Tăcere
Şi tac, tăcerea-mi doare, însă şi-a ta pe mine,
Ne-au mai rămas priviri ce se ating febrile,
Ce multe-ar fi de spus şi nu mă pot abţine,
Eternele-ntrebări, răspunsuri puerile...
Şi-s rece de căldura-ţi ce ţi-o încui temeinic,
Fără chip de-ndoială, printre adânci suspine,
Se conturează riduri pe chipul tău edenic,
Ce radiază parcă, eterne caudine.
Frumoasă şi-n durere, frumoasă-n amintire,
Frumoasă-n gând şi-n vise ce se topesc strivite,
De lacrima-ţi ce cade legată de-o ursire,
Pe care o acceptă concepţiile-ţi zidite.
Iar eu sunt încă mut, chiar de-ţi vorbesc cu chipul,
Suprim urlete goale, reproşuri şi durere,
Ce vor fi vindecate, sau nu, ştie doar timpul...
Închise vor fi însă, în veşnica-mi amplitudine de sentimente incerte
(qe)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu