Am auzit vorbinduse sau am citit materiale legate de importanta gandirii pozitive, de felul in care gandurile ne influenteaza starea de sanatate si armonia vietii noastre in general. Dar desi in foarte multe carti sunt oferite tehnici de mentalizare pozitiva, totusi nu foarte des este analizata natura gandului si puterea acestuia. In acest sens cartea lui Swami Shivananda - Puterea gandului din care este extras acest articol ne ajuta sa intelegem natura gandului si puterea acestuia.
In timp ce lumina calatoreste cu circa 300.000 de kilometri pe secunda, gandurile ajung practic instantaneu la locul de destinatie. Gandul este mai fin decat eterul (n.n. Sivananda nu vorbeste aici despre Akasha, materia subtila ultima, ale carei vibratii produc intreaga manifestare, deci si gandul, ci de mediul subtil prin care se transmite electricitatea), mediul electricitatii. Prin intermediul unei transmisii radio, un cantaret care canta la Roma poate fi ascultat in propriul nostru apartament din Bucuresti. Orice mesaj poate fi receptionat prin intermediul unor asemenea transmisii. Intr-un mod asemanator se comporta si mintea omu-lui. Un sfant ce emana valuri spirituale de pace, armonie si echilibru, trimite de fapt in lume ganduri de pace si armonie. Acestea calatoresc mai rapid decat lumina in toate directiile, patrunzand in mintile altor oameni si producandu-le, prin fenomenul subtil al rezonantei, ganduri similare de armonie si pace. In schimb, un om angrenat in activitati lumesti, a carui minte este plina de gelozie, razbunare si ura, emite ganduri discordante ce patrund la randul lor in mintile a mii de oameni, creandu-le stari asemanatoare, dizarmonioase.
Daca aruncam o piatra intr-un bazin cu apa, ea va produce o succesiune de valuri concentrice avand drept epicentru locul impactului. Lumina unei lumanari va da si ea nastere unor valuri de vibratii eterice calatorind in toate directiile, pornind de la centru. In acelasi mod, atunci cand un gand, bun sau rau, strabate mintea unei persoane, el da nastere unor vibratii in MANAS (sau atmosfera mentala), care vor calatori in toate directiile, la mare distanta de emitator.
Care poate fi mediul prin care calatoreste gandul de la o minte la alta? Cea mai buna explicatie este ca MANAS, sau substanta mintii, umple ca un eter intregul spatiu, servind drept vehicul pentru ganduri, la fel cum PRANA este vehiculul pentru sentimente, lumina si electricitate, iar aerul pentru sunet.
Forta sau puterea gandului este atat de mare, incat poti invarti pamantul prin intermediul ei. Ea poate fi transmisa de la un om la altul. De pilda, puternicele ganduri ale marilor intelepti de altadata, numiti si RISHIS, se pastreaza inca inregistrate in AKASHA. Yoghinii clarvazatori pot percepe aceste ganduri-imagine. Ei le mai pot inca citi. Suntem practic inconjurati de un ocean de ganduri. Plutim in acest ocean. Cu totii absorbim anumite ganduri si emitem altele in acest univers al gandurilor. Astfel, fiecare are propria lui lume a gandurilor, si toate aceste lumi se dizolva in marele ocean al Mintii Cosmice. Gandurile traiesc. Ele sunt la fel de solide in lumea lor ca si o piatra in lumea fizica. Corpul nostru poate inceta sa mai fie, dar gandurile noastre nu pot muri niciodata. Fiecare schimbare de gand este insotita de o vibratie noua in materia mentala. Gandul-forta are nevoie de o anumita materie subtila (un mediu) pentru a putea actiona. De aceea, cu cat mai puternice sunt gandurile, cu atat mai devreme vor apare rezultatele lor. Cand gandul este focalizat, dandu-i-se o anumita directie particulara, el va produce anumite efecte, direct proportional cu puterea de concentrare a emitatorului (adica cu forta cu care acesta emite gandul).
Gandul este o forta subtila, pe care ne-o putem procura si prin hrana. Daca mancarea este pura, gandul devine si el pur. Cel care are ganduri pure vorbeste cu multa autoritate si produce o impresie foarte vie in mintile celor care il asculta. El poate influenta astfel mii de persoane printr-un singur discurs. Gandul pur este mai ascutit decat taisul lamei. De aceea, nu emiteti decat ganduri sublime, pure. Acest lucru este posibil prin cultivarea puterii gandului, care este o stiinta exacta.
Gandurile sunt mesaje transmise in lume. Cei care emana ganduri de ura, gelozie, razbunare si rautate sunt cu adevarat oameni foarte periculosi. Ei intretin in lume o atmosfera de agitatie si zbucium. Gandurile si sentimentele lor negative sunt transmise in eter precum mesajele radio sau TV si sunt receptionate de acei oameni ale caror minti rezoneaza cu asemenea vibratii. Caci gandul se misca cu o viteza uluitoare, putand influenta multa lume. Astfel, cei care emit ganduri sublime si pioase ii pot ajuta deopotriva pe cei din apropiere, dar si pe altii, aflati la mare distanta.
Gandurile au o putere enorma. Gandurile pot vindeca bolile. Ele pot transforma mentalitati. Gandurile pot face practic orice. Chiar si marile minuni au fost create practic prin puterea incredibila a gandului. Gandul este o forta dinamica. El este determinat de vibratiile PRANA-ei psihice (sau SUKSHMA PRANA) asupra substantei mentale. Gandul este o forta la fel ca si gravitatia, atractia sau respingerea.
In fond, ce este aceasta lume? Nimic altceva decat materializarea gandurilor-forma ale lui HIRANYAGARBHA sau Dumnezeu. Am invatat la scoala despre unde de caldura, de lumina si electricitate. Ce nu ne invata stiinta, dar ne-o spun inteleptii yoghini, este ca exista si unde-gand, care au o putere enorma. Practic, toti experimentam inconstient, intr-o masura mai mare sau mai mica, puterea gandului. Marii yoghini ca JNANADEV, BHARTRIHARI si PATANJALI obisnuiau sa trimita si sa recepteze mesaje catre si de la persoane aflate la mare departare, prin telepatie si transferul gandurilor. Telepatia a fost primul telegraf fara fir si primul serviciu telefonic pe care le-a cunoscut vreodata lumea.
La fel cum practicam exercitiile fizice si sportul, jucand tenis si cricket pentru a ne mentine sanatatea fizica, ar trebui sa ne mentinem sanatatea mentala prin emiterea unor forme-gand corecte, consumarea de alimente SATTVA-ice, recreare mentala intr-o maniera inocenta si pura, schimbarea dispozitiei launtrice prin emanarea de ganduri bune, nobile, sublime, precum si prin cultivarea bunei dispozitii.
Orice gand care porneste de la noi este o vibratie ce nu va muri niciodata. El va continua sa treaca prin vibratia sa toate particulele universului, si daca este un gand nobil, sfant si plin de forta, el va activa in mod similar toate mintile ce rezoneaza cu el. Acest mecanism va permite tuturor celor care ne seamana sa preia gandurile noastre in mod inconstient si sa inceapa sa emita ganduri asemanatoare, in functie de propria lor capacitate launtrica. Rezultatul va fi ca, chiar fara sa cunoastem consecintele propriilor noastre actiuni, noi vom fi pus in miscare forte uriase, amplificate prin puterea rezonantei, care vor infrange gandurile malefice emanate de cei egoisti sau rai.
Fiecare om isi are propria sa lume mentala, modul sau de a gandi, propriile cai de intelegere a lucrurilor si caile sale de actiune. Asa cum fata si vocea unui om difera de ale celorlalti, la fel difera si modurile de a gandi si de a intelege. Acesta este motivul pentru care apar atat de des neantelegerile intre oameni, chiar si intre cei apropiati sau prieteni. De regula, noi nu putem intelege corect viziunea celuilalt. De aici, frictiuni, rupturi si certuri ce se produc intr-un minut, chiar intre prietenii vechi. Aceasta explica de ce pe pamant prieteniile nu dureaza niciodata prea mult. Ca sa ne putem intelege empatic unii pe altii, ar trebui mai intai sa ne acordam pe frecventa vibratiilor mentale ale celuilalt, renuntand pe moment la propria noastra frecventa. Daca ne blocam accesul la modul "lui" de gandire (la frecventa sa de emitere mentala), nu il vom putea intelege niciodata, percepandu-l doar intr-un mod critic, in functie de propriul nostru filtru mental (care distorsioneaza realitatea gandirii celuilalt). Unde nu exista empatie, cu greu putem vorbi de o prietenie autentica. Gandurile de ura, gelozie, egoism sau desfrau, produc imagini distorsionate in minte, determinand intunecarea intelegerii, pervertirea intelectului, pierderea memoriei si confuzia mentala.
In fizica exista termenul de "putere de orientare". Desi masa de energie exista, curentul nu va trece prin ea. Mai intai trebuie sa conectam masa la un magnet, pentru ca apoi curentul electric sa inceapa sa curga prin intermediul puterii sale de orientare. In mod similar, energia mentala care este disipata si directionata gresit prin diferite ganduri lumesti lipsite de valoare, ar trebui focalizata pentru a putea fi directionata corect prin canalele spirituale. De aceea, nu e bine sa stocam in creier informatii nefolositoare. Este util sa invatam sa deconditionam mintea. Uitand tot ceea ce am invatat si care nu mai este de niciun folos atunci vom avea rezerve enorme ce vor putea fi umplute cu ganduri divine. Vom castiga astfel o noua putere mentala, caci razele disipate ale mintii vor fi acum adunate intr-un manunchi strans focalizat.
Celula este o masa de protoplasma ce contine un nucleu si este inzestrata cu inteligenta. Unele celule secreta anumite produse in interior, in timp ce altele le excreta in exterior. Celulele organelor genitale secreta samanta; cele ale rinichilor excreta urina. Unele celule joaca rolul unor soldati. Ele apara organismul de intrusi si de atacurile corpurilor straine otravitoare sau ale virusilor. Ele le digera, dupa care le elimina. Alte celule sunt carausii substantelor hranitoare catre tesuturi si organe. Celulele isi indeplinesc activitatea fara aportul volitiv constient. Munca lor este controlata de sistemul nervos simpatic. Pe aceasta cale, ele se afla intr-un contact direct cu mintea si creierul. Orice impuls al mintii, orice gand, este transmis celulelor. Astfel, ele sunt mult influentate de diferitele conditii sau stari ale mintii. Daca mintea este deprimata, confuza, sau contine alte emotii si ganduri negative, acestea sunt transmise telegrafic prin nervi, fiecarei celule a corpului. Celulele-soldati intra atunci in panica. Agitatia le slabeste puterea, ele nu isi mai pot indeplini corect functiile, iar eficienta lor scade.
Unii oameni au o constiinta corporala foarte puternica, dar nu au nicio idee despre Sine. Ei duc o viata neregulata, nedisciplinata, umplandu-si stomacul cu dulciuri, aluaturi, s.a.m.d. Organele lor digestive si cele eliminatorii nu mai stiu ce este odihna. In consecinta, ei sufera de slabiciuni si boli fizice. Atomii, moleculele si celulele corpului lor produc vibratii discordante sau dizarmonioase. Ei nu cunosc speranta, increderea, credinta, seninatatea si buna dispozitie. Dimpotriva, ei sunt nefericiti. Forta-viata nu mai opereaza corect in ei. Vitalitatea lor scade, iar mintea le este constant umpluta de teama, disperare, ingrijorare si anxietate.
Gandul este cea mai puternica forta de pe pamant. El este cea mai puternica arma din arsenalul unui yoghin. Gandurile constructive transforma, innoiesc si modeleaza. Posibilitatile uriase ale acestei forte au fost dezvoltate pana la perfectiune de catre stramosii nostri antici, care le-au gasit cele mai inalte utilizari. Caci gandul este prima forta ce sta la originea sustinerii intregii creatii. Geneza intregii manifestari fenomenale este explicata ca un prim gand ce a tasnit in Mintea Cosmica. Lumea este o Idee Primara, ce a devenit manifesta. Primul Gand a inceput sa vibreze in Tacerea Eterna a Esentei Divine. Terminologia clasica se refera la acest aspect ca la ICHHA, dorinta lui HIRANYAGARBHA, Sufletul Cosmic, care s-a manifestat in SPANDA, sau vibratia. Aceasta vibratie nu poate fi comparata cu oscilatiile rapide ale particulelor fizice, ci este ceva infinit de subtil, atat de subtil incat nu poate fi practic conceput de mintea normala. Aceasta teorie explica faptul ca toate fortele isi au originea ultima in starea de vibratie pura. Recent, stiinta moderna a ajuns la concluzii apropiate, cercetand natura fizica externa.
Radiumul este o substanta rara. Tot atat de rari in aceasta lume sunt si yoghinii care isi pot concentra gandurile. Asa cum tamaia emite constant parfumul sau dulce, la fel, aura yoghinului care isi controleaza gandurile si care este centrat perfect asupra lui Brahman, sau Infinitul, iradiaza un parfum divin. Stralucirea si parfumul fetei sale este BRAHMA-VARCHAS. Atunci cand tii in mana un buchet de iasomie si trandafiri, parfumul lor umple intregul spatiu, mangaind pe cei care il miros. La fel se intampla cu yoghinul ce a atins controlul gandurilor, caci el devine o forta cosmica, faima si reputatia sa raspandindu-se in lume precum parfumul.
Orice gand are greutate, forma, marime, culoare, calitate si putere, ce pot fi percepute de catre clarvazatori prin ochiul interior. Gandurile sunt ca obiectele. Asa cum ii poti darui unui prieten o portocala si apoi i-o poti lua inapoi, la fel poti darui si lua inapoi un gand. De aceea, trebuie sa invatam tehnica corecta a manevrarii si manipularii gandului.
Sa ne imaginam ca avem o minte perfect calma, fara ganduri. Cand primul gand va apare, el va purta un nume si va avea o forma. Forma este starea mai grosiera, iar numele starea mai fina a unei singure puteri de manifestare, numita gand. Dar toate trei nu formeaza in realitate decat una; oriunde se afla una dintre ele, celelalte doua vor fi si ele acolo. Oriunde avem un nume, avem si forma si gandul. Un gand spiritual are o culoare galbena. Un gand de furie si ura este colorat intr-un rosu intunecat; un gand egoist are o culoare maro, etc.
Prin puterea de a ne controla gandurile putem dobandi o putere creativa. Gandul trece de la unul la altul, influenteaza mase de oameni, astfel incat cei cu ganduri mai puternice ii vor influenta pe cei cu ganduri mai slabe. Exista astazi numeroase carti asupra cultivarii gandului, puterii si dinamicii lui. Studiindu-le, vom putea dobandi o intelegere completa a gandului, puterii sale, activitatilor si foloaselor pe care le putem dobandi manuindu-l.
Traim intr-un ocean nesfarsit de ganduri. Gandul este deopotriva lumea intreaga, marile dureri, batranetea, moartea, pacatul, pamantul, apa, focul, aerul, eterul. Gandul este cel care il leaga pe om. De aceea, cel care isi controleaza gandurile devine un adevarat Zeu pe acest pamant.
La inceput exista gandul. Apoi incepe exprimarea acelui gand prin organul vorbirii. Gandirea este intim legata de vorbire. Gandurile pline de rautate, manie sau amaraciune, ii ranesc pe ceilalti. Daca mintea, care este cauza tuturor gandurilor, dispare, la fel vor disparea si obiectele lumii exterioare. Sunetul, pipaitul, forma, vederea, gustul si mirosul, cele cinci invelisuri, trezirea, visul si somnul adanc - toate acestea nu sunt decat produsul mintii. SANKALPA, pasiunea, mania, legaturile, timpul - toate sunt produse de minte. Mintea este regele INDRIYAS-urilor sau al simturilor. Iar gandul este radacina tuturor proceselor mentale.
Gandurile pe care le percepem in jurul nostru (sub forma obiectelor exterioare) nu sunt decat minte exprimata in forme sau substanta. Gandul creeaza, gandul distruge. Dulceata si amareala nu sunt proprietati ale obiectelor, ci ale mintii; ele isi au sediul in subiect, in gandirea sa. Toate obiectele acestei lumi sunt puse in legatura si asociate numai prin jocul mintii, care le da culoare, forma si toate celelalte calitati cu care suntem obisnuiti. Mintea isi poate asuma forma oricarui obiect la care se gandeste intens. Prietenia si dusmania, virtutea si viciul exista doar in minte. Fiecare minte creeaza o lume a binelui si a raului, a placerii si maniei, doar prin propria sa imaginatie. Binele si raul, placerea si durerea nu izvorasc din obiecte; ele apartin doar propriei voastre atitudini launtrice. Nu exista nimic bun ori placut in aceasta lume; ele exista insa in mintea voastra.
Gandurile sunt o putere uriasa, mult mai mare decat cea a electricitatii. Ele ne controleaza viata, ne modeleaza caracterul si ne structureaza destinul. Observam cum un singur gand atrage apoi numeroase altele, intr-o foarte scurta perioada de timp. Sa ne imaginam ca ne vine ideea sa ne invitam prietenii la un ceai. Singur gandul de "ceai" atrage automat gandurile de lapte, zahar, cesti, mese, scaune, fete de masa, servetele, lingurite, prajituri, biscuiti, etc. In mod similar, lumea in care traim nu este decat o expansiune de ganduri. Dar expansiunea gandurilor mintii catre obiectele exterioare nu este decat un lant pentru suflet, de care ne putem elibera doar prin renuntarea la ganduri. Trebuie sa fim extraordinar de atenti (constienti) pentru a putea elimina gandurile inca din germene. Doar atunci vom fi cu adevarat fericiti. Mintea se joaca si triseaza. Doar intelegandu-i natura, caile si mijloacele de actiune, o vom putea controla cu usurinta si o vom putea folosi ca pe un instrument foarte folositor in anumite momente, dar nu o vom mai lasa pe ea sa ne controleze vietile.
Swami Shivananda
luni, 7 iunie 2010
Bucuria......
Bucuria… acest minunat şi sublim sentiment care ne hrăneşte sufletul şi care este căutat de noi toţi de-a lungul vieţii fără întrerupere. Dar ştim să ne bucurăm? Vrem să ne bucurăm?
Vedem mulţi oameni trişti care se plîng că nu au motive de bucurie… Nimic mai neadevărat! Bucuria ne aşteaptă pretutindeni să-i deschidem sufletele! Să începem fiecare zi bucurandu-ne, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit o nouă zi. Iubind ne bucurăm. Ne bucurăm de fiecare zîmbet de pe faţa fiinţei iubite, de fiecare sărut, mîngîiere, vorbă… Ne bucurăm de soare, că avem ochi cu care să-l admirăm, ne bucurăm de gustul unui fruct zemos, de parfumul unui trandafir, de culoarea cerului, de forma norilor… avem atîtea motive de bucurie! Ne bucurăm că putem păşi, atinge, dansa… ne bucurăm că putem asculta melodia preferată. Fiecare dintre noi are o nesfarşită sursă de bucurie pură. Motive de bucurie sunt peste tot. Dar aşa cum un orb nu vede lumina din jur, motivele de bucurie nu pot fi văzute de cel al cărui suflet nu mai are „organul de simţ” al bucuriei.
Mi-am întrebat sufletul ce-l face pe el cel mai mult să simtă bucurie… şi mi-a spus că iubirea. M-a făcut să înţeleg că dacă iubeşti nu ai cum să nu fii bucuros. Iubirea este ca un izvor nesecat de bucurie. Şi odată ce ai realizat că tot ceea ce te înconjoară este trupul Lui Dumnezeu, poţi oare să nu te bucuri atunci de orice? Atunci cînd sîntem greu încercaţi ar trebui să mulţumim Cerului că sîntem supuşi testelor. Asta înseamnă că sîntem buni… şi să nu uităm că Dumnezeu nu dă Omului mai mult decît poate duce. Aşa că, să depaşim cu bucurie testele căci „ce nu ne doboară ne întăreşte”. Lumea în care trăim este absolut minunată! Să o trăim cu bucurie şi cu atenţie… căci mesajele divine sînt pretutindeni, trebuie doar să ne deschidem faţă de ele! Să ne bucurăm de noi înşine acceptandu-ne aşa cum sîntem… căci un alt inamic al bucuriei este nemulţumirea. De ce să permitem acestui parazit să se hrănească cu bucuria noastră? Iubiţi-vă din toată inima pe voi înşivă şi nu vă fie ruşine de această iubire. Foarte mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din plictiseală sau ignoranţă… şi astfel bucuria de a fi tu însuţi dispare, lăsînd loc frustrării. Şi totuşi uităm să ne bucurăm… te poţi bucura din orice lucru mic… cu care intri în contact… uităm cît de frumoasă este viaţa… plecăm urechea la cei din jur… ne interesează mai mult părerea lor… Totul depinde numai de tine… şi această schimbare nu o poţi face decat… după ce te-ai regăsit… după ce te-ai înţeles… după ce te-ai acceptat… după ce eşti bucuros că eşti o scînteie divină!
Cu toţii murim, dar cîţi dintre noi ştiu să trăiască? Cîţi aleg bucuria vieţii?
Unul dintre cele mai profunde sentimente este bucuria interioară. Bucuria e aceea care deschide drumul către fericire şi dragoste. Această bucurie se bazează întotdeauna pe adevărul fiinţei tale. Ea nu dispare niciodată, pentru că se află în tine. Ea nu are niciodată cauze externe şi nu e umbrită de nici o întamplare dureroasă care ţi se poate întampla. Această bucurie interioară este împlinirea fiinţei tale pentru că ea te ţine pe linia de plutire în vremuri grele. Tot ea tresaltă în sufletul tău în vremuri fericite. Bucuria din noi ne face să vrem s-o împărţim cu alţii.
Bucuria radiază, aduce încredere celor care n-au şi alinare celor care o caută. Bucuria nu se sfîrşeşte niciodată. Cel care are în suflet această bucurie n-o să cedeze niciodată în faţa încercărilor, pentru că el va găsi mereu puterea să continue drumul, chiar şi cu lacrimi pe obraz. Bucuria unui om îi demonstrează profunzimea interioară şi încrederea în el însuşi.
Bucuria poate schimba vieţi!
Vedem mulţi oameni trişti care se plîng că nu au motive de bucurie… Nimic mai neadevărat! Bucuria ne aşteaptă pretutindeni să-i deschidem sufletele! Să începem fiecare zi bucurandu-ne, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit o nouă zi. Iubind ne bucurăm. Ne bucurăm de fiecare zîmbet de pe faţa fiinţei iubite, de fiecare sărut, mîngîiere, vorbă… Ne bucurăm de soare, că avem ochi cu care să-l admirăm, ne bucurăm de gustul unui fruct zemos, de parfumul unui trandafir, de culoarea cerului, de forma norilor… avem atîtea motive de bucurie! Ne bucurăm că putem păşi, atinge, dansa… ne bucurăm că putem asculta melodia preferată. Fiecare dintre noi are o nesfarşită sursă de bucurie pură. Motive de bucurie sunt peste tot. Dar aşa cum un orb nu vede lumina din jur, motivele de bucurie nu pot fi văzute de cel al cărui suflet nu mai are „organul de simţ” al bucuriei.
Mi-am întrebat sufletul ce-l face pe el cel mai mult să simtă bucurie… şi mi-a spus că iubirea. M-a făcut să înţeleg că dacă iubeşti nu ai cum să nu fii bucuros. Iubirea este ca un izvor nesecat de bucurie. Şi odată ce ai realizat că tot ceea ce te înconjoară este trupul Lui Dumnezeu, poţi oare să nu te bucuri atunci de orice? Atunci cînd sîntem greu încercaţi ar trebui să mulţumim Cerului că sîntem supuşi testelor. Asta înseamnă că sîntem buni… şi să nu uităm că Dumnezeu nu dă Omului mai mult decît poate duce. Aşa că, să depaşim cu bucurie testele căci „ce nu ne doboară ne întăreşte”. Lumea în care trăim este absolut minunată! Să o trăim cu bucurie şi cu atenţie… căci mesajele divine sînt pretutindeni, trebuie doar să ne deschidem faţă de ele! Să ne bucurăm de noi înşine acceptandu-ne aşa cum sîntem… căci un alt inamic al bucuriei este nemulţumirea. De ce să permitem acestui parazit să se hrănească cu bucuria noastră? Iubiţi-vă din toată inima pe voi înşivă şi nu vă fie ruşine de această iubire. Foarte mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din plictiseală sau ignoranţă… şi astfel bucuria de a fi tu însuţi dispare, lăsînd loc frustrării. Şi totuşi uităm să ne bucurăm… te poţi bucura din orice lucru mic… cu care intri în contact… uităm cît de frumoasă este viaţa… plecăm urechea la cei din jur… ne interesează mai mult părerea lor… Totul depinde numai de tine… şi această schimbare nu o poţi face decat… după ce te-ai regăsit… după ce te-ai înţeles… după ce te-ai acceptat… după ce eşti bucuros că eşti o scînteie divină!
Cu toţii murim, dar cîţi dintre noi ştiu să trăiască? Cîţi aleg bucuria vieţii?
Unul dintre cele mai profunde sentimente este bucuria interioară. Bucuria e aceea care deschide drumul către fericire şi dragoste. Această bucurie se bazează întotdeauna pe adevărul fiinţei tale. Ea nu dispare niciodată, pentru că se află în tine. Ea nu are niciodată cauze externe şi nu e umbrită de nici o întamplare dureroasă care ţi se poate întampla. Această bucurie interioară este împlinirea fiinţei tale pentru că ea te ţine pe linia de plutire în vremuri grele. Tot ea tresaltă în sufletul tău în vremuri fericite. Bucuria din noi ne face să vrem s-o împărţim cu alţii.
Bucuria radiază, aduce încredere celor care n-au şi alinare celor care o caută. Bucuria nu se sfîrşeşte niciodată. Cel care are în suflet această bucurie n-o să cedeze niciodată în faţa încercărilor, pentru că el va găsi mereu puterea să continue drumul, chiar şi cu lacrimi pe obraz. Bucuria unui om îi demonstrează profunzimea interioară şi încrederea în el însuşi.
Bucuria poate schimba vieţi!
Citatul zilei 07.06.2010
"Atunci cînd iubeşti, eşti plin de bucurie. Cînd nu poţi iubi, nu ai cum să fii fericit. Bucuria este o funcţie a iubirii, o umbră a acesteia.
Ea urmează pretutindeni iubirea.”
OSHO
Ea urmează pretutindeni iubirea.”
OSHO
duminică, 6 iunie 2010
E scrisul o iubire?
.....intru intr-o saptamana care se anunta a fi grea,incarcata,stresanta,obositoare...Astazi am excelat in postari...parca de teama ca nu voi reusi sa tin pasul in zilele ce urmeaza.Poate fi scrisul...o iubire?E cu siguranta o chemare a sufletului.Suflet care in seara asta si-a pus o multime de intrebari despre iubire.....
Personal cred ca e greu sa iubesti,e grei si sa nu iubesti..dar cel mai greu e sa iubesti zadarnic.
Se frâng penele pe pasărea eternităţii când deşertăciunea bate posesiv la poarta miracolului. Când scapă de gheara sublimă a durerii, scapă de speranţă, se adânceşte în ecoul trist al eului. Puful se simte rigid, exagerat, vechi. Suflat, zboară sub privirile confuze ale trecutului, înainte şi în cerc, niciodată înapoi.
Pene…Puf…Fără, viaţa este aşezată aleatoriu între haos şi resemnare. Răul necesar e tocmai ceea ce dorim şi nu avem, uneori şi ceea ce avem şi nu dorim. Mai rar însă. Şi nu atât de intens. Iluziile se nasc din cunoaştere, sunt crescute de speranţă şi mor, absent şi rece, în braţele iubirii neîmplinite.
Sentimentul pateticului aduce greutatea relativă a unei vieţi pierdute. Lipsa iubirii e pasul imortalizat între neştiinţă şi risipă. Iubirea în sine este o cauză care cere efect, este un glob de cristal care aşteaptă admiraţia inocentă din ochiul necunoscător, este o mare finită indecisiv care-şi lasă marinarul să cerceteze fiecare strop, într-un cerc îndoielnic, dornic de a ieşi de sub tipar.
Iubirea e peste tot, în aer, în apă, în frunze, în suflet. Să nu iubeşti e ca şi cum vântul s-ar izbi violent de o flacără uriaşă, iar aceasta i s-ar împotrivi. Lipsa răneşte mai mult persoana, o adânceşte în durere mai mult decât dacă ar iubi.
Oamenii vor să iubească. Şi mi se pare firesc. Destinul însă, îi separă în două categorii eterogene: iubitorii de sine şi iubitorii de toate. Primii, conceptual acceptată ideea rangului privit în individualitate, sunt autodeterminanţi, aflaţi cu o scânteie în faţa adevărului impur şi mult prea mult în urma purităţii adevărate. Pe un loc secund, dar în esenţă discutabil, sunt cei care iubesc ceea ce li s-a dat, de la o floare banală şi atrăgătoare, până la o rază de soare ce cade pe buzele înaripate.
Iubirea trebuie căutată stăruitor, cerută involuntar şi obraznic, temător şi plin de pasiune, ca până la urmă să fie obţinută decisiv în aspectele imediat următoare.
E greu să iubeşti, nu zice nimeni că nu este, însă e şi frumos. Sacrificiul, pornit din degetul vinovat al reflexului, este marca iubirii absolute, unitară în conţinut şi farmec. Povara adaptării este subjugată, minimalizată şi distrusă, abia când iubirea se cuibăreşte ofensiv între doi, un el şi o ea. Este importantă ordinea, nu pot să nu remarc. Când avem o iubire adevărată, ea face primii paşi în sufletul fetei, prin ochii băiatului. Ar fi vorba de sincronizare după unii, însă eu păstrez o ordine, tocmai pentru a dovedi acest surplus de entuziasm, energie, instinct degajat şi concentrat, între un el şi o ea. Când ea are întâietate în ochii băiatului, se numeşte flacără aprinsă şi menţinută de adevăr, de adevărul extramundan. Când băiatul are întâietate se numeşte ochi feminin, o echilibrare a simţurilor între cele două naturi, posesivă şi agresivă. Pe cât de aiurea ar părea, agresivă e întotdeauna femeia. Agresivă cu ea însăşi. Ar iubi şi dincolo de mare dacă ochii cuiva nu ar adânci-o în absolut. Nu se mulţumeşte cu nisipul, nu se mulţumeşte cu marea, nu s-ar mulţumi nici cu orizontul, în cazul în care inima s-ar întinde peste cele patru zări: te zăresc pe tine, mă zăreşti pe mine, noi zărim iubirea, ea şi fericirea!
Cineva ar fi trebuit să spună până acum: “Te iubesc. Nu pentru că eşti diferit de ceilalţi, nu pentru că te asemeni cu mine, nu pentru că ne transformăm în contraste, nu pentru că vei fi la fel ca ei într-un final. Te iubesc. Definiţia cea mai concretă, explicaţia cea mai pătrunzătoare în propria-i cunoaştere este tocmai aceasta: Te iubesc.” Să găseşti cuvinte pentru iubire înseamnă să te regăseşti, ori iubirea presupune un avânt spre visare, spre oportunitatea de a ieşi din schema logică a timpului ce te coordonează. Ar fi trebuit să pună cineva până acum punctul pe “acel” timid, inofensiv, neutru. Dacă timpul mi-a dat mie şansa, sunt fericită. Dacă iubirea mi-a dat această şansă, sunt şi mai fericită. Dacă însă oamenii, ignoranţi crescuţi în sângele cunoaşterii selective, mi-au lăsat cuvintele, iar eu le-am legat într-o ordine fericită, plăcută auzului şi stratului gros al aparenţei, atunci mă întristez. Cuvântul e ca un gest gol, golit de orgoliu, golit de el însuşi. Cuvântul e mai frumos ca gestul, dar la fel de înşelător, sau poate chiar mai mult. Ce e dincolo de cuvânt nu e la îndemâna mea. Ţine de pregătirea intensivă a spiritului, ţine de puterea de autodeterminare. Şi oricum, nu se află decât până într-un punct. Cam de unde începe neputinţa de a asocia un sunet altuia.
Să iubeşti în zadar e un fapt de o gravitate accidentală. E greu până în zorii zilei, când soarele vesel, cu o inimă de copil. Zvârcolirea nu o vede nimeni, însă reacţia timpului o văd toţi. Acolo unde e speranţă, e mai întâi iubire. Iar unde e iubire, orice e posibil. Dacă e să fie, va fi indiferent de piedici; dacă nu e să fie, nu va fi, dar vor rămâne răni.
Gândul e cel mai mare duşman al îndrăgostitului. Îi oferă ipoteze. Iar inima le acceptă. Lupta moare acolo unde nu e iubire şi acolo unde gândul biruie sufletul. De aceea, a iubi în zadar mi-e tot una cu a iubi cu gândul.
În fine, părerile personale şi izolate de cazurile dramatice, răsuflate, probabil că nu vor conta.
Sper să rămână în suflet iubirea şi în gând realitatea. Pentru că iubirea e una şi realitatea e alta. Dar se susţin reciproc. Când e greu în iubire, te refugiezi în realitate. Când e greu în realitate, te refugiezi în iubire. Poate de aceea omului i s-a dat un singur trup. Să nu mai alerge atât.
Personal cred ca e greu sa iubesti,e grei si sa nu iubesti..dar cel mai greu e sa iubesti zadarnic.
Se frâng penele pe pasărea eternităţii când deşertăciunea bate posesiv la poarta miracolului. Când scapă de gheara sublimă a durerii, scapă de speranţă, se adânceşte în ecoul trist al eului. Puful se simte rigid, exagerat, vechi. Suflat, zboară sub privirile confuze ale trecutului, înainte şi în cerc, niciodată înapoi.
Pene…Puf…Fără, viaţa este aşezată aleatoriu între haos şi resemnare. Răul necesar e tocmai ceea ce dorim şi nu avem, uneori şi ceea ce avem şi nu dorim. Mai rar însă. Şi nu atât de intens. Iluziile se nasc din cunoaştere, sunt crescute de speranţă şi mor, absent şi rece, în braţele iubirii neîmplinite.
Sentimentul pateticului aduce greutatea relativă a unei vieţi pierdute. Lipsa iubirii e pasul imortalizat între neştiinţă şi risipă. Iubirea în sine este o cauză care cere efect, este un glob de cristal care aşteaptă admiraţia inocentă din ochiul necunoscător, este o mare finită indecisiv care-şi lasă marinarul să cerceteze fiecare strop, într-un cerc îndoielnic, dornic de a ieşi de sub tipar.
Iubirea e peste tot, în aer, în apă, în frunze, în suflet. Să nu iubeşti e ca şi cum vântul s-ar izbi violent de o flacără uriaşă, iar aceasta i s-ar împotrivi. Lipsa răneşte mai mult persoana, o adânceşte în durere mai mult decât dacă ar iubi.
Oamenii vor să iubească. Şi mi se pare firesc. Destinul însă, îi separă în două categorii eterogene: iubitorii de sine şi iubitorii de toate. Primii, conceptual acceptată ideea rangului privit în individualitate, sunt autodeterminanţi, aflaţi cu o scânteie în faţa adevărului impur şi mult prea mult în urma purităţii adevărate. Pe un loc secund, dar în esenţă discutabil, sunt cei care iubesc ceea ce li s-a dat, de la o floare banală şi atrăgătoare, până la o rază de soare ce cade pe buzele înaripate.
Iubirea trebuie căutată stăruitor, cerută involuntar şi obraznic, temător şi plin de pasiune, ca până la urmă să fie obţinută decisiv în aspectele imediat următoare.
E greu să iubeşti, nu zice nimeni că nu este, însă e şi frumos. Sacrificiul, pornit din degetul vinovat al reflexului, este marca iubirii absolute, unitară în conţinut şi farmec. Povara adaptării este subjugată, minimalizată şi distrusă, abia când iubirea se cuibăreşte ofensiv între doi, un el şi o ea. Este importantă ordinea, nu pot să nu remarc. Când avem o iubire adevărată, ea face primii paşi în sufletul fetei, prin ochii băiatului. Ar fi vorba de sincronizare după unii, însă eu păstrez o ordine, tocmai pentru a dovedi acest surplus de entuziasm, energie, instinct degajat şi concentrat, între un el şi o ea. Când ea are întâietate în ochii băiatului, se numeşte flacără aprinsă şi menţinută de adevăr, de adevărul extramundan. Când băiatul are întâietate se numeşte ochi feminin, o echilibrare a simţurilor între cele două naturi, posesivă şi agresivă. Pe cât de aiurea ar părea, agresivă e întotdeauna femeia. Agresivă cu ea însăşi. Ar iubi şi dincolo de mare dacă ochii cuiva nu ar adânci-o în absolut. Nu se mulţumeşte cu nisipul, nu se mulţumeşte cu marea, nu s-ar mulţumi nici cu orizontul, în cazul în care inima s-ar întinde peste cele patru zări: te zăresc pe tine, mă zăreşti pe mine, noi zărim iubirea, ea şi fericirea!
Cineva ar fi trebuit să spună până acum: “Te iubesc. Nu pentru că eşti diferit de ceilalţi, nu pentru că te asemeni cu mine, nu pentru că ne transformăm în contraste, nu pentru că vei fi la fel ca ei într-un final. Te iubesc. Definiţia cea mai concretă, explicaţia cea mai pătrunzătoare în propria-i cunoaştere este tocmai aceasta: Te iubesc.” Să găseşti cuvinte pentru iubire înseamnă să te regăseşti, ori iubirea presupune un avânt spre visare, spre oportunitatea de a ieşi din schema logică a timpului ce te coordonează. Ar fi trebuit să pună cineva până acum punctul pe “acel” timid, inofensiv, neutru. Dacă timpul mi-a dat mie şansa, sunt fericită. Dacă iubirea mi-a dat această şansă, sunt şi mai fericită. Dacă însă oamenii, ignoranţi crescuţi în sângele cunoaşterii selective, mi-au lăsat cuvintele, iar eu le-am legat într-o ordine fericită, plăcută auzului şi stratului gros al aparenţei, atunci mă întristez. Cuvântul e ca un gest gol, golit de orgoliu, golit de el însuşi. Cuvântul e mai frumos ca gestul, dar la fel de înşelător, sau poate chiar mai mult. Ce e dincolo de cuvânt nu e la îndemâna mea. Ţine de pregătirea intensivă a spiritului, ţine de puterea de autodeterminare. Şi oricum, nu se află decât până într-un punct. Cam de unde începe neputinţa de a asocia un sunet altuia.
Să iubeşti în zadar e un fapt de o gravitate accidentală. E greu până în zorii zilei, când soarele vesel, cu o inimă de copil. Zvârcolirea nu o vede nimeni, însă reacţia timpului o văd toţi. Acolo unde e speranţă, e mai întâi iubire. Iar unde e iubire, orice e posibil. Dacă e să fie, va fi indiferent de piedici; dacă nu e să fie, nu va fi, dar vor rămâne răni.
Gândul e cel mai mare duşman al îndrăgostitului. Îi oferă ipoteze. Iar inima le acceptă. Lupta moare acolo unde nu e iubire şi acolo unde gândul biruie sufletul. De aceea, a iubi în zadar mi-e tot una cu a iubi cu gândul.
În fine, părerile personale şi izolate de cazurile dramatice, răsuflate, probabil că nu vor conta.
Sper să rămână în suflet iubirea şi în gând realitatea. Pentru că iubirea e una şi realitatea e alta. Dar se susţin reciproc. Când e greu în iubire, te refugiezi în realitate. Când e greu în realitate, te refugiezi în iubire. Poate de aceea omului i s-a dat un singur trup. Să nu mai alerge atât.
Speranta....un leac?
Toate trec, si intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, toate isi gasesc o rezolvare. Si de ce nu, o rezolvare in bine, daca asa ne dorim si credem din toata fiinta. Chiar credem ca suntem rezultatele gandurilor noastre. Ca singuri ne facem norocul sau cum spune o vorba din popor ,,asa cum iti asterni, asa dormi”. Pentru ca in spatele actiunilor noastre ca indivizi, sta puterea incomensurabila a gandurilor... a gandurilor care ne determina in fiecare moment sa luam o decizie si nu alta. Pe tot parcursul drumului catre atingerea oricarui obiectiv, trebuie sa existe certitudinea ca lucrurile vor lua intorsatura favorabila noua.
Cu totii ne amintim legendara poveste a Pandorei, printesa din Grecia Antica. Ea a primit in dar o cutie misterioasa din partea zeilor si i s-a spus ca nu trebuie sa deschida niciodata acest dar. Intr-o zi, coplesita de curiozitate, Pandora a deschis cutia si astfel a adus lumii marile nenorociri: bolile, relele, nebunia. Totusi, un zeu milos a lasat-o sa inchida cutia la timp, astfel incat sa poata prinde unicul antidot care face suportabila nefericirea pe lumea asta: speranta. Cine stie, poate ca de aici provine si zicala ,,speranta moare ultima”.
Ei si ce? O sa spuneti. De cate ori s-a intamplat ca, in ciuda sperantei, lucrurile sa nu aiba un final fericit? Si totusi, asa cum subliniaza unii cercetatori, speranta, in opinia lor, reprezinta mai mult decat un leac. C.R. Snyder, un psiholog de la Universitatea din Kansas o defineste ca fiind ,,credinta ca exista vointa si posibilitatea de a-ti atinge scopurile, indiferent care ar fi ele”.
,,Usor de zis, greu de facut”, veti spune probabil multi dintre dumneavoastra. Sesizez aici o doza de pesimism? Nu... cred ca nu v-am auzit prea bine. Mi s-a parut, asa ca voi trece mai departe.
Trebuie sa credem ca ne putem depasi limitele, pe care de altfel cred ca tot noi le trasam. Stim cu totii cat de diferiti suntem. Dar indiferent de asemanarile si deosebirile de ordin cultural, de educatie, de mediu s.a.m.d., gandirea pozitiva este un factor cheie al reusitei in viata in orice domeniu. Un optimist confruntat cu un esec va considera intotdeauna ca situatia poate fi schimbata, astfel incat data viitoare va reusi, in vreme ce pesimistii se invinavatesc pentru esec, atribuindu-l unor trasaturi ce nu pot fi schimbate si se simt total neajutorati.
Optimismul si speranta pot fi dobandite
Cand situatia devine una frustranta, reusita nu depinde doar de competentele profesionale si de talent, ci de capacitatea de a infrunta esecul si de a invata din el. In firma noastra filosofia de training este sa invatam din propriile greseli pentru ca data viitoare sa avem mai mult succes si sa infruntam provocarile cu mai mult curaj in fortele proprii. Prin experienta acumulata, spun psihologii, optimismul si speranta, ca si neputinta si disperarea pot fi dobandite. In viziunea lor, cele doua trasaturi pozitive contitue ceea ce se numeste “eficacitate personala”, adica certitudinea ca detii controlul asupra intamplarilor vietii tale si ca poti face fata tuturor provocarilor cu care te confrunti.
Albert Bandula, psiholog la Stanford, rezuma eficacitatea personala astfel: “ Convingerile oamenilor despre capacitatile lor au un efect profund asupra acestor capacitati. Capacitatea nu este o proprietate fixa (…). Cei care au aceasta eficacitate personala se dau la o parte din calea esecului; ei abordeaza lucrurile in asa fel incat sa le poata stapani si fara sa se ingrijoreze in privinta dezastrelor posibile”/
Bineinteles ca “est modus in rebus” (exista o masura in toate lucrurile)
Dar poate ca incercand sa gandim pozitiv astazi mai mult decat ieri si maine mai mult decat azi, s-ar putea sa fim placut surprinsi de rezultate si de noi insine. Nimic in viata nu este intamplator, tot ceea ce ni se intampla este o consecinta a faptelor, si – mai inainte – a gandurilor, fara a uita, bineinteles de voita divina, care, de altfel, “iti da, dar nu-ti baga si-n traista”. Faceti lucrurile sa se intample prin puterea gandului! Oricum, nu avem nimic de pierdut daca incercam, nu-i asa?
Stefan Ionescu
AUTOPORTRET
Stiti, a fost ca nici la optsprezece
Ani, sa n-am nimic de domnisoara
Intr-a firii-mi netezime rece,
Luminand cu gheata inafara.
Nici apoi, cu gingasii de doamna
N-am stiut sa stralucesc in lume.
Numai gand n-am vrut, domn si in toamna
Peste ofolire, ceata, brume.
Ce-am pierdut, e scris ca toti sa piarda,
Ce-am pastrat e viata-mi din cuvinte.
Gand fiind ce poate-n veci sa arda,
Ma consider tot ca inainte.
Gand ca o fantana de dorinte,
Gand imbucurat de ani si clipa,
Cuget suferind de nestiinte,
Patimind de jind,gresind din pripa.
Dac-am fost astfel nu-mi pare bine,
Dac-am fost astfel nici rau nu-mi pare,
Stiu la bucurie cat pot tine,
Stiu cat pot sa-ndur daca ma doare.
Sunt mai aspra decat tarana arsa-n
Secete si tare cum e dalta.
Fac ce zic.Nu mi-am permis vreo farsa
Nici cu viata mea si nici cu alta.
Nu sunt o placuta companie,
Nici cu mine nu-s amic la toarta.
Iute ma orbeste vre-o manie
Si atat de greu iubirea-mi iarta.
Nu prea-s daruita cu ambitii,
Nici n-am vrut asa o pricopseala!
Ce fac eu nu stie de conditii,
De grabire, teama, timp, ori fala.
N-am fost daruita cu dulceata,
Nici cu farmec, nici c-o vraja-anume.
N-am luat usor nimic din viata
Si-am intors un chip curat spre lume.
Ce va fi fiind de-aci-nainte
De pe-acum in mine se strecoara
Viata scursa, sange, in cuvinte,
Ca sa moara, ori sa nu mai moara.
Doina Salajan
Ani, sa n-am nimic de domnisoara
Intr-a firii-mi netezime rece,
Luminand cu gheata inafara.
Nici apoi, cu gingasii de doamna
N-am stiut sa stralucesc in lume.
Numai gand n-am vrut, domn si in toamna
Peste ofolire, ceata, brume.
Ce-am pierdut, e scris ca toti sa piarda,
Ce-am pastrat e viata-mi din cuvinte.
Gand fiind ce poate-n veci sa arda,
Ma consider tot ca inainte.
Gand ca o fantana de dorinte,
Gand imbucurat de ani si clipa,
Cuget suferind de nestiinte,
Patimind de jind,gresind din pripa.
Dac-am fost astfel nu-mi pare bine,
Dac-am fost astfel nici rau nu-mi pare,
Stiu la bucurie cat pot tine,
Stiu cat pot sa-ndur daca ma doare.
Sunt mai aspra decat tarana arsa-n
Secete si tare cum e dalta.
Fac ce zic.Nu mi-am permis vreo farsa
Nici cu viata mea si nici cu alta.
Nu sunt o placuta companie,
Nici cu mine nu-s amic la toarta.
Iute ma orbeste vre-o manie
Si atat de greu iubirea-mi iarta.
Nu prea-s daruita cu ambitii,
Nici n-am vrut asa o pricopseala!
Ce fac eu nu stie de conditii,
De grabire, teama, timp, ori fala.
N-am fost daruita cu dulceata,
Nici cu farmec, nici c-o vraja-anume.
N-am luat usor nimic din viata
Si-am intors un chip curat spre lume.
Ce va fi fiind de-aci-nainte
De pe-acum in mine se strecoara
Viata scursa, sange, in cuvinte,
Ca sa moara, ori sa nu mai moara.
Doina Salajan
In ceas tarziu de noapte
....unele seri sunt asa de lungi si goale....si mult prea tacute.Vi s-a intamplat sa priviti o fotografie,atat de mult timp ,incat ea sa prinda viata?Cuvinte nerostite,doar de mine auzite...Si e atat de frig,iar noaptea atat de intunecata.Si pasarile dorm,si noi toti in amorteala inimilor noastre. Tacerea noptii este sufletul tremurator si delicat al unei lumi fantastice si pure, in care visele se implinesc, in care nu exista durere, in care lacrima nu isi cunoaste intelesul …
Tacerea noptii se naste mereu si mereu la inceputul apusului, izvorind peste el ca o apa vie, ca o ploaie de stele. Acolo e leaganul tacerii … la hotarul trandafiriu al somnului, in spatele pleoapelor grele , unde cuvintele dispar, iar ganduri negandite se intrepatrund in stare calma, cu o liniste inexplicabila, intr-un noian de vise … Lacrima devine mangaiere, durerea fizica devine zambet, sufletul este irigat cu dragoste si pasiune … iar chipul culcat pe perna zambeste printre gene … caci, printre umbrele noptii, imi apare palid chipul tau … Simt parca si parfumul tau ce ma imbata … si-as vrea ca, macar pentru o secunda, sa te desprinzi dintre umbre, sa te apropii, sa poti intinde o mana sa-mi mangai fruntea ravasita, sa imi zambesti, sa nu ma mai simt singura … As strange acea secunda intre pleoapele mele grele de vise si-as pastra-o acolo unde numai noi doi putem exista … pierduti de lume si de timp … plini de noi doi, imbratisati … fericiti … As adormi in sfarsit linistita langa trupul tau si te-as scalda in iubirea atat de plina de dor de noi …
Tacerea noptii se naste mereu si mereu la inceputul apusului, izvorind peste el ca o apa vie, ca o ploaie de stele. Acolo e leaganul tacerii … la hotarul trandafiriu al somnului, in spatele pleoapelor grele , unde cuvintele dispar, iar ganduri negandite se intrepatrund in stare calma, cu o liniste inexplicabila, intr-un noian de vise … Lacrima devine mangaiere, durerea fizica devine zambet, sufletul este irigat cu dragoste si pasiune … iar chipul culcat pe perna zambeste printre gene … caci, printre umbrele noptii, imi apare palid chipul tau … Simt parca si parfumul tau ce ma imbata … si-as vrea ca, macar pentru o secunda, sa te desprinzi dintre umbre, sa te apropii, sa poti intinde o mana sa-mi mangai fruntea ravasita, sa imi zambesti, sa nu ma mai simt singura … As strange acea secunda intre pleoapele mele grele de vise si-as pastra-o acolo unde numai noi doi putem exista … pierduti de lume si de timp … plini de noi doi, imbratisati … fericiti … As adormi in sfarsit linistita langa trupul tau si te-as scalda in iubirea atat de plina de dor de noi …
sâmbătă, 5 iunie 2010
Lacrimi....
Motto: As vrea sa ma topesc intr-o lacrima
si-n ea sa-si opreasca soarele razele
si sa plang la capatul luminii..
M-ai intrebat nu demult ce inseamna lacrimile pentru mine si atunci nu ti-am putut raspunde. Insa daca m-ai fi vazut plangand, atunci cand am aflat ca Ingerul Albastru a plecat, ai fi inteles poate...
De unde vin lacrimile? Sa fie ingerii responsabili de stralucirea lor amara? Cu siguranta, lacrimile sunt urmele lor, pentru ca fara de ingeri, eu n-as fi aflat ca plang din regretul paradisului.
Azi, toate lacrimile mele se duc in sus, de parca si-ar cauta sufletul pierdut printre stele, sau poate cerul e doar o alta treapta pentru purificarea inimii?Cu ce ar putea fi comparat atunci un suspin de inger? Nu stiu de ce, dar simt ca de multe ori nu ma intelegeti. V-ati obisnuit prea mult cu voi, incat adesea uitati... Nu intelegeti ca nu vreau sa pun dorinta inimii mele doar in inima mea?
Am inceput incet, incet sa devin dependenta de a ma purifica prin lacrimi si sufletul meu asteapta cu infrigurare acea picatura de Lacrima Albastra.
Voi ajunge vreodata atat de pura, incat sa nu ma mai pot oglindi decat in lacrimi de ingeri?
De ce ma simt oare atat de legat de muzica? Uneori nu pot face o diferenta intre lacrimi si muzica. De multe ori plang cantand sau cant plangand. Muzica se naste pentru mine din regretul caderii din paradis, e ca o amintire ca acolo si ea da nastere la urmele acestui regret, la lacrimi. De aceea, nu exista muzica fara amintirea paradisului si a caderii.
Si m-am intrebat de ce am cazut si tot eu am cautat sa-mi raspund. Secretul se afla cu siguranta in mine, mi-ai spus, dincolo de tot ce a fost candva. Raspunsul va trebui deci sa-l descopar singura, dar poate nici nu va mai fi nevoie. Poate-l stiu deja...
