Ce greu e când moare un vis...

Ce greu e când moare o floare,

Ce greu e când moare un vis,

Când soarele nu mai răsare

Nimic nu mai poate fi zis.

Ce bine că lumea mai speră

Când totul în jur e-ngropat,

Pământul e-ascuns că-ntr-o seră,

E ros,condamnat şi uscat.

Nimic nu mai stă în picioare

Şi munţii se clatină toţi

Umblăm zi de zi la-ntâmplare

În nişte trăsuri fără roţi.

Se rupe zăgazul răbdării

Şi lacrimi sparg ziduri şi zări,

Şi-n ceasul din urmă-al răbdării

Ne pierdem pe ninse cărări.

Curajul de-a merge înainte

Dispare cu ultimul tren,

Nimic nu e-n stare s-alinte,

Banalul,umilul refren.

Şi dacă iubirea e-o armă

Şi toţi vom muri împuşcaţi,

Vom trage semnalul de-alarmă

Atunci când vom fi condamnaţi.

Şi când ne vom duce departe

Şi totul va fi mai curat,

Va ninge frumos peste toate

Şi totul va fi îngropat.

de Felicia Feldiorean

8 FEBRUARIE 1992 – CLUJ NAPOCA

Zhaguara