Gandul sufletului meu,in cuvinte..

In cap se-nvartesc,
Ganduri o mie,
Lumea o invartesc,
Ce-mi faceti voi mie!
Ce ma fac eu oare?
Mi-ati facut capul mare,
Peste tot cusur gasiti,
Realitatea o suciti!
Zi si noapte,
Cuvinte, nu fapte
Tare va starnesc,
Cercuri invartesc!
Bucuria vietii mi-o rapiti,
Simtirea o-nnabusiti,
Tristetea primeniti,
Afurisite, voi, sa fiti,
O sa va pun pe hartie!

Arta iubirii incepe cu noi insine...

Arta iubirii incepe cu noi insine. Primul pas consta in a deveni constienti, in a intelege adevarul potrivit caruia fiecare om isi viseaza propriul vis. Cine intelege acest lucru devine responsabil pentru partea sa din relatie, adica pentru el insusi. Stiind ca este responsabil pentru partea sa de relatie, el o poate controla cu usurinta. Nu are insa nici un rost sa incerce sa controleze si cealalta jumatate a relatiei. Daca il/o respectam cu adevarat, noi vom intelege ca partenerul nostru/partenera noastra, sau prietenul, fiul, mama, toti sunt pe deplin responsabili pentru jumatatea lor de relatie. Daca vom sti sa respectam cealalta jumatate, relatia noastra nu va fi niciodata caracterizata de conflicte. Noi nu vom avea nicodata parte de razboi in familie sau in cuplu.

Mai departe, daca intelegem ce inseamna iubirea sau ce inseamna teama, putem deveni constienti de modul in care ne comunicam visul altor persoane. Calitatea comunicarii noastre depinde de optiunile pe care le facem in fiecare moment, de racordarea ccealaltaorpului nostru emotional la vibratia iubirii sau la vibratia fricii. Chiar daca ne aflam pe calea fricii, noi putem sa schimbam vibratia pe cea a iubirii. Este o optiune personala. Constientizarea caii pe care ne aflam poate schimba totul.
In sfarsit, daca intelegem faptul ca nimeni altcineva nu ne poate face sa fim fericiti decat noi insine, si ca aceasta fericire este rezultatul iubirii care emana din fiinta noastra, vom putea atinge maiestria in cea mai mare arta, Arta Iubirii.
Noi putem vorbi desrep iubire si putem scrie o mie de carti despre ea, dar iubirea difera pemtru fiecare om in parte, caci ea trebuie mai intai experimentata. Iubirea nu este un concept, este o stare de fapt, o modalitate de a actiona. Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea in actiune. Singura cale care conduce la suferinta este teama in actiune
Singura cale prin care putem atinge maiestria in iubire este sa practicam iubirea. Nu este nevoie sa o justificam sau sa o explicam; este suficient doar sa o practicam. Practica este cea care creaza maestrul.

(fragment din cartea Arta de a iubi de Don Miguel Ruiz)

Despre telepatia intre doi oameni care se iubesc...

