O, șah al frumuseții peste fire,
e vai de-acel ce-i singur în mâhnire!
Grea, inima pe buze mi-a ajuns —
te-arată de pe unde te-ai ascuns!
Aceste flori nu vor păstra-n livadă
apururi frăgezimea de zăpadă.
Cât stai în tron, puternic să ajuți
supușii tăi sărmani și abătuți.
Dorința și mâhnirea depărtării
mi-au ars în vad pâraiele răbdării.
O, Doamne, taina asta s-o spun cui,
că nu-ți dezvălui fața nimănui
și ești oricând de față și oriunde?…
Paharnic al grădinii ce te-ascunde,
aceste ierburi verzi și roșii flori,
când nu-ți văd chipul, ele n-au culori.
Fă merișorul* pe alei să vină,
podoabe să-nflorească în grădină!
Durerea din pricina ta mi-i leac
în bietul meu culcuș pe care zac,
și-aducerile-aminte mi-s surate
șoptind în colțu-mi de singurătate.
În largul cerc al zodiilor sunt
al resemnării mele negru punct.
Mă sfâșie la sânge orice astru —
dă-mi vin în cupa mea de smalț albastru!
* Trupul; merișorul înlocuiește aici chiparosul
Traducerea George Dan
"...O, Doamne, taina asta s-o spun cui,
RăspundețiȘtergerecă nu-ți dezvălui fața nimănui
și ești oricând de față și oriunde?…"