Cu cat inaintez in viata, imi dau seama ca imi recastig amintirile. Totul a mai fost candva. Adesea am impresia ca imit o lume pe care am mai trait-o, asta poate pentru ca nu castig nimic, ci ma recastig.
Cand ma gandesc la prima amintire, dincolo de ce se intampla in jurul meu, acum, imi amintesc de lumina paradisului. Cantec de raze... Doar atat mi-a mai ramas.
Doamne, voi culege lacrimile de la poarta raiului si-mi voi face cuib in ele. Si-mi voi aduna razele din amurgurile mele, stiind ca maine voi rasari iar...
Adesea, numai uitand totul, ne putem aminti ce-a fost la inceput. De ce, in noptile albe, ne revin in amintire lumi pierdute, pe care nici nu stiam sa le fi trait? Stiu. Noptile parcurg drumul intors al timpului si, transformandu-l in iluzie, nu ne mai ramane decat sa ne culegem primele amintiri.
Cand ma gandesc la nopti, la singuratatea visurilor mele, ma cuprinde un dor, pe drumuri necunoscut de ingeri. Incotro? Incotro? Exista abisuri si dincolo de suflet...
Adorm plangand, cautand aripi de ingeri si cand ma trezesc, nu-mi raman decat urme sarate si amare de lacrimi si uneori cate un fulg pe perna.
Doamne, nu lasa sa se stinga Soarele, insa ce oceane vei revarsa peste flacarile inimii mele? Si cand ma gandesc ca sunt unii care vor sa sarute focul si n-au curaj...
Totul nu-mi pare decat o asteptare fara sfarsit si atunci ma incearca un dor dupa alte lumi mai inalte.
Cerul senin ne obliga la mai multe intristari decat cel cenusit, pentru ca ne pune in fata prea multe sperante, spre care n-avem uneori curajul sa zburam visand.
Stii care e primul lucru pe care-l facem cand ne nastem iar? Plangem, plangem cat ne tin puterile. Cu siguranta, trebuie sa fi fost mult mai frumos dincolo, de regretam revenirea aici, inca din prima clipa de viata retraita. Obisnuindu-ne intr-un fel cu asta, invatam a plange tot mai des. Chiar si maine vom cauta sa plangem si poate fara nici un motiv. Dar vreau sa cred ca lacrimile nu trebuie sa ne scrie viitorul, chiar daca unii ar sti de la inceput ce ar putea sa urmeze. Ziua de maine nu trebuie sa fie generozitatea lacrimilor si nici toate lacrimile neplanse, chiar daca am reinventa o consolare prin obisnuinta de a plange si am redescoperi chiar ca ne putem purifica prin asta.
Vreau sa cred ca nu ne-am nascut pentru a suferi, insa adesea, dulceata lacrimilor ne orbeste si am ramane asa o viata intreaga, sarutandu-ne propriile lacrimi.
Cand plang, totul mi se pare mai aproape de cer... Plang adresea pentru ca nu pot zbura fara a ma intoarce iar aici, printre umbre de lumina si oameni fara vise. Insa nu pot trai mult aici si ma intorc printre ingeri. Dar nici acolo nu pot sta mult. Imi amintesc ca sunt atatea lucruri pe care nu le-am facut pe pamant, ma impiedic si cad... Raman iar cu o singura aripa si nu primesc in schimb decat un dor de a cauta ceea ce lipseste din experienta mea de viata dupa viata. Trebuie sa fi trait si alte vieti. De unde altfel atatea intrebari?
Nu pot sa uit prezenta eterna a cantecului de nou inceput, care imi revine in clipa nasterii.
Cand plangi, te-ai uitat vreodata in ochii tai mai misteriosi ca doua piramide? Privindu-i, ai inteles poate ca nu poti muri. Si atunci, se pierd raspunsuri si intrebari ce nu-si mai au rostul. Si atunci se naste o certitudine ciudata, pe care eu insami o stiam pierduta in adancul sufletului meu. Da! Nu puteam muri. Este tacerea ochilor care ne conduce privirea spre proprii nostri ochi, calmul egiptean al visului in fata mortii ce nu exista. Odata, demult, am inteles asta. Privindu-ma in oglinda, intrebandu-mi ochii, am inteles de ce nu pot muri, de ce nu pot muri niciodata. Ei stiu totul, caci ochii au pete de neant, urme de nemurire, ce ne asigura ca nu se mai poate intampla nimic strain de tot ce-a fost. Viata e atunci o reamintire continua a vietilor noastre trecute, iar visele mele de iubire sunt o amintire a vietilor viitore, in care imi pun adesea intreaga mea speranta. Si atunci ochii incep sa planga, regretand tot ce a fost candva, suferind dupa repetitia aceasta la infinit, dupa caderea din paradis, pentru setea fiintei mele de a naste viata din iubire.
M-am intrebat cum arata paradisul. Raspunsul se afla in mine, mi-am zis. Am inchis ochii si le-am simtit. Culorile nebanuite, nuante neintrezarite ce capata un relief orbitor, rasarind din adancul unei memorii pe care o credem pierduta. Materia, atinsa de extaz, pare a se desfasura in aparenta unei lumi tremuratoare si totul vibreaza intr-o stralucire nefireasca.
De cate ori ma apuca setea de pamant, paradisul e aruncat pe un plan al uitarii, iar eu sunt coborat in prim-plan, intr-o risipa de lacrimi pe care incerc sa o topesc cu raze de lumina.
Adesea, m-am visat soarele acestei prabusiri intre cer si pamant...
Pazesc ingerii somnul lumii, sau ii tin de urat lui Dumnezeu? Nu stiu... Va veni o vreme cand Lacrima va cadea din cer. Pana atunci, ea este intervalul dintre bataile inimii.
Uneori simt ca sunt lacrimi ce sfredelesc pamantul si rasar ca astrii pe alte taramuri. Cine plange stelele noastre, cand eu imi caut lacrimile pe caldaramul altor ceruri?
Daca fiecare lacrima a mea ar fi o stea, atunci, as inventa un nou cer, unde ele sa rasara in fiecare noapte, cand alte stele se vor naste. Poate ca oceanele si marile sunt lacrimi varsate de Dumnezeu sub impresia singuratatii sale, inainte de a crea primii oameni.
Adesea, noaptea, simt nevoia sa plang sub toate stelele, in disperarea ca nu ma pot desprinde pentru totdeauna de pamant si sa zbor spre lumina.
Sunt clipe cand simt ca viata umbreste paradisul si cerul albastru e atunci, ca un suspin in suflet.
Uneori, corpul este o problema peste care trebuie sa sar, cand vreau sa ma agat de stele... Atunci, plansul e un fior pur, crescut din toate deserturile spatiului si ale sufletului, spre a le completa in sensul infinitului. Iar o amintire din paradis nu-i decat un freamat, incat absolut tot ce ne cade sub simturi, ne scoate din timp.
Pentru mine, paradisul n-a avut decat un defect: acela de a nu fi cunoscut lacrimile. Facandu-mi-se dor de o lacrima, am renuntat la fericire. Nu stiu acum cat a fost intamplare si cat a fost cadere voluntara. Si acum, de cate ori privesc cerul, ma doare regretul caderii mele...
Cand ma gandesc pana unde se poate cadea, imi amintesc ca au fost oameni in viata aceasta care au incercat sa ma purifice de sentimente. Din fericire, nu au reusit decat sa ma faca mai puternica, dorind si mai mult sa pot iubi.
Cred ca niciodata n-as putea sa renunt la a simti. As ramane fara aripi, m-as prabusi in cascadele propriului meu abis pe cand eu nu vreau decat sa ma risipesc in fasii de azur, sa rasar in fiecare clipa cu dorinta de a straluci azi mai mult decat ieri.
Putini sunt cei care cunosc adevarata valoare a culorilor. Pentru mine, o culoare este o stare de spirit iar toate culorile poarta in ele misterul unui sentiment.
Adesea, un suflet care iubeste este ca un curcubeu: fericire - tristete, zamber - lacrima, soapta - strigat, da - nu, pleaca - vino, te vrea - nu te vreau, te iubesc - nu te mai iubesc!
Uneori, viata sufletului nostru nu este altceva decat o paleta uriasa de culori…
Ma gandesc la ingeri si nu vad decat aripi. Ma gandesc la mine si nu vad decat lumina. Ma gandesc tine si nu vad decat un infinit albastru de lacrimi...
Ilinca Iulia Petre
si-n ea sa-si opreasca soarele razele
si sa plang la capatul luminii..
M-ai intrebat nu demult ce inseamna lacrimile pentru mine si atunci nu ti-am putut raspunde. Insa daca m-ai fi vazut plangand, atunci cand am aflat ca Ingerul Albastru a plecat, ai fi inteles poate...
De unde vin lacrimile? Sa fie ingerii responsabili de stralucirea lor amara? Cu siguranta, lacrimile sunt urmele lor, pentru ca fara de ingeri, eu n-as fi aflat ca plang din regretul paradisului.
Azi, toate lacrimile mele se duc in sus, de parca si-ar cauta sufletul pierdut printre stele, sau poate cerul e doar o alta treapta pentru purificarea inimii?Cu ce ar putea fi comparat atunci un suspin de inger? Nu stiu de ce, dar simt ca de multe ori nu ma intelegeti. V-ati obisnuit prea mult cu voi, incat adesea uitati... Nu intelegeti ca nu vreau sa pun dorinta inimii mele doar in inima mea?
Am inceput incet, incet sa devin dependenta de a ma purifica prin lacrimi si sufletul meu asteapta cu infrigurare acea picatura de Lacrima Albastra.
Voi ajunge vreodata atat de pura, incat sa nu ma mai pot oglindi decat in lacrimi de ingeri?
De ce ma simt oare atat de legat de muzica? Uneori nu pot face o diferenta intre lacrimi si muzica. De multe ori plang cantand sau cant plangand. Muzica se naste pentru mine din regretul caderii din paradis, e ca o amintire ca acolo si ea da nastere la urmele acestui regret, la lacrimi. De aceea, nu exista muzica fara amintirea paradisului si a caderii.
Si m-am intrebat de ce am cazut si tot eu am cautat sa-mi raspund. Secretul se afla cu siguranta in mine, mi-ai spus, dincolo de tot ce a fost candva. Raspunsul va trebui deci sa-l descopar singura, dar poate nici nu va mai fi nevoie. Poate-l stiu deja...
Cu cat inaintez in viata, imi dau seama ca imi recastig amintirile. Totul a mai fost candva. Adesea am impresia ca imit o lume pe care am mai trait-o, asta poate pentru ca nu castig nimic, ci ma recastig.
Cand ma gandesc la prima amintire, dincolo de ce se intampla in jurul meu, acum, imi amintesc de lumina paradisului. Cantec de raze... Doar atat mi-a mai ramas.
Doamne, voi culege lacrimile de la poarta raiului si-mi voi face cuib in ele. Si-mi voi aduna razele din amurgurile mele, stiind ca maine voi rasari iar...
Adesea, numai uitand totul, ne putem aminti ce-a fost la inceput. De ce, in noptile albe, ne revin in amintire lumi pierdute, pe care nici nu stiam sa le fi trait? Stiu. Noptile parcurg drumul intors al timpului si, transformandu-l in iluzie, nu ne mai ramane decat sa ne culegem primele amintiri.
Cand ma gandesc la nopti, la singuratatea visurilor mele, ma cuprinde un dor, pe drumuri necunoscut de ingeri. Incotro? Incotro? Exista abisuri si dincolo de suflet...
Adorm plangand, cautand aripi de ingeri si cand ma trezesc, nu-mi raman decat urme sarate si amare de lacrimi si uneori cate un fulg pe perna.
Doamne, nu lasa sa se stinga Soarele, insa ce oceane vei revarsa peste flacarile inimii mele? Si cand ma gandesc ca sunt unii care vor sa sarute focul si n-au curaj...
Totul nu-mi pare decat o asteptare fara sfarsit si atunci ma incearca un dor dupa alte lumi mai inalte.
Cerul senin ne obliga la mai multe intristari decat cel cenusit, pentru ca ne pune in fata prea multe sperante, spre care n-avem uneori curajul sa zburam visand.
Stii care e primul lucru pe care-l facem cand ne nastem iar? Plangem, plangem cat ne tin puterile. Cu siguranta, trebuie sa fi fost mult mai frumos dincolo, de regretam revenirea aici, inca din prima clipa de viata retraita. Obisnuindu-ne intr-un fel cu asta, invatam a plange tot mai des. Chiar si maine vom cauta sa plangem si poate fara nici un motiv. Dar vreau sa cred ca lacrimile nu trebuie sa ne scrie viitorul, chiar daca unii ar sti de la inceput ce ar putea sa urmeze. Ziua de maine nu trebuie sa fie generozitatea lacrimilor si nici toate lacrimile neplanse, chiar daca am reinventa o consolare prin obisnuinta de a plange si am redescoperi chiar ca ne putem purifica prin asta.
Vreau sa cred ca nu ne-am nascut pentru a suferi, insa adesea, dulceata lacrimilor ne orbeste si am ramane asa o viata intreaga, sarutandu-ne propriile lacrimi.
Cand plang, totul mi se pare mai aproape de cer... Plang adresea pentru ca nu pot zbura fara a ma intoarce iar aici, printre umbre de lumina si oameni fara vise. Insa nu pot trai mult aici si ma intorc printre ingeri. Dar nici acolo nu pot sta mult. Imi amintesc ca sunt atatea lucruri pe care nu le-am facut pe pamant, ma impiedic si cad... Raman iar cu o singura aripa si nu primesc in schimb decat un dor de a cauta ceea ce lipseste din experienta mea de viata dupa viata. Trebuie sa fi trait si alte vieti. De unde altfel atatea intrebari?
Nu pot sa uit prezenta eterna a cantecului de nou inceput, care imi revine in clipa nasterii.
Cand plangi, te-ai uitat vreodata in ochii tai mai misteriosi ca doua piramide? Privindu-i, ai inteles poate ca nu poti muri. Si atunci, se pierd raspunsuri si intrebari ce nu-si mai au rostul. Si atunci se naste o certitudine ciudata, pe care eu insami o stiam pierduta in adancul sufletului meu. Da! Nu puteam muri. Este tacerea ochilor care ne conduce privirea spre proprii nostri ochi, calmul egiptean al visului in fata mortii ce nu exista. Odata, demult, am inteles asta. Privindu-ma in oglinda, intrebandu-mi ochii, am inteles de ce nu pot muri, de ce nu pot muri niciodata. Ei stiu totul, caci ochii au pete de neant, urme de nemurire, ce ne asigura ca nu se mai poate intampla nimic strain de tot ce-a fost. Viata e atunci o reamintire continua a vietilor noastre trecute, iar visele mele de iubire sunt o amintire a vietilor viitore, in care imi pun adesea intreaga mea speranta. Si atunci ochii incep sa planga, regretand tot ce a fost candva, suferind dupa repetitia aceasta la infinit, dupa caderea din paradis, pentru setea fiintei mele de a naste viata din iubire.
M-am intrebat cum arata paradisul. Raspunsul se afla in mine, mi-am zis. Am inchis ochii si le-am simtit. Culorile nebanuite, nuante neintrezarite ce capata un relief orbitor, rasarind din adancul unei memorii pe care o credem pierduta. Materia, atinsa de extaz, pare a se desfasura in aparenta unei lumi tremuratoare si totul vibreaza intr-o stralucire nefireasca.
De cate ori ma apuca setea de pamant, paradisul e aruncat pe un plan al uitarii, iar eu sunt coborat in prim-plan, intr-o risipa de lacrimi pe care incerc sa o topesc cu raze de lumina.
Adesea, m-am visat soarele acestei prabusiri intre cer si pamant...
Pazesc ingerii somnul lumii, sau ii tin de urat lui Dumnezeu? Nu stiu... Va veni o vreme cand Lacrima va cadea din cer. Pana atunci, ea este intervalul dintre bataile inimii.
Uneori simt ca sunt lacrimi ce sfredelesc pamantul si rasar ca astrii pe alte taramuri. Cine plange stelele noastre, cand eu imi caut lacrimile pe caldaramul altor ceruri?
Daca fiecare lacrima a mea ar fi o stea, atunci, as inventa un nou cer, unde ele sa rasara in fiecare noapte, cand alte stele se vor naste. Poate ca oceanele si marile sunt lacrimi varsate de Dumnezeu sub impresia singuratatii sale, inainte de a crea primii oameni.
Adesea, noaptea, simt nevoia sa plang sub toate stelele, in disperarea ca nu ma pot desprinde pentru totdeauna de pamant si sa zbor spre lumina.
Sunt clipe cand simt ca viata umbreste paradisul si cerul albastru e atunci, ca un suspin in suflet.
Uneori, corpul este o problema peste care trebuie sa sar, cand vreau sa ma agat de stele... Atunci, plansul e un fior pur, crescut din toate deserturile spatiului si ale sufletului, spre a le completa in sensul infinitului. Iar o amintire din paradis nu-i decat un freamat, incat absolut tot ce ne cade sub simturi, ne scoate din timp.
Pentru mine, paradisul n-a avut decat un defect: acela de a nu fi cunoscut lacrimile. Facandu-mi-se dor de o lacrima, am renuntat la fericire. Nu stiu acum cat a fost intamplare si cat a fost cadere voluntara. Si acum, de cate ori privesc cerul, ma doare regretul caderii mele...
Cand ma gandesc pana unde se poate cadea, imi amintesc ca au fost oameni in viata aceasta care au incercat sa ma purifice de sentimente. Din fericire, nu au reusit decat sa ma faca mai puternica, dorind si mai mult sa pot iubi.
Cred ca niciodata n-as putea sa renunt la a simti. As ramane fara aripi, m-as prabusi in cascadele propriului meu abis pe cand eu nu vreau decat sa ma risipesc in fasii de azur, sa rasar in fiecare clipa cu dorinta de a straluci azi mai mult decat ieri.
Putini sunt cei care cunosc adevarata valoare a culorilor. Pentru mine, o culoare este o stare de spirit iar toate culorile poarta in ele misterul unui sentiment.
Adesea, un suflet care iubeste este ca un curcubeu: fericire - tristete, zamber - lacrima, soapta - strigat, da - nu, pleaca - vino, te vrea - nu te vreau, te iubesc - nu te mai iubesc!
Uneori, viata sufletului nostru nu este altceva decat o paleta uriasa de culori…
Ma gandesc la ingeri si nu vad decat aripi. Ma gandesc la mine si nu vad decat lumina. Ma gandesc tine si nu vad decat un infinit albastru de lacrimi...
Ilinca Iulia Petre
vineri, 4 iunie 2010
Amintiri...
Cu trecerea anilor, am inteles ca o prima intalnire cu o persoana deosebita, te poate marca pentru mult timp….chiar pe viata. Reantorcandu-ma in anii adolescetei, imi amintesc de emotia pe care am simtit-o la prima intalnire avuta cu scriitorul,poetul si omul ce a fost Octavian Paler.Lecturarea primei pagini din romanul Viata pe un peron, m-a captivat emotional puternic, atat de puternic incat am stiut ca acea intalnire nu e una obisnuita.Ca ma va face sa ma reantorc mereu in timp la acea carte.Copilul de atunci a devenit adult,a scris si el la randu-i cateva cuvinte despre sentimentul trait atunci,dar iata si dupa trecerea atator ani,tot dupa o prima intalnire de suflet cu o persoana deosebita.Daca a fost si ultima sau nu, daca a fost intamplator sau nu…tot trecerea timpului imi va raspunde.Glasul inimii imi spune ca asa cum intalnirea cu Octavian Paler, nu a fost nici ultima, nici intamplatoare, nici aceasta nu va fi .”Sa astepti oricat”-spune Octavian……si “sa nu numeri zilele”…..Poezia se intituleaza :
TIE
Tu mi-ai adus in suflet bucurie,
O bucurie nesperat de mare.
Posibil e sa fie-o stare trecatoare,
Nu vreau inca sa-mi pun aceasta intrebare.
Ma aflu la intersectia trecutului cu viitorul,
Si lupt cu mine insami sa uit cat doare dorul.
Cu tine aproape trecutul e departe,
De viitor doar o iluzie ma mai desparte.
Cand vei pleca vei lua cu tine
Lumina ce-ai adus in mine,
Iar eu iti voi pastra o amintire,
A clipelor ce tu mi-ai daruit de fericire.
Cand sufletul de-o grea durere imi era amortit,
Avandu-te alaturi ca prin minune el si-a revenit.
Azi tu ai fost salvarea de care nu stiam ca am nevoie,
Maine altcineva sa-ti incalzeasca inima-ti va cere voie.
Intre ce-a fost si ce va fi,
Privirea-ti calda in inima-mi va dainui.
Rogu-ma-voi sa-ti fie bine
Din cand in cand sa-ti amintesti de mine.
...................................................................................
Toate plecarile sunt ….mici despartiri…sau imense.Cum a fost cea a marelui scriitor,a tuturor celor dragi care pleaca din viata noastra.Dar lumina si caldura transmisa de opera sa,sau parfumul a trei trandafiri ce parca refuza sa se ofilesca intr-o vaza , raman cu noi, precum toate amintirile frumoase dintr-o viata.
TIE
Tu mi-ai adus in suflet bucurie,
O bucurie nesperat de mare.
Posibil e sa fie-o stare trecatoare,
Nu vreau inca sa-mi pun aceasta intrebare.
Ma aflu la intersectia trecutului cu viitorul,
Si lupt cu mine insami sa uit cat doare dorul.
Cu tine aproape trecutul e departe,
De viitor doar o iluzie ma mai desparte.
Cand vei pleca vei lua cu tine
Lumina ce-ai adus in mine,
Iar eu iti voi pastra o amintire,
A clipelor ce tu mi-ai daruit de fericire.
Cand sufletul de-o grea durere imi era amortit,
Avandu-te alaturi ca prin minune el si-a revenit.
Azi tu ai fost salvarea de care nu stiam ca am nevoie,
Maine altcineva sa-ti incalzeasca inima-ti va cere voie.
Intre ce-a fost si ce va fi,
Privirea-ti calda in inima-mi va dainui.
Rogu-ma-voi sa-ti fie bine
Din cand in cand sa-ti amintesti de mine.
...................................................................................
Toate plecarile sunt ….mici despartiri…sau imense.Cum a fost cea a marelui scriitor,a tuturor celor dragi care pleaca din viata noastra.Dar lumina si caldura transmisa de opera sa,sau parfumul a trei trandafiri ce parca refuza sa se ofilesca intr-o vaza , raman cu noi, precum toate amintirile frumoase dintr-o viata.
TIMPUL
De ce esti timpule asa grabit,
Nu vezi cate inimi in graba ta ai golit?
Le-ai luat fara voie in a ta calatorie,
Si alergi cu o neanchipuita bucurie.
Eu reusesc sa tin pasul cu tine,
Degeaba pari mirat uitandu-te la mine.
Alerg cu tine simtind aceeasi bucurie,
Pe care ti-o da o lunga prietenie.
Daca oamenii ca pe-un prieten te-ar privi,
Sufletele li s-ar mai linisti.
Ar accepta mai usor ca tu in fuga-ti dai bucurii si tristeti,
De la inceput si pana la sfarsitul unei vieti.
Si nu esti deloc partinitor,
Cu aceeasi masura imparti totul, tuturor.
Eu astazi te asigur ca nu e vina ta,
Daca unii soarta nu-si pot accepta.
Nu vezi cate inimi in graba ta ai golit?
Le-ai luat fara voie in a ta calatorie,
Si alergi cu o neanchipuita bucurie.
Eu reusesc sa tin pasul cu tine,
Degeaba pari mirat uitandu-te la mine.
Alerg cu tine simtind aceeasi bucurie,
Pe care ti-o da o lunga prietenie.
Daca oamenii ca pe-un prieten te-ar privi,
Sufletele li s-ar mai linisti.
Ar accepta mai usor ca tu in fuga-ti dai bucurii si tristeti,
De la inceput si pana la sfarsitul unei vieti.
Si nu esti deloc partinitor,
Cu aceeasi masura imparti totul, tuturor.
Eu astazi te asigur ca nu e vina ta,
Daca unii soarta nu-si pot accepta.
Citatul zilei
"Dragostea este ca bolile contagioase. Cu cat te temi mai mult de ea, cu atat esti mai expus."
Nicolas Sebastian Roch Chamfort
Nicolas Sebastian Roch Chamfort
joi, 3 iunie 2010
Tacerea veni ultima
Mai intai s-au stins toate stelele.
Si frunzele au incetat sa mai cante.
Apoi au cazut grele,pleoapele copiilor,
Sfasiind intunericul..
Gandurile mi se aseaza intr-o anumita ordine
Intr-un tarziu.
Un singur caine latra
De patru, de cinci ori..
Tacerea veni ultima,
Ca un lac imens...
Fara margini.....
Victoria Basta
Si frunzele au incetat sa mai cante.
Apoi au cazut grele,pleoapele copiilor,
Sfasiind intunericul..
Gandurile mi se aseaza intr-o anumita ordine
Intr-un tarziu.
Un singur caine latra
De patru, de cinci ori..
Tacerea veni ultima,
Ca un lac imens...
Fara margini.....
Victoria Basta
Aminteste-ti...
Aminteste-ti sa-ti petreci timpul cu persoanele iubite,
pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate .
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine,
pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic .
Aminteste-ti sa spui te iubesc partenerului si persoanelor pe care le indragesti ,
dar mai ales sa spui din inima .
O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere .
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment,
pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine.
Fa-ti timp sa iubesti , fa-ti timp sa vorbesti ,
fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai....
Fragment din "Paradoxul vremurilor noastre "- de Octavian Paler
pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate .
Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine,
pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic .
Aminteste-ti sa spui te iubesc partenerului si persoanelor pe care le indragesti ,
dar mai ales sa spui din inima .
O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere .
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment,
pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine.
Fa-ti timp sa iubesti , fa-ti timp sa vorbesti ,
fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai....
Fragment din "Paradoxul vremurilor noastre "- de Octavian Paler
Endless Love
Motto:
"„Frumuseţea unui sentiment se măsoară prin sacrificiul pe care eşti gata să-l faci pentru el…” – John Galsworthy
Uneori, sentimentele nici nu mai au timp să verse o lacrimă în amintirea momentelor frumoase mult prea repede uitate…
Daca
"Daca poti sa-ti pastrezi cumpatul, atunci cand toti in afara de tine si-l pierd
Invinuindu-te pe tine,
Daca poti sa-ti pastrezi increderea in tine ingaduind totusi neincrederea altora
Atunci cand toti se indoiesc de tine,
Daca poti sa astepti, fara ca asteptarea sa te oboseasca
Ori sa fii mintit fara a raspunde cu minciuna
Daca poti, dusmanit fiind, sa nu lasi loc urii in sufletul tau
Fara totusi a parea prea detasat si fara a vorbi prea intelept;
Daca poti visa – fara sa faci din vise stapanele vietii tale
Daca poti gandi – fara sa-ti faci un scop din gandire;
Daca poti face fata Triumfului sau Dezastrului
Tratandu-i egal pe acesti doi impostori;
Daca rezisti sa asculti un adevar rostit de tine
Rastalmacit de lachei pentru a face din el capcana pentru naivi
Ori sa privesti lucrurile carora le-ai dat din viata ta naruindu-se
Si sa te apleci si sa le reconstruiesti cu vechile unelte.
Daca poti sa faci o gramajoara din toate castigurile tale,
Sa le risti pe o singura aruncare a unei monede,
Si pierzand, sa iei totul de la inceput
Fara sa sufli un cuvant despre nesansa ta;
Daca poti sa-ti obligi inima si tervii si tendoanele
Sa te serveasca mult timp inca dupa ce s-au epuizat,
Rezistand chiar si atunci cand nu mai ai nimic in tine
Cu exceptia Vointei care le spune: “Rezistati!
Daca poti vorbi multimii pastrandu-ti virtutea
Ori pasi alaturi de regi – fara sa-ti pierzi naturaletea,
Daca nici dusmanii dar nici prietenii apropiati nu te pot rani;
Daca se poate conta pe tine, insa nu fara limite,
Daca poti umple minutul neiertator
Cu valoarea a saizeci de secunde de alergare,
Al tau e intreg Pamantul cu tot ce are mai bun
Mai mult decat atat – vei fi Om, fiul meu!.."
Rudyard Kipling
Invinuindu-te pe tine,
Daca poti sa-ti pastrezi increderea in tine ingaduind totusi neincrederea altora
Atunci cand toti se indoiesc de tine,
Daca poti sa astepti, fara ca asteptarea sa te oboseasca
Ori sa fii mintit fara a raspunde cu minciuna
Daca poti, dusmanit fiind, sa nu lasi loc urii in sufletul tau
Fara totusi a parea prea detasat si fara a vorbi prea intelept;
Daca poti visa – fara sa faci din vise stapanele vietii tale
Daca poti gandi – fara sa-ti faci un scop din gandire;
Daca poti face fata Triumfului sau Dezastrului
Tratandu-i egal pe acesti doi impostori;
Daca rezisti sa asculti un adevar rostit de tine
Rastalmacit de lachei pentru a face din el capcana pentru naivi
Ori sa privesti lucrurile carora le-ai dat din viata ta naruindu-se
Si sa te apleci si sa le reconstruiesti cu vechile unelte.
Daca poti sa faci o gramajoara din toate castigurile tale,
Sa le risti pe o singura aruncare a unei monede,
Si pierzand, sa iei totul de la inceput
Fara sa sufli un cuvant despre nesansa ta;
Daca poti sa-ti obligi inima si tervii si tendoanele
Sa te serveasca mult timp inca dupa ce s-au epuizat,
Rezistand chiar si atunci cand nu mai ai nimic in tine
Cu exceptia Vointei care le spune: “Rezistati!
Daca poti vorbi multimii pastrandu-ti virtutea
Ori pasi alaturi de regi – fara sa-ti pierzi naturaletea,
Daca nici dusmanii dar nici prietenii apropiati nu te pot rani;
Daca se poate conta pe tine, insa nu fara limite,
Daca poti umple minutul neiertator
Cu valoarea a saizeci de secunde de alergare,
Al tau e intreg Pamantul cu tot ce are mai bun
Mai mult decat atat – vei fi Om, fiul meu!.."
Rudyard Kipling
Exista oameni si fapte care nu se uita......
Cineva îi compara odata pe oameni cu frunzele. Da, bizara comparatie. Era un citat cred, nu îmi mai aduc aminte, dar respectivul, un necunoscut de pe mirc, îmi spunea ca exista frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul si tot asa exista clipe, oameni si fapte care nu se uita, chiar daca uitarea e o lege a firii. Dar oare, memoria este întotdeauna o calitate? Ne ofera ea întotdeauna certitudinea „calitatii” clipelor si oamenilor pe care nu îi putem uita?
Se spune ca nu uitam niciodata lucrurile care ne-au facut sa traim clipe de fericire sau de durere extrema. Adevarat. De ce? Am fi mai fericiti daca am retine doar clipele si oamenii care ne-au facut fericiti? Am fi mai nefericiti daca am pastra în suflet numai lucrurile care ne-au întristat?
Si totusi...cum ramâne cu celelalte...cele care nu ne-au trezit nici una nici alta, cele care au ramas experiente ciudate ale trecutului? Pe acelea de ce nu le uitam?
De ce ne ramân în minte povesti care nu au însemnat nimic? De ce nu le uitam, de ce se agata ele, frunze putrede, de ramurile uscate ale sufletului nostru satul de trecut? Nu stiu (raspuns inevitabil). Poate ca asa trebuie sa fie. Sa ne amintim mereu de lucrurile fara sens din viata noastra, ca sa nu uitam sa le traim pe cele cu adevarat importante. Poate ca avem nevoie sa suferim pentru o iluzie care ni se pare mareata ca sa stim sa pretuim realitatea minuscula si datatoare de fericiri marunte, de lânga noi. Poate ca e nevoie ca vântul sa nu împrastie toate frunzele, ca sa nu uitam ca primavara e mai frumoasa decât toamna...
Se spune ca nu uitam niciodata lucrurile care ne-au facut sa traim clipe de fericire sau de durere extrema. Adevarat. De ce? Am fi mai fericiti daca am retine doar clipele si oamenii care ne-au facut fericiti? Am fi mai nefericiti daca am pastra în suflet numai lucrurile care ne-au întristat?
Si totusi...cum ramâne cu celelalte...cele care nu ne-au trezit nici una nici alta, cele care au ramas experiente ciudate ale trecutului? Pe acelea de ce nu le uitam?
De ce ne ramân în minte povesti care nu au însemnat nimic? De ce nu le uitam, de ce se agata ele, frunze putrede, de ramurile uscate ale sufletului nostru satul de trecut? Nu stiu (raspuns inevitabil). Poate ca asa trebuie sa fie. Sa ne amintim mereu de lucrurile fara sens din viata noastra, ca sa nu uitam sa le traim pe cele cu adevarat importante. Poate ca avem nevoie sa suferim pentru o iluzie care ni se pare mareata ca sa stim sa pretuim realitatea minuscula si datatoare de fericiri marunte, de lânga noi. Poate ca e nevoie ca vântul sa nu împrastie toate frunzele, ca sa nu uitam ca primavara e mai frumoasa decât toamna...
Citatul zilei 03.06.2010
"Cand vrei sa uiti pe cineva,inseamna ca te gandesti la el."
Jean De La Bruyere
Jean De La Bruyere
miercuri, 2 iunie 2010
Everytime We Touch (slow) Romantic Video
I still hear your voice, when you sleep next to me.
I still feel your touch in my dreams.
Forgive me my weakness, but I don't know why.
Without you it's hard to survive.
'Cause everytime we touch, I get this feeling.
And everytime we kiss I swear I can fly.
Can't you feel my heart beat fast, I want this to last.
cn.g!o, fo i..nf
I need you by my side.
'Cause everytime we touch, I feel this static.
And everytime we kiss, I reach for the sky.
Can't you feel my heart beat so
I can't let you go.
I want you in my life.
Your arms are my castle, your heart is my sky.
They wipe away tears that I cry.
The good and the bad times, we've been through them all.
You make me rise when I fall.
'Cause everytime we touch, I get this feeling.
And everytime we kiss I swear I can fly.
Can't you feel my heart beat fast, I want this to last.
cn.g!o, fo i..nf
I need you by my side.
'Cause everytime we touch, I feel this static.
And everytime we kiss, I reach for the sky.
Can't you feel my heart beat so
I can't let you go.
I want you in my life.
'Cause everytime we touch, I get this feeling.
And everytime we kiss I swear I can fly.
Can't you feel my heart beat fast, I want this to last.
cn.g!o, fo i..nf
I need you by my side
'Cause everytime we touch, I feel this static.
And everytime we kiss, I reach for the sky.
Can't you feel my heart beat so
I can't let you go.
I want you in my life
Teama
Teama,degeaba imi incoltesti sufletul,
Si de furie esti neagra ca pamantul.