Telepatia exista si chiar se manifesta foarte puternic.
"Gândul este o sfera gigantica de energie si orice gând emis rezoneaza în tot universul" scria Swami Sivananda, în cartea sa "Puterea gândului".
Puterea gândului nostru sta în capacitatea noastra de al focaliza. Ullman, un distins cercetator care a studiat relatia dintre vis si telepatie, afirma ca natura visului de a combina stari de mare activare si de disociatie si tocmai aceasta combinatie este cea care, empiric, poate sa faciliteze transferul telepatic. Apoi în colaborare cu Krippner au publicat o serie de date experimentale, care vin sa sprijine existenta transferului "extrasenzorial" al informatiei la subiectul adormit. Aceasta informatie, dupa relatarile autorilor citati, apare în visele subiectului si corespunde cu o imagine fixa care se afla în mâinile unei persoane "transmitatoare" sau a unui agent care priveste subiectul aflându-se în totala izolare de el sau chiar la mare distanta de el.
Krippler a demonstrat apoi, experimental, ca stimulii "tinta" emotionali sunt mai efectivi asupra experientei de vis decât materialul telepatic neemotional.
Emotiile sunt acei stimuli care ajung foarte usor în subconstient. Tot ce percepem definim prin emotii. O culoare creeaza o anumita emotie, o actiune sau orice facem este pentru a ne asigura aceste emotii care ne confirma certitudinea existentei. Exemplu, mergem în excursie pentru ca simtim o anumita emotie, iesim cu o persoana de sex opus pentru ca simtim o anumita emotie. De aceea transferul telepatic emotional este cel mai efectiv si usor de receptat. Când eram copil îmi placea foarte mult sa locuiesc la bunicii mei de la tara. Se întâmpla sa treaca mult timp pâna sa îmi vad parintii. Într-o dimineata târzie când înca dormeam, m-am ridicat brusc în sezut uitându-ma fix la telefonul care se afla pe marginea patului. Eram sigur ca mama mea ma va suna imediat. Totul s-a derulat foarte repede, nici macar nu eram constient de faptul ca m-am trezit. Tot ce stiam era ca mama mea, de care-mi era dor si n-o vazusem de o luna, ma va suna chiar în aceea clipa. În secunda urmatoare asa s-a si întâmplat. Eu fiind în somn, am receptat foarte repede frecventa gândurilor mamei mele pe care probabil le emitea foarte intens pe un fond emotional.
Astfel, asa cum spunea si Krippner, informatiile telepatice cele mai puternice si usor de perceput sau de emis sunt cele emotionale. Chiar si dumneavoastra simtiti când cineva va iubeste sau va uraste, nu dupa comportament, ci pur si simplu simtiti. În vis emisferele cerebrale sunt mult mai "relaxate", deci extinse. Ele recepteaza vibratii mai fine pe masura ce sunt mai relaxate tocmai pentru ca energia lor, activitatea lor nu e focalizata doar într-un anume punct, actiune. În artele martiale cheia de a simti si anticipa adversarul consta în relaxarea interioara. Cele mai multe cazuri de telepatie în vis se întâmpla la cuplurile de îndragostiti sau persoane între care exista o legatura profunda, tocmai pentru ca telepatia consta în intensitatea gândului emis. Iar persoanele care se iubesc, de exemplu, se gândesc cu putere unul la celalalt. Visul telepatic stabileste legatura cu gândirea si sentimentele unor persoane si chiar grupuri aflate la departare.
S-a întâmplat odata ca un prieten de-al meu sa ma anunte ca vrea sa vina în vizita din capitala, dar mi-a spus ca nu stie exact când ajunge pentru ca nu s-a hotarât exact ce tren sa ia. Eu eram convins ca va sosi abia a doua zi, dar în timpul acelei nopti am visat la un moment dat ca el intra pe usa, se descalta si urca scarile pentru a intra la mine în camera. Înainte sa deschida usa eu m-am trezit si asteptam ca el sa apara. Asa s-a si întâmplat, ajunsese la ora 3 noaptea.
Undele cerebreale care însotesc somnul telepatic corespund ritmurilor theta si delta. Din punct de vedere fiziologic, somnul prezinta o inhibitie la nivelul cortexului cerebral. Ariile de extindere sunt în functie de aceste ritmuri. În delta, constiinta obisnuita nu mai poate face legatura cu constientul.

cea mai frumoasa melodie de dragoste

Iubirea adevarata se invata si se castiga in fiecare zi...

Drumul dragostei nu e niciodata neted. Suferinta, ca si fericirea, fac parte implicit din iubire. Cand ne indragostim prima oara, avem iluzia ca vom trai vesnic acea stare sublima de fericire. Dar primele lacrimi care aduc cu ele suferinta ne fac sa intelegem ca iubirea nu este un dat, ea se invata si se castiga in fiecare zi.
Fericirea si suferinta din iubire nu exista una fara cealalta si – osciland intre cei doi poli – invatam treptat ca iubirea nu inseamna odihna nesfarsita in bratele persoanei iubite.
Iubirea presupune transformare si luptă continuă, caci altfel n-ar fi decat o traire superficiala, incapabila a ne ridica deasupra cenusiului vietii cotidiene.

“Să-ţi spun ce este dragostea adevarata. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvarşită, incredere şi dăruire impotriva ta insuţi, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamnă să iţi dai inima şi sufletul intreg celui care ţi le va zdrobi.” (Charles Dickens)
“Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.” (Jorge Luis Borges)
“Iubeste cu adevarat cel ce tremura cand isi marturiseste dragostea.” (Sir Philip Sidney)
“Nu suntem niciodata mai neajutorati si nefericiti ca atunci cand pierdem dragostea.” (Sigmund Freud)

“Fericirea! Nu stii ce este exact pana in ziua cand o pierzi. La fel ca si cu dragostea adevarata. Si nu este tot asa si cu tineretea? Cata vreme o ai, nu-i dai nici o importanta. Ba chiar ai vrea ca timpul sa zboare. Abia astepti sa cresti, sa faci experiente. Dar intr-o zi te uiti in urma si-ti dai seama ca nu mai e, si atunci plangi dupa ea! Ciudata soarta mai au si oamenii. Inteleg importanta unui lucru abia cand l-au pierdut.” (Renzo Ricchi)
“Numai iubirea limpezita de lacrimi poate ramane curata si vesnica.” (Khalil Gibran)
“Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cine merita, nu te face sa plangi.” (Gabriel Garcia Marquez)
“Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete.” ( Cioran )

“Dragostea e asemeni febrei; nu le putem stapani pe nici una si nici nu putem limita durata sau intensitatea lor.” ( La Rochefocauld )
“Dragostea adevarata nu inseamna placere.” ( Confucius )
“Iubirea este un sentiment cu patru varste: se naste in bratele dispretului, creste sub protectia dorintei, se intretine cu favoruri si moare otravit de gelozie.” ( Pedro Calderon de la Barca )
“O mare durere sa iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere.” ( I. L. Caragiale )

“Dragostea adevarata nu a avut niciodata o cale neteda.” ( William Shakespeare )
“Iubirea indura mai usor moartea sau absenta decat indoiala sau tradarea.” ( Andre Maurois )
“Este atat de scurta dragostea si este atat de lunga uitarea…”( Pablo Neruda)
“O iubire pe care esti nevoit sa o pazesti cu atata strasnicie nu reprezinta nimic. Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi.” ( Fiodor Mihailovici Dostoevski)

“Dragostea adevarata apare in momentul in care incepem să sacrificăm in noi acele lucruri care se opun oricărui sacrificiu.“ (Vinet)
“Iubirea absoluta e rara si e periculos sa ne lasam calauziti de fantoma ei, pentru ca jertfim fericirile posibile ce ne stau la indemana.” ( Mircea Florian)
“Amorul e un castel cladit pe iluzii. Orice vorba spusa mai cu putere il cutremura sau il darama. Tinerii trebuie sa urce in tacere aceste trepte, caci altfel sunt expusi sa-si ucida sufletul si fara el nu exista fericire.”(Vasile Conta)
“Femeia în dragoste suferă mai mult decât bărbatul, dar ştie să ascundă mai bine suferinţa.” (Euripide)

Sa te retragi...frumos...

"Sa te retragi usor precum apa
Limpede de dupa varateca ploaie,
Lasand in urma graul verde
Si macii infloriti.
Sa te retragi incet precum aurul
Spre miezul pamantului,
Distiland esentele tarzii
In propria umbra sa te retragi,
Precum in vechiul descantec,
Zambetul,cuvantul,lacrima."
(Mircea Muthu)

Leonard Cohen - Dance Me to the End Of Love

Iubirea este cenusa visurilor noastre...

Singuri…suntem singuri în faţa golului din noi înşine…în faţa sentimentului subtil de neîmplinire pe care îl încercăm în singuratatea nudă, şi care ne face să ne foim încurcaţi, pe scaunul minţii noastre, pe care stăm aşezaţi confortabil, în logica noastră confortabilă, în vieţile noastre confortabile, cu prieteni confortabili şi reconfortanţi…Dar sentimentul de neîmplinire este acolo,  mereu, îl purtăm cu noi oriunde ne ducem, în tumultul oraşelor în care facem bani, ori în vârful munţilor pe care îi escaladăm călcându-i în picioare pe alţii, mai slabi, mai neputincioşi să răzbată într-o lume plină de violenţă, plină de ură şi de contradicţii în ea însăşi.Doar focul ne poate salva…focul unei pasiuni clocotitoare, pentru ceva, ori cineva…nu acel foc murdărit de viclenia unei pasiuni carnale…nu focul acela…ci focul unei pasiuni care taie în carne vie, care răneşte de moarte…ce răneşte?! pe el îl răneşte…bineînţeles, că numai pe el îl poate răni, căci numai el suferă şi este mereu rănit în amorul propriu; pe eul detestabil…Într-adevăr, focul acesta îţi luminează mâinile, care împletesc în continuu iluzii…şi el creşte, tot creşte , fiindcă cel mai puternic cherosen este speranţa… şi focul pasiunii creşte  arzând speranţă…iar după ce toată speranţa a ars, şi din ea rămâne cenuşa – cenuşa visurilor noastre de a iubi şi de a fi iubiţi – atunci vulturii coboară cu adevărat în noi…iubirea nu este acolo unde o căutam, ci este însăşi cenuşa…este ceea ce rămâne după ce am ars, căutând-o cu înflăcărare…iubirea vine atunci când am renunţat să o mai tot dorim, când întreaga speranţă, măreaţa speranţă s-a făcut scrum…căci iubirea este chiar cenuşa visurilor noastre…abia atunci nu ne mai temem de vulturul ce coboară în noi, fiindcă teama a fost îngropată adânc în cenuşă…şi vulturii coboară să ne ducă pe înălţimile munţilor noştri…pe înălţimile din noi înşine…căci nu mai este nimeni care să îi oprească…nu mai este Eu.

Cand ne simtim pierduti, sa cautam speranta!

“Astazi stim ca nu putem sa facem nimic impotriva mortii, dar ca trebuie sa facem totul in favoarea sperantei. “ – Scrisori imaginare
Ce e speranta? Poate fi acea parte din viata fiecaruia ce refuza sa vada partea goala a paharului. Poate fi acea pata de culoare ce refuza sa se amestece cu umbrele vietii, sau de ce nu acea sclipire, acea raza de curaj ce ne ridica adesea din cele mai sumbre clipe.
Ori de cate ori ne simtitm “pierduti”, ni se pare ca toate eforturile noastre au fost zadarnice, ca toate idealurile noastre s-au risipit. Speranta e cea care ne aduce in suflete increderea de a continua. Ea ne “sopteste” in momentele de cumpana ca visele noastre se pot transforma in realitati.
O viata fara speranta? Dar, nu e oare viata noastra un sir de idealuri, planuri, pasiuni, motivatii si actiuni, sustinute de speranta unui scop devenit realitate?
“Dacă adevărul este ” ceea ce exista”, speranţa este acea parte din ceea ce există care nu vrea niciodată să se aşeze în genunchi, care refuză să se consoleze, să se împace cu răul.” – Polemici cordiale 
(Adela)

În melancolie, îi cresc omului aripi nu pentru a se bucura de lume, ci pentru a fi singur.

Nu înţeleg de ce îmi vine greu să scriu despre stări prin care am trecut de atâtea ori.

Cel mai rău îmi pare, de fapt, că ele nu pot fi descrise şi surprinse în esenţa lor.

Pentru a le înţelege, trebuie să treci prin ele. Şi aici, există anumite etape de parcurs.

Am fost întrebată acum ceva timp dacă aş alege fericirea eternă desigur dacă acest lucru ar fi fost posibil, ţinând cont şi de faptul că toţi căutăm fericirea pe parcursul vieţii – cel puţin aşa îmi place să cred.

Da, aş alege fericirea. Însă nu eternă. De ce? Ar însemna să învăţ să uit sentimentul de melancolie şi tristeţe, şi nu vreau. Nu vreau doar una singură în viaţa mea.

Le vreau pe toate cele trei, şi pe celelalte care mai rămân. Mi-ar fi dor de ele.

Parcă aş pierde ceva din mine, şi aş înceta a mai fi eu. Şi da, zâmbetul celui care suferă e mai dureros decât lacrimile celui care plânge…

Cred că totul în viaţă ar trebui să se găsească în mod ponderat, pentru a se stabili un anumit echilibru al lumii. Dacă nu se găseşte, atunci ar trebui ca noi să facem tot posibilul ca să se găsească.

Să fie vorba şi aici de alegere?

Poţi afirma că trist eşti când alegi să nu fii fericit, şi că de fapt, noi suntem cei care alegem să vedem partea urâtă a lucrurilor pentru a ne pune în postura de victime? 

  

„Fiecare stare sufletească tinde să se adapteze unui exterior corespondent felului ei specific sau să transforme acest exterior într-o viziune potrivită naturii ei. Ochii omului văd în exterior ceea ce îl frământă în interior. În melancolie, îi cresc omului aripi nu pentru a se bucura de lume, ci pentru a fi singur.

Dacă melancolia este o stare de reverie, difuză şi vagă, ce nu atinge niciodată o adâncime şi o concentrare intensă, tristeţea, dimpotrivă, prezintă o seriozitate închisă şi o interiorizare dureroasă. Poţi fi trist în orice loc; dar într-un plan închis, tristeţea câştigă în intensitate, precum într-unul deschis melancolia creşte.

Caracterul de concentrare al tristeţii rezultă din faptul că ea se naşte aproape totdeauna dintr-un motiv determinat, pe când în melancolie nimeni nu are precizat în conştiinţă un determinant exterior.

Stările melancolice durează mult, fără să atingă o intensitate particulară. Or, durata lor fiind mare, şterge din conştiinţă orice motiv iniţial, prezent în tristeţe, care nu durează mult, dar atinge o tensiune intimă şi închisă, ce niciodată nu va exploda, ci se va stinge în propria fiinţă.

Tristeţea apare după toate fenomenele prin care viaţa pierde din ea însăşi. Faţa omului în tristeţe dovedeşte atâta interioritate, încât exteriorul face direct accesibil interiorul. Tristeţea face misterul accesibil.

Dar misterul tristeţii este atât de inepuizabil şi de bogat, încât tristeţea nu încetează niciodată de a fi enigmatică. Dacă există o scară a misterelor, atunci tristeţea intră în categoria misterelor infinite, care nu încetează niciodată de a se arăta, fiindcă sunt inepuizabile. Şi orice mister adevărat este inepuizabil”.

Cioran

Despre viata,ambitie,resemnare

Nu te resemna cu esecurile, pentru ca in tine vei construi un zid care iti va sufoca fiecare principiu.
Inainte de a incepe sa scriu, ma gandeam sa dau doua definitii:
Ce este resemnarea? Acceptarea unui rau fara impotrivire!
Ce este caracterul? Totalitatea insusirilor psihice stabile ale omului privit ca membru al societatii… cu alte cuvinte: fire.
Fiecare din noi traieste intr-un microcosmos in care isi creeaza propria lume avand ca temelie principiile dupa care se ghideaza in viata.
Caramizile… zidul din microcosmosul nostru: sufletul fiecaruia cred ca este despartit de un zid: de o parte a zidului se afla dorinta pentru libera alegere, iar de cealalta parte se afla opusul… ceea ce nu iti doresti dar esti obligat sa faci, partea din suflet care te dezamageste si care te impinge spre acelasi gand: resemnarea.
Zidul dintre cele doua sentimente firesti este construit din circumstantele(imprejurarile), in care viata, mediul in care traiesti sau in care ai crescut, te-au impins intr-o anumita directie.
Fiecare caramida din zid repezinta cate o circumstanta din viata ta.
Fiecare dezamagire pe care o traiesti, fiecare vis spulberat, fiecare speranta catre un microcosmos sau o lume utopica, fiecare obstacol pe care viata ti l-a rezervat si peste care nu ai reusit sa treci, reprezinta o caramida in acest zid.
Cu cat zidul devine mai inalt si ia mai multa amploare in lumeea pe care ti-ai creat-o, cu atat sperantele devin mai slabe si se naste in noi sentimentul de resemnare.
Ceea ce vreau eu sa spun este ca visurile mor in noi o data cu esecurile, cu cat sunt mai multe esecuri, cu atat speri mai putin la o lume mai buna. Sentimentul asta face parte din noi, este viu si traieste o data cu noi.
Sigura arma impotriva zidului este ambitia… ea deschide o fereastra in zid si lasa lumina sa treaca in partea intunecata de dezamagire.
Priveste oamenii pe care locul de munca si viata sociala si ambianta din care isi hranesc sufletele, i-a impins sa devina niste oameni care nu mai spera, care nu mai au principii, si care miros a incultura si a tigari ieftine. Oare meseria i-a transformat in ceea ce sunt? NU! Resemnarea…
Lupta impotriva ei, arata trupului ca in el inca mai zac sentimente, invie focul sperantei din tine, aprinde lumina din lumea ta si poate vei reusi sa depasesti fiecare esec care te impiedica sa iti urmezi principiile pe care ti-ai construit caracterul.
Ambitia este singura arma impotriva resemnarii care se naste o data cu primul esec si moare o data cu noi!
(Miky )

Despre iubire...

Adesea, oamenii uita ca una dintre componentele importante ale dragostei este vointa de a iubi.
Afectiunea este germenele pasiunii. Pasiunea este germenele iubirii  perfecte.
Cand iubesti intens, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita.
Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti. Credinta castiga cel mai mult, umilinta primeste cel mai mult, dragostea – insa – lucreaza cel mai mult.
Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor.
Cu cat judeci mai mult, cu atat iubesti mai putin.
Cu cat ne iubim mai mult prietenii, cu atat ii vom flata mai putin.
Daca vrei sa fii iubit, iubeste!
Dorinta de a fi iubit pentru ceea ce esti in tine insuti este o reflectare a Inimii lui Dumnezeu care se oglindeste in inima noastra.
Dragostea adevarata este o limba pe care surzii o pot auzi si orbii o pot vedea.
Dragostea care o daruim mai departe este singura care o pastram pentru noi.
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta.
Dragostea curata si suspiciunea nu pot locui împreuna.
Dragostea e asemenea febrei: nu le putem stapani pe nici una si nici nu putem limita durata sau intensitatea lor.
Dragostea este abilitatea de a merge prin conflicte impreuna.
Dragostea este ca un zâmbet: niciodata nu are valoare daca n-o daruiesti.
Dragostea este sentimentul cel mai maret, care face minuni, care faureste oameni noi, creeaza cele mai mari valori morale. Dragostea este singurul joc de doi in care amandoi pot sa castige.

Am dat trecutul...

Am dat trecutul
 pe un licar din ochii tai,
Am vândut amintirile
pe un zâmbet de la tine
Am pus pe rug păcatele,
să te primesc cu inima curată,
Mi-am alungat tinereţea
 că să fac loc tinereţii tale,
Am uitat toate jurămintele,
ca să le pot crede pe ale tale,
Hainele timpului,
le-am daruit
in semn de iubire ....
Atunci când uşa s-a inchis în spatele tau,
Crivaţul viitorului a năvălit în mine
prin toate crăpăturile sufletului...
(Dan Stoica)

Vorbindu-mi dorul... [ poezie ]

Vorbindu-mi dorul... [ poezie ]

Diana Navarro - No te olvides de mi

Un martisor din inima tuturor,in prag de primavara!

Chayanne - Tiempo De Vals

citatul zilei 28.02.2011

"Viata este un dar pe care il meritam numai atunci cand il daruim."
Rabindranath Tagore

Azi singur...

De dorul tau m-as transforma in mare

Sa pot veghea pe tarmul tau atat de cald

Sa te cuprind in valul meu de soare

Punand o raza in decoru-mi drag.

Sa te inund cu valul meu de dor

Cand rasaritul este prea pustiu

Privesc in larg, mi-s zilele cu nor

Iar totu-n jur i-atat de aramiu.

Iar dorul meu strabate in miscare

O amintire a clipei implinite

Azi singur, sunt simplu, intr-o stare

Ce nu-si gaseste rostul printre clipe.

De dorul tau, m-as face umbra ta

Sa te urmez in drumurile-ti toate

Sa fim doar noi in tot ce va va urma

Sa adunam tot ce-am pierdut prin fapte

De dorul tau...

 De dorul tău am născut îngeri
 din priviri
 o aripă - din lacrima de ieri
 cealaltă aripă - din lacrima de azi
 timpul îmi lasă îngerii fără aripi
 dar eu îi renasc iar şi iar cuminte
 iubindu-te
 te desenez în sufletul meu munte
 să te simt când te urc încet
 cu buzele şi sufletul meu
 ţi-am găsit izvorul
 ascuns după privirea mea
 în care te pierzi fără să te văd
 şi adorm pe palma ta
 ca într-o poieniţă de zâmbet,
 visele îţi conturează îmbrăţişarea
 în timp ce eu
 te sorb din căuşul sufletului