sâmbătă, 16 octombrie 2010
Alfabetul iubirii tale începe şi se sfârşeste cu mine!
În inima ta crin înflorit sunt
iubirea mea e roiul de fluturi,
în fiecare zi mă vei găsi într-o nouă floare
până când tu însuţi o să-mi fii rădăcina.
Iubeşte-mă, vreau să-ţi rămân iubirea dintâi,
buzele mele te vor aştepta mereu fragede,
trupul meu niciodată obosit de aşteptare
ci doar mereu flămând de iubire.
Am să-ţi fiu noapte, zi am să-ţi fiu
pământ şi ierburi, apă, cer
soare şi vânt,nu vei cunoaste niciodată
o altă atingere.
Sărută-mă în picur.
Ca un adevăr dezvelită
te voi aştepta în aşternuturi
clipă prezentă şi viitoare.
Priveşte-mă, eu sunt şi zorii şi apusul,
zambeste-mi mereu ca unui vis ireal
şi taci cand buzele tale mă vor descoperi,
cand palmele tale mă vor atinge
eu mă voi deschide precum poarta peşterii
lui Ali Baba, tu mereu unic stăpân
pe nepretuita comoară a iubirii mele.
Sărută-mă.
Fii clipa care vine însetată doar de mine,
fii ciutura fântânii în care iubirea mea se scaldă
locul din care buzele tale vor sorbi la nesfărşit
licoarea veşnicei iubiri.
Alfabetul iubirii tale începe şi se sfârşeste cu mine!
(LOGICA)
iubirea mea e roiul de fluturi,
în fiecare zi mă vei găsi într-o nouă floare
până când tu însuţi o să-mi fii rădăcina.
Iubeşte-mă, vreau să-ţi rămân iubirea dintâi,
buzele mele te vor aştepta mereu fragede,
trupul meu niciodată obosit de aşteptare
ci doar mereu flămând de iubire.
Am să-ţi fiu noapte, zi am să-ţi fiu
pământ şi ierburi, apă, cer
soare şi vânt,nu vei cunoaste niciodată
o altă atingere.
Sărută-mă în picur.
Ca un adevăr dezvelită
te voi aştepta în aşternuturi
clipă prezentă şi viitoare.
Priveşte-mă, eu sunt şi zorii şi apusul,
zambeste-mi mereu ca unui vis ireal
şi taci cand buzele tale mă vor descoperi,
cand palmele tale mă vor atinge
eu mă voi deschide precum poarta peşterii
lui Ali Baba, tu mereu unic stăpân
pe nepretuita comoară a iubirii mele.
Sărută-mă.
Fii clipa care vine însetată doar de mine,
fii ciutura fântânii în care iubirea mea se scaldă
locul din care buzele tale vor sorbi la nesfărşit
licoarea veşnicei iubiri.
Alfabetul iubirii tale începe şi se sfârşeste cu mine!
(LOGICA)
E impartita omenirea
E împărţită omenirea
În cei ce vor şi cei ce ştiu.
În cei dentâi trăieşte firea,
Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.
Când unii ţese haina vremei,
Ceilalţi a vremii coji adun:
Viaţă unii dau problemei,
Ceilalţi gândirei o supun.
Dar pace este între dânşii:
Ce unii fac iau alţi-aminte.
Căci până azi domneşte-ntr-înşii
A cărţii tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor când vede,
Căinţa văd urmând greşelii,
Căci omul tot în tine crede.
Al răului geniu arate-mi
Un om din viţă pământească,
Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
Naintea ta să-ndreptăţească;
Căci buni şi răi trăiesc în tine,
Cuvântul tău e calea lor
De-a lor abateri li-i ruşine,
Căci tu eşti ţinta tuturor.
Virtutea nu mai e un merit,
Căci merit nu-i când nu e luptă.
Asupra ta ei nu se-ntărât
Cu viaţa-n joc, cu mintea ruptă;
Mânând cu anii colbul şcolii,
Ei cred făr-a fi înţeles,
Din cărţi străvechi roase de molii
Îşi împlu mintea cu eres.
Ei nu pătrund a ta mărire
Minune-i pentru dânşii tot.
Necercetând nimic în fire,
Nimic nu ştiu, nimic nu pot;
Căci nu-i supusă lămuririi
Gândirea-n capul înţelept
La toate farmecele firii
Se bat cu mânile pe piept.
Urmând a cărţilor străveche
Statornic, nemişcat învăţ,
E surdă azi a lor ureche
Privindu-ţi firea cu dispreţ;
Legată-n lanţ e a lor minte
Şi rodul minţii e sălbatec,
Se plac în mistice cuvinte
Şi-esplică totul enigmatic.
(Mihai Eminescu)
În cei ce vor şi cei ce ştiu.
În cei dentâi trăieşte firea,
Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.
Când unii ţese haina vremei,
Ceilalţi a vremii coji adun:
Viaţă unii dau problemei,
Ceilalţi gândirei o supun.
Dar pace este între dânşii:
Ce unii fac iau alţi-aminte.
Căci până azi domneşte-ntr-înşii
A cărţii tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor când vede,
Căinţa văd urmând greşelii,
Căci omul tot în tine crede.
Al răului geniu arate-mi
Un om din viţă pământească,
Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
Naintea ta să-ndreptăţească;
Căci buni şi răi trăiesc în tine,
Cuvântul tău e calea lor
De-a lor abateri li-i ruşine,
Căci tu eşti ţinta tuturor.
Virtutea nu mai e un merit,
Căci merit nu-i când nu e luptă.
Asupra ta ei nu se-ntărât
Cu viaţa-n joc, cu mintea ruptă;
Mânând cu anii colbul şcolii,
Ei cred făr-a fi înţeles,
Din cărţi străvechi roase de molii
Îşi împlu mintea cu eres.
Ei nu pătrund a ta mărire
Minune-i pentru dânşii tot.
Necercetând nimic în fire,
Nimic nu ştiu, nimic nu pot;
Căci nu-i supusă lămuririi
Gândirea-n capul înţelept
La toate farmecele firii
Se bat cu mânile pe piept.
Urmând a cărţilor străveche
Statornic, nemişcat învăţ,
E surdă azi a lor ureche
Privindu-ţi firea cu dispreţ;
Legată-n lanţ e a lor minte
Şi rodul minţii e sălbatec,
Se plac în mistice cuvinte
Şi-esplică totul enigmatic.
(Mihai Eminescu)
Zadarnic sterge vremea...
Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul dar chipul tău nu trece.
În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.
Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!
Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.
Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună şi ele vor muri!
O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.
(Mihai Eminescu)
În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,
Uitarea mână-n noapte a visurilor turme
Şi toate trec ca vântul dar chipul tău nu trece.
În veci noaptea şi ziua şoptesc în gând un nume,
În veci la pieptul bolnav eu braţele îmi strâng,
Te caut pretutindeni şi nu te aflu-n lume,
Tu, chip frumos cu capul întors spre umăr stâng.
Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă
Şi văd în veci aievea divinul tău profil.
O, cum nu pot în braţe să te omor plângând,
Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!
Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,
Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus
Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă
Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.
Pe cât mai am în pieptu-mi un pic măcar de sânge,
În inimă cât fibra din urmă va trăi,
Avare, ele-n sine icoana ta vor strânge,
Cu dânsa împreună şi ele vor muri!
O, rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!
Privesc cu jind la tine, asemeni lui Adam,
Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,
Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.
(Mihai Eminescu)
Ce suflet trist
Ce suflet trist mi-au dăruit
Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?
Ce suflet trist şi făr- de rost
Şi din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?
Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!
(Mihai Eminescu)
Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?
Ce suflet trist şi făr- de rost
Şi din ce lut inert,
Că după-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?
Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!
(Mihai Eminescu)
Un farmec trist si nenteles...
Un farmec trist şi nenţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.
(Mihai Eminescu)
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.
E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.
Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.
Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,
I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.
Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte
Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.
(Mihai Eminescu)
vineri, 15 octombrie 2010
Cu voi
Mai bine singuratic şi uitat,
Pierdut să te retragi nepăsător,
În ţara asta plină de humor,
Mai bine singuratic şi uitat.
O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, -
Prin asta eşti celebră-n Orient,
O, ţară tristă, plină de humor…
(George Bacovia)
Pierdut să te retragi nepăsător,
În ţara asta plină de humor,
Mai bine singuratic şi uitat.
O, genii întristate care mor
În cerc barbar şi fără sentiment, -
Prin asta eşti celebră-n Orient,
O, ţară tristă, plină de humor…
(George Bacovia)
BĂRBATUL ŞI FEMEIA
Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron iar pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima
Creierul primeşte lumina, inima primeşte iubire.
Lumina fecundează, iubirea reinvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile induioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiraţia barbatului este către gloria supremă,
aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desavârşita.
Gloria face totul mareţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind înseamnă a glorifica
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a canta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim,în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfarşeşte pamantul,
femeia acolo unde incepe cerul.
Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron iar pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima
Creierul primeşte lumina, inima primeşte iubire.
Lumina fecundează, iubirea reinvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile induioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiraţia barbatului este către gloria supremă,
aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desavârşita.
Gloria face totul mareţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind înseamnă a glorifica
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a canta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim,în faţa sanctuarului îngenunchem.
Bărbatul este plasat acolo unde se sfarşeşte pamantul,
femeia acolo unde incepe cerul.
De ce nu-mi vii..?
Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aseaza bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar în al meu brat,
Sa te privesc cu mult nesat,
Sa razim dulce capul meu
De sânul tau, de sânul tau!
T;i-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin vai si lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorasc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Caci tu înseninezi mereu
Viata sufletului meu,
Mai mândra decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Târzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Si lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
(Mihai Eminescu)
Se scutur frunzele de nuc,
S-aseaza bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar în al meu brat,
Sa te privesc cu mult nesat,
Sa razim dulce capul meu
De sânul tau, de sânul tau!
T;i-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin vai si lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?
În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorasc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Caci tu înseninezi mereu
Viata sufletului meu,
Mai mândra decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Târzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Si lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
(Mihai Eminescu)
Iubind in taina...
Iubind în taina am pastrat tacere,
Gindind ca astfel o sã-ti placa tie,
Cãci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.
Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau sã mã-nec de dulcea-nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.
Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi si blonde plete?
Cu o suflare racoresti suspinu-mi,
C-unzimbet faci gindirea sã se-mbete.
Fa un sfirsit durerii... vin' la sinu-mi
(Mihai Eminescu)
Gindind ca astfel o sã-ti placa tie,
Cãci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.
Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau sã mã-nec de dulcea-nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.
Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi si blonde plete?
Cu o suflare racoresti suspinu-mi,
C-unzimbet faci gindirea sã se-mbete.
Fa un sfirsit durerii... vin' la sinu-mi
(Mihai Eminescu)
joi, 14 octombrie 2010
Si...pentru..tine...
Gand nebun
Imi trece adesea
cate un gad nebun,
Sa fur luna
De pe cer
Si la picioare
Sa ti-o pun,
Sa opresc vantu-n loc
Si-n parul tau
Sa-l pun.
Iar soarele de-l prind
O raza lui i-as smulge
Si as pune-o
In ochiul tau cel dulce.
Si de-oi vrea
La poarta cerului
M-as duce
Si nemurira ti-as aduce
M-as lupta cu zeii mortii
Si pentru tine
Oi invinge.
(LOGICA)
Imi trece adesea
cate un gad nebun,
Sa fur luna
De pe cer
Si la picioare
Sa ti-o pun,
Sa opresc vantu-n loc
Si-n parul tau
Sa-l pun.
Iar soarele de-l prind
O raza lui i-as smulge
Si as pune-o
In ochiul tau cel dulce.
Si de-oi vrea
La poarta cerului
M-as duce
Si nemurira ti-as aduce
M-as lupta cu zeii mortii
Si pentru tine
Oi invinge.
(LOGICA)
Te voi iubi mereu
Pierduti in iubire
Ma simt pierduta intr-o lume a fericirii
In care zambetul si lacrima e una
in care sufletele noastre
Vor fi pe veci un simbol al iubirii
Neincetat te am aproape
Si in fiecare zi iti simt caldura
Bataia inimii ce imi vorbeste
Si zambetul cald ce ma alinta
Te voi iubi mereu
Si nimeni numele tau nu-l va sterge
Atata timp cat am sa fiu
Pastrata in adancul inimii tale
(LOGICA)
Ma simt pierduta intr-o lume a fericirii
In care zambetul si lacrima e una
in care sufletele noastre
Vor fi pe veci un simbol al iubirii
Neincetat te am aproape
Si in fiecare zi iti simt caldura
Bataia inimii ce imi vorbeste
Si zambetul cald ce ma alinta
Te voi iubi mereu
Si nimeni numele tau nu-l va sterge
Atata timp cat am sa fiu
Pastrata in adancul inimii tale
(LOGICA)
De ce te-oi fi iubind..femeie?
De ce te-oi fi iubind, femeie visatoare,
care mi te-ncolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tîmplelor,
mereu frageda, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingasa
ca firul de iarba ce taie în doua
luna varateca, azvîrlind-o în ape,
despartita de ea însasi
ca doi îndragostiti dupa îmbratisare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare caprui rasarindu-mi peste umar,
tragînd dupa el un cer de miresme
cu nouri subtiri fara umbra?
De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat,
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de mînji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atîta, iubire,
vîrtej de-anotimpuri colorînd un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunza cazînd. Ca o rasuflare-aburita de ger.
(LOGICA)
care mi te-ncolacesti ca un fum, ca o vita-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tîmplelor,
mereu frageda, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingasa
ca firul de iarba ce taie în doua
luna varateca, azvîrlind-o în ape,
despartita de ea însasi
ca doi îndragostiti dupa îmbratisare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare caprui rasarindu-mi peste umar,
tragînd dupa el un cer de miresme
cu nouri subtiri fara umbra?
De ce te-oi fi iubind, ora de neuitat,
care-n loc de sunete
goneste-n jurul inimii mele
o herghelie de mînji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atîta, iubire,
vîrtej de-anotimpuri colorînd un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunza cazînd. Ca o rasuflare-aburita de ger.
(LOGICA)
De-ar fi mijloace
De-ar fi mijloace
Şi-ar fi putinţă
Cum m-aş mai face
După dorinţă!
M-aş face-oglindă
Strălucitoare.
Să te cuprindă
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Părul netează
Fără durere.
Un vânt m-aş face,
Ce lin şi-n taină
Pe piept desface
Uşoara haină.
Un somn m-aş face
Dulce de vară
Să-ţi închiz ochii
În orice sară.
Dar n-am mijloace
Nici e putinţă
De a mă face
După dorinţă.
(Mihai Eminescu)
Şi-ar fi putinţă
Cum m-aş mai face
După dorinţă!
M-aş face-oglindă
Strălucitoare.
Să te cuprindă
Pân- la picioare.
Pieptene de-aur,
Ce-n mângâiere
Părul netează
Fără durere.
Un vânt m-aş face,
Ce lin şi-n taină
Pe piept desface
Uşoara haină.
Un somn m-aş face
Dulce de vară
Să-ţi închiz ochii
În orice sară.
Dar n-am mijloace
Nici e putinţă
De a mă face
După dorinţă.
(Mihai Eminescu)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)