Cateva umbre trec peste el, din cand in cand,
Ca niste aripi, intinse peste-a lumii gradina,
Unindu-ne trupurile, cu aceeasi inima batand.
Si nu ne-am speriat, cand plutind peste viata,
Am vazut in oglinda, cum la tampla a nins,
Iar cuvintele,ca-ntr-un iglu de gheata,
Invelite cu lacrimi de tacere s-au prins.
Intre noi universul strabate aceeasi carare,
Insotit de furtuni, curcubee si ploi,
Si nimic nu se naste, dintr-o simpla-ntamplare,
Mirati ca, minunea traieste prin noi.
Tu pastreaza-mi din stele cand rasar in noapte,
Fa sa fie lumina, prin iubirea de ieri,
Si ma striga cu taina nerostitelor soapte,
Sub imensele aripi, indragite poveri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu