Nu-mi cere să te uit !

Nu-mi cere să te uit când norii îşi caută drum în ceruri de pâslă!
Mi-e durerea pribeagă de nopţi înzăuate,
Mi-e paharul băut pe jumătate.
În amnezică primăvară,
În păr nisipiu, marea-mi curge de tine,
De lumini cânepii, într-o oarbă pădure,
Un verde păgân încă întreabă de mine.
Nu-mi cere să te uit,
pentru că nu pot să îngrop amintire de tine,
În pământ jilav, în dimineaţă opacă!
Nu-mi cere, te rog, să renunţ la trecut,
căci orice gând de-al meu, începe cu «dacă»!
Dacă te-aş fi văzut mai demult,
Dacă m-ai fi iubit înc-o vreme,
Dacă dorul meu ar putea să te cheme...
Nu-mi cere să te uit când se zămislesc răsărituri în pântec de pădure,
Şi pe o stradă de cer, lampadar dintr-o lună,
Întuneric de suflet încearcă să-mi fure!
Nu-mi cere să te uit în primăvară,
când sfielnic vlăstar de speranţă
mă face să aştept.... pentru a câta oară?
Nu-mi cere să te uit, iubite,
Pentru că doar amintirea de tine mă ţine în viaţă!
Cu tine în gând adorm, cu tine în gând, mă trezesc în pală dimineaţă
Nu-mi cere să te uit,
Nu-mi cere să nu sper
când noaptea îşi adună de stele înc-un cer!
Nu-mi cere să te uit,
Căci orice gând de-al meu începe cu «dacă»,
Şi în fiece clipă mă rog, iubirea mea, din drum, să te întoarcă!

de Florina Cojocaru