Inca o zi ...obisnuita, in care realitatea nu ezita nici o clipa sa ma faca sa uit de asteptarile si visele mele si ma face sa le abandonez pe un petic de hartie...
Soarele a rasarit si odata cu el rasare in mine o sete aprinsa dupa aventuri si trairi noi; dar totul decurge atat de linistit si parca nu am nici o sansa sa gasesc visele mele ce par atat de bine ascunse intr-o lume apasata de dureri!
Totul imi sopteste neincredere si nu reusesc sa dau un ritm vietii mele ...
...
Zeci de intrebari fara raspunsuri imi tulbura gandul pentru ore in sir
-cum pot eu sti ce exprima un vers rupt dintr-un cantec, fara iubire?
- cum pot eu sti ce simte o inima zdrobita fara sa fiu iubita?
- si mai ales cum pot eu sti ca exista dragoste, cand totul in jur e cuprins de interese si ambitie?
...
Inca o zi...diferita de toate celelalte in care tind sa cred ca am iesit din anturajul realitatii; in care totul pare atat de schimbat si plin de viata...
Usor reusesc sa trec dincolo de toate barierele unei vieti cuprinse de rutina zilnica din cauza zambetului tau ce si-a lasat adanc amprenta in aceasta zi..diferita!
Asteptarile si visele mele sunt salvate de la a fi asternute si uitate vesnic doar pe un petic de hartie....
Incet intrebarile mele capata raspunsuri una cate una, raspunsuri ce nu par a avea o logica ci multa taina, raspunsuri soptite de glasul bland si totusi infiorator al iubirii.
(Logica)
joi, 30 septembrie 2010
Atata duiosie..la inceput..
Sa nu ti dezvalui taina din suflet celor rai.......
Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.
Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nadejdile, - ascunse sa-ti stea de lumea toata,
în zâmbet sa te ferici de toti semenii tai,
Nebunilor nu spune durerea niciodata.
O, tânar fara prieteni mai vechi de doua zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile!
Pumnul sa-ti ajunga, si zavorât în tine,
Tacut contempla jocul umanelor destine.
Pe cei curati la suflet si luminati la minte
Neîncetat sa-i cauti. Si fugi de tonti si rai.
Daca-ti va da otrava un întelept, s-o bei -
Si-arunca antidotul, un prost de ti-l întinde.
Renume de-ai sa capeti, hulit vei fi de vulg.
Dar daca te vei tine departe de multime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg
Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?
Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Caci, în afara cupe-i, Khayyam azi nu mai are
Macar un singur prieten cu inima curata.
Cei care are pâine de astazi pâna mâine
Si-un strop de apa rece în ciobul sau frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?
Când zarile din suflet ni-s singura avere,
Pastreaza-le în taina, ascundele-n tacere.
Atât timp cât ti-s limpezi si vaz, si-auz, si grai
Nici ochi si nici ureche, nici limba sa nu ai.
Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.
Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.
Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarâna.
Bea - si termina-odata cu vorbe de prisos!
Târzii acum mi-s anii. Iubirea pentru tine
Mi-a pus în mâna cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis cainta si mintea îngereste.
Dar timpul, fara mila - si roza desfrunzeste..
Putina apa si putina pâine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.
Atâta duiosie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Si-acum
De ce sunt toate ura si lacrima si fum?
Batrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcana.
Acum buzele tale îmi sunt si vin si cana.
Mi-ai umilit mândria si biata ratiune,
Mi-ai sfâsiat vestmântul cusut de-ntelepciune.
(Enigma)
Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.
Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nadejdile, - ascunse sa-ti stea de lumea toata,
în zâmbet sa te ferici de toti semenii tai,
Nebunilor nu spune durerea niciodata.
O, tânar fara prieteni mai vechi de doua zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile!
Pumnul sa-ti ajunga, si zavorât în tine,
Tacut contempla jocul umanelor destine.
Pe cei curati la suflet si luminati la minte
Neîncetat sa-i cauti. Si fugi de tonti si rai.
Daca-ti va da otrava un întelept, s-o bei -
Si-arunca antidotul, un prost de ti-l întinde.
Renume de-ai sa capeti, hulit vei fi de vulg.
Dar daca te vei tine departe de multime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, sa ma smulg
Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?
Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Caci, în afara cupe-i, Khayyam azi nu mai are
Macar un singur prieten cu inima curata.
Cei care are pâine de astazi pâna mâine
Si-un strop de apa rece în ciobul sau frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?
Când zarile din suflet ni-s singura avere,
Pastreaza-le în taina, ascundele-n tacere.
Atât timp cât ti-s limpezi si vaz, si-auz, si grai
Nici ochi si nici ureche, nici limba sa nu ai.
Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.
Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.
Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarâna.
Bea - si termina-odata cu vorbe de prisos!
Târzii acum mi-s anii. Iubirea pentru tine
Mi-a pus în mâna cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis cainta si mintea îngereste.
Dar timpul, fara mila - si roza desfrunzeste..
Putina apa si putina pâine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.
Atâta duiosie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi si-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Si-acum
De ce sunt toate ura si lacrima si fum?
Batrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcana.
Acum buzele tale îmi sunt si vin si cana.
Mi-ai umilit mândria si biata ratiune,
Mi-ai sfâsiat vestmântul cusut de-ntelepciune.
(Enigma)
miercuri, 29 septembrie 2010
Astăzi ne despărţim
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...
(Stefan Augustin Doinas)
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...
(Stefan Augustin Doinas)
Citatul zilei 29.09.2010
Singura modalitate sigura de a nu gresi este sa nu ai idei noi.
Albert Einstein
Albert Einstein
Decat o viata in lipsa ta...
De ce nu crezi in iubirea mea?
Sunt prea departe de inima ta,
Caci tu esti Soarele,iar eu sunt o stea
E prea mica iubirea mea?
As putea noaptea in zi s-o transform,
Si in zi sa lucesc si in noapte sa dorm?
Daca cerul in picuri de m-ar transforma
Iubirea de Soare eu as urma.
O clipa de te-as privi
Eu stiu ca viata mi s-ar sfarsi
Caci cu razele-ti dulci tu m-ai sorbi
Caldura din inima-ti m-ar topi.
Decat o viata in lipsa ta
Mai bine o clipa sub privirea Ta.
Sunt prea departe de inima ta,
Caci tu esti Soarele,iar eu sunt o stea
E prea mica iubirea mea?
As putea noaptea in zi s-o transform,
Si in zi sa lucesc si in noapte sa dorm?
Daca cerul in picuri de m-ar transforma
Iubirea de Soare eu as urma.
O clipa de te-as privi
Eu stiu ca viata mi s-ar sfarsi
Caci cu razele-ti dulci tu m-ai sorbi
Caldura din inima-ti m-ar topi.
Decat o viata in lipsa ta
Mai bine o clipa sub privirea Ta.
marți, 28 septembrie 2010
Cand noaptea..
Pe pămant se-aştern iar flori, luna plange printre nori, Ceru-i negru, semănat cu albe şoapte. Ziua iar dispare-n fum, te ştiu singură acum, Ingeri iţi trimit in fiecare noapte. In gandul meu te văd mereu Şi raze-n ochi sclipesc, La pieptul meu acum se termină al tău drum Şi-ţi spun iar "te iubesc". Cand noaptea iarăşi mi te va rapi, Nu-i nimeni să te-aline, In suflet chipul tău imi va zambi Şi sunt iar langă tine.
Şi mă uit spre răsărit, văd cum soarele a ieşit, Zorii-apar, iar norii se transforma-n fum. Vălul negru a căzut, inc-o noapte a trecut, Roua zilei te-a adus la mine acum.
(Trooper)
"Cum te-aş putea eu pierde pe tine, când tu eşti soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe acest drum de ţară? Cum să uit eu soarele?"
"Se spune că până acum nu a murit nimeni din dragoste... oare oi fi eu primul?"
"Nu înseamnă nimic să fugi, înainte de a uita."
"O personalitate se păstrează prin afirmarea şi reafirmarea aceloraşi opinii în medii similare, în împrejurări similare".
(Mircea Eliade)
(Mircea Eliade)
Iubire singura-n ploaie si vant...
Eu te-am chemat..tu ai venit!
Credeam..rasplata pentru cat am suferit,
Dar ce departe de-adevar eram...
In somn cu bucurie eu intram,
Fara sa stiu ce zorii-mi vor aduce
A fost un somn profund si dulce
Cu inima de bucurie plina
In zori te-am cautat ..senina
Nu mai erai...si-ai luat cu tine
Toata speranta ce-o aveam in mine.
Cu sufletul de plumb..si fara lacrimi,
Ma-ntorc la viata-mi fara patimi,
Nici intrebari acum nu imi mai pun,
La ce bun?
Daca cu ea te stiu ferice,
Ar fi pacat al meu vis sa-l strice
Daca ai plecat multumit de ce-ai facut,
Nu mai conteaza ce am eu in gand.
Iubire singura-n ploaie si vant.
Credeam..rasplata pentru cat am suferit,
Dar ce departe de-adevar eram...
In somn cu bucurie eu intram,
Fara sa stiu ce zorii-mi vor aduce
A fost un somn profund si dulce
Cu inima de bucurie plina
In zori te-am cautat ..senina
Nu mai erai...si-ai luat cu tine
Toata speranta ce-o aveam in mine.
Cu sufletul de plumb..si fara lacrimi,
Ma-ntorc la viata-mi fara patimi,
Nici intrebari acum nu imi mai pun,
La ce bun?
Daca cu ea te stiu ferice,
Ar fi pacat al meu vis sa-l strice
Daca ai plecat multumit de ce-ai facut,
Nu mai conteaza ce am eu in gand.
Iubire singura-n ploaie si vant.
“E greu să nu iubeşti, e greu să şi iubeşti, dar cel mai greu este să iubeşti în zadar”
Iubirea este cea dintâi lege nescrisă a umanităţii, camuflată sub emblema constrângerii, descătuşată prin voinţă, venerată abia când zace în apusul propriu.
Se frâng penele pe pasărea eternităţii când deşertăciunea bate posesiv la poarta miracolului. Când scapă de gheara sublimă a durerii, scapă de speranţă, se adânceşte în ecoul trist al eului. Puful se simte rigid, exagerat, vechi. Suflat, zboară sub privirile confuze ale trecutului, înainte şi în cerc, niciodată înapoi.
Pene…Puf…Fără, viaţa este aşezată aleatoriu între haos şi resemnare. Răul necesar e tocmai ceea ce dorim şi nu avem, uneori şi ceea ce avem şi nu dorim. Mai rar însă. Şi nu atât de intens. Iluziile se nasc din cunoaştere, sunt crescute de speranţă şi mor, absent şi rece, în braţele iubirii neîmplinite.
Sentimentul pateticului aduce greutatea relativă a unei vieţi pierdute. Lipsa iubirii e pasul imortalizat între neştiinţă şi risipă. Iubirea în sine este o cauză care cere efect, este un glob de cristal care aşteaptă admiraţia inocentă din ochiul necunoscător, este o mare finită indecisiv care-şi lasă marinarul să cerceteze fiecare strop, într-un cerc îndoielnic, dornic de a ieşi de sub tipar.
Iubirea e peste tot, în aer, în apă, în frunze, în suflet. Să nu iubeşti e ca şi cum vântul s-ar izbi violent de o flacără uriaşă, iar aceasta i s-ar împotrivi. Lipsa răneşte mai mult persoana, o adânceşte în durere mai mult decât dacă ar iubi.
Oamenii vor să iubească. Şi mi se pare firesc. Destinul însă, îi separă în două categorii eterogene: iubitorii de sine şi iubitorii de toate. Primii, conceptual acceptată ideea rangului privit în individualitate, sunt autodeterminanţi, aflaţi cu o scânteie în faţa adevărului impur şi mult prea mult în urma purităţii adevărate. Pe un loc secund, dar în esenţă discutabil, sunt cei care iubesc ceea ce li s-a dat, de la o floare banală şi atrăgătoare, până la o rază de soare ce cade pe buzele înaripate.
Iubirea trebuie căutată stăruitor, cerută involuntar şi obraznic, temător şi plin de pasiune, ca până la urmă să fie obţinută decisiv în aspectele imediat următoare.
E greu să iubeşti, nu zice nimeni că nu este, însă e şi frumos. Sacrificiul, pornit din degetul vinovat al reflexului, este marca iubirii absolute, unitară în conţinut şi farmec. Povara adaptării este subjugată, minimalizată şi distrusă, abia când iubirea se cuibăreşte ofensiv între doi, un el şi o ea. Este importantă ordinea, nu pot să nu remarc. Când avem o iubire adevărată, ea face primii paşi în sufletul fetei, prin ochii băiatului. Ar fi vorba de sincronizare după unii, însă eu păstrez o ordine, tocmai pentru a dovedi acest surplus de entuziasm, energie, instinct degajat şi concentrat, între un el şi o ea. Când ea are întâietate în ochii băiatului, se numeşte flacără aprinsă şi menţinută de adevăr, de adevărul extramundan. Când băiatul are întâietate se numeşte ochi feminin, o echilibrare a simţurilor între cele două naturi, posesivă şi agresivă. Pe cât de aiurea ar părea, agresivă e întotdeauna femeia. Agresivă cu ea însăşi. Ar iubi şi dincolo de mare dacă ochii cuiva nu ar adânci-o în absolut. Nu se mulţumeşte cu nisipul, nu se mulţumeşte cu marea, nu s-ar mulţumi nici cu orizontul, în cazul în care inima s-ar întinde peste cele patru zări: te zăresc pe tine, mă zăreşti pe mine, noi zărim iubirea, ea şi fericirea!
Cineva ar fi trebuit să spună până acum: “Te iubesc. Nu pentru că eşti diferit de ceilalţi, nu pentru că te asemeni cu mine, nu pentru că ne transformăm în contraste, nu pentru că vei fi la fel ca ei într-un final. Te iubesc. Definiţia cea mai concretă, explicaţia cea mai pătrunzătoare în propria-i cunoaştere este tocmai aceasta: Te iubesc.” Să găseşti cuvinte pentru iubire înseamnă să te regăseşti, ori iubirea presupune un avânt spre visare, spre oportunitatea de a ieşi din schema logică a timpului ce te coordonează. Ar fi trebuit să pună cineva până acum punctul pe “acel” timid, inofensiv, neutru. Dacă timpul mi-a dat mie şansa, sunt fericită. Dacă iubirea mi-a dat această şansă, sunt şi mai fericită. Dacă însă oamenii, ignoranţi crescuţi în sângele cunoaşterii selective, mi-au lăsat cuvintele, iar eu le-am legat într-o ordine fericită, plăcută auzului şi stratului gros al aparenţei, atunci mă întristez. Cuvântul e ca un gest gol, golit de orgoliu, golit de el însuşi. Cuvântul e mai frumos ca gestul, dar la fel de înşelător, sau poate chiar mai mult. Ce e dincolo de cuvânt nu e la îndemâna mea. Ţine de pregătirea intensivă a spiritului, ţine de puterea de autodeterminare. Şi oricum, nu se află decât până într-un punct. Cam de unde începe neputinţa de a asocia un sunet altuia.
Să iubeşti în zadar e un fapt de o gravitate accidentală. E greu până în zorii zilei, când soarele vesel, cu o inimă de copil. Zvârcolirea nu o vede nimeni, însă reacţia timpului o văd toţi. Acolo unde e speranţă, e mai întâi iubire. Iar unde e iubire, orice e posibil. Dacă e să fie, va fi indiferent de piedici; dacă nu e să fie, nu va fi, dar vor rămâne răni.
Gândul e cel mai mare duşman al îndrăgostitului. Îi oferă ipoteze. Iar inima le acceptă. Lupta moare acolo unde nu e iubire şi acolo unde gândul biruie sufletul. De aceea, a iubi în zadar mi-e tot una cu a iubi cu gândul.
În fine, părerile personale şi izolate de cazurile dramatice, răsuflate, probabil că nu vor conta.
Sper să rămână în suflet iubirea şi în gând realitatea. Pentru că iubirea e una şi realitatea e alta. Dar se susţin reciproc. Când e greu în iubire, te refugiezi în realitate. Când e greu în realitate, te refugiezi în iubire. Poate de aceea omului i s-a dat un singur trup. Să nu mai alerge atât.
Se frâng penele pe pasărea eternităţii când deşertăciunea bate posesiv la poarta miracolului. Când scapă de gheara sublimă a durerii, scapă de speranţă, se adânceşte în ecoul trist al eului. Puful se simte rigid, exagerat, vechi. Suflat, zboară sub privirile confuze ale trecutului, înainte şi în cerc, niciodată înapoi.
Pene…Puf…Fără, viaţa este aşezată aleatoriu între haos şi resemnare. Răul necesar e tocmai ceea ce dorim şi nu avem, uneori şi ceea ce avem şi nu dorim. Mai rar însă. Şi nu atât de intens. Iluziile se nasc din cunoaştere, sunt crescute de speranţă şi mor, absent şi rece, în braţele iubirii neîmplinite.
Sentimentul pateticului aduce greutatea relativă a unei vieţi pierdute. Lipsa iubirii e pasul imortalizat între neştiinţă şi risipă. Iubirea în sine este o cauză care cere efect, este un glob de cristal care aşteaptă admiraţia inocentă din ochiul necunoscător, este o mare finită indecisiv care-şi lasă marinarul să cerceteze fiecare strop, într-un cerc îndoielnic, dornic de a ieşi de sub tipar.
Iubirea e peste tot, în aer, în apă, în frunze, în suflet. Să nu iubeşti e ca şi cum vântul s-ar izbi violent de o flacără uriaşă, iar aceasta i s-ar împotrivi. Lipsa răneşte mai mult persoana, o adânceşte în durere mai mult decât dacă ar iubi.
Oamenii vor să iubească. Şi mi se pare firesc. Destinul însă, îi separă în două categorii eterogene: iubitorii de sine şi iubitorii de toate. Primii, conceptual acceptată ideea rangului privit în individualitate, sunt autodeterminanţi, aflaţi cu o scânteie în faţa adevărului impur şi mult prea mult în urma purităţii adevărate. Pe un loc secund, dar în esenţă discutabil, sunt cei care iubesc ceea ce li s-a dat, de la o floare banală şi atrăgătoare, până la o rază de soare ce cade pe buzele înaripate.
Iubirea trebuie căutată stăruitor, cerută involuntar şi obraznic, temător şi plin de pasiune, ca până la urmă să fie obţinută decisiv în aspectele imediat următoare.
E greu să iubeşti, nu zice nimeni că nu este, însă e şi frumos. Sacrificiul, pornit din degetul vinovat al reflexului, este marca iubirii absolute, unitară în conţinut şi farmec. Povara adaptării este subjugată, minimalizată şi distrusă, abia când iubirea se cuibăreşte ofensiv între doi, un el şi o ea. Este importantă ordinea, nu pot să nu remarc. Când avem o iubire adevărată, ea face primii paşi în sufletul fetei, prin ochii băiatului. Ar fi vorba de sincronizare după unii, însă eu păstrez o ordine, tocmai pentru a dovedi acest surplus de entuziasm, energie, instinct degajat şi concentrat, între un el şi o ea. Când ea are întâietate în ochii băiatului, se numeşte flacără aprinsă şi menţinută de adevăr, de adevărul extramundan. Când băiatul are întâietate se numeşte ochi feminin, o echilibrare a simţurilor între cele două naturi, posesivă şi agresivă. Pe cât de aiurea ar părea, agresivă e întotdeauna femeia. Agresivă cu ea însăşi. Ar iubi şi dincolo de mare dacă ochii cuiva nu ar adânci-o în absolut. Nu se mulţumeşte cu nisipul, nu se mulţumeşte cu marea, nu s-ar mulţumi nici cu orizontul, în cazul în care inima s-ar întinde peste cele patru zări: te zăresc pe tine, mă zăreşti pe mine, noi zărim iubirea, ea şi fericirea!
Cineva ar fi trebuit să spună până acum: “Te iubesc. Nu pentru că eşti diferit de ceilalţi, nu pentru că te asemeni cu mine, nu pentru că ne transformăm în contraste, nu pentru că vei fi la fel ca ei într-un final. Te iubesc. Definiţia cea mai concretă, explicaţia cea mai pătrunzătoare în propria-i cunoaştere este tocmai aceasta: Te iubesc.” Să găseşti cuvinte pentru iubire înseamnă să te regăseşti, ori iubirea presupune un avânt spre visare, spre oportunitatea de a ieşi din schema logică a timpului ce te coordonează. Ar fi trebuit să pună cineva până acum punctul pe “acel” timid, inofensiv, neutru. Dacă timpul mi-a dat mie şansa, sunt fericită. Dacă iubirea mi-a dat această şansă, sunt şi mai fericită. Dacă însă oamenii, ignoranţi crescuţi în sângele cunoaşterii selective, mi-au lăsat cuvintele, iar eu le-am legat într-o ordine fericită, plăcută auzului şi stratului gros al aparenţei, atunci mă întristez. Cuvântul e ca un gest gol, golit de orgoliu, golit de el însuşi. Cuvântul e mai frumos ca gestul, dar la fel de înşelător, sau poate chiar mai mult. Ce e dincolo de cuvânt nu e la îndemâna mea. Ţine de pregătirea intensivă a spiritului, ţine de puterea de autodeterminare. Şi oricum, nu se află decât până într-un punct. Cam de unde începe neputinţa de a asocia un sunet altuia.
Să iubeşti în zadar e un fapt de o gravitate accidentală. E greu până în zorii zilei, când soarele vesel, cu o inimă de copil. Zvârcolirea nu o vede nimeni, însă reacţia timpului o văd toţi. Acolo unde e speranţă, e mai întâi iubire. Iar unde e iubire, orice e posibil. Dacă e să fie, va fi indiferent de piedici; dacă nu e să fie, nu va fi, dar vor rămâne răni.
Gândul e cel mai mare duşman al îndrăgostitului. Îi oferă ipoteze. Iar inima le acceptă. Lupta moare acolo unde nu e iubire şi acolo unde gândul biruie sufletul. De aceea, a iubi în zadar mi-e tot una cu a iubi cu gândul.
În fine, părerile personale şi izolate de cazurile dramatice, răsuflate, probabil că nu vor conta.
Sper să rămână în suflet iubirea şi în gând realitatea. Pentru că iubirea e una şi realitatea e alta. Dar se susţin reciproc. Când e greu în iubire, te refugiezi în realitate. Când e greu în realitate, te refugiezi în iubire. Poate de aceea omului i s-a dat un singur trup. Să nu mai alerge atât.
(Ana Maria)
Si daca un dor...
Şi dacă-un dor mai simt în piept
Când se iveşte luna,
E ca să nu te mai aştept
Şi azi ca-ntotdeauna.
Şi mângâieri de mai pot fi
Unei vieţi de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.
Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoşteam
Nici îţi ştiam de nume.
(Veronica Micle)
Când se iveşte luna,
E ca să nu te mai aştept
Şi azi ca-ntotdeauna.
Şi mângâieri de mai pot fi
Unei vieţi de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.
Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoşteam
Nici îţi ştiam de nume.
(Veronica Micle)
luni, 27 septembrie 2010
Te vad....
Te vad tacut in prag,
Privesc uimita chipu-ti cu mult drag,
Tii trandafiri de mai la piept,
Ma-ntrebi soptit...
-Ma lasi sa trec?
Am ochii inveliti in lacrimi
-Copile drag...cat dor mi-a fost de tine!
Aici sunt acum...si-asa ramane!
Stiam ca nu se poate...vroiam sa cred
Sa uit ce dor mi-a fost..sa inteleg
In brate incet ma iei..te simt aproape
Nimeni nu stie!
Intram in doi in noapte
Soptite dragi cuvinte...
Ne spunem cu mult drag..
Aduceri ..multe...aminte
Si sarutari lungi si fierbinti ne tin uniti
De ne-ar putea vedea..si Dumnezeu
Ar intelege cat suntem de nedespartiti
De fericiti!
Ziua...e pe sfarsite...a fost doar vis..
Privesc uimita chipu-ti cu mult drag,
Tii trandafiri de mai la piept,
Ma-ntrebi soptit...
-Ma lasi sa trec?
Am ochii inveliti in lacrimi
-Copile drag...cat dor mi-a fost de tine!
Aici sunt acum...si-asa ramane!
Stiam ca nu se poate...vroiam sa cred
Sa uit ce dor mi-a fost..sa inteleg
In brate incet ma iei..te simt aproape
Nimeni nu stie!
Intram in doi in noapte
Soptite dragi cuvinte...
Ne spunem cu mult drag..
Aduceri ..multe...aminte
Si sarutari lungi si fierbinti ne tin uniti
De ne-ar putea vedea..si Dumnezeu
Ar intelege cat suntem de nedespartiti
De fericiti!
Ziua...e pe sfarsite...a fost doar vis..
duminică, 26 septembrie 2010
Flori de ....mai....
As vrea acum sa pot
Sa zic odata stop!
Sa nu ma las pe val
Sa cad in calvar
Ca apoi sa fie banal.
Cred in flori de mai
Parfumul lor din rai
Ce tu nu intelegeai.
Incercam sa iti explic
Lumea mea pe scurt, sa zic
Mi-ai facut un semn...un pic...
Te-ai indepartat
In oceanul inspumat.
Nici nu mai lasat
Macar sa iti trimit
Ceva deosebit.
(versuri de Logica)
ASTEPT....
Simt ca lipseste o parte din mine,
Parte ce poarta un nume,
Partea aceea esti tu ingerasul meu,
Lipsesti,desi esti prezent in sufletul meu.
E tarziu si in noapte
Se aud mii de soapte.
E inima mea,la ea te cheama,
Tu nu vi...si ea te asteapta.
Ma uit pe fereastra,
Ma mangaie-o raza...
Inca te astept...
Nu vi.Eu tot astept.
In jur e tacere,
O mica adiere,
Ma face sa sper...
Nu vi,desi te cer.
E tot mai tarziu,
Pe strazi e pustiu,
Inima mi-e trista,
Te vrea,te asteapta.
Dorul nemarginit
Mi-este oprit
De un vant rece.
Ma trece-un fior,dar trece...
(versuri de Logica)
Parte ce poarta un nume,
Partea aceea esti tu ingerasul meu,
Lipsesti,desi esti prezent in sufletul meu.
E tarziu si in noapte
Se aud mii de soapte.
E inima mea,la ea te cheama,
Tu nu vi...si ea te asteapta.
Ma uit pe fereastra,
Ma mangaie-o raza...
Inca te astept...
Nu vi.Eu tot astept.
In jur e tacere,
O mica adiere,
Ma face sa sper...
Nu vi,desi te cer.
E tot mai tarziu,
Pe strazi e pustiu,
Inima mi-e trista,
Te vrea,te asteapta.
Dorul nemarginit
Mi-este oprit
De un vant rece.
Ma trece-un fior,dar trece...
(versuri de Logica)
Cand pleci...
Nu stiu care dintre noi a plecat,
Când întind mâna
Nu stiu daca nu ma caut pe mine,
Când îti spun : te iubesc,
Nu stiu daca nu mie îmi spun
Si mi se face rusine.
Odinioara
Stiam cum arati,
Erai
Nespus de înalt si de subtire,
Stiam de unde-ncepi
Si unde ma sfârsesc,
Îti gaseam usor
Buzele, gâtul,
Clavicula dulce,
Umarul copilaresc.
De mult, îmi amintesc,
Eram doi,
Tin minte cum ne tineam de mâna...
Cine-a fost înfrânt dintre noi ?
Cine-a putut sa ramâna ?
Singurul trup este al tau
Sau al meu ?
Si mi-e atât de dor
De cine ?
Numai tacând,
Cu ochii-nchisi, cu dintii strânsi,
Mai pot sa te distrug
Cu greu
În mine.
(Ana Blandiana)
sâmbătă, 25 septembrie 2010
Iubirea de transfer - de la ”logica supei cu argumente de galuste” pana azi
Iubirea de transfer la Freud
Freud scria in 1915 lucrarea sa despre iubirea de transfer, lucrare despre care Ernest Jones ne spune ca ar el fi apreciat-o cel mai mult din seria scrierilor sale din acea perioada. Si cum sa nu ne intrebam, precum Merton Gill, cum ar putea fi uitate observatii precum:
Neindoielnic, iubirea sexuala este unul din cele mai importante lucruri din viata si reunirea satisfactiei psihice cu cea trupeasca in placerile iubirii constituie chiar o culme a acesteia. Toti oamenii stiu aceasta, in afara de cativa fanatici absurzi, si isi conduc viata in consecinta; numai in stiinta ne codim sa o marturisim.
Astfel, Freud prezinta iubirea de transfer, conform practicii sale de la acea epoca, ca fiind indragostirea
pacientei de medicul sau, dar numai in anumite circumstante. Indragostirea pacientei este determinata desituatia analitica si nu de persoana medicului. Asadar, medicul nu are si el o influenta in transferul pacientei, cumva se sustrage “responsabilitatii” in aparitia acestei trairi, si in acelasi timp nu are nici “meritul” unei cuceriri. In aceasta situatie de indragostire, pacienta poate opta fie pentru renuntarea la tratamentul psihanalitic, fie va trebui sa accepte aceasta situatie, in calitate de “destin inevitabil”. In situatia renuntarii la tratamentul psihanalitic, pacienta nu va avea ocazia “analizei acestei indragostiri”, si deci a vindecarii, iar in cazul in care, ulterior, ar alege sa faca o alta incercare analitica, ar constata ca va ajunge indragostita si de acest al doilea medic.
pacientei de medicul sau, dar numai in anumite circumstante. Indragostirea pacientei este determinata desituatia analitica si nu de persoana medicului. Asadar, medicul nu are si el o influenta in transferul pacientei, cumva se sustrage “responsabilitatii” in aparitia acestei trairi, si in acelasi timp nu are nici “meritul” unei cuceriri. In aceasta situatie de indragostire, pacienta poate opta fie pentru renuntarea la tratamentul psihanalitic, fie va trebui sa accepte aceasta situatie, in calitate de “destin inevitabil”. In situatia renuntarii la tratamentul psihanalitic, pacienta nu va avea ocazia “analizei acestei indragostiri”, si deci a vindecarii, iar in cazul in care, ulterior, ar alege sa faca o alta incercare analitica, ar constata ca va ajunge indragostita si de acest al doilea medic.
In conceptia lui Freud iubirea de transfer reia unul din mecanismele esentiale ale oricarei indragostiri, calcierea relatiei actuale pe relatii afective infantile, personalitatea analistului nejucand vreun rol in determinarea acestei situatii. Freud compara iubirea de transfer cu cea ivita in viata cotidiana. Astfel, starea de indragostire in cadrul analitic are rolul de rezistenta pentru a inhiba continuarea curei si a abate interesul de la travaliul analitic. O diferenta in acest sens intre cele doua iubiri ar fi una de ordin cantitativ, in sensul ca iubirea de transfer este potentata intr-un grad foarte inalt de catre rezistenta din motivele mentionate. Apoi, atat iubirea de transfer, cat si iubirea cotidiana au caracter de spontaneitate.
In continuare, el ofera unele considerente de tehnica psihanalitica, cum ar fi: refuzul cererii amoroase a pacientei si practicarea psihanalizei in conditii de abstinenta; aplicarea postulatului de baza de a lasa sa subziste la pacient trebuinta si dorul, in calitate de forte care imping catre travaliu analitic si schimbare psihica; a folosi transferul ca motor al curei si, in niciun caz, a nu se solicita pacientului reprimarea pulsiunilor, renuntarea la sentimentele aparute. Freud pune sub semnul intrebarii autenticitatea iubirii de transfer. Pe de o parte aduce argumente contra, in exprimarea nedumeririi cu privire la modul de functionare al femeilor cu o pasionalitate elementara, care nu doresc sa ia ceva psihic drept ceva material, avand o
logica de supa cu argumente de galuste,
pe cand o adevarata indragostire ar fi trebuit sa o faca pe pacienta supusa si diponibila in indeplinirea dorintei celui iubit, respectiv de a rezolva problema cazului ei. Aceasta explicatie pare a avea un ton acuzator si, in acelasi timp, a nu integra in natura umana si dorinta fireasca de satisfactie trupeasca in exprimarea iubirii. Alt argument pe care il aduce impotriva autenticitatii iubirii de transfer este faptul ca nu are nicio trasatura noua, care sa izvorasca din situatia prezenta, ci provine din trairi si scheme infantile. Acest argument provine din modelul stiintific al spiritului epocii, conform caruia
psihanalistul trebuia sa fie un observator impartial, neutru, pe deplin obiectiv, care sa nu modifice in niciun fel fenomenul observat, asemeni fizicianului.
Din perspectiva moderna, contemporana a psihanalizei, la polul opus conceptiei lui Freud, Thomȁ si Kächele afirma ca in formarea si in incetarea transferului circumstantele declansatoare si inovative ale situatiei analitice trebuie luate in serios mai mult decat trecutul si repetitia lui partiala, caci numai in prezent exista sansa schimbarii si, prin aceasta, sansa pentru dezvoltarea viitoare a pacientului.
Argumentele aduse de Freud in favoarea autenticitatii iubirii de transfer au in vedere urmatoarele trasaturi ale iubirii de transfer: rolul de rezistenta al acesteia nu-i anuleaza exprimarea, trairea, “realul”; nu exista indragostire care sa nu repete prototipuri infantile; capacitatea de actiune a iubirii de transfer, similara indragostirii curente, care lasa impresia ca de la ea se poate obtine totul. In ceea ce priveste ultima afirmatie a lui Freud, mi se pare mai mult a reda omnipotenta unei iubiri, si nu neaparat o caracteristica esentiala a starii de iubire. Autenticitatea unei trairi, respectiv a iubirii, imi apare mai degraba ca fiind data de adecvarea la realitatea, actualitatea, caracteristicile obiectului iubirii si mai putin la caracteristicile unui obiect infantil sau ale unui eu ideal, vorbind desigur in termeni cantitativi. Din aceasta perspectiva, iubirea de transfer contine atat elemente provenind din scheme infantile, cat si raspunsuri la ceea ce reprezinta persoana analistului. Deci, pot afirma ca intruneste specificul unei iubiri autentice.
Aceasta este si concluzia lui Freud, dupa argumentele pro si contra, oferite, ca nu avem dreptul de a contesta caracterul de dragoste “adevarata”, indragostirii care apare in tratamentul analitic. Recomandarea tehnica din finalul lucrarii suna clar si fara drept de apel, din considerente tehnice si etice, medicul trebuie sa refuze consimtirea la iubirea pacientei, oricat de mult ar aprecia aceasta iubire, avand in vedere scopul curei, respectiv:
...de a restitui femeii a carei capacitate de a iubi fusese limitata de fixari infantile libera disponibilitate asupra acestei functii.
Freud evoca “cele trei mari batalii” ale psihanalistului. In interiorul lui, el se lupta impotriva fortelor lui care vor sa il coboare de la nivelul analitic. Deci, se lupta cu contransferul sau/si cu propriul transfer din relatia cu analizandul. In afara analizei se lupta impotriva adversarilor care contesta semnificatia fortelor pulsionale sexuale si ii intezic sa se foloseasca de ele in tehnica stiintifica. Putem constata efortul si preocuparea lui Freud in vederea acceptarii psihanalizei si a metodelor ei in randul comunitatii stiintifice a epocii. Din pacate, se pare ca aceasta “lupta/dezbatere” ramane un subiect actual si in zilele noastre... In analiza se lupta impotriva pacientilor sai, care la inceput se poarta ca niste adversari, dar apoi isi manifesta acea supraestimare a vietii sexuale care ii domina si care vor sa il prinda pe medic cu pasionalitatea lor elementara. Din aceasta afirmatie reiese ca transferul pacientului, mai exact transferul erotizat, ii da de furca analistului. Putem intelege tonul incarcat de repros al lui Freud, daca tinem seama de “lupta” in care se angajase pentru licentierea psihanalizei, precum si de natura clientelei lui din perioada victoriana.
Comentariile lui Merton Gill asupra lucrării lui Freud din perspectiva psihologiei unipersonale si a psihologiei bipersonale
Merton Gill ne infatiseaza lucrarea lui Freud despre iubirea de transfer, pornind de la perspectiva psihologiei unipersonale si a celei bipersonale. Gill remarca faptul ca una din caracteristicile lucrarii lui Freud este tensiunea dialectica intalnita in sustinerea argumentelor, de genul:
pe de o parte este asta, pe de alta parte...
Aceasta tensiune dialectica poate fi inteleasa, in masura in care orice analiza poate fi tratata atat din perspectiva psihologiei bipersonale, cat si a celei unipersonale. Psihologia unipersonala presupune privirea analizandului ca un sistem inchis de forte, iar psihologia bipersonala aduce in prim planul situatiei analitice relatia din cadrul cuplului analist-analizand, in care analistul detine si pozitia de participant. Din perspectiva psihologiei unipersonale, dinamicile nevrozelor analizandului sunt in prim plan, iar din cea a psihologiei bipersonale, in centru sta relatia transfer-contratransfer. Viziunea pe care o propune Gill este cea in care amandoua perspectivele apar ca fiind intrinseci si valabile in acelasi timp, fiind pe rand in prim plan.
Gill remarca faptul ca, in aceasta lucrare, uneori Freud aduce argumente din perspectiva psihologiei unipersonale, alteori din perspectiva psihologiei bipersonale. Astfel, pe de o parte, adopta pozitia “clasica” a psihologiei unipersonale, conform careia transferul este opera exclusiva a pacientului; daca acesta va cauta un alt analist se va intampla din nou acelasi lucru, analistul fiind o cantitate inlocuibila in situatia analitica; farmecul si caracteristicile personale ale analistului nu au nimic de-a face cu ceea ce se intampla, analistul nu este o imagine noua si unica derivand din situatia prezenta. Tot din acest punct de vedere, Freud argumenteaza ca acelorasi reguli se supune si indragostirea din viata cotidiana, astfel incat a fi indragostit
aminteste mai degraba de fenomenele psihice anormale decat de cele normale.
Pe de alta parte, Freud aduce argumente din perspectiva psihologiei bipersonale: ca nu avem niciun drept a contesta caracterul de dragoste al iubirii de transfer, ca nu rezistenta a creat iubirea, ca analistul a evocat aceasta iubire prin instituirea tratamentului analitic, ca iubirea de transfer este provocata de situatia analitica (invocarea cu incantatii a unui spirit subteran). Totusi, ceea ce surprinde in aceste observatii este faptul ca Freud reuseste intrucatva sa prezinte aparitia iubirii de transfer intr-un mod aproape impersonal, pentru ca accentul nu este pus asupra analistului ca persoana care a generat situatia, ci asupra situatiei. O alta afirmatie a lui Freud din perspectiva psihologiei bipersonale este observatia referitoare la faptul ca transferul erotic in situatia analitica este diferit de iubirea in viata cotidiana, chiar daca numai cantitativ, intrucat este ridicat pe culmi de rezistenta si ii lipseste foarte mult consideratia fata de realitate. Apoi, adauga parca facand o concesie, din perspectiva psihologiei unipersonale:
tocmai aceste trasaturi care se abat de la norma formeaza ceea ce este esential intr-o indragostire.
Aceasta pendulare intre perspectivele psihologiei unipersonale si bipersonale apare si in alte lucrari ale sale, un exemplu in sensul viziunii psihologiei bipersonale fiind intalnit in “Psihologia colectiva si analiza eului”, in care afirma:
De aceea trebuie sa fim pregatiti pentru declaratia ca sugestia reprezinta un fenomen ireductibil primitiv, un fapt fundamental in viata omului.
Astfel, Freud a oscilat intre perspective ale psihologiei individuale si perspective ale psihologiei bipersonale. Merton Gill considera ca Freud nu si-a dat seama de aceasta pendulare a sa, el sustinand, ca in multe alte analize contemporane, doar perspectiva psihologiei unipersonale ca fiind “cu adevarat” analitica. Gill ne propune, incluzandu-l si pe Hoffman in aceasta afirmatie, amandoua perspectivele ca fiind intrinseci si valabile in acelasi timp, fiind pe rand in prim plan in functie de implicarea/participarea analistului. El afirma ca probabil cel mai mare obstacol in recunoasterea de catre analist a participarii lui la situatia analitica este presupunerea ca analistul poate decide daca sa participe sau nu. Ceea ce as adauga eu este ca si tacerea, “neparticiparea” este tot o participare, adica un raspuns al analistului; iar aceasta va fi perceputa de analizand in toate momentele de frustrare, gratificare.
Aceasta situatie are o implicatie directa asupra tehnicii psihanalitice, in sensul ca analistul care crede ca-si poate reprima participarea va avea un mare handicap in recunoasterea modului in care participarea lui este experimentata de analizand. Vorbind despre lucrarea lui Freud, Merton Gill ne face cunoscut si conceptul de “transfer negativ nesuparator” in paralel cu “transferul pozitiv nesuparator”, propus de dr. Nella Guidi’s. Astfel, el se intreaba daca nu este rezonabil ca la inceptul analizei, analizandul sa fie intr-un anume fel si sceptic, prevazator, precaut? Si, oare, n-ar trebui ca analistii sa-si doreasca ca analizandul sa-si pastreze aceasta atitudine pe tot parcursul analizei, astfel incat cand el accepta o interpretare sa fie din propria convingere si nu din supunere? Aceasta intrebare are in vedere afirmatia lui Freud care atribuie un transfer pozitiv experientelor timpurii care leaga analistul de imago-ul unor persoane pe care pacientul le-a perceput ca avand grija de el cu afectiune.
Prin acest concept propus, Nella Guidi’s si Merton Gill sustin, pe buna dreptate, ideea pastrarii spiritului critic al analizandului pe tot parcursul curei, chiar si in cazul unui transfer pozitiv puternic, respectiv al iubirii de transfer, pentru ca interpretarea sa fie acceptata intrucat este in conformitate cu adevarul lui intern, si nu doar de dragul analistului. Pastrarea acestei atitudini de catre analizand apare chiar ca o necesitate, pentru ca numai o interpretare valida, conforma propriei realitati interne, pe fundalul unui transfer pozitiv si, iata, in conditiile pastrarii spiritului critic, poate avea un efect mutativ. Gill aminteste si faptul ca, de multe ori, un transfer aparent pozitiv poate servi ca rezistenta impotriva unui transfer negativ, intocmai cum si un transfer aparent negativ poate servi ca rezistenta impotriva unui transfer pozitiv.
Iubirea de transfer - perspective actuale (W. Mertens, O. Kernberg, H. Thomä si H. Kächele)
H. Thomä si H. Kächele lanseaza intrebarea cu privire la existenta si acum, in zilele noastre, a unei grupe de pacienti care se indragostesc de analistul lor (dezvolta transferuri erotizate), astfel incat terapia sa stagneze. Ei considera ca s-au schimbat prea multe de la descoperirea iubirii de transfer pentru a o mai atribui acelei clase de femei care nu suporta decat “logica de tipul supei, cu argumente de tipul galustelor”. Thomä si H. Kächele afirma ca revolutia sexuala a femeii ar fi permis acestora sa-si schimbe comportamentul sexual. Dar, in acest context, sunt de acord cu Jacques André care sustine ca, asa cum o doveste clinica psihanalitica, sexualitatea feminina nu este astazi mai putin conflictuala decat in trecut, chiar daca cuvintele si uneori simptomele s-au schimbat. Astfel, el arata ca daca morala secolului XIX-lea era:
munceste, economiseste, renunta la trup,
imperativul zilelor noastre este:
fii fericita, rasfata-te, pe scurt: juiseaza!
Ori acest imperativ “eliberator” se dovedeste a fi la fel de costisitor din punct de vedere psihic la fel ca si vechiul obicei de a descoperi erectia masculina, pentru prima oara, in “noaptea nuntii”. Pe de alta parte, Thomä si H. Kächele vorbesc despre incidenta abuzurilor/incesturilor intalnite, poate destul de frecvent, cu efecte traumatice asupra pacientilor, ceea ce duce la formarea unei logici de tipul: daca atunci acel lucru a fost posibil, atunci orice este posibil. Autorii mentionati conchid ca, in aceste conditii, si in zilele noastre analistii se confrunta cu paciente isterice care nu doar ca se indragostesc de analistii lor, dar cauta in terapie si un substitut pentru insatisfactiile din viata cotidiana. Thomä si H. Kächele, ca si Freud, afirma caracterul autentic al iubirii de transfer, dar, spre deosebire de acesta o prezinta ca avand si un caracter diadic, fiind dictata de predispozitia particulara a pacientului in conditiile in care varsta si caracteristicile analistului se potrivesc dupa cum spun ei, ca o cheie in broasca, ducand mai degraba la confuzia sentimentelor decat la integrarea lor in viata.
Ei recomanda, precum Freud, ca analistul sa ramana in fundal, pentru a-si indeplini mai bine functia lui si pentru a prelua rolurile infantile de care are nevoie pacientul pentru completarea schemei sale inconstiente. Vorbind despre iubirea de transfer, O. Kernberg o compara ca si Freud cu iubirea cotidiana. Astfel, el afirma ca diferenta intre cele doua iubiri ar consta in absenta reciprocitatii,
in acelasi fel in care explorarea constienta a conflictelor oedipiene o diferentiaza de situatia oedipiana originara.
Totusi, ma intreb, oare cum putem defini iubirea de transfer prin absenta reciprocitatii, in conditiile in care impartasim conceptia conform careia analistul este si el participant la situatia analitica, fiind un factor determinant al transferului, poate chiar “coautor” al transferului impreuna cu analizandul? Imi apare aceasta afirmatie legata de absenta reciprocitatii valabila intr-un registru al termenilor cantitativi sau/si in dorinta de a obtine satisfactie materiala, pe langa cea psihica, din aceasta relatie. Nu putem risca sa situam analistul in afara “sensibilului uman”, sa-i lasam macar dreptul castigat de-a lungul anilor de a fi, in acelasi timp regizor, observator si participant, liber in a simti, a fantasma, avand masura lui a intelege si a sti.
Kernberg aduce si registrul comun tuturor relatiilor de iubire, ca si Freud si Bergmann, respectiv permanenta cautare a obiectului oedipian. Isi expliciteaza afirmatia sustinand ca aceasta inseamna nu ca toate iubirile viitoare deriva din situatia oedipana, ci ca structura oedipiana influenteaza cadrul experientelor individului si ale cuplului. Iubirea de transfer in conceptia lui Kernberg aduce cu sine experienta iubirii romantice impregnate de dorinte sexuale, spune el, intr-o masura concisa si tranzitorie, sentimente care in mod normal sunt atenuate prin deplasari la obiecte disponibile din viata pacientului. Considera ca un caracter pronuntat, rigid si persistent al iubirii de transfer ar fi explicat de natura masochista.
Emit ipoteza ca un astfel de caracter al iubirii de transfer ar putea fi explicat si prin experienta relationala din situatia analitica, mai ales in cazul in care analizandul nu a experimentat aceasta traire intr-un mod satisfacator in relatiile infantile si, poate, nici in viata sa adulta de pana atunci. As aseza aceasta premisa in contextul celor afirmate de W. Mertens, conform caruia dizolvarea iubirii de transfer apare ca o pretentie nerealista, cu atat mai mult cu cat relatia analitica poate constitui pentru analizand si o experienta de gratificare care repara deficite afectiv-comunicationale din viata acestuia.
Kernberg afirma ca natura iubirii de transfer variaza in functie de transferul participantilor. Pacientele nevrotice tratate de analisti barbati au tendinta de a dezvolta transferuri oedipiene pozitive tipice, precum cazurile descrise de Freud in lucrarea sa despre iubirea de transfer. Pacientele cu personalitate narcisica in analiza cu analisti barbati tind sa nu dezvolte o iubire de transfer sau sa o dezvolte mai tarziu, estompat, pacienta resimtind dorintele sexuale pentru analist ca fiind umilitoare pentru ea. Pacientii nevrotici de sex masculin tratati de femei analiste au tendinta de a deplasa iubirea catre alte obiecte disponibile. Pacientii narcisici de sex masculin tratati de femei analiste manifesta aparent o iubire de transfer aparent intensa, dar care reprezinta de fapt o seductie agresiva, sexualizata ce reflecta rezistenta de transfer impotriva sentimentului de dependenta fata de o analista idealizata.
Wolfgang Mertens descrie transferul erotizat (iubirea de transfer) ca o preocupare erotica intensa pentru analist, cu trebuinte puternice de a fi iubit si a avea impliniri sexuale. Fantasmele sexuale se pot intinde pe tot parcursul desfasurarii analizei, iar pacientului nu ii apar acestea ca fiind nerationale sau nejustificate. Pearson, ca si Freud, vorbeste despre faptul ca
in aceasta atmosfera de identificare proiectiva, terapeutii mai nesiguri si insuficient analizati pot sa cada in pericolul de a consimti trecerea la act.
Pentru acesti pacienti sentimentele de culpabilitate, daca exista, sunt refulate si izolate. In mod constient, ei nu se tem de regresie, cat mai mult de a fi dezamagiti si respinsi. Mertens, citandu-i pe Greenson si Rappaport, afirma ca la pacientii cu un transfer erotizat sunt afectate functii ale Eului, cum sunt verificarea realitatii si autocritica, iar comportamentul seducator si cererea sexuala apar pentru a nu fi nevoiti sa perceapa deficite orale, narcisice precoce.
Dizolvarea iubirii de transfer - deziderat sau pretentie nerealista?
W. Mertens afirma ca din punctul de vedere al psihanalizei moderne cerinta conceptiei clasice despre dizolvarea iubirii de transfer nu se poate confirma nici empiric. El aduce ca argumente in acest sens faptul ca in analizele contemporane nu sunt analizate numai fantasme inconstiente oedipiene, ci in multe cazuri are loc un fel de postsocializare, adica analizandul face experientele relationale de care are nevoie pentru dezvoltarea propriei identitati, experiente pe care nu le-a putut trai cu parintii sai. Aceasta echilibrare a experientelor socializante deficitare joaca un anumit rol in destule analize, din acest motiv nu putem vorbi despre o dizolvare completa a transferului. Thomä si H. Kächele impartasesc opinia lui Mertens, explicand ca exista pacienti care nu pot realiza decat in mod limitat tranzitia de la actiunea de proba la viata de zi cu zi, din motive exterioare si interioare. Cu cat un pacient este mai putin capabil sa ajunga cu un partener la o reciprocitate profunda, cu atat mai fascinanta ramane atitudinea empatica, intelegatoare, a analistului, care stimuleaza noi descoperiri ale analizandului, mai ales ca idealizarea nu e supusa dezamagirilor din viata cotidiana.
Bergmann (citat de Mertens) vede mai multe destine posibile ale iubirii de transfer dupa terminarea analizei. Pierderea analistului il lasa pe analizand intr-o stare dureroasa, el fiind incapabil sa transforme iubirea de transfer intr-o alta iubire in viata de zi cu zi. Analizandul isi gaseste un nou partener, care este modelat dupa analist, incercand repetarea relatiei transferentiale. Este gasit un nou partener care are caracteristici ale figurii parintelui- in principal traumatizant, si unele trasaturi ale analistului. Figura analistului este internalizata, astfel ca analizandul incearca sa semene cat mai mult cu analistul. In sfarsit, se ajunge la eliberarea unor noi capacitati integrative ale analizandului, astfel ca el fie isi transforma relatiile existente, fie de a gasi un nou partener de iubire care prezinta trasaturile iubite ale parintelui, dar si pe cele ale analistului.
”Ca și cum” ...as conchide:
Asa cum remarcau H. Thomä si H. Kächele,
Psihanaliza in intregul sau traieste din integrare, in timp ce diferitele scoli particulare incearca sa-si impuna unilateralitatile.(Corina Marin)
Intrebarea decisiva pentru om este: Este el legat de ceva infinit sau nu? Aceasta este intrebarea care spune tot despre viata acestuia.
Istoria religiilor coboara si ia contact cu ceea ce este in mod esential uman: relatia omului cu sacrul. Istoria religiilor poate juca un rol extrem de important in crizele pe care le traim de-a lungul vietii. Crizele omului modern sunt, la un nivel mai larg, crize religioase, in masura in care ele sunt o trezire a constientizarii sale cat priveste intelegerea anumitor fenomene.
Carl Gustav Jung
Istoria religiilor coboara si ia contact cu ceea ce este in mod esential uman: relatia omului cu sacrul. Istoria religiilor poate juca un rol extrem de important in crizele pe care le traim de-a lungul vietii. Crizele omului modern sunt, la un nivel mai larg, crize religioase, in masura in care ele sunt o trezire a constientizarii sale cat priveste intelegerea anumitor fenomene.
Mircea Eliade
Dans in ploaie
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
(Ana Blandiana)
Citatul zilei 25.09.2010
Lucrurile se întâmplă întotdeauna dacă crezi că se vor întâmpla; încrederea că se vor întâmpla face să se întâmple. Frank Lloyd Wright
Ascultand....primul gand romantic...
Vad cercuri de lumina salbatic ancorate in univers
si paginile vorbesc cu timpul invesmantat de sarbatoare;
imaginea panoramica e inca incarcata de zambet,
zapada pare un intins imperiu a tot stapanitor…
Natura e ca o coperta de carte invaluita de mister,
iar umbrele tremura undeva pe o alee uitata de soare.
Lungi si neincheiate sunt povestile lor avand aura unui mit,
incuiat de atata vreme in subconstient,
ca o fantasma nocturna nascuta din frunze si petale.
Ierarhic stau frunzele pe aceeasi tulpina,
dupa rangul lor, insufletind peisajul reintregit
din valurile inspumate luand ceea ce le ofera plutire
sau intaietate in lumea oligarhica a iubirii pamantene…
Noi
suntem aici caci oamenii au incetat sa mai ucida vise;
naivitatea le-a sedat simturile cu serul adevarului.
Acum nimic nu ne va mai zadarnici zborul
si vom atinge norii cu parfum de ploaie.
Voi gusta fiecare picatura dulce aflata pe buzele tale
si vom inota in infinte mari de roua argintata
zadarnicind ivirea soarelui pe bolta incremenita de tacere
ascultand primul gand romantic, sau prima evadare
din lumea copacilor goi.
(Parvan Andrei Alexandru)
si paginile vorbesc cu timpul invesmantat de sarbatoare;
imaginea panoramica e inca incarcata de zambet,
zapada pare un intins imperiu a tot stapanitor…
Natura e ca o coperta de carte invaluita de mister,
iar umbrele tremura undeva pe o alee uitata de soare.
Lungi si neincheiate sunt povestile lor avand aura unui mit,
incuiat de atata vreme in subconstient,
ca o fantasma nocturna nascuta din frunze si petale.
Ierarhic stau frunzele pe aceeasi tulpina,
dupa rangul lor, insufletind peisajul reintregit
din valurile inspumate luand ceea ce le ofera plutire
sau intaietate in lumea oligarhica a iubirii pamantene…
Noi
suntem aici caci oamenii au incetat sa mai ucida vise;
naivitatea le-a sedat simturile cu serul adevarului.
Acum nimic nu ne va mai zadarnici zborul
si vom atinge norii cu parfum de ploaie.
Voi gusta fiecare picatura dulce aflata pe buzele tale
si vom inota in infinte mari de roua argintata
zadarnicind ivirea soarelui pe bolta incremenita de tacere
ascultand primul gand romantic, sau prima evadare
din lumea copacilor goi.
(Parvan Andrei Alexandru)
vineri, 24 septembrie 2010
Citatul zilei 24.09.2010
Nu este de ajuns sa stim; trebuie sa aplicam. Nu este de ajuns sa vrem; trebuie sa facem.
Johann von Goethe
Johann von Goethe
Chilian "Viata ca o curva" Autistul, nu-l mai goniti pe Brancusi!
Viata nu-i o curva
Lasa!...
Lasa-i sa-ti cunoasca inima
N-o zidi in piatra..
Lasa!
Lasa viata sa ajunga-n viata ta
Hai, lasa!
Nu fugi de lume
Lasa lumea-n lumea ta
Cu adevarat...
Cu adevarat nu au cum sa-ti ia
nu au ce, nu au cum...
Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate oglinzile lumii,
Cateodata chiar esti...
Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate legile lumii,
Cateodata traiesti...
Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate dovezile lumii,
Cateodata chiar vezi...
Stiu eu, cateodata
Chiar ajungi sa te saturi, de toate credintele lumii,
Cateodata chiar crezi...
Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate necuvintele lumii
Cateodata zidesti...
Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate minunile lumii
Cateodata zambesti...
Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate mirarile lumii
Un miracol chiar esti...
Stiu eu cateodata
Chiar ajungi sa te saturi de toate iubirile lumii
Cateodata iubestï!
Ce e viata-as vrea sa stiu...
Cand in ceruri nu-i un soare,
Inima in piept ma doare ?
De ce, oare !?
Mort sa fiu, tot n-am scapare
De dusmani si suparare.
De ce, oare !?
Eu, un prost, ca fiecare
I’mi prefac iubirea-n floare.
De ce, oare !?
Ma gandesc doar la plecare,
La ce-o fi cand omul moare.
De ce, oare !?
Viata-ti da o limba, care
Te indeamna la-ntrebare:
De ce, oare !?
Lumea-ti pare mult prea mare
Si nu ai de ea scapare.
De ce, oare ?
De ce, oare ?
În piept inima te doare,
Ai dusmani si suparare,
Î-ti prefaci iubirea-n floare,
Te gandesti cand omul moare,
Stii ca n-ai defel scapare
S-un raspuns la intrebare:
De ce, oare ?
Ma intreb fara-ncetare
Ce e viata, ce e lumea,
Ce sunt eu, ce-i fiecare,
Ce e dealul, ce e culmea,
Ce e omul pe pamant,
Ce inseamna frunza-n vant,
Ce e moartea cat esti viu,
Ce e viata as vrea sa stiu,
Ce sunt eu, ce suntem toti,
Ce inseamna sa fim morti,
Ce sunt fapte,
Ce sunt lucruri,
Ce sunt soapte,
Ce sunt trucuri,
Ce-i lumina,
Ce-i o floare,
Ce e vina,
Ce-i un soare,
Ce-o sa vina, ce-o sa fiu,
Ce-o sa treaca, ce-o sa stiu …
…………………………………………………
O-ntrebare de mi-o pun,
Naste alta intrebare.
Si de vreau raspuns sa-mi spun,
Mor de lunga-mi asteptare.
Dar ramane o-ntrebare
Ce si-o pune fiecare:
“De ce, oare ?”
(versuri de Logica)
joi, 23 septembrie 2010
Inca te-astept....
Inca te-astept ....chiar te doresc!
Chipul tau frumos mi-l amintesc...
Te-apropii de a mea suflare
Te-apleci usor si-mi dai o sarutare...
Cu mainile amandoua fata iti cuprind
Ochii fac schimburi de idei in gand,
M-asez in bratele-ti larg deschise,
Suntem reali,iubire..nu sunt vise!
Caldura inimilor canta-a fericire
E doar o alta fila desprinsa
Din cartea marilor iubiri deschisa...
Si buzele ni se atIng incet si dulce
Tot ce-a fost rau si trist acuma fuge..
Caci amandoi dorit-am clipa asta
Si-am asteptat prea mult o da.
Mult peste tot ce e rabdarea noastra...
E ceasul nostru..ziua noastra...
Sa nu lasam pe nimeni s-o goneasca...
Esti langa mine mult adanc in mine...
Si chiar de plang,e-un strigat de iubire!
Nimeni n-o sti cat te-am dorit in lipsa-ti
Doar a mea inima,lacas de suferinta,
Nimeni n-o sti ce dor mi-a fost de tine!
Doar frunzele ce-au galbenit de vreme..
Acum esti aici,nimic nu mai conteaza
Esti al meu inger..ce somnul mi-l vegheaza!
Chipul tau frumos mi-l amintesc...
Te-apropii de a mea suflare
Te-apleci usor si-mi dai o sarutare...
Cu mainile amandoua fata iti cuprind
Ochii fac schimburi de idei in gand,
M-asez in bratele-ti larg deschise,
Suntem reali,iubire..nu sunt vise!
Caldura inimilor canta-a fericire
E doar o alta fila desprinsa
Din cartea marilor iubiri deschisa...
Si buzele ni se atIng incet si dulce
Tot ce-a fost rau si trist acuma fuge..
Caci amandoi dorit-am clipa asta
Si-am asteptat prea mult o da.
Mult peste tot ce e rabdarea noastra...
E ceasul nostru..ziua noastra...
Sa nu lasam pe nimeni s-o goneasca...
Esti langa mine mult adanc in mine...
Si chiar de plang,e-un strigat de iubire!
Nimeni n-o sti cat te-am dorit in lipsa-ti
Doar a mea inima,lacas de suferinta,
Nimeni n-o sti ce dor mi-a fost de tine!
Doar frunzele ce-au galbenit de vreme..
Acum esti aici,nimic nu mai conteaza
Esti al meu inger..ce somnul mi-l vegheaza!
Un Adevar!
Tot ce ai scris...e un adevar!Suntem intr-adevar doar niste firave marionete in maini a caror putere vine doar de la multi f multi bani.Eu recent impreuna cu dir economic si inca un coleg am fost pur si simplu demisi,fara sa fi gresit cu nimic,fara nici cea mai mica explicatie,fara puterea de face ceva sa schimbam decizia administratorului.Eu mai firava din fire,in fata acestui incident,lipsita de "cercul doi"(in viata unui om.spune un psiholog trebuie sa existe trei cercuri:in primul se afla familia,in al doilea prietenii si in al treilea cunostintele),am ajuns in spital unde am vazut cazuri mult mai grave ca al meu,m-am linistit,mi-am pus ordine in idei si incerc s-o iau de la capat.Dar teama ca in mana altui administrator fiind as putea pati la fel,imi da o durere greu de descris in cuvinte.Deci suntem fara doar si poate doar marionete in maini care din punctul meu de vedere sunt si vor ramane murdare oricat de puternice sunt in prezent.De ce nu face nimeni nimic?Mai sunt oameni de buna credinta sinceri cu destul curaj si dornici sa schimbe raul in bine?Poate ca da.Putini insa si ....cred nu cu destul curaj pentru a transforma gandurile in fapte,mai concret..pt a..lupta cu nemernicii care ne conduc vietile!
Romania o marioneta condusa din umbra?
Poate nu e momentul sa scriu despre asta , tocmai ca spuneam ca e o luna speciala pentru mine si nu mi-as dori sa o stric cu nimic , insa acum am citit acest articol care m-a impresionat pentru ca va spun cu sinceritate ca e o opinie care o impartasesc de mult timp .. Si anume, faptul ca Romania e o marioneta condusa din umbra de oameni de afaceri care isi vad propriile interese si castiguri .. Nu am studii economice , nu sunt un doctorand in ale economiei sau a stiintelor politice insa inainte de alegei am tras o concluzie simpla .. indiferent cine va iesi presedinte Romania va fi condusa tot de altii carora nu le pasa cine e acolo pus in fata
De ce nu a iesit atunci un analist sa ne spuna : Stop romanilor ! nu e bine ceea ce faceti , incercati sa va vedeti limitele … Chiar sa nu fi stiut niciunul din conducatorii care ii avem ce urmeaza sa se intample? Nu cred , stiti de cce ..pentru ca Romania are oameni destepti si daca eu un simplu om am fost in stare sa vad nu vad cum altii nu au vazut . Au vazut dar au tacut .. pentru ca uneori e mai usor sa taci decat sa vorbesti ..cu atat mai mult cu cat tacerea le-a adus si foloase materiale .
Mi-a fost greu sa accept ca acest articol a venit din partea unui senator si mai ales din partea unui senator PDL , sincer nu mai am incredere in acesti oameni , insa poate de asta m-a intrigat si mai mult ..chiar sa inceapa sa apuna adevarul sau e doar o tentativa marsava de a scrie pe 04 decembrie un articol atat de profund cat sa ne dea pe spate si sa dea vina pe cei puternici care duc fraiele de afara nu de neputinta lui Basescu de a conduce o tara .. pt ca daca ne uitam la ce scrie in acest articol ..altii sunt de vina pt acest colaps ..nu deciziile neinspirate ale Guvernelor si a lui Basescu …O fi fost acest articol o noua tentativa de a profita de naivitatea noastra , a romanilor ..posibil …
Oricum m-a intrigat intratat incat sa postez acest articol.
(Logica)
Cu parere de rau spun ca e posibil sa am dreptate ..
Citind articolul vad ca totusi in spatele acestui joc murdar sta o munca de aproape 4 ani de zile ..un plan bine pus la punct de a destrama tot ceea ce inseamna institutii ,oameni de afaceri si piata din Romania ..Se pare ca naivitatea caracteristica romanilor a ajuns faimoasa si chiar a constituit temelia pierzaniei noastre .Acum 4 ani de zile primeam in Romania vizita lui Bill Clinton care ne spunea la acel moment :”Fiecare tara trebuie sa-si dezvolte economia intr-un echilibru perfect cu masurile de protectie sociala. Nu poti avea un guvern credibil, popular si incoruptibil dupa ce a esuat din punct de vedere economic. ” Am esuat lamentabil in a avea vreodata un guvern orientat spre dezvoltarea economiei ..noi am avut guverne orientate spre dezvoltarea propriilor economii in conturi bancare grase . Mi-e sila cand ma gandesc din nou ce oameni am avut in Guvern , nu reusesc sa-mi aduc aminte de un ministru care sa fi facut ceva .. sa-mi ramana asa in cap cu o reusita .. Mi-e sila de marionetele noastre de la conducerea acestei tari .. mi se par libidinosi ..
Citind articolul vad ca totusi in spatele acestui joc murdar sta o munca de aproape 4 ani de zile ..un plan bine pus la punct de a destrama tot ceea ce inseamna institutii ,oameni de afaceri si piata din Romania ..Se pare ca naivitatea caracteristica romanilor a ajuns faimoasa si chiar a constituit temelia pierzaniei noastre .Acum 4 ani de zile primeam in Romania vizita lui Bill Clinton care ne spunea la acel moment :”Fiecare tara trebuie sa-si dezvolte economia intr-un echilibru perfect cu masurile de protectie sociala. Nu poti avea un guvern credibil, popular si incoruptibil dupa ce a esuat din punct de vedere economic. ” Am esuat lamentabil in a avea vreodata un guvern orientat spre dezvoltarea economiei ..noi am avut guverne orientate spre dezvoltarea propriilor economii in conturi bancare grase . Mi-e sila cand ma gandesc din nou ce oameni am avut in Guvern , nu reusesc sa-mi aduc aminte de un ministru care sa fi facut ceva .. sa-mi ramana asa in cap cu o reusita .. Mi-e sila de marionetele noastre de la conducerea acestei tari .. mi se par libidinosi ..
Multe din necazurile noastre isi gasesc o explicatie plauzibila in randurile scrise in acest articol…concluzia , simpla: suntem cu toti marionete a unor oameni cu influenta si multi bani care controleaza lumea … jucam un spectacol regizat,dupa reguli decise de ei .. suntem atat de bine manipulati incat nu ne dam seama si credem ca suntem fericiti .. Credeti ca ati fost fericiti cand va luati case si masini in rate si aveati ultimul telefon la moda si ala luat in rate … va puteti imagina ca cei din spatele acestui spectacol erau de ”n” ori mai fericiti .. Ma gandesc cum vedeam pe strada oameni imbracati modest , cu blugi tociti si adidasi ramuliti dar care tineau in mana cu mandrete telefoane mobile .. Vanitatea noastra si setea de a avea mai mult si mai mult , de a ne afisa cu masini straine ne-au adus aici . Setea noastra de a arata vecinului ca suntem ceea ce nu suntem ne-a adus aici .Altii au vazut toate aceste slabiciuni si au profitat de ele . Ne-am lasat orbiti de lux, de un lux pe care nu ni-l puteam insa permite .. Am colegi care au venit din afara , din tari precum Olanda sau Anglia care au fost socati sa vada masinile de lux ce stateau in parcari … la ei le vedeai mai mult in showroom decat pe strazi … Nimic nu ne-a multumit si mereu am vrut mai mult ..pana la urma unde era loc de o rata putea sa se mai fac una in plus ..pana la urma ce e o rata in plus ..
Mi-a fost greu sa accept ca acest articol a venit din partea unui senator si mai ales din partea unui senator PDL , sincer nu mai am incredere in acesti oameni , insa poate de asta m-a intrigat si mai mult ..chiar sa inceapa sa apuna adevarul sau e doar o tentativa marsava de a scrie pe 04 decembrie un articol atat de profund cat sa ne dea pe spate si sa dea vina pe cei puternici care duc fraiele de afara nu de neputinta lui Basescu de a conduce o tara .. pt ca daca ne uitam la ce scrie in acest articol ..altii sunt de vina pt acest colaps ..nu deciziile neinspirate ale Guvernelor si a lui Basescu …O fi fost acest articol o noua tentativa de a profita de naivitatea noastra , a romanilor ..posibil …
Oricum m-a intrigat intratat incat sa postez acest articol.
(Logica)
Citatul zilei 23.09.2010
Intreaga lume se da la o parte din fata omului care stie unde merge.
Anonim
Anonim
miercuri, 22 septembrie 2010
Calimara destinului...
deşi în povestea aceasta
------------------------
visele se întrepătrund, e seara ceasurilor
cu limbi tăcute şi a cioburilor de lună-mbufnată
mica femeie ce-şi traversează povestea
e geloasă pe multele sale chipuri descoperite
într-o singură privire, a lui
noaptea îi aşează pe umerii străvezii
şalul tesut din speranţele îndelung tăinuite
fiecare foşnet e un cântec prea dureros
fiecare alunecare imploră mut oglinzile
să-i întoarcă imaginea de odinioară
pe ochiul bărbatului coboară o pleoapă albastră
un surâs nemărginit se iveşte
lângă buzele ce împing cuvintele înspre inimă
dacă l-ar întreba cineva - deşi în povestea aceasta
nu mai locuiesc de mult decât fiecare în celălalt -
ar spune că abia acum a desluşit
în călimara destinului ei
singurătatea femeii
(versuri de Logica)
------------------------
visele se întrepătrund, e seara ceasurilor
cu limbi tăcute şi a cioburilor de lună-mbufnată
mica femeie ce-şi traversează povestea
e geloasă pe multele sale chipuri descoperite
într-o singură privire, a lui
noaptea îi aşează pe umerii străvezii
şalul tesut din speranţele îndelung tăinuite
fiecare foşnet e un cântec prea dureros
fiecare alunecare imploră mut oglinzile
să-i întoarcă imaginea de odinioară
pe ochiul bărbatului coboară o pleoapă albastră
un surâs nemărginit se iveşte
lângă buzele ce împing cuvintele înspre inimă
dacă l-ar întreba cineva - deşi în povestea aceasta
nu mai locuiesc de mult decât fiecare în celălalt -
ar spune că abia acum a desluşit
în călimara destinului ei
singurătatea femeii
(versuri de Logica)
De ce Piatra Neamt va fi cea mai frumoasa sarbatoare a artei?
Pe varful muntelui Cozia se vor juca piese de teatru, iar in timpul apusului vor fi concerte. Dupa ce se innopteaza, vor avea loc proiectii. In perioada 24 - 26 septembrie, la Piatra Neamt, are loc o editie inedita a festivalului de film de scurt-metraj Filmul de Piatra.
Comunicat de presaIn perioada 24 - 26 septembrie, la Piatra Neamt, are loc o editie inedita a festivalului de film de scurt-metraj Filmul de Piatra.
Timp de trei zile, orasul va fi cuprins de o sarbatoare a filmului si a artelor, organizatorii pregatind un program inedit care contine, pe langa proiectiile de film, concerte, spectacole multimedia si chiar piese de teatru. Totul, in aer liber si gratuit!
Ceea ce face festivalul si mai special sunt cele doua locatii principale:
Vineri, proiectiile, concertele si celelalte surprize au loc in inima orasului, in Piata de la Turnul lui Stefan.
Sambata si duminica, festivalul se muta intr-un loc magic: pe varful muntelui Cozla. Aici se poate ajunge printr-o spectaculoasa plimbare cu telegondola, noua mandrie a Piatra Neamt-ului, care pleaca din fata garii, trece pe deasupra orasului si ajunge pe varful muntelui, pe platoul unde se desfasoara festivalul.
"Varful muntelui Cozla, la apus, e unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Peisajul e uimitor: orasul, muntii din jur, lacul, masivul Ceahlau, apusul de soare... Visam de multa vreme la acest moment, si promitem tuturor celor care ne vor fi alaturi ca vor trai o experienta magica, de neuitat.", a declarat Andrei Dascalescu, directorul festivalului.
Aici, pe varful muntelui, se vor juca piese de teatru, iar in timpul apusului vor fi concertele. Dupa ce se innopteaza, vor avea loc proiectii.
Printre programele de film ale acestei editii, sunt un "best of" Animest, un program de filme islandeze, si filmele castigatoare la prima editie a festivalului Filmul de Piatra.
"Filmul de Piatra e conceput ca o competitie nationala a filmului scurt, tanar. Desi prima editie a avut un succes enorm, din motive financiare, nu am fi putut organiza, anul acesta, o a doua editie care sa se ridice la nivelul asteptarilor create de succesul de la debut. Am decis sa nu acceptam compromisul, sa amanam a doua editie, dar sa organizam o editie intermediara, cu buget redus, pe care am numit-o "1.5" si am dedicat-o in intregime publicului. Fiind obligati sa incepem proiectiile dupa ce se intuneca, am tot venit cu idei: piese de teatru, spectacole multimedia, concerte, care sa umple dupa-amiezele si sa transforme aceasta editie "mini" intr-o sarbatoare "maxi", adauga Andrei Dascalescu, directorul festivalului:
Pe site-ul festivalului, www.filmuldepiatra.ro, cinefilii din toata tara pot participa la un concurs ale carui premii consta in cazare si masa la Piatra Neamt, in cele trei zile si nopti de festival. Cu ocazia evenimentului din weekend, va fi lansat Entry Call-ul pentru editia "2.0", programata pentru ianuarie 2011. "Filmul de Piatra - Editia 1.5" este organizata de Filmlab cu sprijinul CNC si al Primariei Piatra Neamt.
(articol preluat din Garbo)
Citatul zilei 22.09.2010
Daca ar fi sa imi traiesc din nou viata, as face aceleasi greseli doar ca mai devreme.
Tallulah Bankhead
Tallulah Bankhead
Un vis frumos cu tine...
Mi-e dor de-al tau suras in zori,
Mai dulce ca razele de soare
Cand sunt cu tine nu sunt nori,
Dar ne desparte o cruda departare.
Te chem, te caut, dar nu te gasesc,
Speranta insa nu dispare,
Ea-mi da putere sa privesc
Al tau suras, mai dulce ca razele de soare.
Cu rasul tau zglobiu si cristalin,
Alungi tristetea gandurilor mele
Cu-a ta privire singuratatea mi-o alin,
Si depasesc obstacolele grele.
Gandu-mi devine-un mare pictor,
Ce-n suflet mi te zugraveste cu mult dor
Si-apoi porneste-n lume calator,
Al tau gand sa-l intalneasca,
De-al meu tainic dor sa-i povesteasca.
O noua zi a mai trecut hoinara,
Fara ca drumurile noastre sa se-mbine,
Ma rog lui Dumnezeu ca viata-mi solitara,
Sa se transforme intr-un vis frumos, cu tine.
(versuri de Logica)
Mai dulce ca razele de soare
Cand sunt cu tine nu sunt nori,
Dar ne desparte o cruda departare.
Te chem, te caut, dar nu te gasesc,
Speranta insa nu dispare,
Ea-mi da putere sa privesc
Al tau suras, mai dulce ca razele de soare.
Cu rasul tau zglobiu si cristalin,
Alungi tristetea gandurilor mele
Cu-a ta privire singuratatea mi-o alin,
Si depasesc obstacolele grele.
Gandu-mi devine-un mare pictor,
Ce-n suflet mi te zugraveste cu mult dor
Si-apoi porneste-n lume calator,
Al tau gand sa-l intalneasca,
De-al meu tainic dor sa-i povesteasca.
O noua zi a mai trecut hoinara,
Fara ca drumurile noastre sa se-mbine,
Ma rog lui Dumnezeu ca viata-mi solitara,
Sa se transforme intr-un vis frumos, cu tine.
(versuri de Logica)
marți, 21 septembrie 2010
Au fost si perioade mai bune in sistemul sanitar....
Suntem martorii unor intense dezbateri în presă şi televiziune despre modul în care trebuie reformat sistemul sanitar românesc. Expresii ca "sănătatea pe butuci", "criza din sănătate" sau "sănătatea în comă" au devenit uzuale. M-am întrebat dacă aşa a fost întotdeauna în această ţară şi dacă nu au existat şi perioade mai bune.
Răsfoind tomuri mai vechi, din biblioteca mea, am descoperit că se împlinesc exact o sută de ani de când în România a fost elaborată Legea sanitară. Autorul ei a fost o personalitate deosebită, care, în acea vreme, era directorul general al Serviciului Sanitar, profesorul Ion Cantacuzino. Iată părerea unui contemporan cu privire la această lege:
"Prin Legea din 1910, lupta devenea mai efectivă contra cauzelor generale ale bolilor şi se asigura stabilitatea în funcţiuni a medicilor care erau scoşi de sub tirania administraţiilor locale, deseori invadate de politicianism. Medicul dobândea dreptul, în raza circumscripţiei lui, să ia măsurile impuse de nevoile sanitare şi să ceară executarea lor. Spitalele erau trecute, pentru a le da o conducere unitară, la autoritatea centrală. Medicii, selecţionaţi prin concurs, erau numiţi definitiv numai după un anumit stagiu în locul pe care îl ocupau. Retribuţia lor a fost mărită, a fost introdusă gradaţia în salarii şi au fost prevăzute pensii. Pentru a le da posibilitatea de a-şi împrospăta cunoştinţele şi a se ţine în curent cu progresele realizate, au fost întocmite cursuri de perfecţionare, la care medicii erau obligaţi să ia parte pe serii. Prin lege, pentru a se combate epidemiile, se înfiinţau spitale şi pavilioane de izolare precum şi infirmerii rurale şi se creau laboratoare de bacteriologie în diferite regiuni ale ţării".
Şi toate acestea - la nivelul anului 1910!
După cum se vede, o sută de ani mai târziu se iau măsuri contrare, şi anume descentralizare, închiderea unor spitale, scăderea salariului personalului sanitar şi depopularea sistemului...
Pentru cei care nu ştiu, Ion Cantacuzino (1863-1934) a fost un adevărat enciclopedist. A studiat la Paris, obţinând, pe rând, titluri universitare în domeniul filosofiei, ştiinţelor naturale şi medicinei. După terminarea studiilor a lucrat la celebrul Institut Pasteur din Paris, în domeniul nou apărut al imunologiei. Revenit în ţară, la Facultatea de Medicină din Bucureşti, a fondat şi organizat "Institutul de seruri şi vaccinuri", care astăzi îi poartă numele. A realizat, printr-o metodă originală, un vaccin antiholeric, a introdus în România vaccinarea antituberculoasă şi a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice în timpul Primului Război Mondial. S-a remarcat şi în calitate de colaborator la "Viaţa Românească" şi la "Revista Ştiinţelor Medicale".
Iubitor de artă, a fost un colecţionar pasionat, posedând în colecţia sa, printre altele, lucrări de Dürer, Rembrandt şi Daumier (care se află astăzi în Muzeul Naţional). A fost membru titular al Academiei Române şi Doctor Honoris Causa al unor prestigioase universităţi din Franţa, Grecia şi Belgia.
De remarcat că, înainte de a fi numit profesor la Bucureşti, Ion Cantacuzino a fost, timp de doi ani, profesor la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi. Prin întreaga sa activitate, prin erudiţie, inteligenţă şi perseverenţă, Ion Cantacuzino a fost una dintre cele mai remarcabile personalităţi din România şi un model pentru discipolii săi.
(articol preluat din Ziarul Lumina)
Esti o minune...TE IUBESC!
Dormi atat de frumos
Se vede luna sclipitoare prin perdeaua alba
Se aud picaturi de ploaie in linistea profunda
Ca un copil tu dormi frumos in asternutul nostru pufos
Esti un inger dintre ingeri, dar cel mai frumos
Dormi atat de frumos
Esti atat de frumoasa iar eu atat de norocos
As putea sa te privesc mereu in fiecare noapte
Pana dimineata
Ti-as indulci somnul cu vise rostite in soapte
Sa iti implinesc viata
TU TU TU ..esti atat de perfecta
Emotia ce ma cuprinde in ochi se reflecta
Te privesc si zambesc si simt atata iubire
Iar pe obraz cade o lacrima de fericire
Chipul tau dragalas, inocent si dulce
Alint, oftat, placere, mangaiere imi aduce
Sa opresc timpul in loc doar la asta ma gandesc
Caci te privesc fara sa pot sa ma opresc
M-as strecura in visul tau sa iti soptesc:
"Esti o minune- TE IUBESC!"
Pana dimineata astept sarutul tau cu dor
Iubita mea, Somnic usor!
(versuri de Logica)
Se vede luna sclipitoare prin perdeaua alba
Se aud picaturi de ploaie in linistea profunda
Ca un copil tu dormi frumos in asternutul nostru pufos
Esti un inger dintre ingeri, dar cel mai frumos
Dormi atat de frumos
Esti atat de frumoasa iar eu atat de norocos
As putea sa te privesc mereu in fiecare noapte
Pana dimineata
Ti-as indulci somnul cu vise rostite in soapte
Sa iti implinesc viata
TU TU TU ..esti atat de perfecta
Emotia ce ma cuprinde in ochi se reflecta
Te privesc si zambesc si simt atata iubire
Iar pe obraz cade o lacrima de fericire
Chipul tau dragalas, inocent si dulce
Alint, oftat, placere, mangaiere imi aduce
Sa opresc timpul in loc doar la asta ma gandesc
Caci te privesc fara sa pot sa ma opresc
M-as strecura in visul tau sa iti soptesc:
"Esti o minune- TE IUBESC!"
Pana dimineata astept sarutul tau cu dor
Iubita mea, Somnic usor!
(versuri de Logica)
Citatul zilei 21.09.2010
Benjamin Jowett
Poarta dintre noi...
Asa e.In fata iubirii noastre e o poarta.Initial m-am bucurat ca nu e zid.O poarta aparent poate fi deschisa mai usor decat s-ar sparge zidul.In realitate..daca cheia e la el..sau si mai rau...e aruncata..ai nevoie de ajutor ca s-o deschizi..Si cum eu nu pot cere decat ajutorul lui Dumnezeu...voi reusi s-o mai deschid vreodat...?Vrea Dumnezeu sa ma ajute sa pacatuiesc?Probabil ca..nu!Atunci de ce-o privesc ca si cum...printr-un miracol s-ar deschide singura?..De ce ma-ntorc in fiece secunda la ea?De ce cad frunzele afara..amintindu-mi dureros de bine ca nu e mai ci septembrie?Si dincolo de poarta ma mai asteapta cineva?
Poate te vei intorce....
Ai plecat şi dorul meu l-ai lăsat în urma ta,
Nici rămas bun nu ai vrut să-mi dai,
Ochii mei sunt trişti cu lacrimi de dor,
De dorul tău cu mireasma ta fiinţă.
Iubirea mea să nu fie ca în basme,
Interzisă cu dragostea mea eternă,
Cu dorul meu atânc, dar dureros,
Cu gândul la chipul tău etern şi frumos.
În faţa iubirii noastra a rămas o poartă,
Iar lacrimile dureri-mi ies cu amintirea ta,
Spre cuibul nostru de petalele amorului,
Făcut cu speranţă, tainicie cu iubirea noastră.
Îmi aduc aminte cum mânuţa ta de înger,
Mi-o treceai prin părul meu des şi fin,
Şi privesc locul unde tu stăteai…,
Şi este gol în care te aşteaptă să te întorci.
Mă gândesc şi la ziua de mâine,
Poate că te vei întoarce înapoi,
Că mâine ori toti anii ce vor urma,
Cu viaţa mea fără tine.
(versuri de Enigma)
Nici rămas bun nu ai vrut să-mi dai,
Ochii mei sunt trişti cu lacrimi de dor,
De dorul tău cu mireasma ta fiinţă.
Iubirea mea să nu fie ca în basme,
Interzisă cu dragostea mea eternă,
Cu dorul meu atânc, dar dureros,
Cu gândul la chipul tău etern şi frumos.
În faţa iubirii noastra a rămas o poartă,
Iar lacrimile dureri-mi ies cu amintirea ta,
Spre cuibul nostru de petalele amorului,
Făcut cu speranţă, tainicie cu iubirea noastră.
Îmi aduc aminte cum mânuţa ta de înger,
Mi-o treceai prin părul meu des şi fin,
Şi privesc locul unde tu stăteai…,
Şi este gol în care te aşteaptă să te întorci.
Mă gândesc şi la ziua de mâine,
Poate că te vei întoarce înapoi,
Că mâine ori toti anii ce vor urma,
Cu viaţa mea fără tine.
(versuri de Enigma)
duminică, 19 septembrie 2010
Te caut....
"Te caut
O speranta as vrea
Sa-mi cauti rasuflarea
Sa adormi cu ea
In viata ta.
Cu tine m-as duce
In nopti si as plange
De bucurie as trai
Din vis nu m-as trezi.
caut un suflet cinstit
dar e greu de gasit
si in zadar ma chinuesc
sa te gasesc.
In stele mii ti-as scrie
“te iubesc”dar nu stie
nici in valuri de mine
nici in grai de mine.
Scriitor de-as fi
Nici nu vei sti
Ca eu la tine ma gandesc
Si in versuri iti vorbesc."
O speranta as vrea
Sa-mi cauti rasuflarea
Sa adormi cu ea
In viata ta.
Cu tine m-as duce
In nopti si as plange
De bucurie as trai
Din vis nu m-as trezi.
caut un suflet cinstit
dar e greu de gasit
si in zadar ma chinuesc
sa te gasesc.
In stele mii ti-as scrie
“te iubesc”dar nu stie
nici in valuri de mine
nici in grai de mine.
Scriitor de-as fi
Nici nu vei sti
Ca eu la tine ma gandesc
Si in versuri iti vorbesc."
Umbra uitata intr-un colb de primaveri...?
Mă-ngrop adânc şi azi în mine.
Încerc să cred că-mi va fi bine,
Mi-acopăr suflet îngheţat
Cu huma unui timp uitat.
Ochii mi-i sting cu o suflare.
În fumul lor de lumânare
Mai dăinuie tăcut abis
Din noaptea care m-a cupris.
Îmi prind şi gându-n spiţă frântă
Ca roata lui să nu m-ajungă
Şi cruce-mi pun la subsuori
Sfinţită într-un pat de flori.
Mă tot rostogolesc chircit
În lacrima ce s-a ivit
Din neaua ce-a-nceput să ţeasă
O umbră-ntr-o perdea prea deasă.
E umbra ce-a rămas de ieri
Uitată-n colb de primăveri.
E umbra ta ce se-mpreună
Cu umbra-mi ce nu vrea s-apună."
Încerc să cred că-mi va fi bine,
Mi-acopăr suflet îngheţat
Cu huma unui timp uitat.
Ochii mi-i sting cu o suflare.
În fumul lor de lumânare
Mai dăinuie tăcut abis
Din noaptea care m-a cupris.
Îmi prind şi gându-n spiţă frântă
Ca roata lui să nu m-ajungă
Şi cruce-mi pun la subsuori
Sfinţită într-un pat de flori.
Mă tot rostogolesc chircit
În lacrima ce s-a ivit
Din neaua ce-a-nceput să ţeasă
O umbră-ntr-o perdea prea deasă.
E umbra ce-a rămas de ieri
Uitată-n colb de primăveri.
E umbra ta ce se-mpreună
Cu umbra-mi ce nu vrea s-apună."
De mi-as adormi plecarea...
De mi-aş adormi plecarea
dincolo de lumea asta,
mi-ar rămâne oare timp
să te iubesc aşa cum se cuvine?
Ar înţelege toamnele
să topească brume
şi să alunge norii din calea mea?
Ori poate primăverile
să-mi înfigă în carne florile
şi să-mi prindă de oase muguri
ca să renasc mereu pentru tine?
De mi-aş adormi plecarea,
noaptea ar fi lungă,
iar ziua doar un strop
pe care roua din ochii tăi
l-ar lăsa lângă o cruce albă!
(versuri de Logica)
dincolo de lumea asta,
mi-ar rămâne oare timp
să te iubesc aşa cum se cuvine?
Ar înţelege toamnele
să topească brume
şi să alunge norii din calea mea?
Ori poate primăverile
să-mi înfigă în carne florile
şi să-mi prindă de oase muguri
ca să renasc mereu pentru tine?
De mi-aş adormi plecarea,
noaptea ar fi lungă,
iar ziua doar un strop
pe care roua din ochii tăi
l-ar lăsa lângă o cruce albă!
(versuri de Logica)
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Tu esti darul dat de Dumnezeu..
Esti darul dat de la dumnezeu
Intotdeauna am visat
Sa iubesc cu-adevarat,
Dar dupa ce te-am aflat
Imi doresc sa nu se fi-ntamplat,
Imi doresc sa nu ma fi nascut,
Pe tine sa nu te fi cunoscut,
Dragostea sa nu mi-o gasesc,
Pe tine sa nu te iubesc.
Tot ce-am vrut
Dumnezeu mi-a dat
Si tot ce-am avut
De la El a fost luat,
Dar mi-am dorit iubire
Si El mi te-a dat pe tine,
Insa n-am cerut si fericire,
Iar tu ai plecat de langa mine.
Atat de rau m-am suparat,
Ca din tot ceea ce aveam
Cel mai mult la tine tineam,
Iar Dumnezeu mi te-a luat.
Te-a luat de langa mine,
Iar tu i-ai daruit alteia iubire.
Am fost suparata si nu i-am mai vorbit lui Dumnezeu!
Cum sa dea alteia cel mai de pret dar al meu?!?
Dupa catva timp mi-a trecut supararea
Si I-am cerut Lui sa-mi redea iubirea.
I-am promis ca-I voi da toata averea
Doar sa-ti mai pot simtii mangaierea,
I-am promis ca-I dau sufletul,inima,viata
Si tot ceea ce de la mine El ar mai vrea,
In schimb I-am cerut o eternitate langa tine,
O eternitate plina de iubire si fericire.
El m-a refuzat si mi-a zis ca am fost rea,
Ca El mi-a luat iubirea pentru a ma-ncerca.
I-am spus ca-mi pare rau si I-am cerut iertare,
Dar mi-a spus ca trebuie sa traiesc cu-aceasta pieredere
Pentru ca El i l-a dat unei alte fete
Si ca voi acum sunteti suflete pereche.
I-am cerut atunci o alta fericire,
Dar El mi-a spus ca-n viata ai o singura iubire.
Asa iubirea mea a devenit din vis,cosmar
Si-asa viata mea a devenit un calvar.
De aceea imi doresc sa nu te fi cunoscut
Ca poate as fi avut parte de fericire
Si ca poate acum as fi putut sa lupt
Pentru o adevarata iubire,
Dar nu pot pentru ca tu esti darul dat de la Dumnezeu,
Tu esti iubirea mea si cel ce-l port in gand mereu,
Tu ai locul de cinste in sufletul meu,
Dar tu nu stii cat de mult imi faci rau.
Te-am iubit
Si te voi iubii la infinit!
Si pentru ca te iubesc imi este atat de greu,
Tu esti darul dat de la Dumnezeu,
Tu esti cel mai mare cosmar al meu!!!
(versuri de Enigma)
Intotdeauna am visat
Sa iubesc cu-adevarat,
Dar dupa ce te-am aflat
Imi doresc sa nu se fi-ntamplat,
Imi doresc sa nu ma fi nascut,
Pe tine sa nu te fi cunoscut,
Dragostea sa nu mi-o gasesc,
Pe tine sa nu te iubesc.
Tot ce-am vrut
Dumnezeu mi-a dat
Si tot ce-am avut
De la El a fost luat,
Dar mi-am dorit iubire
Si El mi te-a dat pe tine,
Insa n-am cerut si fericire,
Iar tu ai plecat de langa mine.
Atat de rau m-am suparat,
Ca din tot ceea ce aveam
Cel mai mult la tine tineam,
Iar Dumnezeu mi te-a luat.
Te-a luat de langa mine,
Iar tu i-ai daruit alteia iubire.
Am fost suparata si nu i-am mai vorbit lui Dumnezeu!
Cum sa dea alteia cel mai de pret dar al meu?!?
Dupa catva timp mi-a trecut supararea
Si I-am cerut Lui sa-mi redea iubirea.
I-am promis ca-I voi da toata averea
Doar sa-ti mai pot simtii mangaierea,
I-am promis ca-I dau sufletul,inima,viata
Si tot ceea ce de la mine El ar mai vrea,
In schimb I-am cerut o eternitate langa tine,
O eternitate plina de iubire si fericire.
El m-a refuzat si mi-a zis ca am fost rea,
Ca El mi-a luat iubirea pentru a ma-ncerca.
I-am spus ca-mi pare rau si I-am cerut iertare,
Dar mi-a spus ca trebuie sa traiesc cu-aceasta pieredere
Pentru ca El i l-a dat unei alte fete
Si ca voi acum sunteti suflete pereche.
I-am cerut atunci o alta fericire,
Dar El mi-a spus ca-n viata ai o singura iubire.
Asa iubirea mea a devenit din vis,cosmar
Si-asa viata mea a devenit un calvar.
De aceea imi doresc sa nu te fi cunoscut
Ca poate as fi avut parte de fericire
Si ca poate acum as fi putut sa lupt
Pentru o adevarata iubire,
Dar nu pot pentru ca tu esti darul dat de la Dumnezeu,
Tu esti iubirea mea si cel ce-l port in gand mereu,
Tu ai locul de cinste in sufletul meu,
Dar tu nu stii cat de mult imi faci rau.
Te-am iubit
Si te voi iubii la infinit!
Si pentru ca te iubesc imi este atat de greu,
Tu esti darul dat de la Dumnezeu,
Tu esti cel mai mare cosmar al meu!!!
(versuri de Enigma)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)