adun frunze umezite
sau din scorburi putrezite
din trecutul pătimaş.
Dintre ramuri aplecate
alfabet desprind în palme.
În nervuri simt încă dorul,
zilelor senin curmate
printre ierni...
Dintr-o rădăcină dulce
rup o ramură-nviată.
Verde mugur se arată...
Către cer zâmbeşte bietul.
Cere-n miez, lumina blândă.
Dinspre creste simt înaltul
cum mă cheamă în ecouri.
Cer un colţ de pace-n suflet.
Umil, mă îndrept spre Tine...
Doamne! Să îmi dai povaţă!
Despre viaţă, susur dulce
de izvoare se aude.
Plec urechea spre pământul
liniştit ce-mi poartă pasul
în cadenţa fericirii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu