Ei, îngerii, nu ştiu vorbi...

Ce greu e să mângâi un înger pe aripi!
Oricât de apropiat, el se fereşte de-atingere
De teamă că ai putea să îl prinzi,
Se roteşte, revine, fâlfâie abia auzit,
E singurul sunet de care-i în stare.
Ei, îngerii, nu ştiu vorbi,
Cuvintele sunt nepotrivite
Ca să-i exprime,
Mesajul lui mut e prezenţa.
Felul în care se-apropie
Să te cuprindă cu aura,
Dar imediat se îndepărtează,
Speriaţi de intimitate,
Protectori, dar nu familiari,
Lăsând mereu o distanţă prin care
Cuvintele mele se târâie ca să-i ajungă,
Fără să ştie dacă
Nu sunt prea slabe să le-atingă auzul.
Ce handicap al credinţei:
Să nu ştii dacă eşti auzit, nici dacă auzi
Şi din toate simţurile să rămână doar visul tactil
De-a mâgâia, fără să-l sperii, un înger pe aripi...
(Ana Blandiana)