Când ne-am zarit...

 

Când ne-am zarit, aerul dintre noi si-a aruncat dintr-o data imaginea copacilor, indiferenti si goi, pe care-o lasa sa-l strabata. Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume, unul spre celalalt, si-atât de iute, ca timpul se turti-ntre piepturile noastre, si ora, lovita, se sparse-n minute. As fi vrut sa te pastrez în brate asa cum tin trupul copilariei, întrecut, cu mortile-i nerepetate. Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut. Nichita Stanescu