Steaua lor

Revad cu ochii mintii o masina
Care gonea cu doi copii,
Spre-un ce-avea sa vina,
Cu multe lacrimi dar si cu bucurii.

Cantau radeau de mana se tineau,
Cu sufletele stranse iubire isi jurau.
Doar steaua lor,departe lacrima,
Pentru ca ea doar ea stia,
Spre ce an greu destinu-i conducea.

A fost destin sau intamplare,
Ori poate o prea grea-ncercare,
Gandeste trista steaua lor,
In neobositu-i zbor.

Caci ei sunt despartiti acum.
Pe doua drumuri far un punct comun.
Cu inimile indoite de regrete,
Se-ndreapta spre-un an Dar pe-ndelete.

Vor mai avea aceste drumuri oare,
In asta viata un alt puct comun?
Privesc spre steaua lor cu maxima-ntristare.
E doar o intrebare.....
Pe care nu ma pot abtine insa sa ti-o pun.

SPERANTA

Ne nastem si cu speranta in suflete crestem,
Pentru ca apoi sperand sa simtim cum renastem,
Ne dorim cu atata ardoare-o fericire-nchipuita,
Incat reusim sa avem uneori o viata nereusita.

Cand fericirea e de noi aproape,
Bucuria dureaza cat am clipi din pleoape.
Durerea,tristetea si-ndoiala ii iau repede locul,
Si intr-o viata,de mii de ori se repeta jocul.
Crezand,de cate ori oare ca ne-a parasit norocul?

Sunt clipe cand ne consideram complet pierduti,
Cu mult prea multa cruzime de soarta batuti.
Atunci,ca prin minune renaste speranta
Realizand ca spre noi bunul D-zeu dn nou si-a intors fata.

Credinta ne face cu adevarat puternici,
Acceptand ideea ca noi pe pamant suntem vremelnici.
Privim din nou cu incredere fericirea,
Chiar daca stim ca intalnirea cu ea
Va fi mult mai scurta decat ne e vrerea.