Supărări trecătoare şi tristeţi puţin or mai sta...

Mă privesc în clipe adânci,
Şi fierbinţi…de nedescris,
Ciudat…nu-i niciun abis,
Iar tu gând care-mi eşti,
Acum şi-n alte poveşti,
Spre noi împliniri mă arunci.

A sosit toamna aşteptărilor,
Peste primăvara sufletului meu,
Anotimp dezlegat să fie acelaşi mereu.
Şi m-am trezit că-s femeia din vis
Cu speranţe pierdute etern,
În propriul meu paradis.

Cât de frumoasă îmi sunt când zâmbesc,
Şi ce forţă din taina serii simt în inima mea…
Supărări trecătoare şi tristeţi puţin or mai sta,
Sau deloc peste lacrimile chipului ce-mi zăresc,
Cu încrederea vieţii în păr îmi aşez,
Ultima floare de „ nu mă uita”.
Şi visez…

M-am descoperit comoară în aurul trăirilor mele,
Şi-am strâns pumnii privind către colţul tău de cer,
Izvor nesecat de lacrimi- fericire abundă,
Pe obrajii mei scăldaţi de seninul iubirii tale.
Mă ridic puternică-n vântul dimineţii,
Ca să surâd, să trăiesc şi să sper.

Da, SUNT FEMEIA DIN TAINICUL VIS,
În locul umbrei care-am crezut c-aş fi fost,
Nu mai am voie să plâng niciodată.
Nu mai am voie să pierd astrala-ţi iubire,
Mă caută un dor neîncetat în infinita-mi pornire.

Sunt puternică atunci când ştiu că-s sincer iubită.
Sunt cea care-m fost şi cum sunt şi acum.
Sunt plină de viaţa din vieţi ce mă caută,
Sunt evantai de frumos doar uşor aţipind,
Simt ochi neştiuţi cum mă cheamă clipind.

Am trecut peste zidul încercărilor,
În arc peste timp,
M-am văzut cine sunt în oglinda din mine,
Şi m-am descoperit femeia-anotimp.

Păşesc pe urmele paşilor mei,
Ca muză- minune ce ştiu azi că sunt,
Şi mă întreb: cum pot fi iubită aşa?
Cum poţi dori doar o femeie din vis?
Cum poţi să-i rosteşti cuvinte de-amor,
Tărâm de speranţe până azi deseori interzis?

Dar nu pot să cred, întreb femeia din mine,
Şi-mi răspunde frumos, mă cunoaşte mai bine,
Că pe cerul existenţei mele mă caută un sărut,
Că în inima mea bate adevărata viaţă,
Că sunt în cuvinte doar o aparentă prefaţă,
Şi-n aşteptări de nesfârşire, cel mai frumos început.

Da, mă repet, sunt femeia din vis,
Sunt de azi drept poruncă puterea din mine,
Sunt cea mai iubită şi asta ştiu bine,
Chiar v-aş putea spune de când şi de cine,
Şi-am să am zile de clipe-ferice pline,
Şi-am să zâmbesc când voi auzi cuvinte-ranchiună,
Şi-am să-nţeleg că sunt doar a mea,
De-acum şi cât voi exista.

Cine ştie s-asculte cum sunt şi ce pot,
Este aici, în a mea fiinţă.
Cine ştie să nu mă-ntrebe nimic,
Este al meu, cu suflet-dorinţă.
Cine ştie să caute ce vreau, ce doresc,
Am să-l întâmpin cu tot ce n-am fost.

Am să cred chiar de azi că sunt cea mai frumoasă,
Am să ştiu chiar de mâine că un gând e cu mine,
Am să aflu curând că-s infinită poveste,
Chiar din această clipă,
Mi-e împlinită orice dorinţă,
Şi-aşa îmi e bine.

Autor poem
Adrian Melicovici