spre toamnă nu mai simt nimic
sufletu-mi
e o pasăre anesteziată
îmi subţiez trupul odată cu rochia
lăsând ploaia cleioasă
să-mi poarte
prin vase sanguine
spre inimă
ace lungi de pin
prin ţevile sparte
apa trece domol
ca prin găuri
de nasture descusut
de la un vechi costum de paradă
merg tăcută şi împăcată
ca o femeie
care tocmai a ieşit din biserică
mă întâlnesc cu iubitul meu
la răscruce
şi aud cum apa pleoscăie
sub bocancii lui soldăţeşti
(versuri de Logica)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu