Veac după veac...

"Ca doi nebuni, prin veacuri rătăcim
De la-nceputul lumii spre sfârşit,
Ne naştem azi ca mâine să murim
Doi însetaţi de noi, de infinit...
*
E patimă, obsesie, iubire,
Nu știu ce-o fi... știu numai că mă doare
Când te transformi în dulce amintire
Și veacul meu în crudă închisoare
*
Din care evadez să fiu cu tine,
Să mă iubești... să mă ucizi apoi
Și totuși să ne fie-atât de bine
Prin răul ce ni-l facem amândoi.
*
Simt în nisipul aspru de clepsidră
Prin suflet cum îmi cerne veac de veac
Privirea ta cu brațele de hidră;
Ești boală, eşti obsesie, eşti leac?"