vineri, 9 septembrie 2011

Din lunga-mi pribegie

 
                            
                             Din lunga-mi pribegie,
                             Ma-ntorc acum acasa .
                             Nu ma mai stie pragul,
                             Nici ochiul de fereasta

                             Merindele-s sfarsite ,
                             Ulcioru-i ars de sete,
                             Cu mine am in grija
                             Doar tainice regrete.

                             Ma ratacesc adesea
                             Printr-un ecou de soapta
                             In asteptarea muta
                             Sa se deschida-o poarta.

                             Nu-s nepoftitul care
                             Flamand si oropsit
                             Isi plange jalnic soarta
                             Traind doar din cersit.

                             Asa umil cum sunt
                             Voiesc, doar adapost
                             Sa-mi odihnesc speranta
                             Si-apoi sa-mi de rost.

                             autor Veronica Serban

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu