duminică, 10 aprilie 2011

Tacerea.....


Sufletul este adesea un partener tacut pe calea vietii noastre, care nu-si comunica opiniile sau indrumarile neintrebat si care nu vorbeste, daca nu i se adreseaza cuvantul.Si, cu toate acestea, datorita sufletului ne aflam aici pentru ca in absenta lui nu am mai avea nicio calatorie a vietii de facut, iar sufletul, la randul sau, nu se poate manifesta in a treia dimensiune, in absenta trupului. Atunci, de ce nu joaca sufletul un rol mai important in vindecarea si inaltarea noastra, indrumandu-ne mai mult si aducandu-ne mai multa intuitie, in special atunci cand avem mare nevoie de ajutor? Pamantul si cea de-a treia dimensiune au fost intotdeauna taramul oamenilor „deconectati”. Aceasta reprezinta iesirea din gratie, alungarea din Rai, separarea prin care ne detasam de Sursa, astfel incat sa putem experimenta reconectarea.Sufletul este memoria noastra spirituala pe care o putem re-accesa in orice clipa, cu conditia sa vrem sa deschidem aceasta conexiune . In calea noastra se interpune ego-ul, care crede ca sufletul ii este dusman si ca unul trebuie sa-l invinga pe celalalt.Si, in tot acest rastimp, sufletul este tacut, nu ne da niciun fel de indicatie sau informatie, cu toate ca are atatea de spus. Nu ne pedepseste, nu ne critica si nu ne judeca, atunci cand este evident ca nu facem ceea ce stim ca trebuie facut, sau atunci cand nu ne respectam contractul. Tacerea lui este frustranta si chiar innebunitoare.Daca este partenerul nostru, atunci de ce tace? Pentru ca, de multe ori, simtindu-ne lipsiti de putere, uitam ca sufletul chiar stie cat suntem de puternici si ca, daca avem nevoie de ajutor, il vom cere. Intre timp, sufletul este increzator..
Noi ramanem in vibratia karmei noastre, pana cand ajungem intr-un spatiu al vindecarii. Fara dorinta noastra de a ne vindeca, sufletul asteapta in tacere, sa-l chemam. Atunci cand suntem pregatiti sa ne intoarcem catre suflet, energia noastra este transformata si suntem gata sa facem lucrarea pe care Sufletul o are de impartit cu noi. Pana atunci, sufletul ne asteapta, stiind ca avem exact atata timp cat ne trebuie pentru a ne exprima dorinta de a merge pe calea parteneriatului cu el. Si, cand soseste acel moment, sufletul nu va mai fi deloc tacut.

UMBERTO TOZZI - TI AMO

vineri, 8 aprilie 2011

CHRIS SPHEERIS - Always

Iti mai amintesti de noptile cu zapada...?


Iţi mai aminteşti de nopţile cu zăpadă
în care fulgii zburdau prin ceruri
ca porumbei minusculi
şi tu păreai asemenea lor
copleşită de vise?
te privea întunericul ochilor mei
din două bile negre
împotmolite în zăpada cărnurilor
îţi mai aminteşti de nopţile albe
în care bezna dormea în promoroacă
şi eu mă odihneam aidoma ei în gândul tău?
ni se întindeau picioarele şi braţele până în suflet
fugărind pe întinderea vastă a saltelelor
puful şi inocenţa de care am uitat...
îţi mai aminteşti de noaptea
în care am înghiţit stelele
şi milioane de îngeri
au eşuat pe sânii tăi vineţii?
(Ionut Popa)

Iti mai aduci aminte...?


Îţi mai aduci aminte ziua când ai luat soarele şi mi l-ai pus în suflet?
(Lucian Blaga)

Iti amintesti cand ne-am cunoscut prima data?


Arwen: Îţi aminteşti când ne-am cunoscut prima dată?
Aragorn: Credeam că rătăcesc într-un vis.
Arwen: A trecut mult timp de atunci. Nu aveai aceleaşi griji pe care le ai acum. Îţi mai aduci aminte ce ţi-am spus?
Aragorn: Mi-ai spus că vei râmâne alături de mine, renunţând la nemurire.
Arwen: Şi nu am renunţat la acest gând. Prefer să împărtăşesc o singură viaţă cu tine decât să îndur eternitatea de una singură.
(replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh dupăJ.R.R. Tolkien)

ARMIK - For Your Eyes - Romantic Guitar

Viata fuge de singuratate...

