E iubirea adevarata un vis curajos?

Astazi se implinesc sase luni de cand am indraznit sa sper in apropierea de o fiinta …de care,  mai intai m-a apropiat destinul.Am avut curaj inseamna?Stiu doar ca mi-am urmat calea,fara sa urmaresc experientele celorlalti,fara sa ma intreb daca ei m-ar aproba sau nu,fara..teama.Fiecare din noi.ne aflam pe propria cale a vietii si trebuie s-o parcurgem singuri.Avem dreptul la propriile alegeri,si actionam desigur in functie de nivelul de crestere spirituala si intelegere.

Stuart Wilde afirma undeva..”viata n-a fost niciodata menita sa fie zbatere si lupta, ci doar o inaintare lina de a un punct la altul, cam asa cum ar fi plimbarea printr-o vale, intr-o zi cu soare.”Foarte frumoasa ideea.

   Zadarnic as incerca sa-mi amintesc toate punctele prin care am trecut de-a lungul anilor.Dar daca vreau,  chiar pot sa reconstitui toate momentele prin care am trecut in ultimele sase luni,incepand cu momentul cand tremurand de emotie,am trimis un mesaj, continuand cu fericirea serii urmatoare cand,aproape trei ore am vorbit cu..visul meu cel curajos.Nu mai era vis…incepea sa fie real.Intr-o alta zi de sapte…se implineau trei luni de cand am schimbat primele cuvinte..si am fost intrebata:

-trei luni de la o intalnire virtuala?

Si avea dreptate.Doar ca pentru mine insemna ceva….acel ceva ce te face sa simti ca de fapt traiesti, nu doar existi…

   Acelasi Stuart considera ca daca atragi atentia celor puternici ei pot deveni si mai puternici.Am atentionat eu fara sa vreau un suflet ca poate iubi si a ajuns sa iubeasca mai mult?Chiar daca nu pe mine…Importanta e dezvaluirea comorii ce se cheama iubire si dorinta de a o darui cuiva…poate celei care are nevoie de ea sau…careia vrea el sa i-o ofere.

     Apoi a fost si o o intalnire reala…putin spus emotinananta.Mai tin minte pasii grabiti prin ploaie catre cel care…fusese doar un vis…curajos.Si apropierea a doua maini si buze si caldura imbratisarii care…ramane…e doar…unul din punctele prin care am trecut lin in aceste sase luni.Si serile fara somn si dorul unei revederi ce..n-a mai fost si cata speranta si dorinta si…lacrimi de neputinta..si apoi din nou soare,speranta..intrebari…resemnare…revolta…impacare..cuvinte fara inteles…gesturi fara inteles…dar mai ales..fiecare inceput de zi pus sub semnul aceleeasi intrebari : si daca azi primesc ce astept in dar?...daca m-as trezi cu chipul lui in fata,in brate?Poate…

daca continui sa sper….chiar va veni.

   Alberto Villoldo ne invata “ca pentru a crea bucuria pe care o dorim,avem nevoie..doar de..curaj”

E oare alimentarea unui sentiment…curaj?Cred ca da.Iti trebuie mult curaj sa nu stii ce simte,ce gandeste un om pe care il iubesti cu toata fiinta ta…si tu sa continui sa il iubesti.Sa crezi ca el…chiar te-a uitat..si sa continui sa-l iubesti,sa te rogi pentru fericirea lui,sa uiti de tine,sa simti ca nu mai existi decat pentru a transmite celui de sus ca ai cunoscut un om care merita sa fie iubit si sa iubeasca.Chiar daca nu pe tine…Da…e nevoie de mult curaj.

  Si tot ce traim este doar..destin..parte a unui plan Divin.Parcurgem acele puncte si prin iubire avem…lumina noastra.O mare iubire constituie o mare lumina cred eu.Oricat de intuneric si teama e in interiorul nostru,cand exista acest minunat sentiment de iubire pentru un EL special….avem lumina in fata..si mergem mai departe.Cat de puternic straluceste aceasta lumina?Pe masura sentimentului ce il purtam in inima.Daca e un sentiment, curat, puternic, lipsit de egoism…lumina poate fi fantastica.Poti fi lovit,speriat,nedreptatit…nimic nu conteaza pe langa caldura ce o simti, odata ajuns in interiorul tau si reflectand la cata iubire porti cuiva….si chiar daca el nu stie…nu mai conteaza.Dar eu cred ca e imposibil ca energia transmisa de un sentiment puternic luminos sa nu ajunga si in cea mai indepartata dintre inimi..

  Dar..”realitatea in care traim este selectata de catre definitiile noastre conceptuale.Si tu si eu putem exista in cadrul aceluiasi spatiu fizic, dar fiecare dintre noi il vedem cu totul altfel” .E greu sa evoluam…chiar si cand e vorba de iubire pentru ca “ne e greu sa renuntam la imaginea despre noi insine in care am investit atat de mult.”

  O iubire te poate schimba mult…nu in rau,nici in bine nici in urat sau frumos.Te face…sa nu mai existi de fapt decat pentru cel pe care ai ales sa-l iubesti.Inseamna deci renuntare…Si…oamenii..castigandu-se greu se…pierd greu…sau..chiar deloc.Care ar fi pierderea?Eu…o vad mare.Dar pentru ca cineva sa inteleaga trebuie sa ajunga in starea despre care scriu eu acum.Caci e o stare doar…Si din pacate n-o pot defini…poate cum n-au reusit nici altii mult superiori mie…

In aceste luni m-am indreptat continuu spre o lumina ce imbratiseaza tot intunericul din jurul meu.Am pus mult suflet in aceasta iubire…pentru ca e adevarata..absoluta si nepieritoare.Si e doar a mea.Nimeni nu poate trai iubirea altcuiva,deci..nici intelege.

Si mai sunt inca oameni care nu cred ca o iubire mare nu moare niciodata.

  Jose Ortega y Gasset,considera ca “o dragoste deplina, care s-a nascut in adancul unei persoane,nu poate sa moara.Ramane grefata pentru totdeauna in sufletul senzitiv.Circumstantele-bunaoara departarea, ii vor putea impiedica nutrirea necesara, si atunci iubirea va mai pierde din volum, se va preface intr-un firisor sentimental,scurta vena de emotie ce va continua sa izvorasca in subsolul constiintei.Nu va muri insa:calitatea ei sentimentala dainuie intacta.In acea profunzime radicala, persoana care a iubit continua sa se simta absolute atasata de fiinta iubita.Hazardul o va putea duce de colo-colo in spatiul fizic si in cel social.Nu conteaza;ea va continua sa fie alaturi de obiectul iubit, intr-un contact si o proximitate mai profunde decat cele spatiale.Este o convietuire de tip vital cu celalalt”.E si povestea mea…a ultimelor luni.Poti iubi deci…si inca mult …foarte mult….desi nu vezi si nu esti langa cel iubit.Cred insa ca am simtit nevoia sa fiu si crezuta….Inca nu stiu daca am fost,sunt sau voi fi vreodat…Si asta doare.Rau de tot.Va si trece…cum toate trec…si vor ramane petalele reale ale primilor trandafiri primiti.Da…ele vor ramane langa inima mea…in singuratatea tuturor noptilor ce vor urma….cu gingasia lor…si nu in ultimul rand cu un parfum doar de mine aflat…Si azi…ce mi-as fi dorit azi?Mult de tot o strangere in brate,un cap aplecat pe un umar increzator si bun…acea apropiere care nu cere cuvinte,un te iubesc…un prim sarut….

      E prea curajos visul meu?Si daca da….e al meu…doar al meu.