În lunca trândăvită, de la drum.
Şi' n zbor mâhnit pluteşte câte-un graur
Ce după nimeni nu regretă- acum.
Ce-ar regreta? Toţi sunt drumeţi prin lume,
Trec, intră'n case şi iar calea-şi fac...
Doar cânepa-i mai cheamă'ncet pe nume,
C'o lună largă peste-un vânăt lac.
Stau singur pe câmpia dimineţii,
Trec graurii spre zarea unui rost,
Sunt plin de amintirea tinereţii
Dar nu regret nimic din câte-au fost.
Nu-mi pare rău de anii ce-adormiră,
Nici rău nu-mi pare că nu-i pot trezi.
Arzând scoruşul flacăra-şi resfiră
Dar nici un suflet nu poate' ncălzi.
Arzând scoruşul nu se mistuieşte,
Nu piere iarba ruginind mereu.
Cum frunzele copacul risipeşte,
Cuvinte triste risipesc şi eu.
Şi dacă vântul vremii pe coclaur
Le-o spulbera, cu mine, către vis,
Spuneţi aşa... că lumea mea de aur
Cu glas iubit aceasta mi-a prezis.
Serghei Esenin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu