Te-am intrebat...odata....

Te-am întrebat, de nu mă înșel odată,
Ce faci în viața ta privată,
Cu cine stai, pe cine ai,
De iei mașină sau tramvai
Când pleci- de-ai zilnic- la servici,
Cine ți-e șef, de-ai copii mici,
Părinții dacă-ți mai trăiesc...
Ce te iubesc, ce te iubesc...
Nu mi-ai răspuns, doar mai privit
O clipă, m-ai descumpănit,
Aveai doar aerul absent,
Eu îl aveam..., de repetent.
Picasem proba, cu succes,
Pierdusem singurul acces.
Tu, erai tu, eu nefiresc...
Cât te iubesc, cât te iubesc....
Te-am prins din nou, cu gând fugară,
Păreai pierdută, selenară...
Te-am salutat și n-ai răspuns.
Probabil, nu-s ”șarmant” de-ajuns ?!
Mergeai cu pasul hotărât,
Eu m-am pierdut și m-a durut,
Doream să-ți spun că te doresc...
Oh te iubesc, oh te iubesc...
Și azi eram în colț, la ceas,
Eram plouat, tot am rămas.
Te-am revăzut, eram topit.
Te știu, în veci nu mi-ai zâmbit,
Aveai umbrelă, m-ai privit,
Din ochi o lacrimă ai strivit...
Am insistat să te privesc...
Cum te iubesc, cum te iubesc...
Mergeai încet și erai frântă,
Umbrela-i grea, era o stâncă...
M-apropii, tremurând, suspin,
Nu mai aud, sunt tot un chin...
Îți spun spășit, cu voce stinsă;
”Te ador, fi pururi neatinsă,
Te pot păstra, vis, îngeresc...
Să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc...” 
(LOGICA)