confruntarea cu propria conştiinţă duce la rezolvarea problemei iniţiale. Desigur, ajungem în final să povestim prin ce am trecut celor apropiaţi nouă… dar până în punctul acela de destăinuire trebuie să trecem de scutul pe care singuri ni-l ridicăm”.Ce se ascunde in spatele scutului,poate fi numita o a doua viata interioara.Cu framantari,intrebari,renuntari si plecari spre noi redute,cu tristeti…si cu …lacrimi ce nu se vor vazute …
“Recunoaşterea nevoii de singurătate, pe de altă parte, e o problemă mai delicată. Socializarea şi nevoia de colectiv stau în gena noastră umană şi de aceea recunoaşterea a ceva care părăseşte tiparele prestabilite atrage după sine teama de ridicol. Ne e teamă să fim excluşi din rândurile majoritaţii, dar în acelaşi timp ne dorim să fim unici.
Unicitatea vine din sinceritatea pe care o avem faţă de ceilalţi, dar în speţă, faţă de noi înşine."Cand ai  curajul si sinceritatea de a spune un te iubesc esti unic..  ….."Iar în sinceritate se află şi nevoie de  singuratate."

Amintire...

Cand zarva zilei se preface-n soapte,
Si-n pietele, de liniste-acum pline,
Si-asterne umbra stravezia noapte,
Iar somnul cu rasplata trudei vine,
Atunci incepe truda mea si chinul,
Si ceasurile picura-n tacere:
In nemiscarea noptii simt veninul
Mustrarilor arzand pan’ la durere.
In cugetul meu trist, noian de vise,
Sfasietoare ganduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-si ghemul nesfarsit.
Si recitindu-mi viata mea in sila
Blestem si ma cutremur, plang amar,
Dar randurile triste de pe fila
Rasar prin panza lacrimilor iar.
(poezie de Puskin)