duminică, 4 iulie 2010

Cum sa ne rugam....

Pentru mulţi creştini rugăciunea nu înseamnă decât participarea la slujbele de la biserică. Sfinţii Părinţi, ne spune Ieromonahul Gabriel Bunge, consideră că trebuie să ne rugăm atât alături de ceilalţi credincioşi la biserică, dar şi acasă, prin rugăciunea spusă în camera noastră, departe de lume.

Modelul pentru a ne ruga îl avem de la Domnul nostru Iisus Hristos, care participa la rugăciune în Ierusalim. Ucenicii Săi povestesc însă că Iisus se ruga mult timp şi singur. Un exemplu este rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani. Vedem că Iisus se retrăgea pentru această convorbire cu Tatăl Său Ceresc în „locuri pustii” sau „singur în munte”. El i-a învăţat şi pe ucenicii Săi să se retragă chiar şi din mulţime pentru a se ruga în linişte şi pentru a intra astfel în legătură cu Dumnezeu. De exemplu, Petru şi Ioan se urcă la templu în „ceasul al nouălea al rugăciunii” sau Petru singur se urcă „pe acoperiş să se roage”.
După cum se vede, ne putem ruga oriunde ne-am afla, la orice oră din zi şi din noapte. Totuşi, este bine să ne alegem şi un loc din casă unde să ne rugăm pentru a fi mai liniştiţi şi retraşi. Un Sfânt Părinte, Evagrie, spune că „rugăciunea în pieţe duce la căutarea slavei deşarte, dar cel ce luptă cu aceasta se roagă în cămara sa”. Numai într-un loc departe de lume, prin rugăciune, mintea noastră poate intra în dialog cu Dumnezeu. Doar prin această rugăciune tainică ajungem să fim „împreună cu Dumnezeu”. Dacă vrem să ne separăm de grijile lumeşti este bine să ne rugăm în locuri retrase, chiar şi noaptea, departe de ochii celorlalţi. Sfinţii Părinţi sunt de părere că locul din casă pentru închinare este bine să fie la răsărit. Şi bisericile sunt orientate tot spre răsărit. Astfel creştinul care se roagă îşi întoarce ochii săi duhovniceşti înspre rai, ca loc „al luminii celei veşnice”. Rugăciunea pe care o facem singuri în linişte este unirea noastră cu Dumnezeu şi numai rugându-ne Îl putem avea pe Dumnezeu în faţa noastră.
În afară de momentele dedicate în întregime întâlnirii cu Dumnezeu, rugăciunea trebuie să devină o stare a inimii noastre, pe care să o prelungim şi dincolo de momentele când ne plecăm genunchii.

John Lennon stand by me

John Lennon - Oh my love

Citatul zilei 04.07.2010

"Iubirea inseamna a fi doi si a nu fi decat unul. Un barbat si o femeie ce se topesc intr-un inger"
Victor Hugo

sâmbătă, 3 iulie 2010

Citatul zilei 03.07.2010

"Iubirea este o promisiune, iubirea este un suvenir, odată dat niciodată uitat, niciodată lăsat să dispară."
John Lennon

miercuri, 30 iunie 2010

Nu am mai postat nimic din motive de sanatate.Am totusi un mesaj pentru cel ce voteaza negativ.Niciodata un sentiment frumos cuibarit in doua suflete nu dispare.Am convingerea ca o dragoste la prima vedere, daca e reciproca devine frumoasa si profunda, bineanteles daca ambii doresc acest lucru.O seara buna tuturor

sâmbătă, 26 iunie 2010

PASARILE PARADISULUI !

♥♫The Evening Star(Luceafarul) MIHAI EMINESCU♥♫

Daca renunti la gand, pierzi o parte din el.

 Maestrul îi scrise Discipolului:
Dragul meu, copilul meu,
Am să încep prin a-ţi aminti de ce te-am ales. Dintre toţi, pe tine. Dacă te vei lăsa mânat de trufie, îţi vei spune că am  făcut-o, fireşte, pentru calităţile tale, pentru acel amestec unic de însuşiri care te fac să fii tu. Greşeşti. Răspunsurile egoului sunt întotdeauna înşelătoare, iar eu… nu pot decât să sper că te-am învăţat deja asta.
Te-am ales de dragul defectelor tale, atât de asemănătoare alor mele, te-am recunoscut ca pe un mai tânăr portret al meu şi am dorit să te transform nu într-o copie a mea, ci într-o versiune îmbunătăţită, gata, când îi va veni rândul, să crească alte fructe omeneşti, cu miezul şi mai dulce.
Erai… cum fusesem şi  m-am lăsat amăgit de gândul înfumurat că,  aşa, nu-mi va fi greu să te ajut să urci. Mi se părea că ştiu totul despre ezitările, spaimele, suferinţele tale. La vremea mea, le trăisem şi eu. De aceea, le credeam şi uşor de învins. Nu-mi spusese nimeni atunci ( propriul meu Maestru plecase înainte s-o facă ) adevărul simplu că drumul fiecăruia e numai al lui, chiar dacă şerpuieşte la doi paşi de altul, desenat cam la fel, mai devreme.
Nu te-am ales fiindcă eşti slab. Cine şi-ar dori un învăţăcel de nimic? M-am oprit asupra ta văzând ceea ce tu nu vedeai: Puterea Ascunsă. Apoi m-am dus Sus să întreb despre tine. „Este, acesta, vrednic?“ „Vrednic este, mi-a răspuns El. Să-l iei în grijă.“ Aşa am ajuns să stau lângă tine. Am hotărât atunci să-ţi dăruiesc tot ce ştiam. Gândeam că ştiu multe.
Numai că, însoţindu-te pe calea îngustă, nu am reuşit întotdeauna să te feresc de căderi. „Eşti nevrednic!“, ţi-am zis, uitând, preţ de-o clipă, că El a spus altceva.  Îmi ceream iertare şi porneam de la capăt. Aşa am aflat că drumul tău este altul, deşi frate, într-un fel, cu al meu. Mi-am ascuns bine tristeţea şi slăbiciunea. Tu nu erai eu, ci… asemeni.
Am încercat în faţa ta să nu am teamă, nu fiindcă nu mă înspăimântă nimic, ci ca tu singur să-ţi găseşti curajul. Eram mai bătrân decât tine. Atât. Iar asta m-a făcut să simt dinainte când, cum şi unde te vei poticni. Când vei voi să renunţi, cum te vei răzvrăti, unde anume vei plânge. Mi-ar fi plăcut să-ţi sar în ajutor la orice oprelişte. Să fiu acolo, să te îmbrăţişez în ceasul cel mai negru, să-ţi spun că împotriva a ce-i scris e fără rost să stai de-a curmezişul. Nu mi s-a îngăduit să fac asta. Ar fi-nsemnat că te privesc ca pe-un nevolnic, or eu îţi ştiu puterea şi-o respect. Nici n-am avut voie prea adesea să-ţi spun ce mândru sunt de tine, nu.
Te-am lăsat în schimb să te bucuri de propriile-ţi victorii, să înţelegi, fără cuvinte, că te îmbrăţişez la fiece izbândă, că, dacă e a ta, e şi a mea. Am vrut să-ţi fiu pavăză, nu ţi-am fost. El mi-a şoptit că-s poduri ale vieţii şi-ale morţii pe unde fiecare trece singur, iar de războiul cu tine nici nu am încercat să te scutesc. E, între toate, mi se spune, cel cu adevărat mai însemnat.
De câte ori, în câte chipuri nu ţi-am zis să iei aminte lucrurilor mici? Şi Diavolul, şi Bunul Dumnezeu stau ascunşi în treburile cele mai mărunte. Te-am făcut să afli că tu nu eşti nici mintea ta şi nici emoţiile tale, că, înainte de a cuceri Lumea, trebuie să-nţelegi ce lume eşti.
N-am ostenit a-ţi vorbi despre Aici şi Acum, iar tu ai adus negurile din Atunci şi Acolo, apoi m-ai învinuit că de tine nu-mi pasă. Dacă ţi-ai fi dorit Adevărul, ai fi putut atinge Cerul. Şi… pe El. Ai cercetat adevărul din tine, fără să ţii seama că e ciuntit şi trunchiat. Şi totuşi, când sunt Îngerii în preajmă, vezi limpede şi cine eşti, şi cine sunt.
Ai îndoieli, am trăit îndoiala. Ale tale te fac să suferi, a mea m-a împins să te cert sau să plec. Încerci să rechemi raţiunea şi să o mânuieşti ca pe-o unealtă, dar ea te fură şi te face sclav. „Dacă renunţi la gând, pierzi o parte din tine“, aruncă Demonul momeala, iar glasul Îngerului nu îl mai auzi. Şi totuşi el, Păzitorul, e-acolo, alături sunt alţii pe care ( nu vezi? ) tocmai eu i-am trimis.
Mai mult n-am să-ţi dezvălui. Nu acum. Tu, ascultând tăcerea mea, vei înţelege. De n-ai s-o faci, ai să auzi doar vorbe. Poveşti lipite celor ce ţi-am spus. Undeva, numai în adânc, vei da de mine, Maestru preţuind Discipolul ce eşti.

Noa - Blue touches blue

Infinitul din noi...

Ştii cine eşti? Te întreb acum…Ştii cine eşti? Nu, nu te grăbi să răspunzi, nu rosti încă acel „Da“ care ţi-a venit repede în minte şi pe buze. Ai vrea acum să-mi spui că te cunoşti de multă vreme, şi încă foarte bine. Ţi-ai explorat sufletul de nenumărate ori, ai înţeles perfect unde duce fiecare drum, ce îngeri şi ce demoni se pitesc în toate colţurile, câtă lumină şi câtă umbră ai adunat înlăuntrul tău. Îţi aminteşti perfect fiecare clipă în care ai fost Iubire, Bucurie, Mărinimie, Fericire, Bunătate, Tandreţe, Echilibru, Armonie. Şi n-ai uitat când, împins de vâltori, ai căzut în braţele înspinate ale Tristeţii, Egoismului, Nefericirii, Răutăţii, Răcelii, Dezechilibrului, Dizarmoniei. Iar gândurile, cele mai frumoase şi cele mai urâte, mai ales pe acelea care te vizitează cel mai des, le-ai acceptat ca fiind tu. Parte din tine, multiplicată parcă la nesfârşit. De când ai început să-ţi aduci aminte că ai trăit multe vieţi, ai început să vezi şi dincolo de ultima ta naştere. Aşa ai descoperit alte emoţii, treze după sute de ani de la întâmplările care le-au iscat. Ai plâns în hohote o despărţire petrecută cu veacuri în urmă, ai zburat pe aripile strălucitoare ale unei victorii peste care s-a aşternut atâta timp că nici nu-l poţi cuprinde. Atunci ţi-ai închipuit, iarăşi, că ştii cine eşti. Pentru o clipă, te-ai crezut mai înţelept decât alţii, semenii tăi care nu aveau încă acces la propriul trecut. Apoi a venit Nenorocirea şi s-a aşezat cu tine la masă, ca să te facă să-nţelegi că nu eşti cu nimic mai presus decât ei. Ţi-ai plecat capul cu smerenie şi, de aceea, Dumnezeu te-a iertat şi ţi-a dăruit Norocul Neaşteptat. Dar tot n-ai aflat cine eşti. Nici atunci, nici mai târziu când câteva din scenariile vieţii tale au părut a se repeta, cu distribuţie nouă, sau când pacea pe care ţi-ai câştigat-o cu greu a fost tulburată de dureri ce nu-ţi aparţineau. Ai învăţat să faci deosebirea între lacrimile tale şi cele pe care alţii le varsă în tine doar fiindcă ai încuviinţat să te transformi în ulcior spre a le plânge. Ai desluşit, citindu-l pe Azi, lecţia pe care Ieri ai ignorat-o. Ai mai crescut, dar încă nu ştii cine eşti. Ai făcut numai câţiva paşi prin infinitul din tine.
Viviana

Citatul zilei 26.06.2010

"Supărarea este un semnal, unul de care merită să ţii cont."