Pentru o clipa visul dispare
 Si strain iti este cerul
 Se infiripa semn de-ntrebare
 Nu mai stii ce-i adevarul
 Tu, iubind, nu te opri din drum
 Si vei fi invingator

 Viata merge iubind inainte
 Viata nu se opreste-n cuvinte
 Celui infrant da putere
 Celui uitat, mangaiere

 Viata vindeca ranile toate
 Viata fuge de singuratate
 Si pune dragoste-n vise
 Celui de ea-ndragostit

 Ia din lumina dorul de soare
 Si il poarta peste vreme
 Sa te aline doar vorba care
 Fie dragostea s-o cheme
 Tu, iubind, nu te opri din drum
 Si vei fi invingator

 Viata merge iubind inainte
 Viata nu se opreste-n cuvinte
 Celui infrant da putere
 Celui uitat, mangaiere

 Viata vindeca ranile toate
Viata fuge de singuratate
 Si pune dragoste-n vise
 Celui de ea-ndragostit

 Da, viata merge iubind inainte
 Viata nu se opreste-n cuvinte
 Celui infrant da putere
 Celui uitat, mangaiere

 Viata vindeca ranile toate
 Viata fuge de singuratate
 Si pune dragoste-n vise
 (Celui) indragostit de ea... 

joi, 7 aprilie 2011

Viata ca un val...

Daca te stanjenesc la impletirea florilor...


Daca doresti aceasta, fie
mi-oi intrerupe cantecul.
daca iti face inima sa bata
mi-oi ascunde ochii de fata ta.
daca deodata-n umblet te impiedic
pasi-voi mai alaturi, pe-alta cale.
daca te stanjenesc la impletirea florilor
voi da ocol gradinii tale.
daca-ti fac apa jucausa si salbatica
n-o sa-mi mai apropii barca de malul tau.
(Rabindrath Tagore)

Ochii tai sunt leaganul zorilor...


Inima mea, pasare din salbaticie
si-a gasit cerul in ochii tai.
ochii tai sunt leaganul zorilor
ochii tai sunt imparatia stelelor.
cantecele mele se pierd in adancul ochilor tai
lasa-ma sa ma inalt in aceste doua ceruri
in uriasa lor singuratate.
lasa-ma doar norii sa le spintec
sa le-mprastii vasliri de aripi
in stralucirea lor plina de soare.
(Rabindranath Tagore)

Ai cautat o fata...


Ai căutat o floare
şi ai găsit un fruct.
Ai căutat un izvor
şi ai găsit o mare.
Ai căutat o fată
şi ai găsit un suflet – 
şi eşti dezamăgit...
(Edith Sodergran)

Inima-i un sloi...


Cand nu iubeste, inima-i un sloi;
Si cand iubeste, e-o vapaie vie.
Acesta-i raul. Dar din doua rele
Care-i mai bun?... doar Cerul stie!
(Petofi Sandor)

miercuri, 6 aprilie 2011

MARIN TRAIAN- La Fereastra(Fata Morgana soundtrack)

Mi-e imposibil fara tine...

Mi-e imposibil fără tine
Nici nu mai ştiu dacă erai frumoasă
Şi nici în ce culori îţi sta mai bine,
Ştiu doar că amintirea nu mă lasă
Şi că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece şi străin mă simt de toate
Şi nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă,
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Şi tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicaţii cui i-aş cere?
Tot prostul face pe interesantul
Şi-n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
Şi cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Şi să pătăm simţirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
N-aş vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoieşti de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe şi de crivăţ,
Şi după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă-ţi.
Şi totuşi tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n braţe îţi fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Şi-mi este imposibil fără tine.

Eu te-am iubit...

Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cîndva iubită
Aşa adînc, aşa gingaş cum te-am iubit.
(A.S.Puskin)

Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine şi când te zăresc;
Când însă mult timp nu-mi mai ieşi înainte,
Ceva îmi lipseşte, un dor mă cuprinde;
Şi-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

De-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Să fac chipul tău să-mi revină în gând;
Uneori totuşi simt far’să vreau, că mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu
Şi din nou întrebarea mi-o pun cu uimire:
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?

Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum
Lângă tine să viu, ce mă doare să-ţi spun;
Dar umblând fără ţel, neuitându-mă-n cale,
Nu ştiu cum ajungeam drept la treptele tale;
Şi-atuncea, intrând, mă-ntrebam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?

Sănătatea să-ţi apăr, eu şi viaţa mi-aş da,
Aş intra şi-n infern pentru liniştea ta;
Căci în inima mea nu-i dorinţă mai vie
Decât pace să ai şi trupească tărie.
Şi atuncea din nou îmi pun vechea-ntrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Când pe mâinile mele-ţi cobori a ta palmă,
O plăcută simţire mă-nvăluie, calmă,
Parcă viaţa-ntr-un somn liniştit mi-o sfârşesc;
Dar de-a inimii repezi bătăi mă trezesc
Care-mi pun răspicat vechea mea întrebare:
Asta-i prietenie? Este dragoste oare?

Iar când strofele-acestea le-aşternui pentru tine,
N-a pus duh inspirat stăpânire pe mine;
Ci, uimit, nici măcar nu luai seama prea bine
Ce idei mi-au venit, împletite în rime,
Şi mă-ntreb cine-a vrut, ce scrisei să-mi inspire?
Asta-i prietenia sau e, poate, iubire?
(Adam Mickiewicz) 

Si-atat e de adanca tacerea...

Abia şopteşte unda
În ceasul vesperal.
Îşi oglindeşte luna
De toamnă chipul pal.

Şi-atât e de adâncă
Tăcerea, că aud
Cum lotusul suspină
Pe-adâncul lac din sud ...

Şi parcă îmi şopteşte
Cu glasul stins, mereu,
De-adânca lui tristeţe
Să mă-ntristez şi eu ...
(Li Tai Pe)

De-ai fi langa mine!

La tine mă gândesc când valu-n soare,
Pe mări sclipeşte,
Când licărul de lună, din izvoare
Se oglindeşte.

Te văd pe tine când în drum, sub zare
Colb se ridică.
În bezne, când drumeţul pe cărare
E prins de frică.

Te-aud pe tine-n vâjâirea-adâncă
De val, în ropot
Adesea merg s-ascult când, stins, în luncă,
E orice şopot.

Cu tine sunt; de-ai fi cât de departe,
Sunt lângă tine.
Apune; stelele-n curând vor arde.
De-ai fi la mine!
(Goethe)

Atata am visat la tine...

Atâta am visat la tine încât îţi pierzi realitatea.
Să mai fie timp să ating acest trup
viu şi să sărut pe această gură
naşterea glasului ce-mi e drag? Atât
am visat la tine că braţele-mi obişnuite, când
îţi strâng umbra, să se-ntâlnească pe pieptul meu
nu s-ar mai lăsa conduse de conturul 
trupului tău, poate. Şi că, în faţa 
aparenţei reale a ceea ce mă bântuie şi mă
stăpâneşte de zile şi ani, aş
deveni o umbră, fără îndoială. O, balanţe
sentimentale.
Atâta am visat la tine că nu mai este timp,
fără îndoială, să mă trezesc.
Dorm de-a-n picioarelea, cu trupul expus la toate
aparenţele vieţii şi iubirii
iar ţie, singura care ai însemnătate
astăzi pentru mine,
ţi-aş putea atinge fruntea şi
buzele mai puţin decât cele dintâi buze
şi fruntea ce-mi ies în cale. Atâta
am visat la tine, atâta am umblat, am vorbit, m-am culcat
cu fantoma ta că nu-mi 
rămâne poate, şi 
totuşi, decât să fiu o fantomă
printre fantome şi mai
umbră de o sută de ori decât 
umbra care se
plimbă şi se
va plimba
veselă
pe cadranul
solar al vieţii tale.
(Robert Desnos)