O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfantului mormant
Se scutura salcamii de toamna si de vant,
Se bat incet din ramuri, ingana glasul tau...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Cand voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plangi;
Din teiul sfant si dulce o ramura sa frangi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi odata umbrind mormantul meu...
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormantul sa ni-l sape la margine de rau,
Ne puna-n incaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sanul meu...
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.
(Mihai Eminescu)
luni, 4 octombrie 2010
Mesaj pentru presedinte...
A murit mama presedintelui Traian Basescu.Dumnezeu s-o odihneasca in pace!Grea pierdere pentru presedintele nostru.Din tot sufletul ii transmit condoleante...putere sa razbeasca in aceasta grea incercare.
Tanti Jenica s-a născut în localitatea Basarabi, într-o familie care avea nouă copii. La vârsta de 20 de ani, Elena s-a căsătorit cu Dumitru, fost muncitor, recrutat de Partidul Comunist Român pentru cariera militară. În momentul căsătoriei, Dumitru avea gradul de locotenent la unitatea de tancuri. Conform declarației senatorului Sergiu Nicolaescu, Dumitru Băsescu a fost la Sibiu coleg de şcoală militară cu Victor Stănculescu şi Vasile Milea, avansaţi în timpul regimului comunist la gradul de general, cu funcţii cheie în guvernul Constantin Dăscălescu.
Elena şi Dumitru au făcut doi copii, Mircea şi Traian (născut în 1951). Familia Băsescu a locuit în Iaşi, Bacău şi mai apoi în Constanţa.
Mama preşedintelui Traian Băsescu a rămas văduvă în anul 2002.
În urmă cu un an, mama preşedintelui a fost operată de cancer la sân la Institutul Oncologic Alexandru Trestiorean", din Capitală. După operaţie, Traian Băsescu a afirmat, la insistenţele jurnaliştilor: "Am eu grijă de mama mea. Mama e acasă la mine".
Preşedintele statului, Traian Băsescu, era foarte apropiat de mama sa, căreia i-a şi dedicat o poezie pe care a recitat-o într-o ediţie a emisiunii "Divertis - Serviciul Român de Comedie".
Un fragment din poezie:
Casa era pustie şi cernită
Şi ai plecat încet, spre cimitir,
Ca să aşezi în ţărâna încă proapsăt răvăşită
Un trandafir, trei lacrimi şi-un sărut,
La capul mamei ce murise tristă,
Cu gândul la copilul ce-a crescut".
(preluat din ADEVARUL)
"Elena Băsescu (81 ani), mama preşedintelui României, a decedat astăzi. Ea suferea de Alzhaimer.
Elena Băsescu sau "tanti Jenica", cum îi spuneau apropiaţii, era o femeie simplă şi locuia într-un apartament modest din cartierul Km 4 - 5 din Constanţa.
Elena şi Dumitru au făcut doi copii, Mircea şi Traian (născut în 1951). Familia Băsescu a locuit în Iaşi, Bacău şi mai apoi în Constanţa.
Mama preşedintelui Traian Băsescu a rămas văduvă în anul 2002.
În urmă cu un an, mama preşedintelui a fost operată de cancer la sân la Institutul Oncologic Alexandru Trestiorean", din Capitală. După operaţie, Traian Băsescu a afirmat, la insistenţele jurnaliştilor: "Am eu grijă de mama mea. Mama e acasă la mine".
Preşedintele statului, Traian Băsescu, era foarte apropiat de mama sa, căreia i-a şi dedicat o poezie pe care a recitat-o într-o ediţie a emisiunii "Divertis - Serviciul Român de Comedie".
Un fragment din poezie:
Casa era pustie şi cernită
Şi ai plecat încet, spre cimitir,
Ca să aşezi în ţărâna încă proapsăt răvăşită
Un trandafir, trei lacrimi şi-un sărut,
La capul mamei ce murise tristă,
Cu gândul la copilul ce-a crescut".
(preluat din ADEVARUL)
Un secret al tuturor Maeştrilor este să încetezi de a te mai răzgândi; alege în permanenţă acelaşi lucru.
Întorcându-ne deci şi recapitulând ceea ce mi-ai spus, se pare că ajung la aceste idei principale:
• Viaţa este un proces continuu de creaţie.
• Un secret al tuturor Maeştrilor este să încetezi de a te mai răzgândi; alege în permanenţă acelaşi lucru.
• Nu te lăsa înfrânt de un refuz.
• Noi „atragem către noi” ceea ce gândim, simţim şi spunem.
• Viaţa poate fi un proces de creaţie şi reacţie.
• Sufletul creează, mintea reacţionează.
• Sufletul înţelege ceea ce mintea nu poate să conceapă.
• Încetează de a încerca să-ţi dai seama de ce anume este „cel mai bine” pentru tine (cum poţi să câştigi cel mai mult, să pierzi cel mai puţin, să obţii ceea ce vrei) şi începe prin a acţiona conform a ceea ce simţi că ar fi Cine Eşti Tu.
• Sentimentele tale reprezintă adevărul tău. Cel mai bine pentru tine e ceea ce este adevărat pentru tine.
• Gândurile nu sunt sentimente; ele sunt mai degrabă idei despre cum „ar trebui” să simţi. Când gândurile şi sentimentele devin confuze, adevărul se estompează şi se pierde.
• Ca să te întorci la sentimentele tale, ieşi din minţi şi revino-ţi în simţiri.
• Din momentul în care îţi cunoşti adevărul, trăieşte-l.
• Sentimentele negative nu sunt câtuşi de puţin sentimente adevărate; ele sunt mai degrabă gândurile tale legate de ceva, în¬totdeauna bazate pe experienţa anterioară, a ta sau a altora despre tine şi ceilalţi.
• Experienţa anterioară nu este un indiciu al adevărului, întrucât Adevărul Pur este creat aici şi acum şi nu reprezintă o reconstituire.
• Pentru a schimba modul în care răspunzi la ceva, trăieşte în momentul prezent - momentul care ţi-a fost trimis şi care exista ca atare, înainte ca tu să emiţi un gând în legătură cu el... cu alte cuvinte, Fii Aici Acum, nu în trecut sau în viitor.
• Trecutul şi viitorul pot exista numai în gând. Momentul Prezent este Singura Realitate. Rămâi acolo.
• Caută şi vei găsi.
• Fă orice este nevoie ca să rămâi conectat cu Dumne¬zeu/Adevăr. Nu înceta să te rogi, să practici ritualuri, să meditezi, să citeşti, să scrii, să faci „orice îţi este de folos” ca să rămâi în le¬gătură cu Tot Ceea ce Este.
Cum ţi se pare până acum?
Grozav! Până acum e foarte bine. Ai prins ideea. Ei, ce zici, poţi să o şi trăieşti?
Am de gând să încerc.
Bine.
Da. Putem să ne întoarcem de unde am rămas?
Vorbeşte-mi despre Timp.
Nu există alt Timp în afară de prezent! Ai auzit asta mai înainte, sunt sigur. Dar nu ai înţeles. Acum înţelegi.
Nu există alt timp în afară de acest timp. Nu există alt moment în afară de acest moment. Nu există altceva decât „acum”.
Dar ce întâmplă cu „ieri” şi „mâine”?
Scorneli ale imaginaţiei voastre. Construcţii ale minţii voastre care nu există în Realitatea Supremă.
Tot ceea ce s-a întâmplat vreodată, se întâmplă şi se va în¬tâmpla vreodată, se întâmplă chiar acum.
Nu înţeleg.
Şi nici nu poţi. Nu pe deplin. Dar poţi începe să înţelegi. Şi aici nu este nevoie decât de un început de înţelegere.
Aşa că ... stai doar şi ascultă.
„Timpul” nu este perpetuu. Este un element de relativitate care există pe verticală, nu pe orizontală.
Nu te gândi la el ca şi cum ar fi ceva „de la stânga la dreapta” - o aşa zisă linie a timpului care curge de la naşterea până la moartea fiecărui individ şi de la un punct finit până la un alt punct finit din univers.
„Timpul” este ceva „şi sus şi jos”! Gândeşte-te la el ca la un ax, reprezentând Eternul Moment de Acum.
Imaginează-ţi coli de hârtie pe acest ax, una deasupra alteia. Acestea sunt elementele timpului. Fiecare element separat şi distinct, existând totuşi în mod simultan cu celălalt. Toate colile de hârtie de pe ax, deodată! Atâta cât va fi vreodată - atâta cât a fost vreodată...
Există numai Un Singur Moment - acest moment - Eternul Moment de Acum.
Totul se întâmplă chiar acum şi Eu sunt slăvit. Nu trebuie să aşteptaţi slava lui Dumnezeu. Am procedat astfel pentru că Eu, pur şi simplu, nu puteam să aştept! Am fost atât de fericit Să Fiu Cine Sunt, încât n-am putut să mai aştept să-l fac să se manifeste în reali¬tatea Mea. Aşa că BUM!, iată-l - chiar aici, chiar acum - ÎN TOTALITATEA LUI!
Nu există Început pentru aceasta şi nu există Sfârşit. Aceasta - Totul din Toate - pur şi simplu, ESTE.
În interiorul acestui Este se află experienţa voastră şi aici există şi cel mai mare secret al vostru. Puteţi să vă mişcaţi în mod conştient în interiorul lui Este, către orice „timp” sau „loc” pe care le alegeţi.
Vrei să spui că putem călători în timp?
Aşa este — şi mulţi dintre voi o şi faceţi. Toţi călătoriţi, de fapt - şi o faceţi în mod obişnuit, de regulă în ceea ce numiţi stare de vis. Majoritatea nu sunteţi însă conştienţi. Nu puteţi reţine călătoria ca atare, dar energia rămâne lipită de voi şi, uneori, există rămăşiţe suficiente pentru ca alţii - sensibili la această energie - să poată descoperi ceva despre „trecutul” sau „viitorul” vostru. Ei simt sau „citesc” aceste rămăşiţe şi. voi îi numiţi vizionari şi persoane cu calităţi paranormale. Uneori există suficiente rămăşiţe ca, până şi voi, în perceperea voastră limitată, să fiţi conştienţi că „aţi mai fost aici o dată”. Întreaga voastră fiinţă este brusc zguduită când îşi dă seama că „aţi mai făcut toate acestea şi înainte”!
Déjà vu!
Da. Sau acel sentiment minunat pe care îl trăieşti când te în¬tâlneşti cu anumiţi oameni, că îi cunoşti de o viaţă întreagă - îi cunoşti de o eternitate!
Este un sentiment extraordinar. E un sentiment uimitor. Iar acesta este un sentiment adevărat. Realmente ai cunoscut acel suflet dintotdeauna).
Întotdeauna este ceva ce se întâmplă chiar acum!
Dacă ai şti cât de adesea te-ai uitat în sus sau te-ai uitat în jos de pe „coala ta de hârtie” aflată pe ax şi ai văzut şi alte coli! Şi te-ai văzut şi pe tine însuţi acolo - pentru că o parte din Tine se află pe fiecare coală!
Cum e posibil aşa ceva?
Adevăr vă spun Eu vouă: aţi fost întotdeauna, sunteţi acum şi veţi fi întotdeauna. Nu a existat niciodată un moment când voi nu aţi fost - şi nici nu va exista vreodată un astfel de moment.
Stai puţin! Dar conceptul de suflete bătrâne!? Nu sunt unele suflete „mai bătrâne” decât altele?
Nimic nu este „mai bătrân” decât altceva. Eu am creat TO¬TUL DINTR-O DATĂ şi Totul există chiar acum.
Experienţa lui „mai bătrân” şi „mai tânăr” la care te referi are legătură cu nivelele de conştienţă ale unui anumit suflet sau Aspect al Fiinţei. Voi sunteţi toţi Aspecte ale Fiinţei, pur şi simplu părţi ale lui Ceea Ce Este. Fiecare parte are conştiinţa Întregului încastrată în el. Fiecare element duce în el pecetea.
„Conştienţa” este experienţa acelei conştiinţe care este tre¬zită. Aspectul individual al ÎNTREGULUI devine conştient de El Însuşi. El devine, literalmente, conştient de sine.
Apoi, treptat, devine conştient de toţi ceilalţi şi, apoi, de faptul că nu există alţii - că Toţi sunt Unul.
Apoi, în cele din urmă, conştient de Mine. De Magnificul Eu.
Măi să fie, dar chiar că Te placi, nu-i aşa?
Tu nu...?
Ba da! Cred că eşti formidabil!
Sunt de acord. Şi cred că tu eşti formidabil! Acesta este singurul punct în care tu şi cu Mine nu suntem de acord. Tu nu crezi că eşti formidabil!
Cum aş putea să mă văd pe mine ca formidabil, când uni văd toate slăbiciunile, toate greşelile - şi tot răul din mine?
Adevăr îţi spun Eu ţie: nu există rău!
Aş dori ca ce-mi spui să poată fi adevărat.
Eşti perfect, exact aşa cum eşti.
Aş dori ca ce-mi spui să poată fi adevărat, şi de data asta.
Este adevărat! Un copac nu e mai puţin perfect doar pentru că este puiet Un copilaş nu e mai puţin perfect decât un adult. El este perfecţiunea însăşi. Faptul că nu poate să facă ceva, că nu ştie ceva nu îl face cu nimic mai puţin perfect.
Un copil face greşeli, stă în picioare, merge şovăitor. Cade. Se ridică din nou, clătinându-se puţin, agăţat de piciorul mamei. Oare toate astea înseamnă că acel copil este imperfect?
Îţi spun că este chiar invers! Acel copil este perfecţiunea însăşi, în totalitate şi cu totul adorabil.
(Maria Gheorghe)
Privesc cei rosii trandafiri.....
Mesageria telefonului mi-e plina de zeci de sms-uri care contin cuvintele "te iubesc", "esti totul pentru mine", "esti femeia vietii mele"… iar in colturile casei zac, ratacite, alte zeci de biletele continand aceleasi cuvinte, scrise de cel pe care eu il iubesc. Vaza cea rosie din fata calculatorului este "inflorita" cu trei trandafiri rosii, superbi, acest fermecator-desuet cod declarativ al iubirii…
Ce sa mai spun de acele "te iubesc" care-mi sunt daruite, rostit, aproape cotidian ?
Si cu toate acestea, ma simt infometata de iubire, pustiita de iubire, frustrata de iubire… Darurile invelite in cuvinte de iubire, cad, golite de sens si de continut, in prapastia nevoii de a ma simti iubita, prapastie care parca se largeste continuu si ma istovesc in stradanii inutile, risipite prin prea multe nopti si zile, de a pricepe ce naiba se-ntampla, caci eu stiam de prea mult timp incoace ca daca ti se da iubire, nu poti fi altfel decat implinit…
Si stand eu cu privirea ratacita in haul ce se casca-n inima mea, m-am intrebat: "Doamne, cum de nu ma simt iubita, cand, uite, ce de daruri de iubire imi spune el ca imi arunca-n cale?"
Si imi raspund asa: ma simt iubita cand sunt ascultata, cand sunt lasata sa fiu eu, eu cea adevarata, cand nu sunt criticata, judecata, cand sunt crezuta, cand nu sunt obligata sa-mi pun masti, cand sunt iertata, cand sunt sprijinita, macar cu-o vorba de incurajare in ce vreau sa fac, cand sunt imbratisata chiar si cand sunt trista ori nervoasa, cand sunt respectata in ceea ce aleg, cand simt o mana-intense catre mine atunci cand imi este foarte greu, cand sunt privita cu bunavointa chiar si cand gresesc… Ma simt iubita cand primesc in dar tandrete si nu doar dorinta, cand primesc incurajare si nu doar sfaturi adesea inutile, de falsa ajutorare, cand primesc, pe cat posibil ceea ce cer cand am o trebuinta, in locul unor daruri a caror greutate o port adesea mai mult ca pe o siluinta…
Ma simt iubita cand pot fi lasata sa iubesc asa cum stiu eu si cum pot eu iubi: in felul meu…
Iubirea e o muzica universala, a carei partitura o descifram si o cantam in maniera cu totul personala. Este o limba pe care o codam si-o decodam in felul propriu… Iar ca sa putem impartasi in doi aceeasi muzica si sa putem vorbi aceeasi limba a iubirii, avem nevoie sa ne daruim "cheia" catre felul in care fiecare dintre noi iubim si ne simtim iubiti…
Altminteri, nici un dictionar din lumea asta definind mai simplu sau mai somptuos iubirea nu va putea sa ne ajute sa despachetam si sa primim Iubirea pe care celalalt ne-o daruieste in limbi care ne sunt straine si necunoscute.
Acum, prapastia nevoii mele de-a ma simti iubita este la fel de-adanca si de goala, dar totul capata acum un inteles, chiar daca intelesul nu e colorat in roz…
Privesc cei rosii trandafiri in vaza de pe masa si ii admir- sunt flori frumoase. El ma iubeste-n felul lui, frumos si plini de spini- ca trandafirii… Si eu il iubesc pe el, in felul meu, desi nu-i simt iubirea…
Tu cum iubesti? Si cum te simti iubit, iubita?
Fa-ti un cadou. Fa-i un cadou. Traduceti impreuna cum va impartasiti iubirea, daca ea este-n fiecare. Si daca nu e un limbaj comun, creeati-l…. In clipa asta nici eu nu stiu cum… Dar sper sa aflu, inainte ca ea sa plece dintre noi, din neputinta de-a fi impartasita si hranita de fiecare-n parte, pentru Amandoi…
(Articol scris de Clara Toma)
Ce sa mai spun de acele "te iubesc" care-mi sunt daruite, rostit, aproape cotidian ?
Si cu toate acestea, ma simt infometata de iubire, pustiita de iubire, frustrata de iubire… Darurile invelite in cuvinte de iubire, cad, golite de sens si de continut, in prapastia nevoii de a ma simti iubita, prapastie care parca se largeste continuu si ma istovesc in stradanii inutile, risipite prin prea multe nopti si zile, de a pricepe ce naiba se-ntampla, caci eu stiam de prea mult timp incoace ca daca ti se da iubire, nu poti fi altfel decat implinit…
Si stand eu cu privirea ratacita in haul ce se casca-n inima mea, m-am intrebat: "Doamne, cum de nu ma simt iubita, cand, uite, ce de daruri de iubire imi spune el ca imi arunca-n cale?"
Si imi raspund asa: ma simt iubita cand sunt ascultata, cand sunt lasata sa fiu eu, eu cea adevarata, cand nu sunt criticata, judecata, cand sunt crezuta, cand nu sunt obligata sa-mi pun masti, cand sunt iertata, cand sunt sprijinita, macar cu-o vorba de incurajare in ce vreau sa fac, cand sunt imbratisata chiar si cand sunt trista ori nervoasa, cand sunt respectata in ceea ce aleg, cand simt o mana-intense catre mine atunci cand imi este foarte greu, cand sunt privita cu bunavointa chiar si cand gresesc… Ma simt iubita cand primesc in dar tandrete si nu doar dorinta, cand primesc incurajare si nu doar sfaturi adesea inutile, de falsa ajutorare, cand primesc, pe cat posibil ceea ce cer cand am o trebuinta, in locul unor daruri a caror greutate o port adesea mai mult ca pe o siluinta…
Ma simt iubita cand pot fi lasata sa iubesc asa cum stiu eu si cum pot eu iubi: in felul meu…
Iubirea e o muzica universala, a carei partitura o descifram si o cantam in maniera cu totul personala. Este o limba pe care o codam si-o decodam in felul propriu… Iar ca sa putem impartasi in doi aceeasi muzica si sa putem vorbi aceeasi limba a iubirii, avem nevoie sa ne daruim "cheia" catre felul in care fiecare dintre noi iubim si ne simtim iubiti…
Altminteri, nici un dictionar din lumea asta definind mai simplu sau mai somptuos iubirea nu va putea sa ne ajute sa despachetam si sa primim Iubirea pe care celalalt ne-o daruieste in limbi care ne sunt straine si necunoscute.
Acum, prapastia nevoii mele de-a ma simti iubita este la fel de-adanca si de goala, dar totul capata acum un inteles, chiar daca intelesul nu e colorat in roz…
Privesc cei rosii trandafiri in vaza de pe masa si ii admir- sunt flori frumoase. El ma iubeste-n felul lui, frumos si plini de spini- ca trandafirii… Si eu il iubesc pe el, in felul meu, desi nu-i simt iubirea…
Tu cum iubesti? Si cum te simti iubit, iubita?
Fa-ti un cadou. Fa-i un cadou. Traduceti impreuna cum va impartasiti iubirea, daca ea este-n fiecare. Si daca nu e un limbaj comun, creeati-l…. In clipa asta nici eu nu stiu cum… Dar sper sa aflu, inainte ca ea sa plece dintre noi, din neputinta de-a fi impartasita si hranita de fiecare-n parte, pentru Amandoi…
(Articol scris de Clara Toma)
duminică, 3 octombrie 2010
Cu atata drag iti scrie..tot ce n-ai stiut!
Am inmuiat penita in lichidul vascos din calimara. Avida parca, si-a invaluit stralucirea c-o mantie d-un albastru cenusiu.. si a tacut. Ea, penita.. Am privit-o indelung zemuind, pana luciul a disparut, lasand loc aridului mat. N-a vrut sa scrie.. A refuzat.. Sau nu mai stie? Sau poate eu nu mai stiu? Apoi, am privit in gol.. Nici macar penita nu ma mai asculta.. Cum sa scrie ea ca mi-a incaruntit tampla sufletului? Cum sa vorbeasca despre tristete si suferinta? Ce trairi terfelesti cu-atatea suspine? Ii simti apasarea buricelor degetelor si, supusa, sorbi nectarul dulce-amarui al calimarei..
E dragoste si doare, suflete!!
..a fost primul gand al penitei asternut pe albul imaculat al hartiei. Pfuaaai, cum imi vine sa sar in sus de bucurie si sa topai chicotind apasat pe fiecare litera, sa-mpletesc cuvinte nerostite pan-acum si-auzite vreodat’ de cineva!! Sa strig cat pot de tare imi vine!! Chiar tu?!? Iubesti!
Suflete, tu nu stiai ce-i dragostea? Si nici ca iubirea-i zbucium? Nu-ti terfeli speriat trairile cautand raspunsuri, caci dragostea nu-ntreaba. N-ai sa poti alege cum sa te iubeasca si nici cat. Te-nvaluie si te mistuie innebunitor de incet, iar tu tre’ sa fii pregatit s-o primesti si sa-i oferi inzecit pentru a nu te rapune.. Si suspinul? Hm… Preda-l ratiunii de a fi. Cum, nici macar nu ar avea importanta. Existi, traiesti, esti viu, suflete! Si mai ales.. iubit. Si nu-i zambi trist penitei preferate. Cu atata drag iti scrie tot ce tu n-ai stiut.
(Logica)
E dragoste si doare, suflete!!
..a fost primul gand al penitei asternut pe albul imaculat al hartiei. Pfuaaai, cum imi vine sa sar in sus de bucurie si sa topai chicotind apasat pe fiecare litera, sa-mpletesc cuvinte nerostite pan-acum si-auzite vreodat’ de cineva!! Sa strig cat pot de tare imi vine!! Chiar tu?!? Iubesti!
Suflete, tu nu stiai ce-i dragostea? Si nici ca iubirea-i zbucium? Nu-ti terfeli speriat trairile cautand raspunsuri, caci dragostea nu-ntreaba. N-ai sa poti alege cum sa te iubeasca si nici cat. Te-nvaluie si te mistuie innebunitor de incet, iar tu tre’ sa fii pregatit s-o primesti si sa-i oferi inzecit pentru a nu te rapune.. Si suspinul? Hm… Preda-l ratiunii de a fi. Cum, nici macar nu ar avea importanta. Existi, traiesti, esti viu, suflete! Si mai ales.. iubit. Si nu-i zambi trist penitei preferate. Cu atata drag iti scrie tot ce tu n-ai stiut.
(Logica)
Iti sunt pacatul incrustat...pe-un petec mazgalit...de soarta!
Nu-i loc sub soare să poţi pierde
Speranţa de a o avea
Ori să-ţi doreşti ca alinare
Duioasă-mbrăţişarea sa.
De îţi petrece zâmbet tandru
De bun rămas sau bun venit,
Îţi sfarmă sufletul în patru
De-l porţi în pieptul de granit.
Şi inima îţi înteţeşte
Cu focul viu ce stă să ardă,
De-ţi murmură dumnezeieşte
” Cel mai mult eu “.. E minunată!
Buzele ei, guriţa mică,
Pecetluiesc dulce visare,
N-ai cum să i te-mpotriveşti
Dorinţei sale arzătoare.
Suav, iubeşte-ameţitor,
Smulgându-ţi dragoste şi doare
De-şi lasă prada sânul ei
Căuşului palmelor tale.
Parfumu-i fin şi-al tău oftat,
Toată iubirea ce ţi-o poartă,
Îţi sunt păcatul încrustat
Pe-un petic mâzgălit de soartă.
(Logica)
Speranţa de a o avea
Ori să-ţi doreşti ca alinare
Duioasă-mbrăţişarea sa.
De îţi petrece zâmbet tandru
De bun rămas sau bun venit,
Îţi sfarmă sufletul în patru
De-l porţi în pieptul de granit.
Şi inima îţi înteţeşte
Cu focul viu ce stă să ardă,
De-ţi murmură dumnezeieşte
” Cel mai mult eu “.. E minunată!
Buzele ei, guriţa mică,
Pecetluiesc dulce visare,
N-ai cum să i te-mpotriveşti
Dorinţei sale arzătoare.
Suav, iubeşte-ameţitor,
Smulgându-ţi dragoste şi doare
De-şi lasă prada sânul ei
Căuşului palmelor tale.
Parfumu-i fin şi-al tău oftat,
Toată iubirea ce ţi-o poartă,
Îţi sunt păcatul încrustat
Pe-un petic mâzgălit de soartă.
(Logica)
Sa refuzam ura ce ne-ndeamna sa uitam de..iubire!
Interval
Sa refuzi
Acceptul celor din jur
Plictisit de nelinisti
Sa refuzi
Prietenia celor din jur
Obosit de explicatii
Sa refuzi
Bucuria ce te-nconjoara
Nestiind ce e viata
Sa refuzi
Ura ce te-ndeamna
Sa uiti de iubire
Sa refuzi
Tacerea ce te apara
Pentru a trimite un mesaj
Sa refuzi
Viata
De frica viitorului.
(Logica)
Sa refuzi
Acceptul celor din jur
Plictisit de nelinisti
Sa refuzi
Prietenia celor din jur
Obosit de explicatii
Sa refuzi
Bucuria ce te-nconjoara
Nestiind ce e viata
Sa refuzi
Ura ce te-ndeamna
Sa uiti de iubire
Sa refuzi
Tacerea ce te apara
Pentru a trimite un mesaj
Sa refuzi
Viata
De frica viitorului.
(Logica)
Uitam..iubirea s-o mai pretuim...
Sunt oameni care o viaţă-ntreagă aleargă
Iubirea s-o găsească undeva,
Alţii, fără să mişte-un deget, doar aşteaptă
Dragostea să-i găsească de va vrea.
Nici unii şi nici alţii nu sunt siguri
Că vor găsi ori ca vor fi găsiţi vreodată,
Şi simt că fără dragoste sunt singuri
Dar speră să-şi găsească iubirea mult visată.
Fie că-s mici sau mari, stăpâni ori robi,
Avuţi ori sărăcuţi deopotrivă,
De-s buni ori răi, modeşti sau poate snobi,
Dup-o fărmă de iubire sufletul le strigă.
Blânzi ori tirani, meşteri sau rupţi în coate,
De Dumnezeu aproape ori atei,
Inculţi de sunt ori cu prea multă carte,
Doresc să aibă ale iubirii chei.
Iar când în fine-n viaţa noastră apare
Şansa să fim iubiţi ori să iubim,
Deprinşi cu căutări ori aşteptare,
Uităm iubirea s-o mai preţuim.
(Enigma)
Iubirea s-o găsească undeva,
Alţii, fără să mişte-un deget, doar aşteaptă
Dragostea să-i găsească de va vrea.
Nici unii şi nici alţii nu sunt siguri
Că vor găsi ori ca vor fi găsiţi vreodată,
Şi simt că fără dragoste sunt singuri
Dar speră să-şi găsească iubirea mult visată.
Fie că-s mici sau mari, stăpâni ori robi,
Avuţi ori sărăcuţi deopotrivă,
De-s buni ori răi, modeşti sau poate snobi,
Dup-o fărmă de iubire sufletul le strigă.
Blânzi ori tirani, meşteri sau rupţi în coate,
De Dumnezeu aproape ori atei,
Inculţi de sunt ori cu prea multă carte,
Doresc să aibă ale iubirii chei.
Iar când în fine-n viaţa noastră apare
Şansa să fim iubiţi ori să iubim,
Deprinşi cu căutări ori aşteptare,
Uităm iubirea s-o mai preţuim.
(Enigma)
Dorul mi te cheama
Noaptea e tarzie, ploua mocaneste..
Dar iubita mea nici nu banuieste
Ca din departare in noapte tarzie
Gandul mi-o asterne-n dulce poezie
Aceste cuvinte pe hartie alba
Le-as vrea nestemate aninate-n salba
Plin de bucurie sa le daruiesc..
Salba de iubire celei ce-o doresc
Unde esti? Te caut.. si te strig in gand
M-as ruga de ploaie, de nori si de vant
S-aduca la tine pe aripi de nor
Ca o adiere.. oftatul de dor
In vazduh e locul nostru de-ntalnire
Trupurile insa, inca n-au menire
Sufletele noastre-n soapta se-ntalnesc
Se dezmiarda tainic, duios se iubesc
Trupurile noastre? Stiu, sunt chinuite..
Dorul crunt le ard, parca-s mistuite
Simt atat de mult dorinta trupeasca
De-ar muta si muntii sa se intalneasca
Vor sa se atinga, ochii vor sa vada
Impletind in glasuri dulce serenada
Vor o mangaiere, vor sarut, amor..
Si-atunci s-ar mai stinge nemilosul dor
Mi-am dorit sa fie dulce poezie
Dar acum cand noaptea e si mai tarzie
Lacrima furisa o facu… sarata
Dar tu pentru asta nu fi suparata!
(Logica)
Dar iubita mea nici nu banuieste
Ca din departare in noapte tarzie
Gandul mi-o asterne-n dulce poezie
Aceste cuvinte pe hartie alba
Le-as vrea nestemate aninate-n salba
Plin de bucurie sa le daruiesc..
Salba de iubire celei ce-o doresc
Unde esti? Te caut.. si te strig in gand
M-as ruga de ploaie, de nori si de vant
S-aduca la tine pe aripi de nor
Ca o adiere.. oftatul de dor
In vazduh e locul nostru de-ntalnire
Trupurile insa, inca n-au menire
Sufletele noastre-n soapta se-ntalnesc
Se dezmiarda tainic, duios se iubesc
Trupurile noastre? Stiu, sunt chinuite..
Dorul crunt le ard, parca-s mistuite
Simt atat de mult dorinta trupeasca
De-ar muta si muntii sa se intalneasca
Vor sa se atinga, ochii vor sa vada
Impletind in glasuri dulce serenada
Vor o mangaiere, vor sarut, amor..
Si-atunci s-ar mai stinge nemilosul dor
Mi-am dorit sa fie dulce poezie
Dar acum cand noaptea e si mai tarzie
Lacrima furisa o facu… sarata
Dar tu pentru asta nu fi suparata!
(Logica)
sâmbătă, 2 octombrie 2010
In trupul meu si-n inima mea esti....
Ai fost credinţa mea şi încă eşti,
Ai fost şi eşti iubirea vieţii mele,
Dorinţa mea şi patima mea eşti,
Trăirea mea şi visul meu spre stele.
Bucurie ai fost şi încă eşti,
Eşti tot ce a fost bun şi eşti speranţă,
Ai fost totul şi simt că încă eşti,
Ai fost şi eşti zbuciumul meu din viaţă.
Tu mi-ai pătruns în suflet şi mai eşti
În ruga mea din fiecare seară,
În trupul meu şi-n inima mea eşti,
Iar eu am fost în visul tău o vară.
Şi de doreşti să-mi spui tot ce gândeşti,
De ce te văd mereu ca într-o gară,
De ce nu vii acum să îmi vorbeşti,
Să fiu din nou iubirea ta de-o vară?
Nu vreau să plâng, să-ţi spun cât îmi lipseşti,
Dar poate într-o zi sau într-o seară
Eu îţi voi spune că ai fost şi eşti
Iubirea mea, iubirea mea amară.
(Logica)
Ai fost şi eşti iubirea vieţii mele,
Dorinţa mea şi patima mea eşti,
Trăirea mea şi visul meu spre stele.
Bucurie ai fost şi încă eşti,
Eşti tot ce a fost bun şi eşti speranţă,
Ai fost totul şi simt că încă eşti,
Ai fost şi eşti zbuciumul meu din viaţă.
Tu mi-ai pătruns în suflet şi mai eşti
În ruga mea din fiecare seară,
În trupul meu şi-n inima mea eşti,
Iar eu am fost în visul tău o vară.
Şi de doreşti să-mi spui tot ce gândeşti,
De ce te văd mereu ca într-o gară,
De ce nu vii acum să îmi vorbeşti,
Să fiu din nou iubirea ta de-o vară?
Nu vreau să plâng, să-ţi spun cât îmi lipseşti,
Dar poate într-o zi sau într-o seară
Eu îţi voi spune că ai fost şi eşti
Iubirea mea, iubirea mea amară.
(Logica)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)