Infinitul din noi...

Ştii cine eşti? Te întreb acum…Ştii cine eşti? Nu, nu te grăbi să răspunzi, nu rosti încă acel „Da“ care ţi-a venit repede în minte şi pe buze. Ai vrea acum să-mi spui că te cunoşti de multă vreme, şi încă foarte bine. Ţi-ai explorat sufletul de nenumărate ori, ai înţeles perfect unde duce fiecare drum, ce îngeri şi ce demoni se pitesc în toate colţurile, câtă lumină şi câtă umbră ai adunat înlăuntrul tău. Îţi aminteşti perfect fiecare clipă în care ai fost Iubire, Bucurie, Mărinimie, Fericire, Bunătate, Tandreţe, Echilibru, Armonie. Şi n-ai uitat când, împins de vâltori, ai căzut în braţele înspinate ale Tristeţii, Egoismului, Nefericirii, Răutăţii, Răcelii, Dezechilibrului, Dizarmoniei. Iar gândurile, cele mai frumoase şi cele mai urâte, mai ales pe acelea care te vizitează cel mai des, le-ai acceptat ca fiind tu. Parte din tine, multiplicată parcă la nesfârşit. De când ai început să-ţi aduci aminte că ai trăit multe vieţi, ai început să vezi şi dincolo de ultima ta naştere. Aşa ai descoperit alte emoţii, treze după sute de ani de la întâmplările care le-au iscat. Ai plâns în hohote o despărţire petrecută cu veacuri în urmă, ai zburat pe aripile strălucitoare ale unei victorii peste care s-a aşternut atâta timp că nici nu-l poţi cuprinde. Atunci ţi-ai închipuit, iarăşi, că ştii cine eşti. Pentru o clipă, te-ai crezut mai înţelept decât alţii, semenii tăi care nu aveau încă acces la propriul trecut. Apoi a venit Nenorocirea şi s-a aşezat cu tine la masă, ca să te facă să-nţelegi că nu eşti cu nimic mai presus decât ei. Ţi-ai plecat capul cu smerenie şi, de aceea, Dumnezeu te-a iertat şi ţi-a dăruit Norocul Neaşteptat. Dar tot n-ai aflat cine eşti. Nici atunci, nici mai târziu când câteva din scenariile vieţii tale au părut a se repeta, cu distribuţie nouă, sau când pacea pe care ţi-ai câştigat-o cu greu a fost tulburată de dureri ce nu-ţi aparţineau. Ai învăţat să faci deosebirea între lacrimile tale şi cele pe care alţii le varsă în tine doar fiindcă ai încuviinţat să te transformi în ulcior spre a le plânge. Ai desluşit, citindu-l pe Azi, lecţia pe care Ieri ai ignorat-o. Ai mai crescut, dar încă nu ştii cine eşti. Ai făcut numai câţiva paşi prin infinitul din tine.
Viviana