joi, 15 septembrie 2011
Am adormit pe un nor, incalzindu-ma sub soare Si-am scris pe o frunza uitata, un rand din mine…
Am scris pe o frunza uitata,un rand din mine…
Si-am adormit pe-un nor incalzindu-ma sub soare
Gustand preludiul din fiecare picatura de iubire.
Tramvaiele treceau impinse de triste priviri…
Din cotidian am luat mersul lor consecvent
Apoi am strigat prima litera din alfabet…
Cand am zarit-o in umbra unei fictive iubiri.
El mi-a spus ca o canta in inima lui, mare…
Pe strazile pustii a rapit-o aceeasi mana de vant,
Mi-a spus atunci ca visul lui ramane un cuvant
Pe buzele ei sadit, in profunzime, ca o floare.
Era in cantecul lui visul, pus intr-un vers…
Si clipele reveneau melodic pe scena vietii, pustie
Gustata amar dintr-o ploaie calda, tarzie
Pe buze soaptele erau lacrimi in orizontul sters.
Am adormit pe un nor, incalzindu-ma sub soare
Si-am scris pe o frunza uitata, un rand din mine…
Gustand preludiul din fiecare picatura de iubire,
Din statiile vietii am luat dorintele calatoare.
Visez cum nimeni nu a mai visat Trăirea noastră dintre două clipe
Mă ascund uneori în formele tale
Şi-ţi intru în iubire prin sărut,
Şi nu mai vreau din tine să mă mut...
Adorm în formele perfect egale.
Visez cum nimeni nu a mai visat
Trăirea noastră dintre două clipe,
Un zbor de pescăruş fără să ţipe,
Şi o iubire fără de păcat...
Când dimineaţa se iveşte-n tine
Eu cad, un înger izgonit din cer,
Apoi se face frig, îmi este ger,
Şi-aprind o lumânare-n mine.
Mă ascund uneori în formele tale,
Asemuindu-te cu frunze şi petale...
Ionel Simota
Şi-ţi intru în iubire prin sărut,
Şi nu mai vreau din tine să mă mut...
Adorm în formele perfect egale.
Visez cum nimeni nu a mai visat
Trăirea noastră dintre două clipe,
Un zbor de pescăruş fără să ţipe,
Şi o iubire fără de păcat...
Când dimineaţa se iveşte-n tine
Eu cad, un înger izgonit din cer,
Apoi se face frig, îmi este ger,
Şi-aprind o lumânare-n mine.
Mă ascund uneori în formele tale,
Asemuindu-te cu frunze şi petale...
Ionel Simota
Am să te strig cînd vei uita chemarea Să re-nnoim un vis de mult pierdut
Am să te strig cînd vei uita chemarea
Să re-nnoim un vis de mult pierdut
Să alungăm cu-n zîmbet depărtarea
Şi s-o luăm agale, din nou de la-nceput.
Te voi striga în albe nopţi cu lună
Cînd frigul va pătrunde încet sufletul meu
Şi-am să alerg în noapte ca nebună
Să te-ntîlnesc, să te cuprind, mereu.
Te voi striga la margini de genune
Să nu mă laşi, de mînă să mă prinzi
De cînd te-aştept iubire fără nume
Nu vreau pe-o sărutare să mă vinzi.
Te voi striga în zorii dimineţii
Cu şoapte de iubire şi vorbe de alint
Cu-n ultim strigăt, voi pretinde vieţii
Podoabe de cuvinte, în plete de argint.
Te voi striga într-una, chiar dincolo de moarte
Cînd nopţile vor cerne iubirile ce mor
Apusu-mi va fi casă, departe, mai departe
Voi fi din nou cu tine, în ultimul fior.
Apoi, tăcere neagră o să se-aştearnă-n tine
Uitate şi trecute chemările de dor,
Nu vor fi diferenţe în ce e rău sau bine
Iar eu, voi fi atomul de dincolo de nor.
Şi dacă, vreodată, cînd ploaia stă să cadă
Vei auzi cum plînge la geamul tău încet,
Sînt ochii mei ce încă ar vrea să te mai vadă
Şi plîng în noapte-afară, din suflet de poet.
Timpul
Prizonieri lui, inaintam in viata
Cu pasul, cu anii, cu mintea,
Ne pune pe fuga, pe ganduri,
Ne-ndeamna sa facem ca el
Sa nu ne oprim.
Atunci, de ce este obstacol?
De ce este piedica?, de ce este chin?
El este pretutindeni si este infinit,
Nu are si el candva, vreun sfarsit?
Lumea asta depinde de el oricum
O norma, este viata
Al carei sfarsit iti deschide un drum,
Si poate timpul e conditia
Doar pentru viata de acum.
Claudia
Faci lumea mai plăcută şi clipa nu prea grea!
Ieşi din abisuri sumbre sau vii din înălţime,
O, Frumuseţe! Ochiu-ţi demonic şi divin
Revarsă laolaltă mărinimii şi crime,
De-aceea te asemeni cu uimitorul vin.
În ochii tăi apusul şi zorii s-au unit;
Tu răspândeşti miresme ca un amurg frumos;
O amforă ţi-e gura, sărutul tău vrăjit
Făcând fricos eroul, copilul, curajos.
Vii din prăpăstii negre? Ai coborât din astre?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Tu semeni la-ntâmplare plăcere şi dezastre,
Stăpână eşti pe toate, dar nimeni peste tine.
Calci peste morţi de care, trufaşă, îţi baţi joc;
Odoare ai mulţime şi Groaza, dintre toate,
Nu-i cel mai slut, iar Crima e-un foarte scump breloc
O, Frumuseţe! Ochiu-ţi demonic şi divin
Revarsă laolaltă mărinimii şi crime,
De-aceea te asemeni cu uimitorul vin.
În ochii tăi apusul şi zorii s-au unit;
Tu răspândeşti miresme ca un amurg frumos;
O amforă ţi-e gura, sărutul tău vrăjit
Făcând fricos eroul, copilul, curajos.
Vii din prăpăstii negre? Ai coborât din astre?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Tu semeni la-ntâmplare plăcere şi dezastre,
Stăpână eşti pe toate, dar nimeni peste tine.
Calci peste morţi de care, trufaşă, îţi baţi joc;
Odoare ai mulţime şi Groaza, dintre toate,
Nu-i cel mai slut, iar Crima e-un foarte scump breloc
Pe pântecul tău mândru dansând cu voluptate.
Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Arzând precum o torţă şi binecuvântând!
Iubitul când s-apleacă pe-a sa frumoasă pare
Un muribund fanatic, mormântul dezmierdând.
Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,
Arzând precum o torţă şi binecuvântând!
Iubitul când s-apleacă pe-a sa frumoasă pare
Un muribund fanatic, mormântul dezmierdând.
Că vii din iad sau ceruri, ce importanţă are,
O, Frumuseţe! monstru enorm, naiv, temut!
Când ochiul tău, surâsul, picioru-mi sunt cărare
Spre-un Infinit ce-mi este iubit şi neştiut?
Eşti Înger sau Sirenă, drăcească ori divină,
Ce-mi pasă când tu zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, sclipire, o, singura-mi regină! –
Faci lumea mai plăcută şi clipa nu prea grea!
Petru Dinca
Abonați-vă la:
Postări (Atom)