joi, 25 noiembrie 2010
Citatul zilei 25.11.2010
Munca grea dezvaluie caracterul oamenilor: unii isi intorc manecile, altii intorc nasul si altii nu se mai intorc deloc. Sam Ewig
miercuri, 24 noiembrie 2010
Desteptilor,renunati la gandire cateodata .....
Observ in prezent o noua polarizare,nu lipsita de anumite antagonisme,intre cei orientati catre intelegerea intelectuala a vietii,si cei care accepta si genereaza o noua mistica,parte cu informatii antetemporale,parte cu amestecul de informatii "subtile "din prezent.
Astfel intelectualii,respectiv cei care gindesc si proiecteaza ginduri de multe ori fara implicare emotionala,reactioneaza cumva defensiv la fluxul de maestrii,initiati,vindecatori,chaneling si alte orientari lipsite de concretizare faptica,directa,palpabila.
De partea opusa baricadei,traitorii de senzatii si experiente mistice,constructia de noi dogme in care intelepciunea din trecut se amesteca cu trairea din prezent,un amestec de scoli,cai si curente spirituale,considera ca iluminarea,evolutia spirituala este unicul sens in care omenirea isi regaseste valoarea si salvarea.
Ei bine,amindoua partile au dreptate,insa impreuna.Mintea ca si instrument de creatie si de intelegere,si trairea,experienta psihologica in vasta lume interioara cu imagini si notiuni neconcrete insa obiective merg impreuna.Aici nu ma refer la exaltarea de o parte sau alta a anumitor persoane,ci la calea echilibrata pe care unii dintre noi o aleg.Astfel cunoasterea obiectiva se impleteste cu trairea si experienta subtila,prin simplul fapt ca cea ce consideram lumea este o proiectie a acelei parti subtile din noi,insa si aceasta lume cu tot cea ce ea reprezinta,influenteaza direct alegerile si reprezentarile din spatiul interior.
Joc aici un rol coinciliator nu pentru ca sunt atras de o parte sau de alta,respectiv rationalul cu spiritualul,ci pentru ca ma aflu la mijloc,recunoscind ca ambele cai de evolutie sunt la fel de valabile si de reale,insa ideal consider ca se poate echilibra si traii foarte bine ambele puncte de vedere.
Astfel cind e vorba de creatie,de fapte concrete,de a construi ceva,de a explica la modul coerent si argumentat ceva se impleteste foarte bine cu momente de meditatie si reflexie,cu contemplatii si stari de visare,cu bucuria existentei exprimata la un mod neformal.
Singurele deosebiri care nu leaga aceste doua orientari complementare sunt rigiditatea si tendinta de respingere a rationalului pe de o parte si latura nepractica,aparent statica, a traitorului de experiente subtile.
Asa ca va spun voua, desteptilor,renunati la gindire citeodata si traiti-va viata,lasind drum bucuriei,zimbetului,prieteniei si compasiunii iar tie initiatule,daca tot cauti iluminarea,gindeste ce faci cu ea,pentru ca a fii spirit si lumina implica multa responsabilitate,respectiv fapte care sa exprime cea ce esti si cea ce vrei sa fii.
Astfel,desteptul se va ilumina iar spiritualul se va implica si va creea.Si nici nu vreau sa ma gindesc la minunea de ai vedea impreuna,unul schitind formule matematice,iar celalalt meditind alaturi.:)
(trimis de către Adrian Campean )
Astfel intelectualii,respectiv cei care gindesc si proiecteaza ginduri de multe ori fara implicare emotionala,reactioneaza cumva defensiv la fluxul de maestrii,initiati,vindecatori,chaneling si alte orientari lipsite de concretizare faptica,directa,palpabila.
De partea opusa baricadei,traitorii de senzatii si experiente mistice,constructia de noi dogme in care intelepciunea din trecut se amesteca cu trairea din prezent,un amestec de scoli,cai si curente spirituale,considera ca iluminarea,evolutia spirituala este unicul sens in care omenirea isi regaseste valoarea si salvarea.
Ei bine,amindoua partile au dreptate,insa impreuna.Mintea ca si instrument de creatie si de intelegere,si trairea,experienta psihologica in vasta lume interioara cu imagini si notiuni neconcrete insa obiective merg impreuna.Aici nu ma refer la exaltarea de o parte sau alta a anumitor persoane,ci la calea echilibrata pe care unii dintre noi o aleg.Astfel cunoasterea obiectiva se impleteste cu trairea si experienta subtila,prin simplul fapt ca cea ce consideram lumea este o proiectie a acelei parti subtile din noi,insa si aceasta lume cu tot cea ce ea reprezinta,influenteaza direct alegerile si reprezentarile din spatiul interior.
Joc aici un rol coinciliator nu pentru ca sunt atras de o parte sau de alta,respectiv rationalul cu spiritualul,ci pentru ca ma aflu la mijloc,recunoscind ca ambele cai de evolutie sunt la fel de valabile si de reale,insa ideal consider ca se poate echilibra si traii foarte bine ambele puncte de vedere.
Astfel cind e vorba de creatie,de fapte concrete,de a construi ceva,de a explica la modul coerent si argumentat ceva se impleteste foarte bine cu momente de meditatie si reflexie,cu contemplatii si stari de visare,cu bucuria existentei exprimata la un mod neformal.
Singurele deosebiri care nu leaga aceste doua orientari complementare sunt rigiditatea si tendinta de respingere a rationalului pe de o parte si latura nepractica,aparent statica, a traitorului de experiente subtile.
Asa ca va spun voua, desteptilor,renunati la gindire citeodata si traiti-va viata,lasind drum bucuriei,zimbetului,prieteniei si compasiunii iar tie initiatule,daca tot cauti iluminarea,gindeste ce faci cu ea,pentru ca a fii spirit si lumina implica multa responsabilitate,respectiv fapte care sa exprime cea ce esti si cea ce vrei sa fii.
Astfel,desteptul se va ilumina iar spiritualul se va implica si va creea.Si nici nu vreau sa ma gindesc la minunea de ai vedea impreuna,unul schitind formule matematice,iar celalalt meditind alaturi.:)
Viziunea lui George Carlin despre BATRANETE
Constientizati ca singura data in viata cand ne place sa "imbatranim" este in copilarie? La mai putin de 10 ani, suntem asa de incantati de asta, incat gandim si in fractiuni de an.
"Cati ani ai?"
"Am patru ani si jumatate!"
Nu vei spune niciodata ca ai 36 ani ..si jumatate. Da, dar ai patru ani si jumatate... Asta e diferenta! Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunavoie la numarul urmator sau chiar putin mai departe.
"Cati ani ai?"
"O sa am 16!"
Poate ca ai 13, dar vei avea 16!
Si vine si cea mai grozava zi din viata ta.... ai 21. Chiar si cuvintele suna ca o ceremonie: ai devenit major, ai 21 ani! YESSSS!!!
Apoi, faci 30. Oooohh, ce se intampla aici? Parca ai fi lapte batut! Ala "se face" si e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit. Ce nu e in regula? Ce s-a schimbat? Ai DEVENIT major, FACI 30, MERGI PE 40. Whoa! Pune frana, o iei razna. Pana sa bagi de seama, AJUNGI de 50 si toate visele s-au spulberat. Dar, asteapta!!! IMPLINESTI 60. Nici tu nu credeai ca vei face si asta!
Deci: DEVII major, FACI 30, MERGI pe 40, AJUNGI de 50 si IMPLINESTI 60. Asa viteza ai luat, incat ATINGI 70. Dupa asta este "de pe o zi pe alta", astepti "SA O DUCI PANA MIERCURI".
In varsta de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: O TII pana la pranz, AI PRINS si 4:30; AI AJUNS si seara asta. Si nu se opreste aici !
In anii 90, o iei usurel inapoi: "Abia am avut 92". Apoi se intampla cel mai straniu lucru: dupa 100, devii iar copil "Am 100 si ..jumatate!"
Va urez tuturor sa prindeti 100 si jumatate cu sanatate! si chiar mult mai departe....
CUM SA RAMAI TANAR?
1. Ignorati numerele neesentiale. Inclusiv varsta, greutatea si inaltimea.. Lasati doctorii sa-si faca griji in legatura cu astea. De asta ii platim.
2. Inconjurati- va de prieteni veseli. Aia mohorati va deprima.
3. Invatati. Studiati computerul,mestesug urile,gradinarit ul, orice. Nu lasati creierul sa leneveasca. "O minte inceata este atelierul diavolului." Si numele diavolului este Alzheimer.
4. Savurati lucrurile simple.
5. Radeti des, mult si din toata inima. Radeti pana nu mai puteti si va trebuie aer.
6. Mai apar si lacrimi. Indurati, suferiti si treceti mai departe. Singura persoana care ne insoteste toata viata, suntem NOI INSINE. Fiti "VII", cat sunteti in viata.
7. Inconjurati- va cu dragoste, indiferent ca asta inseamna familia, animalutele dragi, muzica, plante, hobbi-uri, ce-o fi. Casa voastra este refugiul vostru.
8. Pretuiti-va sanatatea. Daca este buna, pastrati-o. Daca mai are "hibe", reparati-o. Daca nu tine de voi "reparatia", cautati sprijin.
9. Nu va cautati vina. Faceti vizita la mall, in alt judet, in alta tara , dar NU unde este vina.
10. Spuneti-le oamenilor pe care ii iubiti, ca ii iubiti, cu orice ocazie.
SI NU UITATI NICIODATA: Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea!
Si daca nu trimiteti acest mesaj catre 8 persoane, cui o sa-i pese? :)))))))Dar impartasiti cu cineva ce va place. Cu totii avem nevoie sa ne traim viata din plin!
Preluat de pe "EU SUNT"
"Cati ani ai?"
"Am patru ani si jumatate!"
Nu vei spune niciodata ca ai 36 ani ..si jumatate. Da, dar ai patru ani si jumatate... Asta e diferenta! Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunavoie la numarul urmator sau chiar putin mai departe.
"Cati ani ai?"
"O sa am 16!"
Poate ca ai 13, dar vei avea 16!
Si vine si cea mai grozava zi din viata ta.... ai 21. Chiar si cuvintele suna ca o ceremonie: ai devenit major, ai 21 ani! YESSSS!!!
Apoi, faci 30. Oooohh, ce se intampla aici? Parca ai fi lapte batut! Ala "se face" si e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit. Ce nu e in regula? Ce s-a schimbat? Ai DEVENIT major, FACI 30, MERGI PE 40. Whoa! Pune frana, o iei razna. Pana sa bagi de seama, AJUNGI de 50 si toate visele s-au spulberat. Dar, asteapta!!! IMPLINESTI 60. Nici tu nu credeai ca vei face si asta!
Deci: DEVII major, FACI 30, MERGI pe 40, AJUNGI de 50 si IMPLINESTI 60. Asa viteza ai luat, incat ATINGI 70. Dupa asta este "de pe o zi pe alta", astepti "SA O DUCI PANA MIERCURI".
In varsta de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: O TII pana la pranz, AI PRINS si 4:30; AI AJUNS si seara asta. Si nu se opreste aici !
In anii 90, o iei usurel inapoi: "Abia am avut 92". Apoi se intampla cel mai straniu lucru: dupa 100, devii iar copil "Am 100 si ..jumatate!"
Va urez tuturor sa prindeti 100 si jumatate cu sanatate! si chiar mult mai departe....
CUM SA RAMAI TANAR?
1. Ignorati numerele neesentiale. Inclusiv varsta, greutatea si inaltimea.. Lasati doctorii sa-si faca griji in legatura cu astea. De asta ii platim.
2. Inconjurati- va de prieteni veseli. Aia mohorati va deprima.
3. Invatati. Studiati computerul,mestesug urile,gradinarit ul, orice. Nu lasati creierul sa leneveasca. "O minte inceata este atelierul diavolului." Si numele diavolului este Alzheimer.
4. Savurati lucrurile simple.
5. Radeti des, mult si din toata inima. Radeti pana nu mai puteti si va trebuie aer.
6. Mai apar si lacrimi. Indurati, suferiti si treceti mai departe. Singura persoana care ne insoteste toata viata, suntem NOI INSINE. Fiti "VII", cat sunteti in viata.
7. Inconjurati- va cu dragoste, indiferent ca asta inseamna familia, animalutele dragi, muzica, plante, hobbi-uri, ce-o fi. Casa voastra este refugiul vostru.
8. Pretuiti-va sanatatea. Daca este buna, pastrati-o. Daca mai are "hibe", reparati-o. Daca nu tine de voi "reparatia", cautati sprijin.
9. Nu va cautati vina. Faceti vizita la mall, in alt judet, in alta tara , dar NU unde este vina.
10. Spuneti-le oamenilor pe care ii iubiti, ca ii iubiti, cu orice ocazie.
SI NU UITATI NICIODATA: Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea!
Si daca nu trimiteti acest mesaj catre 8 persoane, cui o sa-i pese? :)))))))Dar impartasiti cu cineva ce va place. Cu totii avem nevoie sa ne traim viata din plin!
Preluat de pe "EU SUNT"
Încă un pas
Atât de puţine lucruri mă pricep să fac
Nici piersici ca piersicii,
Nici struguri ca via,
Nici măcar nuci
Ca arborii cu umbră amară
Şi foşnet uşor,
Un singur lucru ştiu să fac
Cu o pricepere extraordinară:
Ştiu să mor.
Nu mă laud,
Ştiu să mor cum puţini oameni ştiu -
Mă învelesc întâi în tăcere,
Apoi în pustiu
Şi pornesc astfel încet, un pas,
Încă un pas, şi încă un pas,
Până nu se mai vede din mine
Decât un glas
Aşezat somptuos
În al cărţii sicriu.
Nu mă laud,
Credeţi-mă, ştiu să mor
Şi ştiu, mai ales, să înviu,
Dar asta e, bineînţeles,
Mult mai uşor.
(Ana Blandiana)
Nici piersici ca piersicii,
Nici struguri ca via,
Nici măcar nuci
Ca arborii cu umbră amară
Şi foşnet uşor,
Un singur lucru ştiu să fac
Cu o pricepere extraordinară:
Ştiu să mor.
Nu mă laud,
Ştiu să mor cum puţini oameni ştiu -
Mă învelesc întâi în tăcere,
Apoi în pustiu
Şi pornesc astfel încet, un pas,
Încă un pas, şi încă un pas,
Până nu se mai vede din mine
Decât un glas
Aşezat somptuos
În al cărţii sicriu.
Nu mă laud,
Credeţi-mă, ştiu să mor
Şi ştiu, mai ales, să înviu,
Dar asta e, bineînţeles,
Mult mai uşor.
(Ana Blandiana)
Iţi aduci aminte plaja?
Îţi aduci aminte plaja
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.
(Ana Blandiana)
Acoperită cu cioburi amare
Pe care
Nu puteam merge desculţi?
Felul în care
Te uitai la mare
Şi spuneai că m-asculţi?
Îţi aminteşti
Pescăruşii isterici
Rotindu-se-n dangătul
Clopotelor unor nevăzute biserici
Cu hramuri de peşti,
Felul în care
Te îndepărtai alergând
Înspre mare
Şi-mi strigai că ai nevoie
De depărtare
Ca să mă priveşti?
Ninsoarea
Se stingea
Amestecată cu păsări
În apă,
Cu o aproape bucuroasă disperare
Priveam
Urmele tălpilor tale pe mare
Şi marea
Se-nchidea ca o pleoapă
Peste ochiul în care-aşteptam.
(Ana Blandiana)
Citatul zilei 24.11.2010
Viitorul apartine celor care cred in frumusetea viselor lor.
Eleanor Roosevelt
Eleanor Roosevelt
marți, 23 noiembrie 2010
Doruri ..ascunse..
Iubirile vin,
Iubirile pier…
Cui să le dau,
Cui să le cer?
Doruri ascunse,
Patimă crudă -
Cine să vadă,
Cine s-audă?
Vise cărunte,
Nadă prin nadă -
Cine s-audă,
Cine să vadă?
Mantii de ape,
Lujeri de foc -
Râd…de durere,
Plâng…de noroc.
Iubirile pier…
Cui să le dau,
Cui să le cer?
Doruri ascunse,
Patimă crudă -
Cine să vadă,
Cine s-audă?
Vise cărunte,
Nadă prin nadă -
Cine s-audă,
Cine să vadă?
Mantii de ape,
Lujeri de foc -
Râd…de durere,
Plâng…de noroc.
Fii înţelept
Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.
(Ana Blandana)
Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.
(Ana Blandana)
Amintirea....
"Bună dimineaţa, munţilor. Dormisem
Un somn greu, dar iată, iar vă pot privi,
Bună dimineaţa, codrilor de tisă,
Bună dimineaţa, proaspeţi zori de zi.
Bună dimineaţa, oameni. Somn de moarte
Mă zvârlise între trândavi şi învinşi,
Bună dimineaţa, sate de departe,
Bună dimineaţa, zori de zi aprinşi.
Drumuri nesfârşite, bună dimineaţa,
În coşmaru-mi groaznic v-am visat ades...
Am să-mi spăl în rouă palmele şi faţa
Şi-am să sorb mireasma florilor de şes.
Şovăielnici paşii-mi caută-n ţărână
Urmele pe care mai demult am fost.
Urme noi striviră urma cea bătrână
Şi să o mai caut n-are nici un rost.
Temelii durate trudnic înainte
Sunt acoperite de clădiri întregi.
Viaţa-n cascadarea-i largă şi fierbinte
Zămisleşte zilnic înnoite legi.
Bună dimineaţa, păsări bete-n soare,
Mi-aţi strigat odată să mă-ntrec cu voi.
Mă primiţi voi după-atâta vreme oare?
Ori vă veţi retrage-ndemnul înapoi?
Sufletu-mi se umflă-n vânt ca o aripă,
Clipele prin arbori freamătă a zbor.
Fierb în câmpuri seve, păsările ţipă...
Amintirea, numai, tace mustrător..."
(Nicolae Labis)
Un somn greu, dar iată, iar vă pot privi,
Bună dimineaţa, codrilor de tisă,
Bună dimineaţa, proaspeţi zori de zi.
Bună dimineaţa, oameni. Somn de moarte
Mă zvârlise între trândavi şi învinşi,
Bună dimineaţa, sate de departe,
Bună dimineaţa, zori de zi aprinşi.
Drumuri nesfârşite, bună dimineaţa,
În coşmaru-mi groaznic v-am visat ades...
Am să-mi spăl în rouă palmele şi faţa
Şi-am să sorb mireasma florilor de şes.
Şovăielnici paşii-mi caută-n ţărână
Urmele pe care mai demult am fost.
Urme noi striviră urma cea bătrână
Şi să o mai caut n-are nici un rost.
Temelii durate trudnic înainte
Sunt acoperite de clădiri întregi.
Viaţa-n cascadarea-i largă şi fierbinte
Zămisleşte zilnic înnoite legi.
Bună dimineaţa, păsări bete-n soare,
Mi-aţi strigat odată să mă-ntrec cu voi.
Mă primiţi voi după-atâta vreme oare?
Ori vă veţi retrage-ndemnul înapoi?
Sufletu-mi se umflă-n vânt ca o aripă,
Clipele prin arbori freamătă a zbor.
Fierb în câmpuri seve, păsările ţipă...
Amintirea, numai, tace mustrător..."
(Nicolae Labis)
Citatul zilei 23.11.2010
Succesul reprezinta abilitatea de a trece de la un esec la altul fara sa iti pierzi entuziasmul.
Sir Winston Churchill
Sir Winston Churchill
duminică, 21 noiembrie 2010
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
A cui sa fie vina...???
Ci, de-am fi singuri amandoi
Si nime sa ne asculte,
Uitandu-ma în ochii tai,
Ti-as spune asa de multe...
Ar trece vremea si n'am sti
Ce e aceia vreme
Si n'ar fi nimene din vis
În lume sa ne cheme.
Am fi departe tare dusi,
Straini de lumea'ntreaga:
Pe vesnicie ti-as fi drag,
Tu vesnic mi-ai fi draga;
Cu sarutari am sterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Si cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu sa-l curme?
Ti-as spune vorbe dulci încet:
Ca sa le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tau de mine.
Si-atuncea de ne-om saruta,
A cui sa fie vina?
Nici tu, ca nu ma auziai,
Nici eu n'oiu fi pricina.
(versuri de Nicolae Iorga)
Balanta cu un singur talger
Paduri tropicale crescute printre coloanele
Unor temple în care nu m-am închinat,
Oceane de frunze
În care nu m-am lasat îngropata,
Dusmani pe care nu i-am urât,
Sabii pe care am refuzat sa le mânui,
Cuvinte pe care n-am învatat sa le tip,
Trupuri pe care nu le-am iubit,
Fiare pe care nu le-am ucis,
Fluvii în care nu m-am înecat,
Rasarituri pe care n-am apucat sa le vad,
Piscuri pe care n-am apucat sa le urc,
Muzee amenajate în corola unor crini
Pe care nu i-am mirosit niciodata!
Toate vor avea dreptul sa ma acuze.
Si faptele mele, oricât de bune,
Nu vor reusi sa mentina un echilibru
Oricât de instabil,
Pentru ca nu între bine si rau
Va fi balanta din urma,
Ci între a fi fost si a nu fi fost.
vineri, 19 noiembrie 2010
Tu treci
Tu treci prin ceaţă
Şi eu ştiu că treci,
Şi e destul ca norii
Să nu-mi mai pară reci
Sicrie fără saţiu
Umflându-se să-ncapă
Întreaga omenire
În pulberea de apă,
Inconsistent şi acru
Dospindu-se-n văzduh.
Tu treci prin ceaţă:
Clar şi-nalt, un duh
Ordonator de sensuri,
Scoţând din moarte lumi
Ce tremură uimite
Pe când uşor le-ndrumi
Ţinându-le de umeri
Să nu le fie frică:
Tu treci prin ceaţă
Şi-ochiul tău despică
Logice pârtii-n
Haosul de veci;
Tu treci, iubire,
Şi eu ştiu că treci...
(Ana Blandiana)
Tu treci prin ceaţă
Şi eu ştiu că treci,
Şi e destul ca norii
Să nu-mi mai pară reci
Sicrie fără saţiu
Umflându-se să-ncapă
Întreaga omenire
În pulberea de apă,
Inconsistent şi acru
Dospindu-se-n văzduh.
Tu treci prin ceaţă:
Clar şi-nalt, un duh
Ordonator de sensuri,
Scoţând din moarte lumi
Ce tremură uimite
Pe când uşor le-ndrumi
Ţinându-le de umeri
Să nu le fie frică:
Tu treci prin ceaţă
Şi-ochiul tău despică
Logice pârtii-n
Haosul de veci;
Tu treci, iubire,
Şi eu ştiu că treci...
(Ana Blandiana)
joi, 18 noiembrie 2010
luni, 15 noiembrie 2010
In ochii tai...citisem....
In ochii tai citisem iubire dinadins
Si-n calea vremii steaua mea
O clipa s-au aprins.
Apoi, ca foi uscate vazduhul coperind,
Vazui nadejdi si fericiri
Naintea mea pierind.
Dup-aceea dulce clipa ce-atata ma uimea,
Nainte chiar de-a rasari
Se stinse steaua mea.
(Mihai Eminescu)
Si-n calea vremii steaua mea
O clipa s-au aprins.
Apoi, ca foi uscate vazduhul coperind,
Vazui nadejdi si fericiri
Naintea mea pierind.
Dup-aceea dulce clipa ce-atata ma uimea,
Nainte chiar de-a rasari
Se stinse steaua mea.
(Mihai Eminescu)
duminică, 14 noiembrie 2010
Lacrimile
Cand izgonit din cuibul vesniciei
intaiul om
trecea uimit si-ngandurat prin codri ori pe campuri,
il chinuiau mustrandu-1
lumina, zarea, norii -- si din orice floare
il sageta c-o amintire paradisul --¬
Si omul cel dintai, pribeagul, nu stia sa planga.
Odata, istovit de-albastrul prea senin
al primaverii,
cu suflet de copil intaiul om
cazu cu fata-n pulberea pamantului:
"Stapane, ia-mi vederea,
ori daca-ti sta-n putinta impainjeneste-mi ochii
c-un giulgiu,
sa nu mai vad
nici flori, nici cer, nici zambetele Evei si nici nori,
caci, vezi -- lumina lor ma doare".
Si-atuncea Milostivul intr-o clipa de-ndurare
ii dete -- lacrimile.
(Nicolae Labis)
intaiul om
trecea uimit si-ngandurat prin codri ori pe campuri,
il chinuiau mustrandu-1
lumina, zarea, norii -- si din orice floare
il sageta c-o amintire paradisul --¬
Si omul cel dintai, pribeagul, nu stia sa planga.
Odata, istovit de-albastrul prea senin
al primaverii,
cu suflet de copil intaiul om
cazu cu fata-n pulberea pamantului:
"Stapane, ia-mi vederea,
ori daca-ti sta-n putinta impainjeneste-mi ochii
c-un giulgiu,
sa nu mai vad
nici flori, nici cer, nici zambetele Evei si nici nori,
caci, vezi -- lumina lor ma doare".
Si-atuncea Milostivul intr-o clipa de-ndurare
ii dete -- lacrimile.
(Nicolae Labis)
vineri, 12 noiembrie 2010
Cei mai mari dusmani ai lui Basescu
Motto:
Noi ce-i care-i suntem aproape....sa-l aparam!E presedintele nostru!Nimeni n-ar putea face mai mult in situatia prezenta!
In ultimele luni reprezentantii puterii actuale au indentificat o serie de dusmani reali, posibili sau inchipuiti, care i-au afectat sau inca le pericliteaza buna oranduire a guvernarii.
In campania electorala principalul inamic, public desigur, era presa ticalosita. In general, in aceasta categorie intrau, potrivit declaratiilor lui Traian Basescu, cea mai mare parte a presei. Pe scurt, intreaga presa care nu era de acord cu el, care nu il sustinea si il critica, mai mult sau mai putin elegant. Atunci, Sebastian Lazaroiu, consilierul prezidential, chiar a formulat raspicat antagonismul: electoratul va avea de ales intre presa si democratie - unde, normal, democratia era reprezentata de Basescu, iar cealalta parte de toti oponentii sai.
Dupa alegeri, aceiasi reprezentanti ai democratiei unice au afirmat ca presa a falsificat si a mistificat democratia din Romania, transformandu-se in realitate intr-un promotor al orice, numai al democratiei nu. Intreaga ura si dusmanie acumulata in campania electorala s-a transferat de atunci incoace catre reprezentantii posturilor anatemizate. Au intrat aici toti cei care si-au permis luxul de a nu fi de acord cu Basescu si de a nu il sustine in campanie. Lor li s-a raspuns cu celebrele replici "nu va mai uitati la televizor doua saptamani si o sa vedeti adevarata realitate din Romania". Un exercitiu simplu, incercat, insa deloc cu efectul prezis de presedinte. Ba, dimpotriva.
Putini s-au gandit ca presa nu are cum sa devina un dusman al democratiei, indiferent cat de mult ar fi manipulata si manipulanta, indiferent cat de mult ar fi controlata de grupuri de interese, din moment ce nu este unica presa din tara. Insa cei mai multi au cazut in capcana intinsa de formula prezidentiala si au impartit la randul lor presa in doua. Ca si societatea. Ca intreaga clasa politica si toti reprezentantii breslelor din Romania.
Profesori contra medici, functionari contra functionari, angajati privati contra angajati de la stat, roman contra roman. O dihotomie care pe fondul aceleiasi crize nenorocite care ne sapa pe toti si ne afunda in egala masura, pentru unii este un instrument de manipulare mai eficient si mai de succes decat pentru presa.
Trecand de dusmanul cel mai periculos si mai pervers, respectiv presa, puterea a descoperit ca insasi criza economica risca sa devina un inamic mai hotarat si cu efecte mai catastrofice decat orice alt atac politic sau venit din partea presei. Revolte sociale, miscari in masa in randul bugetarilor sau disponibilizatilor, cresterea violentei pe fondul cresterii numarului somajului si a scaderilor de salarii... toate acestea s-ar putea concentra intr-o replica in fata careia puterea sa ramana fara raspuns.
Prima explicatie a "beneficiilor" aduse de criza economica ne-a fost dezvaluita recent chiar de presedintele tarii care s-a laudat in Japonia ca somajul romanesc adus de criza a determinat, de fapt, cresterea productivitatii.
Asadar, sa ne rugam ca recesiunea sa nu ne lase prea curand, sa nu isi slabeasca efectele, ba chiar dimpotriva, sa si le adanceasca pana acolo incat Romania sa devina lider mondial al productivitatii. Asta, desi atunci cand somajul va lua proportiile pe care le are deja in Spania sau Grecia, productivitatea va fi ultima satisfactie pe care o vom mai putea gusta.
Dincolo de majoritatile politice, care acum sunt bune (atunci cand ele coincid cu dorinta presedintelui) si rele (cand ele se opun intereselor lui Basescu si Partidului Democrat Liberal), dincolo de presa care poate vorbi in gol fara a mai fi crezuta si ascultata, dincolo de orice realitate care poate fi manipulata sau nu de un grup sau altul de interese, realitatea nevoilor si saraciei tot mai accentuate din Romania risca sa iasa la suprafata.
Degringolada si mai ales lipsa masurilor anticriza ale Guvernului Boc, filosofia lui "ce-o fi o fi, noi nu putem schimba mare lucru in privinta crizei", ideologie care nu o singura data a fost afirmata si sustinuta pe rand atat de presedinte cat si de premierul tarii, pot transforma criza in principalul lor dusman.
Cei care guverneaza si isi imagineaza ca acapararea intregii puteri in stat ii va ajuta sa ascunda la infinit problemele si nemultumirile unui numar tot mai mare de oameni se inseala intr-un singur punct: atunci cand incearca sa transforme fara rusine problemele adevarate ale romanilor in avantaje si beneficii de care ar trebui sa mai fim si bucurosi si mandri ca avem privilegiul de a fi contemporani cu ele.
Schimbarea majoritatilor parlamentare ar trebui sa fie o lectie pentru toti si sa ii faca constienti si pe cei care detin puterea ca in orice clipa se poate forma o majoritate atat de mare si de necontrolat a celor care nu mai suporta incompetentele guvernantilor, incat tehnicile de manipulare sa nu mai functioneze nici din partea presei, dar nici din partea celor care se considera unicii stapani ai democratiei.
(Iulian Leca)
sursa ZIARE COM
Noi ce-i care-i suntem aproape....sa-l aparam!E presedintele nostru!Nimeni n-ar putea face mai mult in situatia prezenta!
In ultimele luni reprezentantii puterii actuale au indentificat o serie de dusmani reali, posibili sau inchipuiti, care i-au afectat sau inca le pericliteaza buna oranduire a guvernarii.
In campania electorala principalul inamic, public desigur, era presa ticalosita. In general, in aceasta categorie intrau, potrivit declaratiilor lui Traian Basescu, cea mai mare parte a presei. Pe scurt, intreaga presa care nu era de acord cu el, care nu il sustinea si il critica, mai mult sau mai putin elegant. Atunci, Sebastian Lazaroiu, consilierul prezidential, chiar a formulat raspicat antagonismul: electoratul va avea de ales intre presa si democratie - unde, normal, democratia era reprezentata de Basescu, iar cealalta parte de toti oponentii sai.
Dupa alegeri, aceiasi reprezentanti ai democratiei unice au afirmat ca presa a falsificat si a mistificat democratia din Romania, transformandu-se in realitate intr-un promotor al orice, numai al democratiei nu. Intreaga ura si dusmanie acumulata in campania electorala s-a transferat de atunci incoace catre reprezentantii posturilor anatemizate. Au intrat aici toti cei care si-au permis luxul de a nu fi de acord cu Basescu si de a nu il sustine in campanie. Lor li s-a raspuns cu celebrele replici "nu va mai uitati la televizor doua saptamani si o sa vedeti adevarata realitate din Romania". Un exercitiu simplu, incercat, insa deloc cu efectul prezis de presedinte. Ba, dimpotriva.
Putini s-au gandit ca presa nu are cum sa devina un dusman al democratiei, indiferent cat de mult ar fi manipulata si manipulanta, indiferent cat de mult ar fi controlata de grupuri de interese, din moment ce nu este unica presa din tara. Insa cei mai multi au cazut in capcana intinsa de formula prezidentiala si au impartit la randul lor presa in doua. Ca si societatea. Ca intreaga clasa politica si toti reprezentantii breslelor din Romania.
Profesori contra medici, functionari contra functionari, angajati privati contra angajati de la stat, roman contra roman. O dihotomie care pe fondul aceleiasi crize nenorocite care ne sapa pe toti si ne afunda in egala masura, pentru unii este un instrument de manipulare mai eficient si mai de succes decat pentru presa.
Trecand de dusmanul cel mai periculos si mai pervers, respectiv presa, puterea a descoperit ca insasi criza economica risca sa devina un inamic mai hotarat si cu efecte mai catastrofice decat orice alt atac politic sau venit din partea presei. Revolte sociale, miscari in masa in randul bugetarilor sau disponibilizatilor, cresterea violentei pe fondul cresterii numarului somajului si a scaderilor de salarii... toate acestea s-ar putea concentra intr-o replica in fata careia puterea sa ramana fara raspuns.
Prima explicatie a "beneficiilor" aduse de criza economica ne-a fost dezvaluita recent chiar de presedintele tarii care s-a laudat in Japonia ca somajul romanesc adus de criza a determinat, de fapt, cresterea productivitatii.
Asadar, sa ne rugam ca recesiunea sa nu ne lase prea curand, sa nu isi slabeasca efectele, ba chiar dimpotriva, sa si le adanceasca pana acolo incat Romania sa devina lider mondial al productivitatii. Asta, desi atunci cand somajul va lua proportiile pe care le are deja in Spania sau Grecia, productivitatea va fi ultima satisfactie pe care o vom mai putea gusta.
Dincolo de majoritatile politice, care acum sunt bune (atunci cand ele coincid cu dorinta presedintelui) si rele (cand ele se opun intereselor lui Basescu si Partidului Democrat Liberal), dincolo de presa care poate vorbi in gol fara a mai fi crezuta si ascultata, dincolo de orice realitate care poate fi manipulata sau nu de un grup sau altul de interese, realitatea nevoilor si saraciei tot mai accentuate din Romania risca sa iasa la suprafata.
Degringolada si mai ales lipsa masurilor anticriza ale Guvernului Boc, filosofia lui "ce-o fi o fi, noi nu putem schimba mare lucru in privinta crizei", ideologie care nu o singura data a fost afirmata si sustinuta pe rand atat de presedinte cat si de premierul tarii, pot transforma criza in principalul lor dusman.
Cei care guverneaza si isi imagineaza ca acapararea intregii puteri in stat ii va ajuta sa ascunda la infinit problemele si nemultumirile unui numar tot mai mare de oameni se inseala intr-un singur punct: atunci cand incearca sa transforme fara rusine problemele adevarate ale romanilor in avantaje si beneficii de care ar trebui sa mai fim si bucurosi si mandri ca avem privilegiul de a fi contemporani cu ele.
Schimbarea majoritatilor parlamentare ar trebui sa fie o lectie pentru toti si sa ii faca constienti si pe cei care detin puterea ca in orice clipa se poate forma o majoritate atat de mare si de necontrolat a celor care nu mai suporta incompetentele guvernantilor, incat tehnicile de manipulare sa nu mai functioneze nici din partea presei, dar nici din partea celor care se considera unicii stapani ai democratiei.
(Iulian Leca)
sursa ZIARE COM
"SUNT UN OPTIMIST!"
“Sunt un optimist, desi m-am fript in 2009”, spune Presedintele Romaniei, Traian Basescu, increzator in progonozele de crestere economica pentru 2011. De cat de mare va fi acest avans va depinde numai de noi: 1% daca nu suntem performanti sau peste 1,5% daca reusim sa folosim banii pentru investitii programati pentru primele doua trimestre ale anului viitor.
Pentru prima oara, banii pentru investitii vin in primele 2 trimestre
Prezent in cadrul conferintei “Parteneriat pentru Crestere Economica in 2011”, presedintele Traian Basescu a afirmat ca banii pentru investitii au fost planificati pentru primele doua trimestre ale anului viitor. Vorbim de 6-7% din PIB si reprezinta premisele “de crestere pe o baza sanatoasa”, a spus Basescu.
“Visul cresterii bazate pe consum este mai putin pregnant. Cresterea trebuie sa fie bazata pe investitii. Am avut experienta anilor 2007-2008, cand din cauza ca ne-am axat pe consum ne-am prabusit in 2009 din varful muntelui: de la crestere de +7,4% la scadere de -7,4%”, a declarat Presedintele Romaniei.
Acesta a subliniat faptul ca nu orice crestere economica este buna, ci doar una bazata pe investitii.
“Sunt un optimist, desi m-am fript in 2009. Cred insa ca putem avea incredere in evaluarile FMI de 1,5% crestere economica anul viitor. Nu m-ar deranja deloc daca in 2011 vom avea o crestere economica de 1%, daca ea se bazeaza pe investitii. Daca banii pentru investitii vor fi absorbiti in primul semestru am putea vorbi chiar de o crestere economica mai mare. Tine numai de noi. Da, vom avea crestere economica in 2011, poate fi 1% daca nu suntem performanti, insa poate fi mai mare daca reusim sa folosim banii, sa-I investim”, argumenteaza Basescu.
Seful statului si-a aratat optimismul si in ceea ce priveste finalizarea cu succes a acordului cu institutiile financiare internationale. El a declarat ca se intentioneaza incheierea unui nou acord "preventiv" cu aceleasi institutii cu scopul continuarii reformelor structurale.
Una dintre masurile de reducere a aparatului bugetar vizeaza concedierea pana la 31 decembrie a inca 26.000 de angajati. Astfel, structura bugetara va cuprinde la data respectiva 1.290.000 de salariati.
(preluat din WALL STREET)
Citatul zilei 12.11.2010
“M-am intrebat atunci daca nu cumva e nevoie sa suferim ca sa discutam serios despre fericire. Daca nu cumva drumul spre Paradis trece obligatoriu prin Infern. Numai cel ce a cunoscut deznadejdea poate intelege violenta luminii din pictura lui Van Gogh.“ A treia iubire . Scrisori imaginare.(Octavian Paler)
Cu tine...
Cu tine viata mea se lumineaza,
Cu tine hotarasc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiaza
Si ma sfarsesc in fiecare zi.
Cu tine e-mpacare si e lupta,
Cu tine este tot si e nimic,
Cu tine-mi infloreste lancea rupta,
Cu tine sunt si mare, sunt si mic.
Cu tine totu-i parca unt pe paine,
Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,
Cu tine astazi mi se face maine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea exista,
Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,
Cu tine nici tristetea nu e trista,
Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.
Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,
Cu tine-ncep si se termina toate,
Cu tine intr-un schit apar - dispar.
Cu tine e lumina si-ntuneric,
Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.
Cu tine e mai rau si e mai bine,
Cu tine reincepe viata mea,
Cu tine e mai greu ca fara tine,
Dar fara tine nu s-ar mai putea.
(ADRIAN PAUNESCU)
Scrisoarea ta...
A visului beteala,
Ce vipera ti-a-mprumutat
Veninul drept cerneala?...
Cu slova ta vin anii toti,
Si-n vraja lor ma fura...
În rostul ei marunt cum poti
Sa-nchizi atâta ura?...
Cetind-o azi, ca alte dati,
În mine-un gând tresare:
Ce-ar fi s-o sfârtic în bucati
Si s-o arunc în mare?
Din ale scrisului tau vesti
Otrava s-ar desprinde,
Ca mâine-atât amar de pesti
Pescarii n-ar mai prinde...
(Octavian Goga)
joi, 11 noiembrie 2010
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Şi-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte.
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,
Ci doar singuri,
Şi nemaitrebuind să privim,
Închizând ochii, am putea vedea.
(Ana Blandiana)
marți, 9 noiembrie 2010
Daca....
Este normal sa nu te simti bine atunci cand suferi o pierdere, cand esti dezamagita, cand viata ta se schimba. Manifestam o puternica rezistenta la schimbare, iar atunci cand simtim ca pierdem controlul, ca variabilele sunt manipulate de altcineva, ne bantuie emotii negative. Cel mai dureros este atunci cand trebuie sa ne schimbam pe noi insene.
Daca treci printr-o perioada mai proasta, nu iti camufla sentimentele. Nu incerca sa ascunzi ceea ce simti cu adevarat, pentru ca nu vei face decat sa amani momentul izbucnirii si gandurile negre te vor intoxica.
Daca simti ca nu poti gasi in tine resorturile necesare pentru a te ridica din nou, cere ajutorul unui prieten. Nu il vei impovara cu grijile tale, ci dimpotriva te va aprecia pentru ca ai apelat la el.
In urma cu cateva luni imi asteptam o prietena si ea intarziase deja o ora, desi nu ii statea in fire. In momentul in care a sosit am simtit ca ceva nu este in neregula si am indraznit sa o intreb ce se intamplase. Avusese o mica dezamagire si incercase sa camufleze acest fapt plimbandu-se prin fata blocului meu si facand incercari disperate de a se calma si de a se comporta ca si cand nimic nu se intamplase. Nu vroia sa ma impovareze si pe mine cu problemele ei... Nu trebuie sa gandesti niciodata astfel. Simplul fapt de a vorbi cu cineva despre ce ai pe suflet te ajuta sa iti pui ordine in ganduri, sa analizezi situatia, sa intelegi mai bine. Poate nu vei primi un sfat inspirat, dar important este ca ai fost ascultata, ca ai lasat o parte din manie, din tristete sa iasa la suprafata.
"Si maine e o zi" spunea Scarlett O’Hara. Planuieste-ti momentul in care iti "permiti" sa fii trista. Daca nu poti in clipa asta sa iti dai in vileag trairile adevarate, atunci acorda-ti cateva momente mai tarziu pentru a te descarca, dar nu amana la nesfarsit momentul. Este chiar linistitor sentimentul ca ai dreptul sa fii trista intr-un anumit interval de timp. Ideea de planificare te ajuta sa detii controlul chiar si asupra aspectelor negative. Discuta cu tine insati, fa-ti promisiunea ca in intervalul x iti vei reveni.
Adeseori cauza tristetii nu este evidenta. Cei din jur observa schimbari in comportamentul tau si trag semnalul de alarma. Incearca sa depistezi cauzele care te-au determinat sa fii trista si taie raul de la radacina.
(preluat din GARBO)
Candva arborii aveau ochi...
Cândva arborii aveau ochi,
Pot sa jur,
Stiu sigur
Ca vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc ca ma mirau
Ciudatele aripi ale pasarilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar daca pasarile banuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i vad
Pentru ca arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe radacini
În pamânt,
Sau poate,
Cine stie,
Mi s-a parut numai mie
Si arborii sunt orbi dintru-nceput...
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Ma urmaresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când fosnesc si clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine sa strig -
Ce-ati vazut?...
(Ana Blandiana)
Pot sa jur,
Stiu sigur
Ca vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc ca ma mirau
Ciudatele aripi ale pasarilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar daca pasarile banuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i vad
Pentru ca arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe radacini
În pamânt,
Sau poate,
Cine stie,
Mi s-a parut numai mie
Si arborii sunt orbi dintru-nceput...
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Ma urmaresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când fosnesc si clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine sa strig -
Ce-ati vazut?...
(Ana Blandiana)
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,
Trecand prin vama, fara pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Sa ne aduca-n tara omenia,
O marfa ce-am vandut-o la export.
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania -
In tara Lui de care I-a fost dor
Caci L-am chemat cu totii in agonia
Acelor ore cand veni urgia,
Ingenunchiati, smeriti, sub tricolor.
Se-ntoarce-n tara Domnul, sa ne spele
Si sa ne-nvete sa traim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Si-apoi sa plece dincolo de stele
Ca stim noi ce sa facem aici jos.
Se-ntoarce-n tara Domnul cu Scriptura -
Ca sa ne-nvete viata de crestini;
Dar ateismul si nomenclatura
Si-au transformat subtil coloratura
Si -I impletesc din nou cununi de spini.
Cu darul de iubire si dreptate
Se-ntoarce Dumnezeul Preainalt;
Sa nu mai fie-n tara strambatate,
Nici comunism si nici securitate,
Sa nu mai moara tineri pe asfalt.
Sta Dumnezeu la poarta, Romanie -
Dar cine Ii va spune: "bun venit!"?
La Parlament si la Presedentie
Se-aproba legi, se vrea democratie,
Dar, Numele Lui nu e pomenit.
Te cheama Creatorul azi, nu maine,
In ceasul de destin hotaritor -
Sa-ti franga-n dar a invierii paine;
Acum ori niciodata poti romane
Sa ai un Dumnezeu si-un viitor!
(Petru Dugulescu)
Trecand prin vama, fara pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Sa ne aduca-n tara omenia,
O marfa ce-am vandut-o la export.
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania -
In tara Lui de care I-a fost dor
Caci L-am chemat cu totii in agonia
Acelor ore cand veni urgia,
Ingenunchiati, smeriti, sub tricolor.
Se-ntoarce-n tara Domnul, sa ne spele
Si sa ne-nvete sa traim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Si-apoi sa plece dincolo de stele
Ca stim noi ce sa facem aici jos.
Se-ntoarce-n tara Domnul cu Scriptura -
Ca sa ne-nvete viata de crestini;
Dar ateismul si nomenclatura
Si-au transformat subtil coloratura
Si -I impletesc din nou cununi de spini.
Cu darul de iubire si dreptate
Se-ntoarce Dumnezeul Preainalt;
Sa nu mai fie-n tara strambatate,
Nici comunism si nici securitate,
Sa nu mai moara tineri pe asfalt.
Sta Dumnezeu la poarta, Romanie -
Dar cine Ii va spune: "bun venit!"?
La Parlament si la Presedentie
Se-aproba legi, se vrea democratie,
Dar, Numele Lui nu e pomenit.
Te cheama Creatorul azi, nu maine,
In ceasul de destin hotaritor -
Sa-ti franga-n dar a invierii paine;
Acum ori niciodata poti romane
Sa ai un Dumnezeu si-un viitor!
(Petru Dugulescu)
Emotie de toamna
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
(Nechita Stanescu)
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
(Nechita Stanescu)
luni, 8 noiembrie 2010
Top 15 legi ale lui Murphy
15. Cand incerci sa dovedesti cuiva ca un obiect nu functioneaza, va functiona.
14. Suma inteligentei pe planeta este constanta. Populatia insa se afla in continua crestere.
13. Sexul ocupa cel mai putin timp si determina cele mai multe conflicte.
12. Dragostea inseamna superioritatea imaginatiei fata de inteligenta.
11. Daca pare prea frumos pentru a fi adevarat, probabil ca asa este.
10. Daca te joci de-ajuns de mult cu un obiectsi iti faci griji sa nu-l strici, il vei strica.
9. Daca te simti bine, nu-ti face griji. Iti va trece.
8. Intensitatea sentimentelor cuiva fata de tine este invers proportionala cu intensitatea sentimentelor tale pentru acea persoana
7. Primul loc in care trebuie sa cauti ceva este ultimul loc unde te astepti sa-l gasesti.
6. Plicurile si timbrele care nu se lipesc cand le umezesti tu, se vor lipi de alte lucruri, cand nu vrei tu.
5. Lucrurile se inrautatesc inainte de a se imbunatati.
4. Felia de paine va cadea intotdeauna cu partea unsa in jos.
3. Indiferent ce se intampla, intotdeauna se va gasi cineva care sa-ti zica “Ti-am spus eu!”.
2. Zambeste! Maine va fi mai rau!
1. Tot ce e bun este imoral, ilegal sau ingrasa.
14. Suma inteligentei pe planeta este constanta. Populatia insa se afla in continua crestere.
13. Sexul ocupa cel mai putin timp si determina cele mai multe conflicte.
12. Dragostea inseamna superioritatea imaginatiei fata de inteligenta.
11. Daca pare prea frumos pentru a fi adevarat, probabil ca asa este.
10. Daca te joci de-ajuns de mult cu un obiectsi iti faci griji sa nu-l strici, il vei strica.
9. Daca te simti bine, nu-ti face griji. Iti va trece.
8. Intensitatea sentimentelor cuiva fata de tine este invers proportionala cu intensitatea sentimentelor tale pentru acea persoana
7. Primul loc in care trebuie sa cauti ceva este ultimul loc unde te astepti sa-l gasesti.
6. Plicurile si timbrele care nu se lipesc cand le umezesti tu, se vor lipi de alte lucruri, cand nu vrei tu.
5. Lucrurile se inrautatesc inainte de a se imbunatati.
4. Felia de paine va cadea intotdeauna cu partea unsa in jos.
3. Indiferent ce se intampla, intotdeauna se va gasi cineva care sa-ti zica “Ti-am spus eu!”.
2. Zambeste! Maine va fi mai rau!
1. Tot ce e bun este imoral, ilegal sau ingrasa.
Moartea cuvintelor
Un chip de nisip
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
To ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)
şi mîini de nisipi
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
şi cineva care întoarce clepsidra.
To ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.
(Octavian Paler)
duminică, 7 noiembrie 2010
Despartire in...flori...
La sarbatoarea florilor de mar,
cand drumul cere pasii sa se-astearna,
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.
La sarbatoarea focurilor mari,
cand toata lumea varuie de paste,
din viata mea incepi sa si dispari,
fiinta mea abia te mai cunoaste.
La sarbatoarea soarelui deplin,
cand sangele -n batrani se poticneste,
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde.
Adio, deci, mai e ceva de zis,
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.
Ne mai ramane floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamna,
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui,
sa mi te aminteasca inspre toamna.
Atatea flori la despartire-avem,
atatea flori ca-n bietele romante,
de parca hohoteste un blestem,
porunca lui civilelor instante.
Si floarea de cires de care-am spus
a-mbatranit si s-a zbarcit in fructe,
incet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.
Tu crezi ca despartirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori - numai ruine -
sa nu te minti, ca nu-i deloc asa,
te parasesc spre-a ma gasi pe mine.
La sarbatoarea florilor de soc,
cand lunca lumii galgaie salbatic,
ne despartim, plangand, la acest foc
pe-a carui vatra noi am fost jaratec.
De mar, de visin, de gutui, de par,
e floarea-n sarbatori pana departe,
acum ne despartim intr-adevar
cu-atatea flori in jur ca la o moarte.
Ce-i zis e zis si-n cantec iti spuneam
ca va fi aceasta clipa - n care
de-atatea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.
Adio, deci, te vad, dar nu te vad,
cand florile de noapte-ncep sa cearna
si daca despartirea-i un prapad
proiectul ei ti l-am trimis din iarna.
Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acum cand florile te tin de mana,
asculta cantecul precum era
ninsoarea noastra sfanta si pagana.
(Adrian Paunescu)
cand drumul cere pasii sa se-astearna,
acum ne despartim intr-adevar
precum nu promisesem asta iarna.
La sarbatoarea focurilor mari,
cand toata lumea varuie de paste,
din viata mea incepi sa si dispari,
fiinta mea abia te mai cunoaste.
La sarbatoarea soarelui deplin,
cand sangele -n batrani se poticneste,
iubindu-te iti spun: ne despartim
si sa ne regasim nu-i vreo nadejde.
Adio, deci, mai e ceva de zis,
cand cad din geam deodata doua glastre:
se sinucide parca un cais
la sarbatoarea despartirii noastre.
Ne mai ramane floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamna,
doar ei mai poti cate ceva sa-i spui,
sa mi te aminteasca inspre toamna.
Atatea flori la despartire-avem,
atatea flori ca-n bietele romante,
de parca hohoteste un blestem,
porunca lui civilelor instante.
Si floarea de cires de care-am spus
a-mbatranit si s-a zbarcit in fructe,
incet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.
Tu crezi ca despartirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori - numai ruine -
sa nu te minti, ca nu-i deloc asa,
te parasesc spre-a ma gasi pe mine.
La sarbatoarea florilor de soc,
cand lunca lumii galgaie salbatic,
ne despartim, plangand, la acest foc
pe-a carui vatra noi am fost jaratec.
De mar, de visin, de gutui, de par,
e floarea-n sarbatori pana departe,
acum ne despartim intr-adevar
cu-atatea flori in jur ca la o moarte.
Ce-i zis e zis si-n cantec iti spuneam
ca va fi aceasta clipa - n care
de-atatea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.
Adio, deci, te vad, dar nu te vad,
cand florile de noapte-ncep sa cearna
si daca despartirea-i un prapad
proiectul ei ti l-am trimis din iarna.
Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acum cand florile te tin de mana,
asculta cantecul precum era
ninsoarea noastra sfanta si pagana.
(Adrian Paunescu)
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Citatul zilei 06.11.2010
Construieste-ti in minte o imagine a reusitei tale. Pastreaza aceasta imagine cu tenacitate, nu ii permite sa dispara. Mintea ta va cauta modalitati de a dezvolta aceasta imagine ... Si nu-ti imagina nici un fel de obstacole.
Norman Vincent Peale
Norman Vincent Peale
vineri, 5 noiembrie 2010
Adrian Paunescu construieste in rai Cenaclul Flacara
Din data: 05 Noiembrie 2010 ora : 11:30:05
In aceasta dimineata, in jurul orei 7.15, poetul Adrian Paunescu a incetat din viata. Revista VIP va ofera, in exclusivitate, amanunte inedite din viata artistului care a bucurat sufletele mai multor generatii de romani. De asemenea, VIP va dezvaluie, in premiera, marturia domnului doctor Mircea Beuran, seful sectiei de chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Floreasca, cel care i-a fost aproape lui Adrian Paunescu in ultimele zile. Nu ratati, insa, varianta tiparita a revistei VIP, unde veti afla mai multe despre OMUL Adrian Paunescu, cel din spatele versului, cortinei Cenaclului Flacara sau camerei de filmat.
Mircea Beuran: ”Chiar si pe patul de spital voia sa dicteze totul!”Cu o zi inaintea tragicului eveniment, domnul doctor Mircea Beuran a purtat o discutie cu redactorii publicatiei noastre si a avut amabilitatea de a ne oferi ultimele noutati din viata poetului. Iata ce a declarat Mircea Beuran cu doar cateva ore inainte de moartea prietenului sau, Adrian Paunescu: ”Poetul se afla internat de o saptamana. Inainte de a fi internat, il vazusera mai multi medici, in primul rand cei de la ambulanta. Raspunsul la medicatie nu era eficient, starea lui se agrava cu fiecare ceas care trecea. Nu a dorit sa se interneze sub nicio forma, dar pana la urma a acceptat sa o faca, intelegand ca lucrurile pot evolua intr-un sens nedorit. Il cunosc de peste 15 ani si era un om foarte activ; acesta activitate cuprindea starile sale, care aveau mare legatura cu evenimentele tarii, starea oamenilor, precum si a diferitelor dintre categoriile sociale pe care cauta sa le ajute. Scria poezii, articole si considera ca plecarea la spital inseamna oprirea din aceasta activitate, deja un pas catre un “ceva” pe care nu-l putea controla cu puterea lui. Pana atunci s-a multumit sa fie consultat de un grup de medici pe probleme generale. Ii faceau analize, discutau, ii ofereau solutii, iar Paunescu a ajuns sa creada ca aceste medicamente pe care le primea acasa ar fi si eficiente. Pe langa medicatia stiintifica, facea si o terapie alternativa, respectiv acupunctura si bioenergie, folosea produse naturiste si, ajutat de convingerile sale, spera ca lucrurile se vor imbunatati. Este un om de o deosebita tarie in convingerile proprii si, cu toate ca ceilalti medici l-au sfatuit sa mearga la spital, el a refuzat. Prin urmare, organismul lui Paunescu s-a decompensat treptat: se deplasa tot mai dificil, respira greu, avea un ac de injectare a perfuzie in mina si toate aceste lucruri trageau un semnal de alarma referitor la starea lui de sanatate.
Evolutia bolii a trecut printr-o etapa in care poetul dadea semne ca starea lui se amelioreaza, insa aceasta raminea la fel de severa, pentru ca puterea cu care inima arunca singele in organism era de 10%, un procent infim pentru robustetea maestrului. Acumulase lichid foarte mult - termenul medical este de anasarca, avea lichid in cavitatea abdominala si toracica iar lucrul acesta ingreuna bataile inimii considerabil.
A urmat o alta etapa: evaluarea starii sale de la momentul in care a venit in spital. Miercuri noapte a facut o fibrilatie, un stop cardiac. L-am resuscitat, dar riscurile au ramas.
“Familia s-a aflat cvasipermanent langa el, l-a sustinut moral si i s-a adus mincare gatita de acasa. S-a acomodat greu, parca era un cerb in padure care vrea sa traiasca liber... Dorea sa fie pe picioarele lui, sa-si decida taate actiunile, sa dea interviuri, sa scrie articole si poezii, chiar si pe patul de spital. Slabise, pentru ca tratamentul indicat pentru boala sa consta in scoaterea unui exces de lichid care ramine in organism. Daca la internare avea 180 kg, astazi (n. red. joi) are 150... Asta inseamna o povara pentru inima”, au spus medicii.
Florin Piersic: ”De teama, mi-am inchis telefonul mobil”La finalul concertului sustinut de Gabriel Cotabita, actorul Florin Piersic, prieten apropiat al poetului, a declarat: “Ne leaga o strinsa prietenie care dureaza de multi ani. Va spun din tot sufletul ca inainte sa vin la acest eveniment, mi-am inchis telefonul mobil, de teama sa nu primesc o veste dureroasa si sa aflu ca bunul meu prieten, Adrian, nu mai este printre noi. Astfel, in aceasta seara as vrea sa va recit o poezie draga sufletului meu si scrisa de Adrian Paunescu: <Repetabila Povara>. Fac acest lucru in semn de omagiu pentru acest mare poet”. Din pacate, vestea rea a sosit, cateva ore mai tarziu...
“In America m-am molipsit de dorinta de a vorbi liber”De curand, poetul si fondatorul Cenaclului Flacara a rememorat, intr-un cerc de prieteni, cei 25 de ani care s-au scurs de la aparitia acelui fenomen social care a starnit atentia milioanelor de tineri. “Cenaclul s-a nascut din initiativa mea, pe fondul unei dorinte necesare de deschidere catre muzica si poezie. In America m-am molipsit de dorinta de a vorbi liber. Inca de la inceput, mi s-au alaturat oameni de cultura din generatia mea: Florian Pittis, Tudor Gheorghe, Doru Stanculescu… Mai erau poetii Radu Tudoran si George Stanca. Inca de la inceput, am organizat intalniri cu oameni de varf ai culturii romane, precum Serban Cioculescu, Sabin Balasa, sau Geo Dumitrescu. Nu am avut prejudecati, toata lumea se putea exprima liber”, isi amintea Adrian Paunescu.
“Nicu Ceausescu a fost omenos si respectuos”Poetul a facut referire si la contextual socio–politic existent in acea epoca: ”Am dat peste cativa oameni care au inteles fenomenul Cenaclului. Cornel Burtica, secretarul CC cu probleme de propaganda, Traian Stefanescu, seful miscarii de tineret si chiar Nicu Ceausescu. Tatal sau, Nicolae Ceausescu, hotarase sa ne ingradeasca libertatea si sa depindem de organizatia UTC, ceea ce era o catastrofa. Nicu a fost omenos si respectuos dar, cu toate astea, radioul ne cenzura”.
“Voi incerca sa cladesc o noua generatie”Care a fost visul lui Adrian Paunescu? A marturisit-o chiar poetul: ”As vrea sa relansez Cenaclul Flacara! Din pacate insa, traim intr-o perioada extrem de tulbure. Un cristal se construieste greu si se sparge prea usor. Oamenii care il construiesc muncesc enorm, iar apoi vine unul si il sparge. Asa suntem noi, romanii... Am construit o tara in decursul a mii de ani, dar a ajuns cioburi...”
Acesta a fost si ramane Adrian Paunescu. Unele vise i s-au implinit, altele nadajduim sa se implineasca. Acum, a plecat sa construiasca in rai Cenaclul Flacara... poate alaturi de Motu' Pittis, Nicu Vladimir si Vali Sterian...
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Mircea Beuran: ”Chiar si pe patul de spital voia sa dicteze totul!”Cu o zi inaintea tragicului eveniment, domnul doctor Mircea Beuran a purtat o discutie cu redactorii publicatiei noastre si a avut amabilitatea de a ne oferi ultimele noutati din viata poetului. Iata ce a declarat Mircea Beuran cu doar cateva ore inainte de moartea prietenului sau, Adrian Paunescu: ”Poetul se afla internat de o saptamana. Inainte de a fi internat, il vazusera mai multi medici, in primul rand cei de la ambulanta. Raspunsul la medicatie nu era eficient, starea lui se agrava cu fiecare ceas care trecea. Nu a dorit sa se interneze sub nicio forma, dar pana la urma a acceptat sa o faca, intelegand ca lucrurile pot evolua intr-un sens nedorit. Il cunosc de peste 15 ani si era un om foarte activ; acesta activitate cuprindea starile sale, care aveau mare legatura cu evenimentele tarii, starea oamenilor, precum si a diferitelor dintre categoriile sociale pe care cauta sa le ajute. Scria poezii, articole si considera ca plecarea la spital inseamna oprirea din aceasta activitate, deja un pas catre un “ceva” pe care nu-l putea controla cu puterea lui. Pana atunci s-a multumit sa fie consultat de un grup de medici pe probleme generale. Ii faceau analize, discutau, ii ofereau solutii, iar Paunescu a ajuns sa creada ca aceste medicamente pe care le primea acasa ar fi si eficiente. Pe langa medicatia stiintifica, facea si o terapie alternativa, respectiv acupunctura si bioenergie, folosea produse naturiste si, ajutat de convingerile sale, spera ca lucrurile se vor imbunatati. Este un om de o deosebita tarie in convingerile proprii si, cu toate ca ceilalti medici l-au sfatuit sa mearga la spital, el a refuzat. Prin urmare, organismul lui Paunescu s-a decompensat treptat: se deplasa tot mai dificil, respira greu, avea un ac de injectare a perfuzie in mina si toate aceste lucruri trageau un semnal de alarma referitor la starea lui de sanatate.
Evolutia bolii a trecut printr-o etapa in care poetul dadea semne ca starea lui se amelioreaza, insa aceasta raminea la fel de severa, pentru ca puterea cu care inima arunca singele in organism era de 10%, un procent infim pentru robustetea maestrului. Acumulase lichid foarte mult - termenul medical este de anasarca, avea lichid in cavitatea abdominala si toracica iar lucrul acesta ingreuna bataile inimii considerabil.
A urmat o alta etapa: evaluarea starii sale de la momentul in care a venit in spital. Miercuri noapte a facut o fibrilatie, un stop cardiac. L-am resuscitat, dar riscurile au ramas.
“Familia s-a aflat cvasipermanent langa el, l-a sustinut moral si i s-a adus mincare gatita de acasa. S-a acomodat greu, parca era un cerb in padure care vrea sa traiasca liber... Dorea sa fie pe picioarele lui, sa-si decida taate actiunile, sa dea interviuri, sa scrie articole si poezii, chiar si pe patul de spital. Slabise, pentru ca tratamentul indicat pentru boala sa consta in scoaterea unui exces de lichid care ramine in organism. Daca la internare avea 180 kg, astazi (n. red. joi) are 150... Asta inseamna o povara pentru inima”, au spus medicii.
Florin Piersic: ”De teama, mi-am inchis telefonul mobil”La finalul concertului sustinut de Gabriel Cotabita, actorul Florin Piersic, prieten apropiat al poetului, a declarat: “Ne leaga o strinsa prietenie care dureaza de multi ani. Va spun din tot sufletul ca inainte sa vin la acest eveniment, mi-am inchis telefonul mobil, de teama sa nu primesc o veste dureroasa si sa aflu ca bunul meu prieten, Adrian, nu mai este printre noi. Astfel, in aceasta seara as vrea sa va recit o poezie draga sufletului meu si scrisa de Adrian Paunescu: <Repetabila Povara>. Fac acest lucru in semn de omagiu pentru acest mare poet”. Din pacate, vestea rea a sosit, cateva ore mai tarziu...
“In America m-am molipsit de dorinta de a vorbi liber”De curand, poetul si fondatorul Cenaclului Flacara a rememorat, intr-un cerc de prieteni, cei 25 de ani care s-au scurs de la aparitia acelui fenomen social care a starnit atentia milioanelor de tineri. “Cenaclul s-a nascut din initiativa mea, pe fondul unei dorinte necesare de deschidere catre muzica si poezie. In America m-am molipsit de dorinta de a vorbi liber. Inca de la inceput, mi s-au alaturat oameni de cultura din generatia mea: Florian Pittis, Tudor Gheorghe, Doru Stanculescu… Mai erau poetii Radu Tudoran si George Stanca. Inca de la inceput, am organizat intalniri cu oameni de varf ai culturii romane, precum Serban Cioculescu, Sabin Balasa, sau Geo Dumitrescu. Nu am avut prejudecati, toata lumea se putea exprima liber”, isi amintea Adrian Paunescu.
“Nicu Ceausescu a fost omenos si respectuos”Poetul a facut referire si la contextual socio–politic existent in acea epoca: ”Am dat peste cativa oameni care au inteles fenomenul Cenaclului. Cornel Burtica, secretarul CC cu probleme de propaganda, Traian Stefanescu, seful miscarii de tineret si chiar Nicu Ceausescu. Tatal sau, Nicolae Ceausescu, hotarase sa ne ingradeasca libertatea si sa depindem de organizatia UTC, ceea ce era o catastrofa. Nicu a fost omenos si respectuos dar, cu toate astea, radioul ne cenzura”.
“Voi incerca sa cladesc o noua generatie”Care a fost visul lui Adrian Paunescu? A marturisit-o chiar poetul: ”As vrea sa relansez Cenaclul Flacara! Din pacate insa, traim intr-o perioada extrem de tulbure. Un cristal se construieste greu si se sparge prea usor. Oamenii care il construiesc muncesc enorm, iar apoi vine unul si il sparge. Asa suntem noi, romanii... Am construit o tara in decursul a mii de ani, dar a ajuns cioburi...”
Acesta a fost si ramane Adrian Paunescu. Unele vise i s-au implinit, altele nadajduim sa se implineasca. Acum, a plecat sa construiasca in rai Cenaclul Flacara... poate alaturi de Motu' Pittis, Nicu Vladimir si Vali Sterian...
Dumnezeu sa-l odihneasca!
E prea puţin
De-atâtea zilnice-ncercări mizere,
De-atâta umilinţă şi păcat,
De-atâta moarte câtă ni s-a dat,
E prea puţin o singură-Nviere.
Şi, totuşi, pe pământul îngheţat,
Lumina lunii drepturile-şi cere
Şi-n stupi lucrează vechiul dor de miere
Şi vânturile primenirii bat.
E ca un fel de rupere de ere
Şi ca un întuneric luminat,
E lupta-ntre femeie şi bărbat,
Ca la un alt scandal pentru putere.
Şi, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntâmplat,
E prea puţin o singură-Nviere.
(ADRIAN PAUNESCU)
De-atâtea zilnice-ncercări mizere,
De-atâta umilinţă şi păcat,
De-atâta moarte câtă ni s-a dat,
E prea puţin o singură-Nviere.
Şi, totuşi, pe pământul îngheţat,
Lumina lunii drepturile-şi cere
Şi-n stupi lucrează vechiul dor de miere
Şi vânturile primenirii bat.
E ca un fel de rupere de ere
Şi ca un întuneric luminat,
E lupta-ntre femeie şi bărbat,
Ca la un alt scandal pentru putere.
Şi, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntâmplat,
E prea puţin o singură-Nviere.
(ADRIAN PAUNESCU)
Abia acum
Ranit la piept de crivatul cîinesc,
Ce-mi bandajeaza ranile cu luna,
Abia acum încep sa te iubesc
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.
Si ranile mereu ma vor durea,
Slavind întîmpinarea ta tîrzie
Si-abia acum îti spun ‘iubita mea’,
Cînd nici nu-ti stiu adresa spre a-ti scrie.
Deodata, apa lumii te-a-nghitit,
Deodata am ramas ranit de crivat,
Gesticulînd spre minus infinit
Si construind delicte împotriva-ti
Atunci cînd totul se-ntîmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele si luna,
Si-abia acum încep sa te iubesc
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.
Deodata ce spun eu si ce spui tu
Sînt doua înghetate limbi straine
Si la hotarul dintre da si nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tïne.
(Adrian Paunescu)
joi, 4 noiembrie 2010
Nimeni Nu E Singur Pe Pamant
Nimeni nu e singur pe pamant,Cineva in grija lui il are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Daca are umbra fiecare.
Singur stai in casa si gandesti
Ca esti singur fara mantuire,
Dar in pragul casei parintesti
Se aude-un greierat subtire.
O scrisoare-ti fosneste-n maini,
Un postas la usa ta mai bate,
Latra-n departare niste caini,
N-ai sa mai cunosti singuratate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapa,
Cand in plinsa sete, cineva
Iti aduce un pahar cu apa.
Umbre jos si norii sus pe cer,
Cai pascand si soarele in scapat,
Om stingher in drum spre om stingher
Nimeni nu esingur pan' la capat.
(Adrian Paunescu)
In cartea vietii...
In cartea vietii mi-a fost scrisa,
O iubire eterna,dar din pacate interzisa.
El mi-a intrat in suflet fara ca sa stiu.
Cand am vrut sa-l scot din minte era deja prea tarziu.
Lumea ma judeca iar parintii mei m-au renegat,
Spun ca i-am facut de ras iubind un om insurat.
Mi-e greu sa-i privesc in ochii,stiindu-le dezamagirea,
Dar ei de ce nu inteleg ca am cunoscut si eu iubirea?
E adevarat,am plans cu sufletul amar,
Atunci cand i-a jurat doar ei iubire la altar,
Cu toate astea,sufletul meu il pretuieste,
Fiindca eu sunt singura pe care o iubeste.
Toti ma privesc cu sila si cu rautate,
Le aud rasetele dar totusi merg mai departe,
Si nu pun la suflet ceea ce spun cei din jur,
Nu mi-e usor sa-l impart dar numai pentru el indur.
Ne iubim chiar daca ceilalti ne condamna,
Dar fara sa ne pese,ne ascultam inimile si facem ce ne indeamna..
El e viata mea si lumina ochiilor mei,
Desi seara se intoarce in bratele altei femei...
(Logica)
O iubire eterna,dar din pacate interzisa.
El mi-a intrat in suflet fara ca sa stiu.
Cand am vrut sa-l scot din minte era deja prea tarziu.
Lumea ma judeca iar parintii mei m-au renegat,
Spun ca i-am facut de ras iubind un om insurat.
Mi-e greu sa-i privesc in ochii,stiindu-le dezamagirea,
Dar ei de ce nu inteleg ca am cunoscut si eu iubirea?
E adevarat,am plans cu sufletul amar,
Atunci cand i-a jurat doar ei iubire la altar,
Cu toate astea,sufletul meu il pretuieste,
Fiindca eu sunt singura pe care o iubeste.
Toti ma privesc cu sila si cu rautate,
Le aud rasetele dar totusi merg mai departe,
Si nu pun la suflet ceea ce spun cei din jur,
Nu mi-e usor sa-l impart dar numai pentru el indur.
Ne iubim chiar daca ceilalti ne condamna,
Dar fara sa ne pese,ne ascultam inimile si facem ce ne indeamna..
El e viata mea si lumina ochiilor mei,
Desi seara se intoarce in bratele altei femei...
(Logica)
duminică, 31 octombrie 2010
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Frig de dor
Nici nu stiu cat pot sa mai rezist...
Viaţa, dublu mixt
Trăiesc aici, dar mă simt că sunt departe,
Din ce în ce mai singur şi mai trist,
Nici nu mai ştiu cât pot să rezist,
Închis într-un ziar şi într-o carte.
Mă-ncredinţez iluziei deşarte
Că mă salvează regăsirea-n Christ,
Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt,
Cu viaţă-n minus şi cu plus de moarte.
Şi, totuşi, nu m-a ocolit norocul,
Deşi mi-a fost întotdeauna greu,
Şi-am transformat în foc destinul meu
Ca, azi, cenuşa să rezume focul.
Şi de-aş cădea, aşa cum cere jocul,
Ca să devin o piesă de muzeu,
Eu tot îi mulţumesc lui Dumnezeu
C-a-ntârziat şi-aşa, prea mult, sorocul.
(ENIGMA)
Trăiesc aici, dar mă simt că sunt departe,
Din ce în ce mai singur şi mai trist,
Nici nu mai ştiu cât pot să rezist,
Închis într-un ziar şi într-o carte.
Mă-ncredinţez iluziei deşarte
Că mă salvează regăsirea-n Christ,
Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt,
Cu viaţă-n minus şi cu plus de moarte.
Şi, totuşi, nu m-a ocolit norocul,
Deşi mi-a fost întotdeauna greu,
Şi-am transformat în foc destinul meu
Ca, azi, cenuşa să rezume focul.
Şi de-aş cădea, aşa cum cere jocul,
Ca să devin o piesă de muzeu,
Eu tot îi mulţumesc lui Dumnezeu
C-a-ntârziat şi-aşa, prea mult, sorocul.
(ENIGMA)
A catre E..
Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.
Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.
Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.
Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.
Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.
Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.
Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.
Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.
Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.
Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.
Adio E, iubirea mea
(Adrian Paunescu)
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.
Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.
Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.
Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.
Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.
Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.
Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.
Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.
Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.
Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.
Adio E, iubirea mea
(Adrian Paunescu)
Spune-mi ceva...
Daca-am sa te chem
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta.
Totusi nu stiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.
În noaptea despartirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi ma bate viscolul câinesc
Si am venit sa-ti spun ca te iubesc.
Probabil drumul meu va duce-n iad
Ma-mpiedic de o lacrima si cad
Si iar adorm si iar mi-e dat un vis
Ca biata cifra doi s-a sinucis.
Si de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tai ma dor,
Ca tineri am intrat si cu ce rost
Si ce batrâni iesim din tot ce-a fost.
Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despartire peste tot
Si se aude ca va fi mai greu
Decât vom fi departe tu si eu.
Dar nu pentru a-ti spune ca e rau
Am dat cu bulgari mari în geamul tau,
Ci ca sa stii, în viscolul câinesc,
Ca plec si mor si plâng si te iubesc.
Si vreau sa-ti dau cu acte înapoi
Dezastrul împartirilor la doi,
Ca sa-ntelegi si tu ce-i cuplul frânt
Si cum e sa fii singur pe pamânt.
(Adrian Paunescu)
Da-mi macar un semn
Fie si-un blestem
Din partea ta.
Totusi nu stiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.
În noaptea despartirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi ma bate viscolul câinesc
Si am venit sa-ti spun ca te iubesc.
Probabil drumul meu va duce-n iad
Ma-mpiedic de o lacrima si cad
Si iar adorm si iar mi-e dat un vis
Ca biata cifra doi s-a sinucis.
Si de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tai ma dor,
Ca tineri am intrat si cu ce rost
Si ce batrâni iesim din tot ce-a fost.
Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despartire peste tot
Si se aude ca va fi mai greu
Decât vom fi departe tu si eu.
Dar nu pentru a-ti spune ca e rau
Am dat cu bulgari mari în geamul tau,
Ci ca sa stii, în viscolul câinesc,
Ca plec si mor si plâng si te iubesc.
Si vreau sa-ti dau cu acte înapoi
Dezastrul împartirilor la doi,
Ca sa-ntelegi si tu ce-i cuplul frânt
Si cum e sa fii singur pe pamânt.
(Adrian Paunescu)
Citatul zilei 30.10.2010
Daca nu stii in ce port vrei sa ajungi, nici un vant nu este favorabil.
Seneca
Seneca
marți, 26 octombrie 2010
Citatul zilei 26.10.2010
Pentru a realiza lucruri mari trebuie sa si visam, nu numai sa facem; trebuie sa si credem, nu numai sa planuim. Anatole France
duminică, 24 octombrie 2010
Note de toamna
În toamna violeta, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert…
Pe galbene alei, poetii tristi declama
lungi poeme -
E-o toamna, ca întotdeauna, cînd totul geme,
Frumos, si inert.
Pe strazi elegante, ca o parere,
Femeia moderna a trecut si revine;
Tot haosul e-o veselie de eter.
Si, daca se zguduie orasul,
Si creierul ramîne pierdut;
Si, daca munca trosneste din
brate, din piatra, din fier, -
Multimea anonima se va avea în vedere.
Tot, ce-mi trebuie sa am, pot sa cer.
Parfum… incendii violet, si becurile-aprinse
Amurgul licareste pe-orasul de vitrine
-
Pierdut, ma duc si eu, cu bratele
învinse,
Plîngînd,
Si fredonînd,
Gîndindu-ma la mine.
(BACOVIA)
Au aranjat un vast concert…
Pe galbene alei, poetii tristi declama
lungi poeme -
E-o toamna, ca întotdeauna, cînd totul geme,
Frumos, si inert.
Pe strazi elegante, ca o parere,
Femeia moderna a trecut si revine;
Tot haosul e-o veselie de eter.
Si, daca se zguduie orasul,
Si creierul ramîne pierdut;
Si, daca munca trosneste din
brate, din piatra, din fier, -
Multimea anonima se va avea în vedere.
Tot, ce-mi trebuie sa am, pot sa cer.
Parfum… incendii violet, si becurile-aprinse
Amurgul licareste pe-orasul de vitrine
-
Pierdut, ma duc si eu, cu bratele
învinse,
Plîngînd,
Si fredonînd,
Gîndindu-ma la mine.
(BACOVIA)
sâmbătă, 23 octombrie 2010
vineri, 22 octombrie 2010
Eu stiu sa-ti spun ca te iubesc...fara cuvinte!
Cand nu iti spun ca te iubesc sa stii ca te iubesc mai mult
Esti un parfum sublim ce-l simt, fara cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer sa tac si sa ascult
Cand numar printre picaturi vechi juraminte...
Cand uit sa-ti spun ca te iubesc, sa nu tresari in visul tau
Si sa nu crezi ca te-am pierdut printr-o uitare...
Secunda-ti sunt intr-un abis, esti clipa sufletului meu
Prin intunericul prea dens te-mbrac in soare...
Cand nu ti-am spus ca te iubesc, te-am mai iubit inca odata
Si nestiind ca te ador, mi-ai plans in brate
Smaraldul trist din ochii tai m-a tot strigat ca altadata
Lasand durerea ce-o simteai sa ma agate
Cand nu-ti voi spune te iubesc, sa stii ca te iubesc din nou
Si-ti scriu pe buze un sarut ce nu te minte
Nu ma-nvata cum sa te chem in noapte cu al meu ecou!
Eu stiu sa-ti spun ca te iubesc fara cuvinte...
(versuri de Mariana Eftimie Kabbout)
Esti un parfum sublim ce-l simt, fara cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer sa tac si sa ascult
Cand numar printre picaturi vechi juraminte...
Cand uit sa-ti spun ca te iubesc, sa nu tresari in visul tau
Si sa nu crezi ca te-am pierdut printr-o uitare...
Secunda-ti sunt intr-un abis, esti clipa sufletului meu
Prin intunericul prea dens te-mbrac in soare...
Cand nu ti-am spus ca te iubesc, te-am mai iubit inca odata
Si nestiind ca te ador, mi-ai plans in brate
Smaraldul trist din ochii tai m-a tot strigat ca altadata
Lasand durerea ce-o simteai sa ma agate
Cand nu-ti voi spune te iubesc, sa stii ca te iubesc din nou
Si-ti scriu pe buze un sarut ce nu te minte
Nu ma-nvata cum sa te chem in noapte cu al meu ecou!
Eu stiu sa-ti spun ca te iubesc fara cuvinte...
(versuri de Mariana Eftimie Kabbout)
Nu pot spune ce simt...eu...
Frunze galbene, uscate,
Asternute-n drumul meu,
Cind ma uit pe vint cum treceti
Nu pot spune ce simt eu.
Acum sufla vint de iarna
Ori zefirul cel iubit,
Pentru voi tot una este,
Veacul vostru s-a sfirsit.
Ah! eu inca-s tot pe cale
Ratacit si nestiut!
Vestitori de pace-adinca
Cu placere va salut!
(Negrutzu)
Asternute-n drumul meu,
Cind ma uit pe vint cum treceti
Nu pot spune ce simt eu.
Acum sufla vint de iarna
Ori zefirul cel iubit,
Pentru voi tot una este,
Veacul vostru s-a sfirsit.
Ah! eu inca-s tot pe cale
Ratacit si nestiut!
Vestitori de pace-adinca
Cu placere va salut!
(Negrutzu)
joi, 21 octombrie 2010
Citatul zilei 21.10.2010
Succesul nu este rezultatul unei arderi spontane. Trebuie sa arzi cu adevarat pentru el.
Reggie Leach
Reggie Leach
miercuri, 20 octombrie 2010
Îmbatrânit e sufletul din mine
Îmbatrânit e sufletul din mine
Ca un bordei pustiu în iarna grea.
Unde te-ai dus, pe cari cai straine
O, tinereta, tinereta mea!
Suspine n-am ah, de-as avea suspine,
De-as avea lacrimi, plânge de-as putea!
Durerea cea mai cruda, cea mai mare,
Aflând o forma, afla usurare.
Nimic, nimic! Cântarea spaimântata,
Popoare ce-o ridic la Dumnezeu.
Imnuri de glorii pe marimi ce-mbata,
Amorul blând si dulce glasul sau,
Ah! toata lumea este fermecata
De umbra unui dor… si numai eu
Ma furisez o umbra si nu pot
Sa scap de ea… de mine… si de tot!
Oricine-a plâns si spune ca ferice
În lume nu-i, acela e-un nebun.
Ce stie el ce sunt dureri când zice
Ca-ntr-al lui suflet armonii rasun
Caci armonie-i orice plâns aice,
E-o împacare plânsul… e un bun.
Cel ce nu poate plânge, acela stie
Ce-i viata moarta, ce e moartea vie?
Acela are-ntr-însul gramadita
Vecia-ntreaga de dureri si chin,
A ei marime; ochiul nu s-a stins,
În lacrimi s-o traduci si în venin.
Icoane nu-s si vorbe nu-s; n-apara
Macar aproape ce înseamna…
O, fericiti acei ce pot de forma…
V-aduceti oare de-acei regi aminte,
Ce-n piramide, altii în pustiu,
Morminte mari, uriesesti morminte,
Un munte-ntreg le fu a lor sicriu?
Durerea care nu gasea cuvinte
Aflat-a semne mari, care o stiu.
Tu, taina muta, de zidiri marime
Vorbesc dureri, ce nu pot sa suspine.
Ah, ce-i cuvântul, ce-i coloare, sunet,
Marmura ce-i, pentru ce noi simtim?
O coarda-adânca imiteze-un tunet,
Un ah ! sa spuie cum ne chinuim.
Nu, nu… Si fie forma cât de nuda,
N-ajunge-n veci durerea noastra cruda.
De bate-o inima sub alba haina,
Abia se misca cretii de omat.
Un semn ca sub ea se petrece-o taina,
C-un suflet e de groaza sfâsiet.
Un semn abia ce poate, ce distaina
Din chinul nostru vorbe ce arat?
Neputincioase sunt semnele-orcare …
Ce-arata fata marei ce-i în mare?
O foaie scrisa *** se cade
C-un ocean se misca, c-un imperiu arde.
Un cerc ce-i desemnat pe o hârtie
S-arate ceea ce se misca-n cer,
Încunjurând cu moartea ei pustie,
Pamântul greu cu a lui hemisfer,
Care vuind se misca-n vecinicie
În jur de soare, -n ocean d-eter
Si toate astea într-un cerc pe-o coala:
Marimea lumei si a firei fala.
Pe ce domnim?… pe cifre si pe semne…
(Mihai Eminescu)
Ca un bordei pustiu în iarna grea.
Unde te-ai dus, pe cari cai straine
O, tinereta, tinereta mea!
Suspine n-am ah, de-as avea suspine,
De-as avea lacrimi, plânge de-as putea!
Durerea cea mai cruda, cea mai mare,
Aflând o forma, afla usurare.
Nimic, nimic! Cântarea spaimântata,
Popoare ce-o ridic la Dumnezeu.
Imnuri de glorii pe marimi ce-mbata,
Amorul blând si dulce glasul sau,
Ah! toata lumea este fermecata
De umbra unui dor… si numai eu
Ma furisez o umbra si nu pot
Sa scap de ea… de mine… si de tot!
Oricine-a plâns si spune ca ferice
În lume nu-i, acela e-un nebun.
Ce stie el ce sunt dureri când zice
Ca-ntr-al lui suflet armonii rasun
Caci armonie-i orice plâns aice,
E-o împacare plânsul… e un bun.
Cel ce nu poate plânge, acela stie
Ce-i viata moarta, ce e moartea vie?
Acela are-ntr-însul gramadita
Vecia-ntreaga de dureri si chin,
A ei marime; ochiul nu s-a stins,
În lacrimi s-o traduci si în venin.
Icoane nu-s si vorbe nu-s; n-apara
Macar aproape ce înseamna…
O, fericiti acei ce pot de forma…
V-aduceti oare de-acei regi aminte,
Ce-n piramide, altii în pustiu,
Morminte mari, uriesesti morminte,
Un munte-ntreg le fu a lor sicriu?
Durerea care nu gasea cuvinte
Aflat-a semne mari, care o stiu.
Tu, taina muta, de zidiri marime
Vorbesc dureri, ce nu pot sa suspine.
Ah, ce-i cuvântul, ce-i coloare, sunet,
Marmura ce-i, pentru ce noi simtim?
O coarda-adânca imiteze-un tunet,
Un ah ! sa spuie cum ne chinuim.
Nu, nu… Si fie forma cât de nuda,
N-ajunge-n veci durerea noastra cruda.
De bate-o inima sub alba haina,
Abia se misca cretii de omat.
Un semn ca sub ea se petrece-o taina,
C-un suflet e de groaza sfâsiet.
Un semn abia ce poate, ce distaina
Din chinul nostru vorbe ce arat?
Neputincioase sunt semnele-orcare …
Ce-arata fata marei ce-i în mare?
O foaie scrisa *** se cade
C-un ocean se misca, c-un imperiu arde.
Un cerc ce-i desemnat pe o hârtie
S-arate ceea ce se misca-n cer,
Încunjurând cu moartea ei pustie,
Pamântul greu cu a lui hemisfer,
Care vuind se misca-n vecinicie
În jur de soare, -n ocean d-eter
Si toate astea într-un cerc pe-o coala:
Marimea lumei si a firei fala.
Pe ce domnim?… pe cifre si pe semne…
(Mihai Eminescu)
Conform unui test....asa sunt...eu...in parte e adevarat...
marți, 19 octombrie 2010
Din noaptea...
Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.
Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Mihai Eminescu)
Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.
Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(Mihai Eminescu)
luni, 18 octombrie 2010
Renuntare
Aş vrea să am pământul şi marea-n jumătate,
De mine să asculte corăbii şi armate,
De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face,
Să-şi mişte răsăritul popoarele încoace;
Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri,
Din codri răscolite, stârnite din pustiuri;
Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi,
Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri,
Un râu de scânteiare lucească lănci şi săbii,
Iar marea se-nspăimânte de negrele-mi corăbii.
Astfel război porni-voi. Voi arunca încalte
O jumătate-a lumii asupra celeilalte.
Privească-m-atunci preoţi: un monstru ce se-nchină,
Când oardele-i barbare duc moarte şi ruină.
Ruga-mă-voi cu mâna uscată ţinând strana,
Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana;
Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul ,
Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul,
Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierte
Cetăţile în flacări şi ţările deşerte…
Astfel doar aş preface durerea-mi fără nume,
Dezbinul meu din suflet într-un dezbin de lume.
Şi tot ce-ncântă ochii cu mii de frumuseţi,
Tot ce pământul are şi marea mai de preţ,
Grămezi să steie toate la mine în comori.
Alăturea cu ele să trec nepăsători,
Simţindu-mă în mine stăpân al lumii-ntregi,
Un zeu în omenire, un soare între regi
Şi raze să reverse din frunte-a mea coroană…
Să-ngenunchez nainte-ţi aşa ca la icoană
Şi descriindu-ţi toată puterea fără seamă
Să-ţi zic: Ia-le pe toate, dar şi pe mine ia-mă!
Nu mă iubi! Ca robul să fiu pe lângă tine,
De-i trece,-n jos pleca-voi a ochilor lumine,
Dezmoştenit de toate, la viaţă abdicând,
Să nu-mi rămână-n minte decât un singur gând:
C-am apucat un sceptru, cu dânsul lumea-ntreagă,
Păstrându-mi pentru mine durerea că-mi eşti dragă,
Înamoraţi de tine, rămână ochii-mi trişti
Şi vecinic urmărească cum, marmură, te mişti.
În veci dup-a ta umbră eu braţele să-ntind,
De-al genei tale tremur nădejdea să mi-o prind,
Să-mi razim a mea frunte de zidurile goale,
Atinse de-umbra dulce a frumuseţii tale.
(Mihai eminescu)
De mine să asculte corăbii şi armate,
De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face,
Să-şi mişte răsăritul popoarele încoace;
Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri,
Din codri răscolite, stârnite din pustiuri;
Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi,
Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri,
Un râu de scânteiare lucească lănci şi săbii,
Iar marea se-nspăimânte de negrele-mi corăbii.
Astfel război porni-voi. Voi arunca încalte
O jumătate-a lumii asupra celeilalte.
Privească-m-atunci preoţi: un monstru ce se-nchină,
Când oardele-i barbare duc moarte şi ruină.
Ruga-mă-voi cu mâna uscată ţinând strana,
Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana;
Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul ,
Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul,
Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierte
Cetăţile în flacări şi ţările deşerte…
Astfel doar aş preface durerea-mi fără nume,
Dezbinul meu din suflet într-un dezbin de lume.
Şi tot ce-ncântă ochii cu mii de frumuseţi,
Tot ce pământul are şi marea mai de preţ,
Grămezi să steie toate la mine în comori.
Alăturea cu ele să trec nepăsători,
Simţindu-mă în mine stăpân al lumii-ntregi,
Un zeu în omenire, un soare între regi
Şi raze să reverse din frunte-a mea coroană…
Să-ngenunchez nainte-ţi aşa ca la icoană
Şi descriindu-ţi toată puterea fără seamă
Să-ţi zic: Ia-le pe toate, dar şi pe mine ia-mă!
Nu mă iubi! Ca robul să fiu pe lângă tine,
De-i trece,-n jos pleca-voi a ochilor lumine,
Dezmoştenit de toate, la viaţă abdicând,
Să nu-mi rămână-n minte decât un singur gând:
C-am apucat un sceptru, cu dânsul lumea-ntreagă,
Păstrându-mi pentru mine durerea că-mi eşti dragă,
Înamoraţi de tine, rămână ochii-mi trişti
Şi vecinic urmărească cum, marmură, te mişti.
În veci dup-a ta umbră eu braţele să-ntind,
De-al genei tale tremur nădejdea să mi-o prind,
Să-mi razim a mea frunte de zidurile goale,
Atinse de-umbra dulce a frumuseţii tale.
(Mihai eminescu)
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Alfabetul iubirii tale începe şi se sfârşeste cu mine!
În inima ta crin înflorit sunt
iubirea mea e roiul de fluturi,
în fiecare zi mă vei găsi într-o nouă floare
până când tu însuţi o să-mi fii rădăcina.
Iubeşte-mă, vreau să-ţi rămân iubirea dintâi,
buzele mele te vor aştepta mereu fragede,
trupul meu niciodată obosit de aşteptare
ci doar mereu flămând de iubire.
Am să-ţi fiu noapte, zi am să-ţi fiu
pământ şi ierburi, apă, cer
soare şi vânt,nu vei cunoaste niciodată
o altă atingere.
Sărută-mă în picur.
Ca un adevăr dezvelită
te voi aştepta în aşternuturi
clipă prezentă şi viitoare.
Priveşte-mă, eu sunt şi zorii şi apusul,
zambeste-mi mereu ca unui vis ireal
şi taci cand buzele tale mă vor descoperi,
cand palmele tale mă vor atinge
eu mă voi deschide precum poarta peşterii
lui Ali Baba, tu mereu unic stăpân
pe nepretuita comoară a iubirii mele.
Sărută-mă.
Fii clipa care vine însetată doar de mine,
fii ciutura fântânii în care iubirea mea se scaldă
locul din care buzele tale vor sorbi la nesfărşit
licoarea veşnicei iubiri.
Alfabetul iubirii tale începe şi se sfârşeste cu mine!
(LOGICA)
iubirea mea e roiul de fluturi,
în fiecare zi mă vei găsi într-o nouă floare
până când tu însuţi o să-mi fii rădăcina.
Iubeşte-mă, vreau să-ţi rămân iubirea dintâi,
buzele mele te vor aştepta mereu fragede,
trupul meu niciodată obosit de aşteptare
ci doar mereu flămând de iubire.
Am să-ţi fiu noapte, zi am să-ţi fiu
pământ şi ierburi, apă, cer
soare şi vânt,nu vei cunoaste niciodată
o altă atingere.
Sărută-mă în picur.
Ca un adevăr dezvelită
te voi aştepta în aşternuturi
clipă prezentă şi viitoare.
Priveşte-mă, eu sunt şi zorii şi apusul,
zambeste-mi mereu ca unui vis ireal
şi taci cand buzele tale mă vor descoperi,
cand palmele tale mă vor atinge
eu mă voi deschide precum poarta peşterii
lui Ali Baba, tu mereu unic stăpân
pe nepretuita comoară a iubirii mele.
Sărută-mă.
Fii clipa care vine însetată doar de mine,
fii ciutura fântânii în care iubirea mea se scaldă
locul din care buzele tale vor sorbi la nesfărşit
licoarea veşnicei iubiri.
Alfabetul iubirii tale începe şi se sfârşeste cu mine!
(LOGICA)
E impartita omenirea
E împărţită omenirea
În cei ce vor şi cei ce ştiu.
În cei dentâi trăieşte firea,
Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.
Când unii ţese haina vremei,
Ceilalţi a vremii coji adun:
Viaţă unii dau problemei,
Ceilalţi gândirei o supun.
Dar pace este între dânşii:
Ce unii fac iau alţi-aminte.
Căci până azi domneşte-ntr-înşii
A cărţii tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor când vede,
Căinţa văd urmând greşelii,
Căci omul tot în tine crede.
Al răului geniu arate-mi
Un om din viţă pământească,
Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
Naintea ta să-ndreptăţească;
Căci buni şi răi trăiesc în tine,
Cuvântul tău e calea lor
De-a lor abateri li-i ruşine,
Căci tu eşti ţinta tuturor.
Virtutea nu mai e un merit,
Căci merit nu-i când nu e luptă.
Asupra ta ei nu se-ntărât
Cu viaţa-n joc, cu mintea ruptă;
Mânând cu anii colbul şcolii,
Ei cred făr-a fi înţeles,
Din cărţi străvechi roase de molii
Îşi împlu mintea cu eres.
Ei nu pătrund a ta mărire
Minune-i pentru dânşii tot.
Necercetând nimic în fire,
Nimic nu ştiu, nimic nu pot;
Căci nu-i supusă lămuririi
Gândirea-n capul înţelept
La toate farmecele firii
Se bat cu mânile pe piept.
Urmând a cărţilor străveche
Statornic, nemişcat învăţ,
E surdă azi a lor ureche
Privindu-ţi firea cu dispreţ;
Legată-n lanţ e a lor minte
Şi rodul minţii e sălbatec,
Se plac în mistice cuvinte
Şi-esplică totul enigmatic.
(Mihai Eminescu)
În cei ce vor şi cei ce ştiu.
În cei dentâi trăieşte firea,
Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.
Când unii ţese haina vremei,
Ceilalţi a vremii coji adun:
Viaţă unii dau problemei,
Ceilalţi gândirei o supun.
Dar pace este între dânşii:
Ce unii fac iau alţi-aminte.
Căci până azi domneşte-ntr-înşii
A cărţii tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor când vede,
Căinţa văd urmând greşelii,
Căci omul tot în tine crede.
Al răului geniu arate-mi
Un om din viţă pământească,
Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
Naintea ta să-ndreptăţească;
Căci buni şi răi trăiesc în tine,
Cuvântul tău e calea lor
De-a lor abateri li-i ruşine,
Căci tu eşti ţinta tuturor.
Virtutea nu mai e un merit,
Căci merit nu-i când nu e luptă.
Asupra ta ei nu se-ntărât
Cu viaţa-n joc, cu mintea ruptă;
Mânând cu anii colbul şcolii,
Ei cred făr-a fi înţeles,
Din cărţi străvechi roase de molii
Îşi împlu mintea cu eres.
Ei nu pătrund a ta mărire
Minune-i pentru dânşii tot.
Necercetând nimic în fire,
Nimic nu ştiu, nimic nu pot;
Căci nu-i supusă lămuririi
Gândirea-n capul înţelept
La toate farmecele firii
Se bat cu mânile pe piept.
Urmând a cărţilor străveche
Statornic, nemişcat învăţ,
E surdă azi a lor ureche
Privindu-ţi firea cu dispreţ;
Legată-n lanţ e a lor minte
Şi rodul minţii e sălbatec,
Se plac în mistice cuvinte
Şi-esplică totul enigmatic.
(Mihai Eminescu)
Zadarnic sterge vremea...
Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul dar chipul tău nu trece.
În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.
Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!
Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.
Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună şi ele vor muri!
O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.
(Mihai Eminescu)
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul dar chipul tău nu trece.
În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.
Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!
Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.
Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună şi ele vor muri!
O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.
(Mihai Eminescu)
Ce suflet trist
Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?
Ce suflet trist şi făr- de rost
Şi din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?
Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!
(Mihai Eminescu)
Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?
Ce suflet trist şi făr- de rost
Şi din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?
Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!
(Mihai Eminescu)
Un farmec trist si nenteles...
Un farmec trist şi nenţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.
(Mihai Eminescu)
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.
(Mihai Eminescu)
vineri, 15 octombrie 2010
Cu voi
Mai bine singuratic şi uitat,
Pierdut să te retragi nepăsător,
În ţara asta plină de humor,
Mai bine singuratic şi uitat.
O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, -
Prin asta eşti celebră-n Orient,
O, ţară tristă, plină de humor…
(George Bacovia)
Pierdut să te retragi nepăsător,
În ţara asta plină de humor,
Mai bine singuratic şi uitat.
O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, -
Prin asta eşti celebră-n Orient,
O, ţară tristă, plină de humor…
(George Bacovia)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)