“Surasul este deja un salut, un semn de recunostinta adresat de fiecare persoanelor intalnite inainte chiar de a o face prin cuvant, si de aceea este important sa veghem la ceea ce exprimam printr-un suras. Acest suras care trebuie sa exprime bunatatea, blandetea, intelegerea, vine in mod natural din sine.”
Si totusi, de cate ori intr-o zi ne este adresat un astfel de suras? Sau de cate ori avem noi insine unul de oferit?
Primul zambet pe care l-am vazut a fost cel al mamei mele, zambet care cu siguranta este undeva, in ochii mei! Si acel zambet a ramas acelasi chiar si atunci cand nu am mai fost copil. Acel zambet care de prea multe ori ascundea durere, dar care imi invaluia sufletul de fiecare data. Acel zambet valoreaza cat fiecare rasarit de soare!
Acum a venit randul meu sa zambesc si chiar incerc in fiecare dimineata. La inceput trebuia sa-mi impun acest gest, ca si atunci, in copilarie, cand era nevoie sa-mi amintesc sa merg cu spatele drept, ori sa stau pe scaun dreapta. Atunci o aveam pe mama care ma tragea de “coada” si ma indreptam imediat. Acum sunt singura in masura sa ma corectez, chiar daca uneori imi este greu.
Am vazut zambetul omului care te minte, al omului care se crede superior tie, al omului plin de sine. Am primit zambete in spatele carora se ascundea rautatea, invidia si dorinta de razbunare. Zambete care nu valoreaza nimic.
Dar am zambetul celui iubit! Un zambet pe care il simt in fiecare dimineata inca inainte de a-mi deschide ochii, cand incearca sa ma aduca inapoi din lumea viselor. Un zambet care ma invaluie intreaga zi si care alunga toate momentele neplacute petrecute departe unul de celalalt, un zambet care ma face sa simt ca viata este frumoasa. Iar eu vreau sa fiu un zambet pentru el!
Omraam Mikael Aivanhov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu