Iartă-mă că n-am ştiut...

Te-am luat de mână
într-o dimineaţă senină...
şi am pornit
în al vieţii tumult
împreună...
- tu şi eu –
tinereţe nebună!
spre drum necunoscut
prin hăţişul vieţii
am pornit...

Te-am iubit ...atât de mult...
c-am să te pierd într-o zi –
m-am temut...m-am temut...

Te-am culcat în iarbă
sub soare...
te-am tolănit în nisip
lângă mare...
pe margine de drum
te-am culcat...
şi-n hoteluri albe
cu tine –am înoptat.

Te-am privit în nopţile senine,
scăldându-te în pulbere de stele –
drumul cu spini
şi noroiul...
nu-ţi păreau prea grele!

O, niciodată n-am crezut...
“ Tinereţe”! –
c-ai să pleci şi...
n-ai să-mi dai “Bineţe”!
cărările ţi-am pierdut
în furtună...
şi-am rămas cu mâna întinsă...
“Tinereţe nebună!”

Iartă-mă că n-am ştiut...
şi n-am putut
să te păstrez...
cu fiecare zi – de tine –
tot mai mult – mă-nstrăinez!