Romanţa de toamnă de Vasile Alecsandri De-aş fi-n a tinereţii floare, Când toate zilele sunt bune, Pe când din inima cu soare În veci lumina nu apune, Multe-aş avea în taină-a-ţi spune Ca să devii tu gânditoare. De-aş fi ce-am fost pe lume-odată, Privind în faţă viitorul, Când mă-ndrăgeam de orice fată Ce-mi părea soră cu amorul, Aş deştepta în tine dorul Cu-a mea cântare înfocată. Dar nu-s în floarea tinereţii, Şi nu-ndrăznesc nimic a-ţi zice! Mergi dar, copilă,-n calea vieţii Întâmpinând zâmbiri amice. Eu te-oi privi oftând, ferice, Răpit de farmecul frumuseţii. Şi însă de-ai vrea să ai parte... Dar ce zic? Timpul ne disparte. Tu eşti sosind, eu în plecare, A ziorilor vie lucire Nu poate, ah! avea-ntâlnire Cu-apusul palid ce dispare!