V-ati gandit vreodata ca fiecare dintre noi are sau poate avea un "moment Waterloo"?

"Recitesc viata lui Napoleon.Desi o cunosc pe dinafara, pentru ca totdeauna l-am iubit pe micutul corsan care, de fapt, nu era chiar atat de mic, avea 1.65, exact inaltimea mea.Nu-mi dau seama de ce altii nu-l pretuiesc.Era badaran cand era coplesit de ganduri, dar ce sa faca?Era singurul care gandea intr-o lume in care cei ce nu l-au tradat l-au incurcat sau invers.M-am uitata la steaua mea, pe care altii n-au vazut-o niciodata, cum n-au vazut-o pe a lui Bonaparte, fara sa ma vaicaresc.Vaicareala, este nu numai urata, dezagreabila, ci mai ales inutila.De fapt, am un motiv anume ca sa ma intereseze Napoleon.Sunt ca el la Waterloo.V-ati gandit vreodata ca fiecare dintre noi are sau poate avea un "moment Waterloo"? "Momentul Waterloo", zic eu, intervine cand suntem invinsi si tocmai de aceea fortam o victorie imposibila; cand nu mai avem nici o sansa, dar noi nu vrem s-o recunoastem, sau nu putem s-o recunoastem, si atunci ne batem cu toti.Ne ridicam lumea in cap.Nu mai avem un adversar, ci avem numai adversari.Cei care ne-au fost apropiati ne-au tradat, au fugit, ne-au parasit. Iar cei care au ramas langa noi, nu au incredere in noi.Nu stiu cum sa ne spuna ca ar trebui sa renuntam.Dar nu, in destinul nostru e scris clar "insula Sfanta Elena." Si tocmai de aceea batalia trebuie purtata ca sa fie pierduta, ca adversarii nostri sa fie necrutatori cu noi. Inca n-am pierdut totul, mai avem iluzii, trebuie sa cunoastem infrangerea pana la capat...Bonaparte elev, studia geografia.Sus, la inceputul unei foi de caiet, o singura insemnare si apoi gol: "Sf Elena, mica insula din Atlantic"...Dar sa ma intorc la "momentul Waterloo" . Cand nu ne mai putem cuceri decat infrangerea definitiva si ne batem, de fapt, pentru ea. Caci dupa un "Waterloo", toate lucrurile sunt clare.Nu mai e nimic de facut, nu mai e nimic de sperat.Ne mai ramane un singur drum, spre insula Sfanta Elena, contand, fireste, pe mila invingatorilor si pe resemnarea noastra, a celor invinsi, caci nu vom intarzia sa plecam.Dupa un Waterloo nu mai poti sa faci greutati nimanui.Cel mult tie, aducandu-ti aminte ce s-a intamplat.Cand, de fapt, cel mai bine ar fi sa ai o memorie goala, ca un butoi gol.Din pacate, e cel mai greu lucru de obtinut.Tocmai cand n-ai nevoie de ea, memoria iti ramane intreaga si te trezesti ca o iei mereu de la capat.Se zica ca Napoleon era un mare visator.Dar visele lui au mers la pas cu actiunile lui.El a transformat tanjitul in vointa.Asa e bine.Daca nu poti aseza nimic in locul unui vis e de preferat sa-l starpesti.
La urma urmei, fiecare avem nu numai bataliile de care suntem in stare, ci si infrangerile pe care le meritam.Ale altora sunt rasunatoare.In cazul lui Napoleon a trebuit sa se stranga toata Europa ca sa-l trimita in surghiun pe insula Sfanta Elena.La altii e de ajuns o piedica, o boala, o porcarie sau un nenoroc.Asta e.Dar tot un Waterloo se cheama ca am trait.
Deocamdata insula mea nu se vede bine pentru ca eu nu mi-am terminat batalia.E aproape pierduta, am ramas singura la Waterloo, dar in loc sa plec va scriu dumneavoastra.Si asta e o forma de batalie, nu? Incerc sa ma debarasez de ultimele resturi de incredere in frumusete si speranta, ca sa ma pot retrage linistita.Altfel, s-ar putea, in ultimul moment, sa ma roada regretele.
In treacat fie zis, nu l-as fi iubit pe Napoleon daca ar fi renuntat sa se bata la Waterloo.Pentru mine, acolo a el, mare.Toate celelalte batalii ale lui nu inseamna nimic fara Waterloo.Ele n-au fost decat pregatirea Waterloo-ului.E usor sa fii Napoleon cand invingi, cand drapelele flutura in vant victorie dupa victorie si armata te aclama" Vive l"empereur!" Dar e greu sa fii Napoleon cand stii ca peste cateva ceasuri poti pierde si totusi, iesind din cort, nu eziti;sa stii ca toata lumea e impotriva ta si tocmai de aceea sa ridici mandru capul; sa stii ca nu mai ai aproape nici o sansa si tocmai de aceea sa infrunti lupta.Austelitz-ul si toate celelalte victorii ale lui Napoleon nu ma intereseaza decat in masura in care l-au dus la Waterloo.Uneori ma intreb, daca nu cumva m-am indragostit de Napoleon tocmai pentru ca la capatul vietii lui se aflao infrangere, si pe urma din fidelitate, m-am pregatit tot timpul pentru Waterloo-ul meu.
Adevarul e ca n-am dorit cevamai mult decat sa nu sufar.Am dorit asta pana la ridicol.Si pentru ca n-am vrut s a  sufar, zeii m-au pedepsit."


Octavian Paler
 (extras din -Rugati-va sa nu va creasca aripi)