Pe un pământ să stau o viaţă, sau dacă vreau ca să trăiesc
Ci pur şi simplu m-am născut, într-un pătuţ micuţ
Fără să pot să mă gândesc, de ce chiar eu azi m-am născut?...
Când am crescut, nu mă gândeam la "ce va fi şi mâine"...
Ci, mai inocent, în tot ce încercam să fac, să încropesc
Mă avântam în viaţă, neştiutor şi fără nicio frică
Crezând că totu-mi aparţine, şi-n tot mă regăsesc!
Visând spre veşnicie, gonind sălbatic printre lumi
Scăldat în graţia divină a celei mai frumoase pe pământ
Mă înălţam până la ceruri, ca să revin apoi tot frânt
Şi să renasc în tine, din dragostea-ţi curată!
Nu pot să cred că nu mai eşti, şi strig în inima-mi străpunsă
De dorul tău din nou mă prăbuşesc, în agonia-mi cruntă
Încerc din aripi să mă-nalţ, din răsputeri, nu vreau să cad
Dar tot mai jos mă laşi purtat, te uiţi la min' şi nu îţi pasă.
Şi am căzut. Trezit în amorţeală, crezând că-s mort,
Vroiam să aud a tale şoapte, să cred iubirea ce ţi-o port.
Abia acum am realizat, un amănunt ce clar că mi-a scăpat
Degeaba încercam să zbor, căci aripile... tu le-ai furat!
Râdeai, crezând că voi rămâne jos, zdrobit şi fără de putere
Te îndoiai de-ele mele încercări, gândeai că-s fără vlagă...
Şi totuşi, e crunt când cineva te-nşeală, dar mult mai cruntă pare
Propria-ţi înşelare, căci m-ai văzut puternic, cu mult mai sus, în zare...
poezie de Daniel Murariu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu