Sunt val dintr-o mare ce povesteşte...

"Am atâtea să-ţi spun când trece noapte de tine,
Şi-mi târâi umbră de mine, prin casă!
Am atâtea de spus; în fine,
Mă-ndoiesc că ţie îţi mai pasă!

Sunt o cădere de ape din cerurile tulburi,
Şi-adorm băltind de tine, în triste, simple gânduri.
Am atâta dragoste de dăruit, cât o mare de mare,
Iar tu nu vrei nimic, şi mă doare.

Sunt lacrimă de Dumnezeu în răsărit,
Sunt tâmplă de ceruri , pe pat dintr-un munte,
Şi-mi plâng o dragoste în asfinţit,
Când dor de tine, gândurile ciunte.

Am atâtea să-ţi spun, când fac din noapte, zi,
Şi lumea-i prea mică să mă încapă,
Când luna-i bolnavă de trăiri sângerii,
Şi ceruri pângărite se îneacă în apă.

Culc suflet de mine în iarbă ce creşte,
Şi-n primăvară, încerc să adorm.
Sunt val dintr-o mare ce povesteşte
De dragostea noastră, şi plâng, nu am somn.

Culc trup de vioară în note ce dor;
Atât de mult te iubesc,
Că vezi, nu îmi pasă de mor,
Nu îmi pasă nici de trăiesc!

Am atâtea să-ţi spun în noapte aromată
De dulce cădere de flori de cais,
Dar cred că nu ţi-a păsat niciodată,
Şi tot ce-am iubit, a fost doar un vis.

Visam că ţi-s dragă, că sunt floare de tine,
Visam că nu poţi trăi o zi fără mine,
Şi-acum, în lotuşi de ceaţă, în noapte adâncă,
Visez încă de tine, tu, suflet de stâncă!

Am atâtea să-ţi spun când îngeri rătăcesc în cerurile gri,
Şi-mi bat de aripi grele în geamurile-nchise,
Când plâng, şi rog în noapte, să mă cuprinzi în vise,
Să te-nfiori de mine, şi-n răsărit să-mi vii!"