AUTOPORTRET

Stiti, a fost ca nici la optsprezece
Ani, sa  n-am nimic de domnisoara
Intr-a firii-mi netezime rece,
Luminand cu gheata inafara.

Nici apoi, cu gingasii de doamna
N-am stiut sa stralucesc in lume.
Numai gand n-am vrut, domn si in toamna
Peste ofolire, ceata, brume.

Ce-am pierdut, e scris ca toti sa piarda,
Ce-am pastrat e viata-mi din cuvinte.
Gand fiind ce poate-n veci sa arda,
Ma consider tot ca inainte.

Gand ca o fantana de dorinte,
Gand imbucurat de ani si clipa,
Cuget suferind de nestiinte,
Patimind de jind,gresind din pripa.

Dac-am fost astfel nu-mi pare bine,
Dac-am fost astfel nici rau nu-mi pare,
Stiu la bucurie cat pot tine,
Stiu cat pot sa-ndur daca ma doare.

Sunt mai aspra decat tarana arsa-n
Secete si tare cum e dalta.
Fac ce zic.Nu mi-am permis vreo farsa
Nici cu viata mea si nici cu alta.

Nu sunt o placuta companie,
Nici cu mine nu-s amic la toarta.
Iute ma orbeste vre-o manie
Si atat de greu iubirea-mi iarta.

Nu prea-s daruita cu ambitii,
Nici n-am vrut asa o pricopseala!
Ce fac eu nu stie de conditii,
De grabire, teama,  timp, ori fala.

N-am fost daruita cu dulceata,
Nici cu farmec, nici c-o vraja-anume.
N-am luat usor nimic din viata
Si-am intors un chip curat spre lume.

Ce va fi fiind de-aci-nainte
De pe-acum in mine se strecoara
Viata scursa, sange, in cuvinte,
Ca sa moara, ori sa nu mai moara.

Doina Salajan