Poveste de iarna...

Luna incet a rasarit
Peste dealurile sure
In omat a adormit
Noaptea prin padure.
Sus in cerul lor inalt
Norii incep sa cearna
Linistea unei povesti
Ca un dar de iarna.

Tu fulg de nea..

Tu fulg de nea in miezul noptii,
Nici unui muritor nu apartii.
Inimile tuturor le incalzesti
Chiar daca in cadere-ti te topesti.

Esti bucuria tuturor copiilor,
Si-a inimilor chinuite de dor.
Faci stelele sa fie mai aproape,
Lacrimile..mai usor sa se desprinda de pleoape.

Cu stralucirea ta,
Unora le-ai schimbat soarta.
Vrajiti ei te-au urmat din loc in loc
Crezand ca tu le porti noroc.

Dar tu apoi i-ai parasit,
Rugandu-te in gand ca ei sa se fi pornit.
Ai plans vazandu-i rataciti
Si te-ai rugat de D-zeu sa fie ocrotiti.

Caci el este si-ocrotitorul tau,
Facandu-te sa reapari mereu.
Sa raspandesti lumina-n noapte,
Facandu-ne sa intelegem ca doar
Un fulg de nea,de D-zeu e tot ce ne desparte!

Pasarea Colibri - Ce de lupi se inconjoara

Citatul zilei 15.12.2010

Daca nu iti place un lucru, schimba-l. Daca nu poti sa-l schimbi, schimba-ti atitudinea. Nu te plange.
Maya Angelou

Aura Urziceanu - Vreau sa vii in viata mea

LACRIMILE de Lucian BLAGA

Citatul zilei 14.12.2010

Nu ma mai cert cu nimeni...pentru ca nu mai am timp...sa ma impac...
Nechita Stanescu

Paradis în destrămare

Mlaştină. De fiecare dată când îţi scufunzi trupul gol printre ierburile acelea roşii, smârcul se întregeşte încă o dată; îţi iubesc atunci părul, atârnat deasupra apei ca o floare moartă de pai, demult uitată… prin măduva ei înoată peştii. Era o mlaştină sălbatică şi amândoi pierduţi în delir.
Mi-am înroşit unghiile. Oglinda mi-a lustruit un zâmbet larg. M-am învăluit în ştergarul stacojiu, al bunicii. Şi m-am lăsat dusă de râu. Am plutit, am plutit, am plutit… până apa s-a preschimbat în sânge şi eu am devenit transparentă. Apoi am visat că eram o umbră pe un perete ud; mă mişcam tremurând, cu pas lin. Nu mai gândeam nimica, trăiam numai.
O herghelie aleargă să te întâmpine, vezi?… Gândurile mele. Chipul tău dulce se leagănă pe un gât delicat, ca o lebădă, şi degetele mele îţi frâng pielea într-un drum de ceuşă. Trebuie să fugim.. să fugim, înainte ca vântul să ne aţâţe oasele. Vreau să-ţi mai sărut încă o dată ochii, înainte să devină necunoscut, vreau să-ţi sângerez umerii palizi sub cascada aceea de pulbere… până noaptea ne va înghiţi mişcările, până viermii ne vor devora venele, până cucuvelele vor face din corneele noastre diamante magice.
Am auzit frânturi de cuvinte pe care nu le-am mai înţeles. Brusc am plonjat în întuneric şi am înţeles că nu mai ştiam unde am căzut, cine eram şi dacă îţi mai eram iubită. Trăiam; în vis. Am auzit frânturi de cuvinte pe care nu le-am mai înţeles. Brusc am plonjat în întuneric şi am înţeles că nu mai ştiam unde am căzut, cine eram şi dacă îţi mai eram iubită. Trăiam; în vis. Mi-am amintit că te-am pictat atunci când dormeai… dar nu o să ştii niciodată, o să ţin pânza doar pentru mine, atunci era o zi însorită. Şi puteam să văd praful din odaia ta… şi pe tine. Şi mirosul pielii tale; era ca un ceai fierbinte de fragi. Cred că a venit timpul. O să fug, o să fug, o să fug… să uit că am promis să stau. E atât de puţin timp, atât de puţin.
Lângă noi putreziciunea curge ca un râu, în aer; plantele îşi deschid uşi bolnăvicioase, un zbor nou se naşte din pasări cazute. Pământul nostru înnebuneşte după un soare care îi arde buzele. Îţi aud răsuflarea ca o bestie ce şi-a zdrobit cuşca. Vântul mi-a ucis limba, şi tu ai uitat culoarea privirii mele. Ah, dacă ai şti cât de iute creşte moarte în mine, de ai putea să te prăvăleşti la mine în braţe, atunci sărutul nostru ar fi o piatră de moară năruită în abis. Ia-mi inima şi aprinde-o în zori, când va răsări soarele; o să-ţi arăt cum să vorbeşti cu îngerii.
http://aporia.ro/paradis-in-destramare/

* Andreea Gae

E..iarna...si..ninge pe alocuri...

(Imagine Predeal 12.12.2010)

Rostește-mă

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!
(Elena Armenescu)

Ceva ca rugăciunea

Nu stiu ce am,
Ca nu dorm cand dorm
Nu stiu ce am,
Ca nu sunt treaz,
Cand stau de veghe.

Nu stiu ce am,
Ca nu ajung nicaieri,
Cand merg.

Nu stiu ce am,
Ca stand pe loc
Sunt, hat , departe.

Doamne, din ce fel de huma
M-ai luat in palmele tale calde
Si cu ce fel de saliva
Ai amestecat si-ai framantat huma-mi?

De nu stiu ce am
Ca exist,
Nu stiu ce am
Ca nu mai am nimic,
Decat pe tine.
(Marin Soresc)

Unde să pleci

Află şi-nvaţă
Acest refren:
Până la moarte,
N-ai nici un tren.

Clipă absurdă
Şi, noi, năuci,
Nici nu ştiu unde
Vrei să te duci.

Încă nu-i gata,
În hale reci,
Trenul cu care
Crezi c-ai să pleci.

Deocamdată,
Încă de ieri,
Acarii însuşi
Se simt şomeri.

Care plecare,
Care pardon,
Care adio,
Care peron?

Ce despărţire,
Când amândoi
Nu ne cunoaştem
Noi între noi?

Nu fi precoce,
Nu insista,
Încă-i abstractă
Iubirea mea,

Cât tu, pe lume
Nici n-ai venit
Şi, într-un pantec,
Suferi cumplit.

Creşte, sub cerul
Astrilor căşti,
Maternitatea
Unde urmează
Să mi te naşti.
(Adrian Paunescu)

Mirabela Dauer & Marian Nistor ~ Frunza mea albastra

Ne-ar trebui
O mie de ani sa recladim
Ce-am sfaramat aseara
Cu despartirea noastra.
Si nici atunci nu-i sigur
C-am mai putea sa fim
Eu creanga ta de aur
Tu frunza mea albastra.

Tristi vom cunoaste
Ceasul lung dupa dezmierdari
Si intreband in stanga si in drepata trecatorii,
Singuri si fara remuscari,
Ne vom cicni in cosmos
Doar uneori ca norii.

Linistea de-atunci
N-o vom mai regasi, Singuri vom petrece
Cele din urma clipe
In timp ce pescarusul iubirii va muri,
Batand inca o dara
Din largile-i aripe

Linistea de-atunci
N-o vom mai regasi, Singuri vom petrece
Cele din urma clipoe
In timp ce pescarusul iubirii va muri,
Batand inca o dara
Din largile-i arïpe.

dance me to the end of love-leonard cohen

Amintirile fetitei..ce..si-a dorit asa de mult...candva..doar..un pegas...

Si e sambata....aceeasi sambata pe care o asteptam..cu luni in urma.Cat de diferita insa.....In februarie tot intr-o sambata m-am lasat convinsa de fiica mea sa incerc sa cunosc..mai multi oamani,sa incerc sa-mi fac un prieten..de ce nu...poate un nou tovaras de viata.Si...complet neancrezatoare in aceasta retea am intrat pe acel site..pe care azi noapte m-am decis sa-l parasesc pentru totdeauna.A fost greu...M-am imprietenit acolo cu o doamna...care chiar mi-a atins sufletul.Cu care am comunicat mult despre suflet,despre iubire dar si despre necazuri.Fiecare zi era un schimb frumos de versuri,proza sau..mesaje...Imi vor lipsi..si ea si..un alt profil..al Enigmei.Versurile Logicei si ale Enigmei..sunt pe blogul meu...cred din sept incoace.Perioada care a fost si este inca mai grea pt mine.Ocupata fiind sa-mi caut un servici,am scris mai putin, dar zilnic citeam ce scriau ele si tot ce am considerat frumos la ele, am adus aici pe blog.Azi...mi-am reaminintit sambata din februarie.Noua fiind pe acel site n-am stat mult.A doua zi insa...pe sapte febr...mi-a atras atentia un profil,o fotografie...mult de tot.Exact pt ca eram aproape sigura ca nu am nici cea mai mica sansa ca acea persoana sa-si opreasca atentia asupra mea,i-am trimis un mesaj..afirmativ...doar...format din trei cuvinte...simple observatii in care-mi exprimam parerea despre el ca om.Am adormit visand la el...si chiar crezand ca nu voi primi niciodata un raspuns.Dar,a doua zi deschizand casuta de mesaje..mi-a stat nima vazand ca mi-a raspuns...si ochii lui mi s-a parut ca erau plini de lumina,contineau un zambet jucaus...fata aceeasi de fapt...mie mi se parea ca e reala si ca-mi vorbeste.I-am raspuns la mesaj...si in acea seara am vorbit ...ore....si...am aflat astfel ca Dumnezeu a creat aceasta apropiere..exact de ziua lui de nastere....Frumos!....Nespus de frumos..pot afirma si acum...cand totul a devenit..doar amintire...Tot azi noapte, intr-o alta zi importanta pentru el...cu siguranta mult mai importanta decat propria-i zi de nastere...mi-am luat ramas bun de la acel chip...pentru totdeauna.E greu sa spui adio...uneori imposibil....Dar si mai greu e sa simti insemnatatea acestiu cuvant.Sa constientizezi greutatea semnificatiei.Sa poti crede ca nu vei mai revedea niciodata un om care...desi n-a fost decat cateva minunte in fata ta...a existat in fiece secunda in gandul tau,in inima ta luni...Pe care il asteptai sa apara desi stiai ca nu va apare.Pe care il iubeai nu pentru ca vroiai.Ci doar pentru ca asa simteai.E ca si cum ai incerca sa pui frana la o masina...si constati...in mers fiind ...ca nu reusesti.E putin dura comparatia..dar asa e.Eram constienta si speriata in acelasi timp.Ma intrebam cand ma voi putea opri...ma rugam sa nu mai simt nimic,sa nu mai vreau nimic,sa nu mai astept nimic...Imi doream liniste sufleteasca..Acea liniste in care...poate nu simti ca existi...dar...in care cuvantul "dor"...nu mai exista.Nu si in viata ta.Sa ranesti este foarte usor, dar sa ierti pe cel care te-a ranit spune mult despre sufletul si caracterul persoanei care are puterea de a ierta.....
Despartirea doare, singuratatea este apasatoare insa acestea ne sunt lectii de viata.
Cine nu a trecut prin astfel de momente, cine nu stie ce inseamna durerea, durerea ce provine din dragoste, dragostea care ne-a parasit, nu a inceput inca sa traiasca, sau viata lor a fost o iluzie.....
De ce doare dragostea? Pentru ca tot ceea ce depaseste pragul firescului doare: frigul aspru iti tortureaza pielea, caldura excesiva duce la pierderea cunostintei, iar dragostea provoaca o grava anemie sufleteasca. Orice sentiment ce se ridica deasupra sferei comune provoaca o pierdere subita a oricarui reflex de aparare. Si atunci doare. Fiindca nu stim sa ne aparam. Si nu ne pasa. Traim momentul, iar apoi traim de dragul momentului trecut, iar intr-un sfarsit, uitam momentul si nu mai stim bine de ce si pentru ce traim. Stim doar ca am iubit. Si doare. Intram zilnic pe acel site...si in mod inconstient vizualizam profilele ce mi-au facut vizite cu o zi in urma.Azi noapte am realizat...ca de fapt il cautam pe al lui....si..niciodat...nu l-am mai regasit..acolo...aproape de mine.Am realizat ca trebuie sa renunt si la acest site..in care am cunoscut...mai multe feluri de oameni...mai mult sau mai putin bine intentionati. diferiti..si buni si rai...oameni intr-un cuvant.Nu cred ca acolo voi gasi...ceva ce chiar nu stiu daca imi doresc sau mi-am mai dorit vreodata.Cred ca viata mea...eu...e putin diferita de a marei majoritati a oamenilor.Am ramas aceeasi fetita visatoare,care privind cu lacrimi in ochi,pe obraji chiar, acel pegas in vitrina,constientiza ca din cauza banilor nu si-l va putea avea acasa...la cativa anisori.Dar a continuat sa viseze la el ani intregi...pana a crescut si avand bani.. l-ar fi putut in sfarsit duce acasa.Era prea mare insa atunci...Avea bani...dar nu mai putea merge cu un..pegas...Cu toate astea...l-a iubit ...ani...a visat..ani la cat de fericita ar fi fost...cu el...aproape...  
Si acum...luni...zile si nopti de-a randul...am privit cu ochii mintii un chip drag...intelegeam perfect cum stau lucrurile..dar speram..imi doream de fapt...vroiam sa cred ca o minune poate schimba mersul lucrurilor.Ca o voce sau cateva cuvinte...imi va aduce ce astept.Nu imi impuneam aceste lucruri.Exista in inima mea...acel sentiment unic..pe care-l avem cand il avem...nu voi sti niciodata de ce.Apare cand nu stim...si traieste in inimile unora dintre noi...pana la moarte.A uitat cineva vreodata prima iubire?Nu prea cred.Dar...unora dintre noi se pare ne e scris sa retraim acest sentiment...si...asa cu n-am uitat nimic din ce a fost..la ...nu stiu...douazeci de ani...nu vom uita nici ce ne-a daruit Dumnezeu...ani mai tarziu...Scriu azi...fiindca e sambata.Pentru ca luni de zile..sambata seara...scriam aici...vorbeam uneori si cu acel chip...adormem gandindu-ma daca el va citi vreodat ce scriu,intrebandu-ma daca vrea sa stie ce simt...ce scriu...cum o duc...constienti amandoi de ireversibilitatea drumurilor noastre....   Voi continua activitatea pe acest blog...mi-a devenit drag....E martorul..trairilor mele...a devenit...refugiul meu.Cand fiecare isi vede linistit de viata lui...incerc sa fac acelasi lucru...incerc sa renunt la intrebarea..."de ce"....si le spun lacrimilor ce cad acum pe obraji...sa curga daca asa vor...dar sa inteleaga..si ele...ca nimeni nu le vede...ca pe nimeni nu intereseaza ca ele si-au facut aparitia...ca durerea noastra e uneori doar a noastra...si ca lucrurile se intampla doar cum trebuie sa se intample..nu cum am vrea noi..si cand am vrea noi....Va doresc un sfarsit de saptamana frumos,linistit,sa va bucurati de iubirile voastre...si...sa nu-i uitati pe cei ce va iubesc.Ei exista..undeva...iubiti-i si voi...atat cat puteti....Plecarea lor e posibil sa va doara intr-o zi...Iar de nu va iubeste nimeni...iubiti-l pe Dumnezeu.El sigur va iubeste,va ocroteste,si sigur nu va va lasa cand va e greu...extrem de greu.Va pup

Citatul zilei 11.12.2010

Succesul nu este rezultatul unei arderi spontane. Trebuie sa arzi cu adevarat pentru el.
Reggie Leach

Nourii...

Privesc grăbiţii nouri ce-alunecă pe zări,
Topindu-se departe şi revenind întruna.
Parcă-mi trimit tăcute, nostalgice chemări,
Ei, fraţii cu dreptatea, cu ziua şi cu luna.

Oceane mari de apă pe-a cerului genuni
Câteodată-s limpezi ca lacrima pe-o pleoapă,
Revarsă altădată şi trăsnet şi furtuni -
Rămân aceleaşi totuşi oceane mari de apă.

Ce chipuri prinde-n slavă al norilor convoi!
Centauri, turme, nave, creneluri de redută...
Noi îi urâm când grindini revarsă peste noi,
Noi îi iubim, cu stropii lor calzi, când ne sărută.
(Nicolae Labis)

Poezia....

Deşi-i din implicaţii şi rămurişuri pure
Ori din cristale limpezi ce scânteind se rup,
Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure,
Căci te ţintesc fierbinte, prin gheţuri, ochi de lup.
(Nicolae Labis)

DOR...

Pentru ce-am plecat,
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n piept,
Dar o flacără
Mă cheamă acolo
Sub straturi de nea
Şi vreau să treacă
Liniştea mea.
(Nicolae Labis)

Sa nu uitam...

Exista in fiecare dintre noi setea de a ne depasi pe noi insine, de a fi, in unele aspecte, ca Dumnezeu. Este reflexul copilului care doreste sa se asemene cu parintii sai. Dimineata ne rugam: “Doamne, ajuta-mi sa-Ti seman, pana ce chipul Tau va fi reprodus in mine.” Iar seara, dupa ce vedem efectele vantului potrivnic, lasam capul jos, rusinati “ Doamne, iarta-ma , caci nici azi nu am reusit.” Sa nu uitam ! Oricat de teribile ar fi valurile si vanturile care bat pe marea vietii noastre, dezamagirea nu e o solutie. Chiar daca nu e in mod fizic alaturi de noi in momentele de cumpana ale vietii, sa fim siguri ca Mantuitorul mijloceste pentru noi in Sanctuarul ceresc si se roaga pentru ca sa ajungem cu bine pe “tarmul celalalt”- tarmul mantuirii O noapte binecuvantata si un sfarsit de saptamana cu dragoste, pace si intelegere.
(Enigma)