Chiar acum când ninge pe Moldova,
veste mi-a sosit din Cernăuți
că de-acolo Eminescu – tânăr
a pornit spre Chișinău, desculț.
Cu desaga plină de poeme
să se-adeverească-a pornit –
dacă mai suntem la locul nostru
și să vadă dacă n-am murit.
Să-i ieșim, pe viscol, înainte
care cu o carte sau o floare:
pașii din omăt să i-i culegem
și să-i cerem în genunchi iertare.
Pentru că nu-l mai lăsăm să doarmă
și-l purtăm pe drumuri de un veac:
ba copiii mor în Bucovina
ba se-aprinde grâul în Bugeac.
Iartă-ne, bădiță, să îi spunem,
că ades – cum veacul e-n delir
ai fost oaspete în casa Ta
și în țara Ta un musafir.
Nu te-nghesuiai să-ncapi la masă
vinul când curgea gârlă la vale –
la dureri veneai să fii cu noi
și-ți simțeam prezența Dumitale.
Ne-au bătut și cerul și pământul,
vremuri grele au trecut pe-aci,
ne ziceam: s-avem pâinică-n casă,
fără poezie-om mai trăi.
Multe am pățit în acest secol
care neschimbându-se ne schimbă,
deseori ne-am rușinat să spunem
că vorbim cu Tine-aceeași limbă.
Cine ne-ar ierta pentru copiii
care deschideau volumul Tău
și găseau poemele ciuntite
și cârpită soarta Ta, mereu?!
Căci, de-o vreme, Doamne, ce se-ntâmplă,
parcă nici nu mai avem destin,
pân-şi ceasurile noastre arată
şi măsoară toate-un timp străin.
Şi-aş boci acum, dar n-am cuvinte:
cei care în cuie te-au bătut
nu străini au fost, sosiţi din lume,
tot dintre ai noştri te-au vândut.
Asta e durerea noastră mută
că visând să-şi numere arginții
– câte-un Iuda, la un colţ de stradă,
vinde-şi şi poeţii şi părinţii.
Unii s-au deprins stăpân să-şi aibă
asta fiind al vieţii unic rost –
chiar ar face revoluţii, numai
să rămână şerbi precum au fost.
Și atâţia plaiul ne-au prădat,
iar acum căinţele le vin:
nu le e ruşine c-au furat,
ci ruşine – c-au furat puţin.
Despre noi ce ţi-am putea vorbi,
suferim, în parte, fiecare,
pedepsiţi, cum veşnic ni se spune,
doar pentru păcate viitoare.
Căci la noi, aşa-i de la un timp -
dacă-ngheaţă via sau puieţii -
pentru tot ce se întâmplă-n ţară -
nu răspund miniştrii, ci poeţii.
Iartă-ne c-atât ne-am fost străini,
dar de astăzi, împlinind un rost,
să sperăm că-n fiecare casă
va găsi Cuvântu-ţi adăpost.
…Chiar acum când ninge pe Moldova,
când nămeţi prin cerul ei se-alungă,
Eminescu a pornit spre noi,
și- să dee Domnul să ajungă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu