miercuri, 4 august 2010

A indrazni sa spui “nu” celuilalt inseamna uneori sa iti spui tie insuti “da”!


O mare parte din educatia noastra, deci din conditionarile noastre, este fondata pe obligatia de a ii respecta pe adultii din jurul nostru, de a fi supusi si ascultatori in fata lor. In afara de celebra criza de revolta a copilului de trei ani care refuza totul pentru a se diferentia si a se afirma, a spune “nu” este un lucru dificil pentru majoritatea dintre noi. Mai ales cand suntem obiectul unor asteptari, al unor cereri formulate de cei pe care ii iubim. Ne este teama ca ii vom rani, ca vom fi respinsi sau nu vom mai fi iubiti si apreciati. Ne este teama sa fim considerati egoisti sau lipsiti de inima.
A spune “nu” intr-un mod afirmativ, adoptand o pozitie personalizata, in loc sa spui "nu" intr-un mod negativ, respingand ceva sau fiind in opozitie, este un lucru care se poate invata la orice varsta:
Nu mai vin cu tine la meciurile de fotbal, care iti plac atat de mult. Nu ma simt in largul meu in mijlocul atator tipete si cu atata agitatie, prefer sa merg la film sau sa citesc.
“; “ In seara asta nu simt dorinta sa facem dragoste. Nu iti spun acest lucru impotriva ta sau pentru a te descalifica, ci pentru a respecta ceea ce simt acum.” ; “ Nu mai vreau sa iti spal rufele si nici sa ma ocup de ele, ai 25 de ani, cred ca e momentul sa te ocupi singur de asta.”
Aceste cuvinte, aceste tentative de afirmare, atat de noi la inceput, pot sa il nelinisteasca, sa il destabilizeze pe cel care le primeste, mai ales daca a fost obisnuit inainte cu supunerea noastra.
A spune “nu” nu inseamna neaparat ca este vorba despre un conflict sau un dezacord, ci este manifestarea unei diferente, a unei pozitii personale, este deschiderea spre o posibilitate de confruntare. Este expresia unicitatii noastre, a singularitatii noastre si mai ales marturia faptului ca simtim nevoia de a respecta ceea ce simtim, ideile noastre si optiunile noastre in viata.
A spune “nu” poate corespunde unui moment precis din evolutia unei persoane, momentul in care simte foarte puternic nevoia de a fi recunoscuta, de a iesi din dinamica pasivitatii si a supunerii in care se inchisese uneori ea singura.
Teama de a fi respins, de a nu ai fi iubit, de a fi considerat egoist, ii face pe unii dintre noi sa aiba o dificultate mare cand vor sa spuna “nu”
. Astfel incat ajung sa spuna “da”, iar apoi le este greu sa se pozitioneze. In consecinta, isi asuma riscul de a fi definiti prin asteptarile, dorintele si temerile celuilalt.
“Da”- ul pe care il rostim atunci cand de fapt nu indraznim sa spunem “nu”, nu este un “da” adevarat. Adeseori este vorba despre o pseudo-acceptare, lasam sa se creada ca suntem de acord cand de fapt adoptam o atitudine de supunere pasiva care se va descarca fara indoiala prin sabotari relationale si conflicte.Dificultatea de a spune “nu”, provine, in cazul anumitor persoane, din dorinta de a face pe placul celorlalti si de a alimenta o imagine pozitiva asupra lor:” Uitati-va cat sunt de generos, de bun si de rabdator. Accept tot ceea ce imi cere!” . Dar, in acelasi timp, persoana in cauza aduna multe frustrari si resentimente care se vor manifesta prin ambivalenta si agresivitate ascunsa.
Iar falsele da-uri care se aduna sunt energofage. Corpul se va revolta la un moment dat si va incerca sa ne alerteze asupra acestei lipse de respect fata de noi insine, producand diferite simptome: lumbago, migrene, boli de piele, tulburari digestive.
Ca si cum corpul ne-ar spune foarte clar prin aceste imbolnaviri: “Nu te respecti!”
A spune “nu” este un semn de respect fata de noi insine, cand acest “nu” corespunde cu ceea ce simtim cu adevarat. O relatie vie si sanatoasa este o relatie in care exista aceasta libertate de a spune “nu” celuilalt, fara a-i declansa o drama sau o stare de rau.
A indrazni sa spui “nu” celuilalt inseamna uneori sa iti spui tie insuti “da”!
(Extras din cartea "Traind cu tine insuti, in fiecare zi...viata!", Jaques Salome,
)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu