Cantecul harpistului

În Egiptul Antic, Cântecul harpistului este un poem gravat pe mormintele faraonilor, având ca imagine un harpist orb care cântă la harpă.

Se presupune că harpistul cânta acest poem în timpul ceremonialului de mumificare a faronului.

Versurile acestor poeme ritualice din timpul Vechiului Imperiu erau scurte și mai generale ca tematică pe când cele din perioada mai târzie sunt mai lungi și mai puțin "tradiționale" ca tematică , uneori chiar satirizând piramidele ca fiind morminte "mult prea largi".

S-au găsit, așadar, aceste poeme gravate pe mormântul lui Intef; pe mormântul lui Neferhotep; pe mormântul lui Inherkhawy și pe mormântul lui Antef.

Versurile selectate sunt din poemul de pe mormântul lui Antef, faraon ce a domnit către sfârșitul Imperiului de Mijloc în dinastia a XI-a (2160-200 î.Hr.)

Motivele exprimate în acest poem sunt motive care vor fi reluate și în literaturile altor popoare și ale altor epoci: soarta schimbătoare ( "fortuna labilis" ) și bucură-te de ziua de azi (" carpe diem ").

"Ce bine este de acest om de seamă răposat întru dreptate

Pentru că soarta trimisă de zei nu-l poate vătăma !

Trupuri de oameni pleacă și trec, iar altele rămân

Din vremea strămoșilor care-au trăit mai înainte.

Regii divini care au fost pe vremuri se odihnesc în piramidele lor

Și la fel oamenii de neam mare și slăviți

Și ei înmormântați în piramidele lor.

Ei și-au clădit case,

Locuințele lor, însă, nu mai sunt.

Ce s-a petrecut oare cu ele ?

Am ascultat cuvintele lui Imhotep și vorbele lui Herdede

Ale căror zicale oamenii le repetă mereu și în tot lcul

Ce s-au făcut din casele lor acuma ?

Zidurile lor sunt nimicite,

Locuințele lor nu mai există

Ca și cum n-ar fi fost nicicând,

Nimeni nu se întoarce de acolo

Ca să ne povestească cum o duc ei,

Ca să ne spună de ce au nevoie ei,

Ca să liniștească inimile noastre.

Până când noi înșine nu mergem spre locul în care ei s-au dus

Fii bucuros

Că poți să-ți lași inima să dea uitării,

Că oamenii te vor sfinți într-o zi.

Dă urmare dorinței tale

Atâta vreme cât vei trăi,

Așeaza mireasma de mir pe capul tău,

Înveșmântează-te în pânza subțire de inȘi unge-te cu unsorile minunate ale zeilor !

Sporește mai mult încă plăcerile pe care le ai

Și nu lăsa inima ta să se slăbească.

Urmează dorinței tale și fă-ți bine ție însuți,

Fă cele ce dorești pe lumea aceasta

Și nu-ți răni inima ta,

Până când ziua bocetelor va veni peste tine

Căci cel ce are inima liniștită nu dă ascultare jelirilor lor

Și plânsetele nu izbăvesc pe om de Lumea de Dincolo.

Refren:

Petrece-ți ziua cu fericire și nu te mâhni !

Ia seama, nimeni nu-și poate lua avuția cu el !

Ia seama, nici unul din oamenii care a plecat dintre noi

nu poate veni inapoi !