O altfel de...tacere...

Sunt multe taceri care, Doamne cat m-au durut in viata asta, simpla de om!Una care aproape mi-a sfasiat sufletul de cateva luni...Dar..incomparabile cu cea de la mormantul sfintilor mei parinti, de sambata.Era ziua mea.Si langa a lor mormant, dupa ce preotul si-a incheiat slujba de pomenire, am varsat lacrimi amare...Tacerea lor ma durea atat de mult!Venisem sa le spun ca eu si copiii...suntem bine...atat cat se poate...Ma priveau frumosi dintr-o fotografie...zambeau, ca pe vremuri...dar...taceau.In zadar mi-a spus preotul ca lacrimile mele ii dor...Dorul meu de glasul lor, de imbratisarea lor...a fost deasupra povetei lui sfante.Am stat la picioare lor...mult, mult timp...pana fetita si-a dat seama cat mi-e de rau...Si plecarea a fost grea.Mai vroiam sa ud o floare...sa mangai acea fotografie...De ce dor asa despartirile...?De parinti, sot si...uneori de copii? Stiu doar ca noi trei nu ne-am despartit nicicand...Ei sunt langa mine prin tot ce fac, prin tot ce m-au invatat.Vad tot ce fac, stiu ce simt, se bucura cand ma bucur si plang cand eu plang.Stiu, simt toate astea si..totusi ... ce grea a fost despartirea...  Ieri intoarsa printre prieteni..am primit in continuare felicitari pentru ziua mea....Lipsea una...poate cea mai importanta pentru mine...Dar....e atat de putin important cand m-am nascut....Niciodata n-a fost importanta ziua mea, asa cum va povesteam....Doar ce mai trebuie sa fac pana voi pleca de langa voi ...e .impotant.Prin ceea ce facem frumos pe acest Pamant putem sau nu, trai in inimile celor care ne-au intalnit, cunoscut si iubit.Pup....si...o saptamana frumoasa doresc tuturor...