Indragostiti

Mă îndrăgostisem de El, deşi îl cunoşteam prea puţin din auzite. Era atât de atent; micile gesturi de dragoste mă fascinau.
Dimineaţa mă săruta drăgăstos pe frunte şi trimitea soarele să îmi mângâie făptura. Apoi mă însoţea oriunde mergeam însă nu şi-n cele mai jalnice locuri prin care mai cutreieram din când în când.
Seara îmi trimitea greierii sub ferestre să îmi cânte şi aşa adormeam. Dar mă veghea în continuare la fel de atent, niciodată neobosit.
Avea întotdeauna timp să mă asculte; nu se despărţea de mine nici o secundă. Nu ţipa la mine, nu vorbea dar, ciudat, îl auzeam în susurul dulce de izvor, în trilul păsărelelor, în inima mea. Iar glasul Lui era atât de fermecător, atât de suav!


Cu fiecare floare ce o strângi la piept
Şi o priveşti în fiecare zi cu sinceră mirare
Iubirea noastră moare
Că eu nu ţi-am mai dăruit demult o floare.

Cu fiecare gând în care nu sunt eu
Şi te afunzi în el mereu
Iubirea noastră moare
De ce nu te gândeşti la mine, oare ?!

Cu fiecare suflu ce îţi murmură prin nare
Şi se pierde pe urechea lui pe ceafă şi spinare
Iubirea noastră moare
N-am mai respirat demult cu tine, şi mă doare.

Cu fiecare altă dispoziţie
Ce o trăieşti cu el din simpla ta ambiţie
Iubirea noastră moare
Şi nu se mai naşte, oare ?!