Dumnezeu mi-a dat putere sa te-nfrunt
Curajul sa-mi rezolv problemele,aici,pe pamant.
Dar si tu esti puternica,recunosc.
Fiind necrutatoare,cu cei ce din calea-ti nu se feresc.
In slujba cui esti tu nemuritoare Teama?
Cine, sa-i spui cat rau faci oamenilor,la El te cheama?
Cand vezi un om plangand,te bucuri,
Din cele mai indepartate vremuri.
Patrunzi in sufletul lui chinuit,
Soptindu-i ca fericirea e un sentiment inchipuit.
Si...daca el e slab...te crede.
Si-n jurul lui,nimic in afara de durere nu mai vede.
Si- asa poate pierde ani buni din viata,
Pentru, ca a urmat a ta ipocrita povata.
Si mie mi-ai facut mult rau candva,
Facandu-ma mereu ca sa depind de cineva.
Am invatat,plangand adesea,sa te tin la distanta,
Luptand si depasind toate obstacolele ce tu,
Cu multa rautate mi le arunci...in fata.
Si de furie esti neagra ca pamantul.
Dumnezeu mi-a dat putere sa te-nfrunt
Curajul sa-mi rezolv problemele,aici,pe pamant.
Dar si tu esti puternica,recunosc.
Fiind necrutatoare,cu cei ce din calea-ti nu se feresc.
In slujba cui esti tu nemuritoare Teama?
Cine, sa-i spui cat rau faci oamenilor,la El te cheama?
Cand vezi un om plangand,te bucuri,
Din cele mai indepartate vremuri.
Patrunzi in sufletul lui chinuit,
Soptindu-i ca fericirea e un sentiment inchipuit.
Si...daca el e slab...te crede.
Si-n jurul lui,nimic in afara de durere nu mai vede.
Si- asa poate pierde ani buni din viata,
Pentru, ca a urmat a ta ipocrita povata.
Si mie mi-ai facut mult rau candva,
Facandu-ma mereu ca sa depind de cineva.
Am invatat,plangand adesea,sa te tin la distanta,
Luptand si depasind toate obstacolele ce tu,
Cu multa rautate mi le arunci...in fata.
O viata intreaga de frumusete....
“Doamne,cum ne-am despartit cu totii.Poate ca si prietenia si iubirea nu merita intr-adevar,sa fie traite,daca nu sunt vesnice.O viata intreaga de frumusete,asta ar insemna ceva, intr-adevar.” Cu certitudine fiecare dintre noi am trait teama de a ne angaja profund intr-o relatie de iubire sau de prietenie.Caminante e de parerea ca "in lumina exista si umbre si ca fericirea este si dureroasa."Putem sa ne amagim spunandu-ne ca am devenit mai intelepti prin experientele traite si sa credem ca pe viitor vom sti sa ocolim tot ceea ce ne-ar putea provoca o suferinta pe care, nu-i asa,n-o meritam.Intervine aici intrebarea:"la ce mai foloseste o intelepciune care nu ingaduie macar un dram de fericire?"Ca si Octavian Paler,multi dintre noi ne-am pus acest gen de intrebari.Eu personal consider ca daca intr-o relatie ai fost fericit fie si cateva secunde...e ceva ce nu numai ca nu se va uita niciodata dar odata cu trecerea timpului acele momente capata noi dimensiuni transformandu-se intr-o amintire calda ,frumoasa.
Asa cum spunea Paler in Mitologii subiective "nu exista viata mai pustie decat una care n-a iubit nimic,stiind ca intr-o zi va pierde totul"Pentru ca in cele din urma,"moartea pune punct si iubirilor si luptelor.Fiecare ramane atunci cu cat a iubit sau..cu cat a luptat.Mai are timp,poate,doar sa regrete ca n-a iubit si n-a luptat destul sau ca a trait ca un sarpe singur,care nu si-a gasit alt sarpe cu care sa se iubeasca sau sa se lupte ."
"Exista poate,o clipa in viata fiecaruia cand vede limpede ca nu negatia este rostul lui".Pornind de la acea clipa,cred ca putem sa ne construim o viata intreaga de frumusete.Si cred ca sansele noastre de reusita vor creste considerabil cand vom realiza ca "A iubi inseamna,poate,a lumina partea cea mai frumosa din noi",dar mai ales cand ne vom putea spune noua insine cu sufletul impacat:"Sunt liber pentru ca nu ma tem sa iubesc ceea ce va muri".
Asa cum spunea Paler in Mitologii subiective "nu exista viata mai pustie decat una care n-a iubit nimic,stiind ca intr-o zi va pierde totul"Pentru ca in cele din urma,"moartea pune punct si iubirilor si luptelor.Fiecare ramane atunci cu cat a iubit sau..cu cat a luptat.Mai are timp,poate,doar sa regrete ca n-a iubit si n-a luptat destul sau ca a trait ca un sarpe singur,care nu si-a gasit alt sarpe cu care sa se iubeasca sau sa se lupte ."
"Exista poate,o clipa in viata fiecaruia cand vede limpede ca nu negatia este rostul lui".Pornind de la acea clipa,cred ca putem sa ne construim o viata intreaga de frumusete.Si cred ca sansele noastre de reusita vor creste considerabil cand vom realiza ca "A iubi inseamna,poate,a lumina partea cea mai frumosa din noi",dar mai ales cand ne vom putea spune noua insine cu sufletul impacat:"Sunt liber pentru ca nu ma tem sa iubesc ceea ce va muri".
Citatul zilei 02.06.2010
"Ti se pare cateodata ca insemni ceva in viata unui om;si totusi daca n-ai fi fost tu,ar fi fost altul;lucrurile care sunt-trebuiau sa se intample,cu tine sau cu altul,dar trebuiau sa se intample."
Mircea Eliade
Mircea Eliade
marți, 1 iunie 2010
Citatul zilei 01.06.2010
"Vointa puternica nu este numai stiinta de a dori si obtine ceva ci si stiinta de a renunta."
Anton Makarenko
Anton Makarenko
luni, 31 mai 2010
De ce sa gandim pozitiv (II)
O conceptie de viata constructiva(pozitiva) este previzibilitatea unei placute existente in viata particulara sau profesionala sau de ce nu pe ambele fronturi.Pozitia de baza este;
-Daca eu nu am de ajuns de la viata este numai vina mea.(depinde numai de tine)
Aceasta orientare trebuie sa patrunda tot spectrul nostru de conduita si sa devina baza de plecare a oricarei idei sau plan .Ea este in stransa legatura cu hotararea
-Eu sunt stapan pe situatie!
Stim cu totii ca numai oamenii hotarati pot muta muntii!
Foarte multi oameni cauta motivele insucceselor,rezultatelor gresite,orinde in alta parte doar in ei insine nu.Se considera victime ale lumii inconjuratoare.
Posibilitatile lor sunt limitate in primul rand de atitudinea lor cat si de lipsa lor de fantezie.Exemplu
1.Sunt prea obosit cand ma intorc de la servici acasa.
Motivul nu este ca am avut o zi lunga si grea ci acela ca mi-am organizat gandurile gresit si nu mi-am creat timpi de deconectare.
2.Seful meu ma intrerupe mereu.
-realitatea este ca ma las intrerupt si nu am motivarea sau inteligenta, de a convinge seful sa aiba mai mult respect pentru timpul meu
3.Am foarte multi angajati incapabili si fara tragere de inima
-Nu incapacitatea lor e problema ci a mea de a-i motiva si repartiza corespunzator sarcinile de servici
4.Angajatii mei nu sunt punctuali si nu-mi acorda respectul pe care il astept
-Problema nu pleaca de la ei ci de la mine.Eu nu am fost capabil sa le insuflu siritul de echipa si eu nu am reusit sa ma fac respectat
5.Clientii sunt prea pretentiosi
-Nu clientii sunt prea pretentiosi ci incapacitatea mea de a-i trata pe dansii corespunzator
Lasati asadar la o parte ideea :
Nu este nevoie sa ma schimb eu,ci ceilalti au nevoie de acest lucru...
Cu o asemenea conduita castigul pe care il veti realiza va fi egal cu zero.
(va urma)
-Daca eu nu am de ajuns de la viata este numai vina mea.(depinde numai de tine)
Aceasta orientare trebuie sa patrunda tot spectrul nostru de conduita si sa devina baza de plecare a oricarei idei sau plan .Ea este in stransa legatura cu hotararea
-Eu sunt stapan pe situatie!
Stim cu totii ca numai oamenii hotarati pot muta muntii!
Foarte multi oameni cauta motivele insucceselor,rezultatelor gresite,orinde in alta parte doar in ei insine nu.Se considera victime ale lumii inconjuratoare.
Posibilitatile lor sunt limitate in primul rand de atitudinea lor cat si de lipsa lor de fantezie.Exemplu
1.Sunt prea obosit cand ma intorc de la servici acasa.
Motivul nu este ca am avut o zi lunga si grea ci acela ca mi-am organizat gandurile gresit si nu mi-am creat timpi de deconectare.
2.Seful meu ma intrerupe mereu.
-realitatea este ca ma las intrerupt si nu am motivarea sau inteligenta, de a convinge seful sa aiba mai mult respect pentru timpul meu
3.Am foarte multi angajati incapabili si fara tragere de inima
-Nu incapacitatea lor e problema ci a mea de a-i motiva si repartiza corespunzator sarcinile de servici
4.Angajatii mei nu sunt punctuali si nu-mi acorda respectul pe care il astept
-Problema nu pleaca de la ei ci de la mine.Eu nu am fost capabil sa le insuflu siritul de echipa si eu nu am reusit sa ma fac respectat
5.Clientii sunt prea pretentiosi
-Nu clientii sunt prea pretentiosi ci incapacitatea mea de a-i trata pe dansii corespunzator
Lasati asadar la o parte ideea :
Nu este nevoie sa ma schimb eu,ci ceilalti au nevoie de acest lucru...
Cu o asemenea conduita castigul pe care il veti realiza va fi egal cu zero.
(va urma)
Citatul zilei 31.05.2010
"Arta este o necesitate umana primara,ca painea si apa.Nevoia de frumos,ca si creatia care o intruchipeaza,este inseparabila de om,iar fara ea poate ca nici n-ar dori sa traiasca."
DOSTOIEVSKI
DOSTOIEVSKI
Dorul-dor
Cel mai adanc dintre doruri
e dorul dor.
Acela care n-are amintire
si nici speranta,dorul-dor.
Pe-un drum ne duce dorul-dor
pe-un drum
ce dincolo de orice calator
mai are-o prelungire.
Nesfarsit e dorul-dor.
Bate-n valea tuturor.
Lucian Blaga
e dorul dor.
Acela care n-are amintire
si nici speranta,dorul-dor.
Pe-un drum ne duce dorul-dor
pe-un drum
ce dincolo de orice calator
mai are-o prelungire.
Nesfarsit e dorul-dor.
Bate-n valea tuturor.
Lucian Blaga
duminică, 30 mai 2010
Greutatea sau usuratatea?
"Daca eterna revenire este povara cea mai grea,atunci,vietile noastre,proiectate pe acest fundal,pot aparea in toata splendoarea usuratatii lor.Dar este,intr-adevar,greutatea cumplita si usuratatea frumoasa?Povara cea mai grea ne striveste,ne face sa ne incovoiem sub ea,ne lipeste de pamant.Dar,in poezia de dragoste a tuturor veacurilor,femeia doreste sa fie impovarata de greutatea trupului barbatesc.Asadar,cea mai grea povara este,in acelasi timp,imaginea celei mai intense impliniri vitale.Cu cat mai grea e povara,cu atat mai apropiata de pamant e viata noastra,si cu atat e mai reala si mai adevarata.In schimb,absenta totala a poverii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul,sa zboare spre inaltimi,sa se indeparteze de pamant,de fiinta terestra,sa fie doar pe jumatate reala,iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative.
Si-atunci ce sa alegem?Greutatea sau usuratatea?"
Milan Kundera
Si-atunci ce sa alegem?Greutatea sau usuratatea?"
Milan Kundera
De ce sa gandim pozitiv (I)
Simtamantul ca viata pe care o duceti este placuta,va ofera ceea ce initial v-ati imaginat,ca ar fi idealul(modelul)dorit,atarna decisiv de dumneavoastra,daca sunteti in stare sa apreciati momentul si de pe ce pozitie.Multi oameni isi doresc de exemplu o viata lunga-dar au greutati sa treaca cu bine un sfarsit de saptamana.Apare la prima vedere ca si cum ar fi o prapastie intre dorinta omenesca spre o lunga si dulce existenta iar pe de alta parte capacitatea de a o si avea.
E bine sa urmam cativa pasi importanti;
-fi-ti convinsi ca cel mai mare castig pe care d-voastra l-ati putea realiza(printr-o gandire negativa),cicalindu-i pe altii este egal cu zero;
-fi-ti convinsi ca d-voastra nu sunteti victima lumii care va inconjoara;
-fi-ti convinsi ca este mai bine sa uitati gaurile din cascavalul schweizer si sa va concentrati asupra a ceea ce se afla in jurul acestor gauri;
-fi-ti convinsi ca este mult mai bine pt d-voastra sa cautati solutii pt rezolvarea problemelor decat sa va faceti griji existentiale;
-fi-ti convinsi ca in lume exista doua feluri de probleme:
1.probleme rezolvabile
2.probleme irezolvabile
Ganditi pozitiv in loc sa ganditi negativ.Constientizati faptul ca depinde numai de noi daca gandim pozitiv sau negativ.
(Va urma)
E bine sa urmam cativa pasi importanti;
-fi-ti convinsi ca cel mai mare castig pe care d-voastra l-ati putea realiza(printr-o gandire negativa),cicalindu-i pe altii este egal cu zero;
-fi-ti convinsi ca d-voastra nu sunteti victima lumii care va inconjoara;
-fi-ti convinsi ca este mai bine sa uitati gaurile din cascavalul schweizer si sa va concentrati asupra a ceea ce se afla in jurul acestor gauri;
-fi-ti convinsi ca este mult mai bine pt d-voastra sa cautati solutii pt rezolvarea problemelor decat sa va faceti griji existentiale;
-fi-ti convinsi ca in lume exista doua feluri de probleme:
1.probleme rezolvabile
2.probleme irezolvabile
Ganditi pozitiv in loc sa ganditi negativ.Constientizati faptul ca depinde numai de noi daca gandim pozitiv sau negativ.
(Va urma)
Prima lectie a iubirii
"Prima lectie a iubirii consta in a nu solicita iubire,ci in a o darui.Fiti dumneavoastra cel care daruieste.De regula oamenii fac exact invers.Chiar si atunci cand daruiesc,o fac numai cu speranta ca iubirea lor le va fi returnata.Ei nu daruiesc de bunavoie,ci doar conditionat.Ei daruiesc,dar privesc cu coada ochilor sa vada daca primesc ceva inapoi.Ei nu cunosc legea naturala de functionare a iubirii.Este suficient sa turnati sa va revarsati,iar iubirea va veni. Si chiar daca nu vine,nu este nevoie sa va ingrijorati,caci adevaratul indragostit stie ca a iubi inseamna a fi fericit.Daca iubirea vine inapoi,foarte bine;atunci fericirea va fi cu atat mai mare.Dar chiar daca ea nu se intoarce inapoi,actul iubirii v-a facut fericiti,de-a dreptul extatici;atunci de ce sa
mai fiti ingrijorati in legatura cu intoarcerea ei?"
OSHO
mai fiti ingrijorati in legatura cu intoarcerea ei?"
OSHO
Citatul zilei 30.05.2010
"Faptul ca iubesti pe cineva prea mult poate fi cauza unui ordin de restrictie."
Murphy
Murphy
Singuratate
"Despre adevarata singuratate nu vorbim decat in soapta. Nu putem tine conferinte publice despre ea. Dealtfel, ce mai inseamna o singuratate trambitata? Nu voi recunoaste decat in fata mea ca sunt singur. Si uneori prefer sa mi-o ascund si mie."
Octavian Paler
Octavian Paler
vineri, 28 mai 2010
Suflet de femeie
"Daca uneori m-ai intreba ce mi-as dori cel mai mult sa fiu, ti-as raspunde ca nu mi-as dori sa fiu decat ceea ce sunt; adica om...mai precis femeie. Si atunci vei intreba de ce? Simplu... toate comorile ascunse si nevazute ale acestui univers nu le gasesti decat intr-un suflet de femeie...Din el iti extragi seva vietii, din el aduni tot ce-I mai pretios, si in el te vei si intoarce...Mama a celor trei universuri, ea iti daruieste nu numai sufletul ci chiar si viata ei...De ce ii renegi dreptul la a te iubi? De ce te sperie acest act de sacrificiu si renuntare? Lacrimile ei nu sunt decat mici picaturi din oceanul iubirii, ocean ce nu se releva decat celor ce au inteles ca drumul spre dasavarsirea propriului spirit se afla in femeia de alaturi; fiica, mama, iubita, toate la un loc nu alcatuiesc decat un integ...acela al dumnezeirii...
Imagineaza-ti ca stai pe pamant si tot ceea ce se afla in jurul tau incepe si iti vorbeste.Incepi sa auzi cum creste iarba, sa simti cum raurile se intec in glume, florile isi tes vesminte colorate, asa cum sunt si porturile noastre stravechi...Totul tinde catre pace, calm si liniste...dar totusi senzatia de integ iti lipseste cu desavarsire. Langa toate aceste sunete ce tind sa te armonizeze cu vibratiile universului nu fac alceva decat sa te pregateasca pentru ceea ce vei auzi mai tarziu...Si acum hai sa mergem printre oameni...Opreste-te intr-o intersectie si, facand abstractie de trancaneala absurda a masinilor, incearca sa asculti sunetele sufletelor celor ce trec nepasatori, grabiti pe langa tine.Asa-I ca te surprinde ceea ce auzi? Atata tristete, atata zgomot inutil!Practic, toti cauta acelasi lucru...sunetul ca ii poate aduce in armonie cu ei insisi; degeaba incearca sa fie in armonie cu universul daca nu poti fi in armonie cu propriul tau suflet...Si acum asculta... auzi? E ca o soapta...ba nu ca un tril;unde-I? L-ai pierdut? Ba nu , se aude iar... Si incepi si cauti...si cauti... alergi grabit printre oameni in timp ce sunetul se amplifica, isi creste intensitatea....Si te opresti. Dezamagit? Se poate; caci in fata ta nu-I decat o femeie...Ba chiar una care te ignora complet, fiind mult prea ocupata de cei doi pusti ce trag neincetat de gandurile ei...Pleci mai departe...si iarasi reverberatia sufletului tau rezoneaza cu acel sunet! Nu, nu se poate! Uite-te la ea! E...batrana? Poate... nu te contazic. In ea s-au adunat experieant a sute si mii de ani de sunete...Cum ai mai vrea sa fie tanara? Fara sa vrei, incepi sa o urmaresti...Ne-am oprit cu totii pe o banca... eu iti tineam tamplele fierbinti in brate... ea era atenta la sunetele sufletelor copiilor sai...Asculta acele sunete si poate ai sa intelegi...Asculta...Asculta...Priveste in sufletul tau si in al ei... Urmeaza cursul sunetelor si al iluminatiilor pe care ochiul mintii tale le vede si incepe sa le recunoasca...Esti la inceput de drum;celula in trupul mamei tale te uiti uimita cum Dumnezeu iti intinde mainile sale si te mangaie , ca apoi sa te vezi alaturi de sufletul tau... Sunteti doi frati pusi pe joaca ce nu mai au astampar...Iar mama rade; caci sufletul ei intelege muzica voastra si se bucura de faptul ca amandoi sunteti gata sa faceti fata celorlalte sunete ale lumii.Si iata-va! Poznasi si curiosi precum doua raze de soare scapate de sub un nor bosumflat dati senzatia oamenilor ca pe voi( sau pe tine) nu va preocupa decat jucariiloe si degetele de la picioare!Dar mama atenta si vigilenta stie ca acum este timpul sa deveniti unul si una in toate caci incepe si canta pentru tine descant strabun al marilor initiati.Acum iti amintesti? Vad ca da , caci ochii tai stralucesc asemeni ochilor de copil ce s-a oglindit in sufletul mamei...in Sufletul Lumii Ai ajuns la varsta cand inima ta isi cere drepturile sale! Dreptul de a iubi, dreptul de sacrificiu, dreptul de a-si cunoaste jumatatea.Si o vezi... E speriata de transformarile din interior, de constientizarea propriei puteri... puterea de a transforma lumea, de a transforma vieti;a ta , a ei.Puterea de a se transfigura si de a te transfigura.Din pacate nu intelegi...Si ceea ce tu vezi, nu mai corespunde cu sunetul ce-l ascultai la inceput...nu-i decat ceva intunecat. Lasa-l, fugi!!!!Inima ta se zbate speriata, te musca cu furie, te palmuieste chiar, dar tu nimic....Dorinta te ineaca intr-o mare de iluzie...nu simti decat puterea de a poseda...si ti-ai implinit dorinta! Dar?... Sufletul ei suna altfel.... E mai profund, mai amplu...nu mai este sunetul pe care l-ai cunoscut la inceput...Este ceva atat de rascolitor, incat geamatul lui iti biciuieste nervii.Si totusi , nu-I un cantec de jale...e unul mai deosebit, unul de sacrificiu.Da de sacrificiu. Caci in iubirea ei, si-a permis acest sacrificiu al propriei persoane...Si in timp ce sufletul tau rezoneaza cu o cutie de tinichea goala, al ei suna ca o orga intr-o biserica.Degeaba iti pare rau...Ca sa mai simti unitatea voastra va trebui sa lupti, sa ridici munti de sacrificiu pana cand sufletul lumii te va ierta... NU al ei, caci ea nu stie dacat sa ierte.....Dar nu acum.Acum trebuie sa ne terminam calatoria. Priveste-o cat de bucuroasa se simte!O vezi ca infloreste si nu stii de ce?! Simplu...E femeie...Toti ingerii se pleaca in fata celei ce daruieste suflet din sufletul ei. Priveste si asculta...Simti cum sunetul tau se inalta spre cele 7 culmi ale paradisului; te nasti odata cu mica celula. Cresti creezi viata asemeni Mamei Pamant, devii Fiul Divin si Mama Divina....simti cum totul in jurul tau se transforma in lumini orbitoare, lumini ce se materializeaza in ea;Mama Divina, Maria, femeia primordiala, Eva... Sufletul tau s-a impacat cu sine si vrea sa mai ramana...dar...picuri mici de ploaie iti uda fata....Tresari buimacit si privesti in jur...Trecatori grabiti cu umbrele se uita ciudat la tanarul ca s-a trezit din alta lume.Te uiti in jur si nu mai recunosti nimic.Doar acel sunet iti persista in inima.Incurcat, zambitor te grabesti catre casa intrebandu-te mirat cum de ai putut sa adormi si ce mai ciudatenii ai visat...si totusi... In urma ta raman eu, intelegator si fericit ca inca un suflet si-a primit lumina....Cine sunt eu? Un suflet ratacitor de femeie... "
Oana Ciulei
Imagineaza-ti ca stai pe pamant si tot ceea ce se afla in jurul tau incepe si iti vorbeste.Incepi sa auzi cum creste iarba, sa simti cum raurile se intec in glume, florile isi tes vesminte colorate, asa cum sunt si porturile noastre stravechi...Totul tinde catre pace, calm si liniste...dar totusi senzatia de integ iti lipseste cu desavarsire. Langa toate aceste sunete ce tind sa te armonizeze cu vibratiile universului nu fac alceva decat sa te pregateasca pentru ceea ce vei auzi mai tarziu...Si acum hai sa mergem printre oameni...Opreste-te intr-o intersectie si, facand abstractie de trancaneala absurda a masinilor, incearca sa asculti sunetele sufletelor celor ce trec nepasatori, grabiti pe langa tine.Asa-I ca te surprinde ceea ce auzi? Atata tristete, atata zgomot inutil!Practic, toti cauta acelasi lucru...sunetul ca ii poate aduce in armonie cu ei insisi; degeaba incearca sa fie in armonie cu universul daca nu poti fi in armonie cu propriul tau suflet...Si acum asculta... auzi? E ca o soapta...ba nu ca un tril;unde-I? L-ai pierdut? Ba nu , se aude iar... Si incepi si cauti...si cauti... alergi grabit printre oameni in timp ce sunetul se amplifica, isi creste intensitatea....Si te opresti. Dezamagit? Se poate; caci in fata ta nu-I decat o femeie...Ba chiar una care te ignora complet, fiind mult prea ocupata de cei doi pusti ce trag neincetat de gandurile ei...Pleci mai departe...si iarasi reverberatia sufletului tau rezoneaza cu acel sunet! Nu, nu se poate! Uite-te la ea! E...batrana? Poate... nu te contazic. In ea s-au adunat experieant a sute si mii de ani de sunete...Cum ai mai vrea sa fie tanara? Fara sa vrei, incepi sa o urmaresti...Ne-am oprit cu totii pe o banca... eu iti tineam tamplele fierbinti in brate... ea era atenta la sunetele sufletelor copiilor sai...Asculta acele sunete si poate ai sa intelegi...Asculta...Asculta...Priveste in sufletul tau si in al ei... Urmeaza cursul sunetelor si al iluminatiilor pe care ochiul mintii tale le vede si incepe sa le recunoasca...Esti la inceput de drum;celula in trupul mamei tale te uiti uimita cum Dumnezeu iti intinde mainile sale si te mangaie , ca apoi sa te vezi alaturi de sufletul tau... Sunteti doi frati pusi pe joaca ce nu mai au astampar...Iar mama rade; caci sufletul ei intelege muzica voastra si se bucura de faptul ca amandoi sunteti gata sa faceti fata celorlalte sunete ale lumii.Si iata-va! Poznasi si curiosi precum doua raze de soare scapate de sub un nor bosumflat dati senzatia oamenilor ca pe voi( sau pe tine) nu va preocupa decat jucariiloe si degetele de la picioare!Dar mama atenta si vigilenta stie ca acum este timpul sa deveniti unul si una in toate caci incepe si canta pentru tine descant strabun al marilor initiati.Acum iti amintesti? Vad ca da , caci ochii tai stralucesc asemeni ochilor de copil ce s-a oglindit in sufletul mamei...in Sufletul Lumii Ai ajuns la varsta cand inima ta isi cere drepturile sale! Dreptul de a iubi, dreptul de sacrificiu, dreptul de a-si cunoaste jumatatea.Si o vezi... E speriata de transformarile din interior, de constientizarea propriei puteri... puterea de a transforma lumea, de a transforma vieti;a ta , a ei.Puterea de a se transfigura si de a te transfigura.Din pacate nu intelegi...Si ceea ce tu vezi, nu mai corespunde cu sunetul ce-l ascultai la inceput...nu-i decat ceva intunecat. Lasa-l, fugi!!!!Inima ta se zbate speriata, te musca cu furie, te palmuieste chiar, dar tu nimic....Dorinta te ineaca intr-o mare de iluzie...nu simti decat puterea de a poseda...si ti-ai implinit dorinta! Dar?... Sufletul ei suna altfel.... E mai profund, mai amplu...nu mai este sunetul pe care l-ai cunoscut la inceput...Este ceva atat de rascolitor, incat geamatul lui iti biciuieste nervii.Si totusi , nu-I un cantec de jale...e unul mai deosebit, unul de sacrificiu.Da de sacrificiu. Caci in iubirea ei, si-a permis acest sacrificiu al propriei persoane...Si in timp ce sufletul tau rezoneaza cu o cutie de tinichea goala, al ei suna ca o orga intr-o biserica.Degeaba iti pare rau...Ca sa mai simti unitatea voastra va trebui sa lupti, sa ridici munti de sacrificiu pana cand sufletul lumii te va ierta... NU al ei, caci ea nu stie dacat sa ierte.....Dar nu acum.Acum trebuie sa ne terminam calatoria. Priveste-o cat de bucuroasa se simte!O vezi ca infloreste si nu stii de ce?! Simplu...E femeie...Toti ingerii se pleaca in fata celei ce daruieste suflet din sufletul ei. Priveste si asculta...Simti cum sunetul tau se inalta spre cele 7 culmi ale paradisului; te nasti odata cu mica celula. Cresti creezi viata asemeni Mamei Pamant, devii Fiul Divin si Mama Divina....simti cum totul in jurul tau se transforma in lumini orbitoare, lumini ce se materializeaza in ea;Mama Divina, Maria, femeia primordiala, Eva... Sufletul tau s-a impacat cu sine si vrea sa mai ramana...dar...picuri mici de ploaie iti uda fata....Tresari buimacit si privesti in jur...Trecatori grabiti cu umbrele se uita ciudat la tanarul ca s-a trezit din alta lume.Te uiti in jur si nu mai recunosti nimic.Doar acel sunet iti persista in inima.Incurcat, zambitor te grabesti catre casa intrebandu-te mirat cum de ai putut sa adormi si ce mai ciudatenii ai visat...si totusi... In urma ta raman eu, intelegator si fericit ca inca un suflet si-a primit lumina....Cine sunt eu? Un suflet ratacitor de femeie... "
Oana Ciulei
Citatul zilei 28.05.2010
"Cei slabi nu vor putea niciodata sa ierte.Iertarea este calitatea celor puternici."
Mohandas Gandhi
Mohandas Gandhi
joi, 27 mai 2010
AVEM TIMP
“Avem timp pentru toate.Sa dormim,
Sa alergam in dreapta si in stanga,
Sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou,
Sa-i judecam pe altii şi să ne absolvim pe noi insine,
Avem timp sa citim si sa scriem,
Sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
Avem timp să facem proiecte si sa nu le respectam,
Avem timp sa ne facem iluzii
Si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
Sa invinovatim destinul si amanuntele,
Avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
Avem timp să ne-alungam intrebările,
Sa amanăm raspunsurile,
Avem timp sa sfaramăm un vis si sa-l reinventam,
Avem timp să ne facem prieteni, sa-i pierdem,
Avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
Avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta....murim.”
Octavian Paler
Sa alergam in dreapta si in stanga,
Sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou,
Sa-i judecam pe altii şi să ne absolvim pe noi insine,
Avem timp sa citim si sa scriem,
Sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
Avem timp să facem proiecte si sa nu le respectam,
Avem timp sa ne facem iluzii
Si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
Sa invinovatim destinul si amanuntele,
Avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
Avem timp să ne-alungam intrebările,
Sa amanăm raspunsurile,
Avem timp sa sfaramăm un vis si sa-l reinventam,
Avem timp să ne facem prieteni, sa-i pierdem,
Avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
Avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta....murim.”
Octavian Paler
Decalogul lui Octavian Paler
"Cele zece porunci ce trebuie urmate in pustiu:
Prima porunca: Sa astepti oricat.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oda si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost aproape sigur intr-o grota."
- Viata pe un peron -
Octavian Paler
Prima porunca: Sa astepti oricat.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oda si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost aproape sigur intr-o grota."
- Viata pe un peron -
Octavian Paler
Citatul zilei 27 Mai 2010
"Inteligenta unui individ se masoara in cantitatea de incertitudini pe care e capabil sa le suporte"
Scott Alex
Scott Alex
miercuri, 26 mai 2010
Discursul imaginar al lui Socrate
Urmatorul fragment e un superb discurs al lui Socrate dupa ce a fost condamnat la moarte. Un discurs adresat celor care “iubesc” cetatea si modul in care ei o iubesc.
” Nu va speriati, nu mai am de gand sa ma apar. Dar renunt nu pentru ca m-as teme, ci pentru ca mi se pare zadarnic. Am crezut ca se poate discuta in acest proces. Am crezut ca poate exista dialog. M-am inselat. Voi nu acceptati decat monologul. Cine a starnit acesta ura si cum a pornit ea nu inteleg si zeii imi sunt martori ca nu mai vreau sa inteleg. Ce utilitate mai poate avea un adevar pe care voi, oricum, nu-l recunoasteti ?
As vrea sa va spun altceva inainte de a ne desparti. Si ma adresez acum acuzatorilor mei.
Mai intai, aflati ca sunteti la fel de singuri ca mine, dar mai demni de mila ca mine, deoarece sunteti singuri in haita. Intrucat orice om care nu cunoaste decat monologul e un om singur. Numai prin dialog putem scapa de singuratate, or voi sunteti prea orbi si prea turbati ca sa-l puteti accepta. Voi nu mai sunteti in stare decat sa strigati impreuna o orbire care va face singuri. Trista soarta va pregatiti.
Apoi, va laudati ca iubiti Atena ? Imi repugna metoda voastra de a-i invinui pe altii ca n-o iubesc, de aceea nu voi spune ca mintiti. Dar daca iubiti Atena, o iubiti urat. O iubiti tarand acesta dragoste in nori, amestecand-o cu ura, cu denunturi si invinuiri nascocite. Eu as putea dovedi oricand sentimentele mele fata de Atena, dar mi se pare ca a ma lauda cu ceea ce iubesc e nedemn. Prefer sa tac.
Tac intrucat stiu ca e inutil sa discuti cu cei condamnati de propria lor ura la monolog. Si rog zeii sa ma ajute sa infrunt mila ce mi-o inspirati, asteptand otrava pe care mi-o veti trimite la inchisoare. “~Polemici cordiale
” Nu va speriati, nu mai am de gand sa ma apar. Dar renunt nu pentru ca m-as teme, ci pentru ca mi se pare zadarnic. Am crezut ca se poate discuta in acest proces. Am crezut ca poate exista dialog. M-am inselat. Voi nu acceptati decat monologul. Cine a starnit acesta ura si cum a pornit ea nu inteleg si zeii imi sunt martori ca nu mai vreau sa inteleg. Ce utilitate mai poate avea un adevar pe care voi, oricum, nu-l recunoasteti ?
As vrea sa va spun altceva inainte de a ne desparti. Si ma adresez acum acuzatorilor mei.
Mai intai, aflati ca sunteti la fel de singuri ca mine, dar mai demni de mila ca mine, deoarece sunteti singuri in haita. Intrucat orice om care nu cunoaste decat monologul e un om singur. Numai prin dialog putem scapa de singuratate, or voi sunteti prea orbi si prea turbati ca sa-l puteti accepta. Voi nu mai sunteti in stare decat sa strigati impreuna o orbire care va face singuri. Trista soarta va pregatiti.
Apoi, va laudati ca iubiti Atena ? Imi repugna metoda voastra de a-i invinui pe altii ca n-o iubesc, de aceea nu voi spune ca mintiti. Dar daca iubiti Atena, o iubiti urat. O iubiti tarand acesta dragoste in nori, amestecand-o cu ura, cu denunturi si invinuiri nascocite. Eu as putea dovedi oricand sentimentele mele fata de Atena, dar mi se pare ca a ma lauda cu ceea ce iubesc e nedemn. Prefer sa tac.
Tac intrucat stiu ca e inutil sa discuti cu cei condamnati de propria lor ura la monolog. Si rog zeii sa ma ajute sa infrunt mila ce mi-o inspirati, asteptand otrava pe care mi-o veti trimite la inchisoare. “~Polemici cordiale
Citatul zilei-26 Mai 2010
"Sa fii convins ca vei reusi si sa ai rabdare.Asta-i tot."
Arnold Schwarzenegger
Arnold Schwarzenegger
marți, 25 mai 2010
Meditatie
Astazi pentru prima oara in viata am fost, putin spus fericita in "secunda unu", si cu tot cerul pe mine in secunda zece.Metaforic vorbind.Deci se poate.Am postat ulterior lasandu-ma influentata de starea mea proasta.Sa stiti ca speranta a ramas cu mine si mi-a soptit ca doar mergand mai departe mai pot reajunge in secunda unu.Deci...am plecat la drum,mai putin trista ca dimineata.Ramaneti alaturi de mine.Drumul e...intr-adevar lung,dar merita strabatut poate tocmai pentru a vedea de cate ori putem trece prin dreptul "secundei unu".
Picatura....
"Cat de putin ii trebuie omului ca sa fie fericit,dar ce drum lung are de facut pana la acea picatura care oricand se poate transforma in otrava."
T.Damian
T.Damian
Dialog Octavian Paler-Dumnezeu
"O.Paler:Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie,se grabesc sa creasca iar apoi tanjesc iar sa fie copii;ca isi pierd sanatatea pentru a face bani iar apoi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.
Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul;
Ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am ramas tacuti un timp.
Apoi am intrebat:
-Ca parinte,care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ar dori sa le invete copii tai?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care-i iubesc si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece;
sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult,ci acela care are nevoie de cel mai putin;
sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele;
sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea,trebuie sa se ierte pe ei insisi;
-Multumesc pentru timpul acordat,am zis umil.Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
-Doar faptul ca sunt aici,intotdeauna..."
Dumnezeu mi-a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie,se grabesc sa creasca iar apoi tanjesc iar sa fie copii;ca isi pierd sanatatea pentru a face bani iar apoi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea.
Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul;
Ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am ramas tacuti un timp.
Apoi am intrebat:
-Ca parinte,care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ar dori sa le invete copii tai?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care-i iubesc si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece;
sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult,ci acela care are nevoie de cel mai putin;
sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele;
sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea,trebuie sa se ierte pe ei insisi;
-Multumesc pentru timpul acordat,am zis umil.Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?
Dumnezeu m-a privit zambind si a spus:
-Doar faptul ca sunt aici,intotdeauna..."
De ce oare?
Nu mai cresc florile in jurul meu,
Vazandu-ma ca pier de dorul tau.
Nu ma mai incalzeste soarele dimineata,
Stiind ca mi-am pierdut speranta.
Luna e mai distanta ca niciodata,
Realizand ca sunt mai trista ca altadata.
Mi-as dori sa fie usor sa izbutesc
In lupta cu mine insami sa nu ma mai chinuiesc.
Nu pot uita iubirea ce ti-am purtat-o,
Noptile in care plangeam crezand ca alta mi-a furat-o.
Soarele imi sopteste ca nici tie nu iti e usor,
Luna-mi transmite ca stie ca si pe tine te macina un tainic dor.
Florile pe care-ar trebui sa le daruiesti pentru o noua schimbare,
Se ofilesc si plang facandu-te sa te intrebi:de ce oare?
Vazandu-ma ca pier de dorul tau.
Nu ma mai incalzeste soarele dimineata,
Stiind ca mi-am pierdut speranta.
Luna e mai distanta ca niciodata,
Realizand ca sunt mai trista ca altadata.
Mi-as dori sa fie usor sa izbutesc
In lupta cu mine insami sa nu ma mai chinuiesc.
Nu pot uita iubirea ce ti-am purtat-o,
Noptile in care plangeam crezand ca alta mi-a furat-o.
Soarele imi sopteste ca nici tie nu iti e usor,
Luna-mi transmite ca stie ca si pe tine te macina un tainic dor.
Florile pe care-ar trebui sa le daruiesti pentru o noua schimbare,
Se ofilesc si plang facandu-te sa te intrebi:de ce oare?
Citatul zilei 25 Mai 2010
"Cat de profunda poate fi o iubire si cat de desavarsita poate fi uitarea"
John Galsworthy
John Galsworthy
luni, 24 mai 2010
Citatul zilei 24 Mai 2010
"Cand eram mic vroiam sa fiu Dumnezeu,dar nu realizam cat de greu e sa iubesti si sa fii mereu singur"
Ionut Caragea
Ionut Caragea
duminică, 23 mai 2010
Prietenia
S-a scris mult prea mult oare despre acest minunat sentiment pentru a o mai face si eu?Nu cred.Si stiti de ce?Pentru ca desi prietenia ar trebui sa fie cunoscuta de noi toti ca un singur si mare adevar de fapt lucrurile nu stau deloc asa.Voi incepe prin a fi de acord si iubi cuvintele celei ce a fost Antoine de Saint-Exupery care spunea:prietenia este, in primul rand, pacea reciproca si zborul spiritului pe deasupra amanuntelor vulgare.Continui prin a va spune ca prietenia din punctul meu de vedere e un sentiment atat de nobil,frumos si pur,incat trebuie cu sfintenie pastrat daca ai avut marele noroc sa-ti fie trimis in suflet de catre cineva si sa-i raspunzi cu acelasi sentiment inzecit mai puternic inmiit mai frumos.Cati facem asta?Putini,din ce in ce mai putini.Traim intr-o lume infecta bolnava de dorinta de a avea cat mai multi bani cat mai multa putere.In urma cu ceva ani am cunoscut un om deosebit,sau cel putin asta a fost parerea mea despre el mereu.Mi-a oferit o suma importanta de bani pentru a-mi achita un credit bancar iar eu in ziua aia i-am spus ca ce face el nu au mai facut pentru mine decat parintii mei.M-a privit cu ochii in lacrimi si probabil m-a si crezut.Eram sincera.Sunt intotdeauna sincera atat cu altii cat si cu mine.Nu l-am uitat niciodata si daca maine m-ar suna si mi-ar spune ca-l pot ajuta cu ceva as pleca spre el.Asta numesc eu prietenie.Recunostinta in primul rand,si dorinta de a raspunde cu aceeasi promptitudine cand cineva te cheama si are nevoie de tine.Personal mi-a placut sa ajut oamenii fara sa astept nimic in schimb.Si acest lucru m-a ferit de multe dezamagiri in viata.Si ma va feri in continuare.Azi un prieten,putin spus prieten,imi povestea cat de dezamagit e de cum ii rasplatesc prietenii increderea si eforurile lui de a-i ajuta cand au avut nevoie.Prin a-i intoarce spatele,cand intr-o zi le-a spus ca lucreaza la un proiect costisitor si ca e posibil sa aiba acum si el nevoie de ajutorul lor.Trist foarte trist.In locul lui as merge mai departe si as intelege ca viata e asa cum e si ca doar de noi depinde sa o putem face mai frumoasa.Prieten bun, acei amici nu ti-au fost prieteni niciodata,si daca i-ai iubit,nu-i vei putea rani intr-un mod mai puternic decat iubindu-i in continuare si aratandu-le ca tu poti sa-ti iubesti si dusmanii,dand dovada astfel de o neta superioritate morala.E dor un sfat.Eu chiar asa am facut intreaga viata si nu am dat gres.Cand cineva m-a ranit si suparat mai tare,am continuat sa fiu buna cu ea, s-o ajut si inteleg pana cand am avut bucuria sa-i aud pe unii spunand ca atata iertare n-au mai vazut decat la D-zeu!Doar ca aceasta presupune un mare consum psihic si nervos...nu e usor.E chiar f greu.Deci revin..fiecare percepe acest frumos sentiment atat de diferit incat de fapt ce e prietenia pentru noi toti?Sigur nu e la fel.Pentru mine ....e ceva atat de sfant incat ..nu azi va voi povesti cat o iubesc.Voi reveni pe acasta tema.
Cugetare irlandeza
IA-ŢI TIMP...... (NU MAI AVEM TIMP ?)
Ia-ţi timp să munceşti,
Munca este preţul succesului.
Ia-ţi timp să gândeşti,
Gândirea este cheia Puterii.
Ia-ţi timp să te joci,
Jocul este secretul veşnicei tinereţi.
Ia-ţi timp să citeşti,
Lectura este baza înţelepciunii.
Ia-ţi timp să fii prietenos,
Prietenia este drumul către noroc.
Ia-ţi timp să visezi,
Visul îţi oferă luna de pe cer.
Ia-ţi timp să iubeşti şi să fii iubit,
Iubirea este privilegiul zeilor.
Ia-ţi timp să vezi în jurul tău,
Pentru egoism este ziua prea scurtă.
Ia-ţi timp să râzi,
Râsul este muzica sufletului.
Tradus(din Germana), dintr-o cugetare / rugăciune, irlandeză – Anno 1785 –
Reflectează şi pune în aplicaţie. De TINE, depinde dacă vrei să fii/ te simţi fericit sau nu.
Ia-ţi timp să munceşti,
Munca este preţul succesului.
Ia-ţi timp să gândeşti,
Gândirea este cheia Puterii.
Ia-ţi timp să te joci,
Jocul este secretul veşnicei tinereţi.
Ia-ţi timp să citeşti,
Lectura este baza înţelepciunii.
Ia-ţi timp să fii prietenos,
Prietenia este drumul către noroc.
Ia-ţi timp să visezi,
Visul îţi oferă luna de pe cer.
Ia-ţi timp să iubeşti şi să fii iubit,
Iubirea este privilegiul zeilor.
Ia-ţi timp să vezi în jurul tău,
Pentru egoism este ziua prea scurtă.
Ia-ţi timp să râzi,
Râsul este muzica sufletului.
Tradus(din Germana), dintr-o cugetare / rugăciune, irlandeză – Anno 1785 –
Reflectează şi pune în aplicaţie. De TINE, depinde dacă vrei să fii/ te simţi fericit sau nu.
Citatul zilei 23 Mai 2010
Intuiţia este cea mai înaltă treaptă a scării, scara conştiinţei. Această scară are trei trepte: prima şi cea mai de jos este instinctul; a doua, cea din mijloc, este intelectul;iar a treia, cea mai de sus, este intuiţia. În toate trei este folosită particula "in". Lucrul acesta este semnificativ. El înseamnă că aceste calităţi sunt înnăscute. Ele nu se pot învăţa, nu există nici un mod de a le dezvolta cu ajutor din afară. OSHO
sâmbătă, 22 mai 2010
Citatul zilei 22 Mai 2010
"Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun,primeste pe cei care la randul tau ii poti face mai buni."
Seneca
Seneca
vineri, 21 mai 2010
PRIMAVARA de Lucian Blaga
A cunoaste. A iubi
Înc-o data, iar si iara
a cunoaste-nseamna iarna
a iubi e primavara.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce înseamna?
A iubi - de ce ti-e teama?
printre flori si-n mare iarba?
Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit,
cu rumoare si ardoare
de albine re-ncarnate.
Înc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.
Înc-o data, iar si iara
a cunoaste-nseamna iarna
a iubi e primavara.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce înseamna?
A iubi - de ce ti-e teama?
printre flori si-n mare iarba?
Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit,
cu rumoare si ardoare
de albine re-ncarnate.
Înc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.
De ce SPERANTA?
Poate v-ati intrebat de ce am ales titul acesta pentru blogul meu.Incerc sa va raspund in cateva cuvinte.Pentru ca nu demult mi-am dat seama ca inca de la varsta pe care mi-o aduc aminte,speranta mi-a fost cuibarita in inima,mi-a incalzit-o incurajat-o,mangaiat-o chiar, in orice clipa din zi si din noapte.Astfel cand mi-am dorit pentru prima oara un pegas,da, doar un pegas,pe care nu l-am si putut avea,la 4 ani,ea m-a facut sa cred ca atunci cand voi fi mare,daca o sa am bani o sa mi-l pot cumpara singura.Si pe nesimtite anii au trecut,eu am avut bani dar nu mi-am mai dorit si pegasul.Tot ea, cand am intrat in clasa intai,m-a incurajat sa iau doar note mari pentru a putea intra la cel mai bun liceu si mai departe la o facultate.Speranta intr-un viitor frumos...mi-a fost mereu aproape.La 20 de ani visam ca orice fata intr-o iubire...cum n-a fost vreodata...Si am gasit-o,iar dupa multi ani, cand am pierdut-o tot ea speranta,mi-a readus aminte ca orice zi e o necunoscuta,ca-n orice clipa poti regasi o dragoste pieduta,sau o alta mai frumoasa,mai deosebita fie si prin simplul fapt ca ea a aparut in viata ta cand te asteptai cel mai putin.Si-asa a fost.Si asa va fi mereu.Speranta ne vegheaza inimile si nu le lasa sa cada in tristete si amaraciune.Ceva in care crezi, se poate si implini,sub o forma sau alta,mai usor sau mai greu .Totul e sa incerci,sa crezi,sa ai rabdare , de fapt...sa speri.Clipe frumoase sau mai putin frumoase,clipe de bucurie sau tristete,cu zambet sau cu lacrimi,compun trecutul si prezentul nostru.Speranta ne poate convinge ca ne asteapta-un un viitor frumos .Doar de noi depinde in ce clipa plecam in cautarea lui,si ce anume facem pentru ca el sa fie asa cum l-am visat cand il intalnim.Eu chiar cred ca doar speranta ne poate face si mai buni si mai frumosi.O zi buna va doresc si un sincer si cald "LA MULTI ANI" tuturor ce-si serbeaza ziua onomastica
Citatul zilei 21 Mai 2010
"Nu recunosc al semn al superioritatii decat bunatatea"
Ludwig van Beethoven
Ludwig van Beethoven
Tarziu in noapte
"Cand ma cuprinde disperarea,imi amintesc ca de-a lungul istoriei,
calea adevarului si a iubirii a invins mereu."
Gandhi
calea adevarului si a iubirii a invins mereu."
Gandhi
joi, 20 mai 2010
miercuri, 19 mai 2010
Steaua lor
Revad cu ochii mintii o masina
Care gonea cu doi copii,
Spre-un ce-avea sa vina,
Cu multe lacrimi dar si cu bucurii.
Cantau radeau de mana se tineau,
Cu sufletele stranse iubire isi jurau.
Doar steaua lor,departe lacrima,
Pentru ca ea doar ea stia,
Spre ce an greu destinu-i conducea.
A fost destin sau intamplare,
Ori poate o prea grea-ncercare,
Gandeste trista steaua lor,
In neobositu-i zbor.
Caci ei sunt despartiti acum.
Pe doua drumuri far un punct comun.
Cu inimile indoite de regrete,
Se-ndreapta spre-un an Dar pe-ndelete.
Vor mai avea aceste drumuri oare,
In asta viata un alt puct comun?
Privesc spre steaua lor cu maxima-ntristare.
E doar o intrebare.....
Pe care nu ma pot abtine insa sa ti-o pun.
Care gonea cu doi copii,
Spre-un ce-avea sa vina,
Cu multe lacrimi dar si cu bucurii.
Cantau radeau de mana se tineau,
Cu sufletele stranse iubire isi jurau.
Doar steaua lor,departe lacrima,
Pentru ca ea doar ea stia,
Spre ce an greu destinu-i conducea.
A fost destin sau intamplare,
Ori poate o prea grea-ncercare,
Gandeste trista steaua lor,
In neobositu-i zbor.
Caci ei sunt despartiti acum.
Pe doua drumuri far un punct comun.
Cu inimile indoite de regrete,
Se-ndreapta spre-un an Dar pe-ndelete.
Vor mai avea aceste drumuri oare,
In asta viata un alt puct comun?
Privesc spre steaua lor cu maxima-ntristare.
E doar o intrebare.....
Pe care nu ma pot abtine insa sa ti-o pun.
duminică, 16 mai 2010
SPERANTA
Ne nastem si cu speranta in suflete crestem,
Pentru ca apoi sperand sa simtim cum renastem,
Ne dorim cu atata ardoare-o fericire-nchipuita,
Incat reusim sa avem uneori o viata nereusita.
Cand fericirea e de noi aproape,
Bucuria dureaza cat am clipi din pleoape.
Durerea,tristetea si-ndoiala ii iau repede locul,
Si intr-o viata,de mii de ori se repeta jocul.
Crezand,de cate ori oare ca ne-a parasit norocul?
Sunt clipe cand ne consideram complet pierduti,
Cu mult prea multa cruzime de soarta batuti.
Atunci,ca prin minune renaste speranta
Realizand ca spre noi bunul D-zeu dn nou si-a intors fata.
Credinta ne face cu adevarat puternici,
Acceptand ideea ca noi pe pamant suntem vremelnici.
Privim din nou cu incredere fericirea,
Chiar daca stim ca intalnirea cu ea
Va fi mult mai scurta decat ne e vrerea.
Pentru ca apoi sperand sa simtim cum renastem,
Ne dorim cu atata ardoare-o fericire-nchipuita,
Incat reusim sa avem uneori o viata nereusita.
Cand fericirea e de noi aproape,
Bucuria dureaza cat am clipi din pleoape.
Durerea,tristetea si-ndoiala ii iau repede locul,
Si intr-o viata,de mii de ori se repeta jocul.
Crezand,de cate ori oare ca ne-a parasit norocul?
Sunt clipe cand ne consideram complet pierduti,
Cu mult prea multa cruzime de soarta batuti.
Atunci,ca prin minune renaste speranta
Realizand ca spre noi bunul D-zeu dn nou si-a intors fata.
Credinta ne face cu adevarat puternici,
Acceptand ideea ca noi pe pamant suntem vremelnici.
Privim din nou cu incredere fericirea,
Chiar daca stim ca intalnirea cu ea
Va fi mult mai scurta decat ne e vrerea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)