Dacă nu-ţi asculţi sufletul, trăieşti o viaţă greşită şi nu
te simţi în largul tău!
Dă ascultare sufletului şi activează-ţi viaţa adevărată, aceea care
ţi-a fost menită de Dumnezeu. Sufletul este scînteia Divină a vieţii.
Dacă sufletul îţi sugerează că trebuie să faci altceva decît faci
acum şi dacă te cheamă în altă direcţie, este sigur că, dacă îi
vei da ascultare, ţi se va oferi tot ce îţi trebuie pentru ca să
îţi croieşti drum spre chemarea sufletului!
Pentru a auzi sufletul, e nevoie de un alt fel de ascultare, şi anume
de conştienţă. Cînd mintea şi ego-ul tac, se aude sufletul.
Atunci cînd sîntem conştienţi de ce ne spune sufletul, intrăm în
adevărata energie a vieţii, care este caracterizată de mister.
Misterul ne dă posibilitatea de a avea parte de experienţa unor pasiuni
unice şi a unor vise de neprevăzut, care înseamnă VIAŢA în toată bogăţia
ei.
Odată ce ai auzit mesajul sufletului, trebuie să acţionezi în
conformitate. Te poţi preface că nu l-ai auzit dar vei fi îmboldit în
permanenţă de conştientizarea faptului că, de fapt, l-ai auzit. Atîta
timp cît nu vei acţiona, vei fi conştient că îţi lipseşte ceva. Vei
deveni tot mai neliniştit cu privire la viaţa ta, pentru că sufletul
ţi-a dat informaţii pertinente despre drumul pe care îl ai de urmat.
Dacă nu asculţi de acest mesaj vei risca să-ţi ratezi însuşi sensul
vieţii.
Cînd îţi asculţi sufletul şi acţionezi în consecinţă, acea căutare
lipsită de bucurie a minţii încetează, şi asupra omului coboară un
sentiment de repaus absolut. O stare de conştientizare a unei puteri
imense şi universale, care îi transformă complet lumea din jur.
Mesajul care ne vine din suflet este legătura noastră directă cu
Dumnezeu, cu Puterea Cea Mai Înaltă, cu Tot Ce Este. Atunci cînd asculţi
şi îţi acordezi astfel viaţa, în fiinţa ta va izbucni o limpezime şi o
hotărîre foarte puternice.
Atunci cînd îţi vorbeşte sufletul, ai posibilitatea să accepţi sau să
respingi mesajul.
Orice ai accepta, în orice ai avea încredere totală, orice cunoşti
drept adevărat şi alături de orice vei participa la co-creaţie, acel
lucru îţi va aparţine.
Nu vei cunoaşte niciodată ceea ce respingi!
Este nevoie de curaj pentru a face alegeri care ne alina sufletul, şi
să renunţăm la obiceiul vechi de victimă a vieţii. Cînd avem curajul de
a trăi o viaţă iluminată, izvorîtă din suflet, nu ne mai putem agăţa de
scuza că avem nevoie de timp... Mai mult timp nu ne va vindeca rănile
trecutului. Alegerile aliniate la suflet vor îndeplini vindecarea.
Fă paşi zilnic către posibilitatea de a lua în seamă chemarea, şi
toate celelalte vor veni de la sine într-o ordine Divină corectă.
Trăirea integrală a experienţei extazului înseamnă să ai credinţa,
curajul şi capacitatea de a te abandona în seama mesajului pe care ţi-l
trimite sufletul.
(din "B.L.I.S.S. - Natura extazului" de Maureen Moss)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu