Tristetea trenului

Tristetea trenului ce pleaca

Noi n-am trâit-o niciodata,

Caci - calatori ades cu trenul -

În clipa când plecam din gara,

Noi stam pe loc -

Doar trenul pleaca!...

Doar trenul pleaca,

Trenul singur

Ne poarta nerabdarea muta,

Bagajul visurilor noastre

Si setea noilor senzatii,

Pe infinite paralele,

De-a lungul verzilor plantatii

De matraguna si cucuta,

Pe schela podurilor albe,

Prin noaptea negrelor tunele

Si garile cu firme-albastre!...

Doar trenul pleaca,

Trenul singur

Respira,

Cugeta,

Vorbeste,

Si-n forta aburilor cânta

Viteza rotilor ce creste...

Doar trenul singur se framânta,

El singur urca

Si coboara -

Reptila neagra ce-mprumuta

Aripi de liliac ce zboara

Si glas de cobe ce-nspaimânta!...

Doar trenul singur se-nfioara

De-atâta vesnica povara.

El singur poarta mai departe

Pachetele-omenesti, culcate

Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,

Pe banci de plus capitonate!...

Doar trenul sufera ofensa

Sclaviei negrilor "ad-hoc",

Ce poarta-n lectici mai departe

Pe cei nascuti sa stea pe loc...

El singur,

El,

Si numai trenul,

Creeaza-n urma lui distanta

Monotonia

Si refrenul

Din care ne-adapam speranta

Toti calatorii spre mai bine...

Si numai el,

Doar trenul singur,

Doar trenul stie-anume cine

Si câti din cei plecati aseara

Putea-vom mâine, -n zorii zilei,

Bagajul visurilor noastre

Sa-l presaram, din suflet iara,

Prin garile cu firme-albastre!...

Ion Minulescu