sâmbătă, 23 februarie 2013

Războiul dintre Dan Badea şi Curentul


~ÎNTREBARE PENTRU IT-IŞTI~

SE MAI POATE FACE CEVA PENTRU RECUPERAREA CONŢINUTULUI DE PE BLOGUL LUI DAN BADEA; ŞTERS DE BLOGGER?

Pentru că Dan Badea şi-a reactivat postările retrase de pe site de Blogger, divizia de blogging a Google a eliminat Blogul lui Dan Badea.
Blogger retrăsese de pe blogul de investigaţii al lui Dan Badea multe postări, care fuseseră reclamate de către fostul angajator al jurnalistului, Curentul, pentru o aşa-zisă încălcare a drepturilor de autor.
Războiul dintre Badea şi Curentul a început făţiş în luna octombrie, când publisherul Dramiral a refuzat să-i mai plătească suma de bani din contractul de redactor şef-adjunct al jurnalistului.
Din octombrie începând, Dan Badea a început să dezvăluie ceea ce se întâmplă în redacţia acestei publicaţii, aducând soţilor Mirela şi Mihai Iacob, care conduc Dramiral, acuzaţii foarte grave, cu iz penal.
În aceste acuze, Dan a folosit ca argumente unele texte apărute în Curentul, reproducându-le parţial sau complet. Soţii Iacob l-au reclamat la Blogger. Dan Badea mi-a povestit că Blogger a retras în ciorne postările de pe domeniul badeadan.blogspot.com, care acum nu mai poate fi accesat.
Badea spune că a contactat Google România, care ieri i-a dat asigurări că poate să posteze din nou pe site articolele retrase anterior. Jurnalistul a re-postat ciornele. Blogger a şters blogul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu